KorAP: Find »[drukola/base=rob & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...121 122 123 ...173 >

4,307 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

putea să aibă fără Tefnaht?! Dar bătrânul, care simțise de unde izvora ciuda fiului Zeului Apelor, zise cu o sclipire răutăcioasă în ochi: - Femeile sunt totdeauna ciudate, iar șarpele acela avea mintea scăpărătoare și trupul frumos. Și nici nu mai era rob: ai uitat că toți robii, și chiar soldații îl credeau zeu! Preotul Zeului Apelor socoti că era mai înțelept să-și toarne vin. Dar deodată Marele Preot spuse un lucru la care nu se aștepta nimeni: - Trimiteți o barcă după

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
înviat și întinerește în trupul regelui nostru Mener, viața, sănătatea și puterea noastră. Marele Preot tăcu și se așeză. Într-un jilț împodobit cu argint și aur, îmbrăcat în mătăsuri regești, fu adus Mener și așezat între două șiruri de robi care începură să-i facă vânt și umbră cu mari pămătufuri din pene de struț. Aici, pe corabia Marelui Preot, cu un ceas înainte de a se apropia de gurile râului Hapi, Mener fu slăvit ca rege, nu al Atlantidei care

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de pe fostul țărm răsăritean, prefăcute în trei grămezi de insule mai mari și mai mici. Rămăsese chiar și o parte din Muntele de Foc, care mai fumega și acum, însă neputincios. În aceste ostroave scăpară vremelnic unii atlanți și unii robi, dar ostroavele erau sărace și seci, nu puteau hrăni pe nimeni. Numai pe marile insule calde tăiate de ape din munții de miazăzi trăiră mai departe aceiași oameni înalți pe care-i știau atlanții de când lumea. Iar corăbiile pe care

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de tot felul de oameni, scăpați de înec de pe micul ținut muntos așezat mai sus de Muntele de Foc, în dreptul Stâlpilor lui Melkart. Au fost printre ei și soldați din paza acelui ținut, și pescari, țărani, păstori și chiar și robi. Conducător al tuturor acestor oameni se alesese un fost sclav, puternic și înțelept, adus odinioară în lanțuri dintr-un ținut aflat între miazănoapte și răsărit, apoi cine știe cum dobândind libertate de la stăpânul său, lucru care nu se mai întîmplase în Atlantida

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
apus în altă mare, oprind pluta dincolo de niște insule lungi, unde pe o limbă lungă și lată de pământ despărțitor al mărilor se afla țara lui. Mahukutah merse cu femeia sa până în orașul unde trăise până a nu fi fost rob. Înconjurat de oamenii de odinioară, care-l recunoscură cu greu, Mahukutah le povesti despre marele potop. Oamenii îl întrebau cum se numea țara scufundată și el le răspundea că țara scufundată s-a numit Ațtlan. Toți au fost bucuroși să

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
înțeles. Nu iubise nici Atlantida, nici pe oamenii ei câtă vreme nu putuse ști ce sunt oamenii. Un singur om iubea, i s-ar fi dăruit toată, însă în jurul ei se spunea că acela nici nu e om, pentru că e rob și e negru. Numai simțul ei tainic de femeie i-a arătat că omul pe care-l văzuse numai în câteva clipe fugare, și cu care o singură dată vorbise, era și înțelept, și frumos, și bun, și că trebuia

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ar trebui altă îmbrăcăminte. - Alta n-am, cârmaciule, știi bine... zise Auta întristat. Și de unde s-o iau? În orice oraș aș putea să-mi cumpăr, dar cu ce? M-aș duce să muncesc la cineva... - Ca să te facă iarăși rob! Asta nu. Să ne gândim la alt mijloc, spuse cârmaciul. Nefert îl privi pe Auta, apoi se privi pe sine, își cercetă îngîndurată mâinile și deodată se înveseli: - Avem, Auta, avem ce schimba în piață. Uite: am două brățări și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
întreabă nimic, copilul plecă. Auta rămase tăcut multă vreme, până când Nefert îl luă de mână, chemîndu-l să meargă mai departe. Intrară pe o stradă largă, între case înalte cu ziduri de piatră. De pe altă stradă venea un șir lung de robi și de asini, trăgând pe tălpi de sanie lespezi uriașe, netede, de piatră albă. Cei trei așteptară trecerea caravanei, apoi merseră mai departe. De pe o ulicioară cotiră niște soldați, cu un sutaș în frunte. Auta îi urmări tăcut. Și străinul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
seamă, și întrebă acum: - Auta, aceștia sunt oare de-aici? Mi-ai spus altădată că numai în Atlantida sunt oameni așa de înalți... Auta înclină din cap. Se vedea că se gândește la ceva anume. Dintr-o casă ieși un rob negru, voinic, dar îmbătrînit înainte de vreme. Ducea pe cap un coș mare cu pește. Robul întoarse capul spre cei trei, privindu-le cu uimire îmbrăcămintea. Ochii i se opriră o clipă asupra lui Auta, apoi robul merse mai departe. Dar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
numai în Atlantida sunt oameni așa de înalți... Auta înclină din cap. Se vedea că se gândește la ceva anume. Dintr-o casă ieși un rob negru, voinic, dar îmbătrînit înainte de vreme. Ducea pe cap un coș mare cu pește. Robul întoarse capul spre cei trei, privindu-le cu uimire îmbrăcămintea. Ochii i se opriră o clipă asupra lui Auta, apoi robul merse mai departe. Dar după câțiva pași trânti coșul jos și se întoarse în fugă spre ei. Cei trei

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
o casă ieși un rob negru, voinic, dar îmbătrînit înainte de vreme. Ducea pe cap un coș mare cu pește. Robul întoarse capul spre cei trei, privindu-le cu uimire îmbrăcămintea. Ochii i se opriră o clipă asupra lui Auta, apoi robul merse mai departe. Dar după câțiva pași trânti coșul jos și se întoarse în fugă spre ei. Cei trei inși se depărtaseră însă. Robul alergă să-i ajungă. Auzind pași îndărăt, tustrei întoarseră capul. Robul se opri, înlemnit. Se opriră

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
trei, privindu-le cu uimire îmbrăcămintea. Ochii i se opriră o clipă asupra lui Auta, apoi robul merse mai departe. Dar după câțiva pași trânti coșul jos și se întoarse în fugă spre ei. Cei trei inși se depărtaseră însă. Robul alergă să-i ajungă. Auzind pași îndărăt, tustrei întoarseră capul. Robul se opri, înlemnit. Se opriră și ei. Atunci robul mai înaintă câțiva pași. Privirea lui alerga de la unul la altul, dar se oprea mai mult la fața și la

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
clipă asupra lui Auta, apoi robul merse mai departe. Dar după câțiva pași trânti coșul jos și se întoarse în fugă spre ei. Cei trei inși se depărtaseră însă. Robul alergă să-i ajungă. Auzind pași îndărăt, tustrei întoarseră capul. Robul se opri, înlemnit. Se opriră și ei. Atunci robul mai înaintă câțiva pași. Privirea lui alerga de la unul la altul, dar se oprea mai mult la fața și la ochii lui Auta. Și deodată fața robului înflori într-un zâmbet

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Dar după câțiva pași trânti coșul jos și se întoarse în fugă spre ei. Cei trei inși se depărtaseră însă. Robul alergă să-i ajungă. Auzind pași îndărăt, tustrei întoarseră capul. Robul se opri, înlemnit. Se opriră și ei. Atunci robul mai înaintă câțiva pași. Privirea lui alerga de la unul la altul, dar se oprea mai mult la fața și la ochii lui Auta. Și deodată fața robului înflori într-un zâmbet. Și aruncîndu-se cu fruntea în pulberea străzii, robul scoase

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
îndărăt, tustrei întoarseră capul. Robul se opri, înlemnit. Se opriră și ei. Atunci robul mai înaintă câțiva pași. Privirea lui alerga de la unul la altul, dar se oprea mai mult la fața și la ochii lui Auta. Și deodată fața robului înflori într-un zâmbet. Și aruncîndu-se cu fruntea în pulberea străzii, robul scoase un strigăt de bucurie: - Auta, zeul meu bun, ai venit la noi? Abia atunci se dezmetici și Auta. Sări să-l ridice de jos și să-l

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Atunci robul mai înaintă câțiva pași. Privirea lui alerga de la unul la altul, dar se oprea mai mult la fața și la ochii lui Auta. Și deodată fața robului înflori într-un zâmbet. Și aruncîndu-se cu fruntea în pulberea străzii, robul scoase un strigăt de bucurie: - Auta, zeul meu bun, ai venit la noi? Abia atunci se dezmetici și Auta. Sări să-l ridice de jos și să-l îmbrățișeze. Simți că nu se poate stăpâni și lăsă plânsul să izbucnească

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de jos și să-l îmbrățișeze. Simți că nu se poate stăpâni și lăsă plânsul să izbucnească. Fără să știe pentru ce, plânse și Nefert. Străinul își încorda ochii, părând că se gândește la altceva, dar îl privea țintă pe rob cărunt. Potolindu-și în sfârșit plânsul, Auta suspină: - Te-am crezut mort, prietenul meu drag... Bine că te-am găsit! Acum ai să vii cu noi, Mai-Baka. CAPITOLUL XXIX Părăsindu-și coșul cu pește, Mai-Baka îl urmă pe Auta ca

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
loc mai ferit, între niște case și niște copaci! și îi duse în locul știut de el, rugîndu-i să se așeze pe niște lespezi sparte. - Hai, Mai-Baka, spune! îl rugă Auta așezîndu-se. Auta schimbă o privire cu Nefert și cu străinul. Robul băgă de seamă și îndrăzni în sfârșit să întrebe: - Asta-i zeița ta? și se uită cu umilință la Nefert. - Sunt soția lui Auta! zise Nefert râzând. Dar Auta se gândea la altceva. Zise pe neașteptate: - Spune-mi, Mai-Baka, cine

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
la palatul din Piscul Sfânt un prințișor nătâng... tot Mener. Mai-Baka dădu speriat din mâini și se uită împrejur. Câteva dosuri de case, fără ferestre, și câțiva copaci înconjurau maidanul retras. Numai în capătul lui se jucau niște băieți. Apoi, robul urmă în șoaptă: - Când a venit toată oastea atlanților, cu toți preoții și toți câți au scăpat de potop, l-au... el e stăpân în Casa Mare. - Dar cel vechi? întrebă Auta. - A murit pe drum! șopti repede Mai-Baka. - Au

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cu toți preoții și toți câți au scăpat de potop, l-au... el e stăpân în Casa Mare. - Dar cel vechi? întrebă Auta. - A murit pe drum! șopti repede Mai-Baka. - Au venit toți atlanții aici? întrebă Nefert. - Nu, zeiță! murmură robul. Nici două mii de corăbii. Ceilalți sunt în pântecele peștilor. - Tu ai venit cu corăbiile? Erai lângă peșteri... rosti Auta. Mai-Baka îl întrerupse din nou, iarăși uitîndu-se cu grijă în jur: - Aici începe povestea mea. - Am bănuit ceva, zise Auta, când

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
a făcut nevăzută. Cealaltă s-a spart și numai omul de care spun a scăpat pe o scândură. Mi-a spus că îl cheamă Valukaga. L-am luat cu noi și am plutit mai departe. Și el a fost printre robii care au venit la mine pe munte. Eu înainte nu l-am știut, numai el mă știa. Am plutit greu, și doi au murit de sete. Noi am răbdat. Și Ntombi a răbdat. Apoi ni s-a spart corabia de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
s-o bată. I-au dat trei sute de vergi. Apoi a vrut să ne ucidă pe amândoi, pentru că eu l-am întrebat de ce o bate pe Ntombi. Și i-am spus: "Stăpîne, dacă ne ucizi nu câștigi nimic, pierzi doi robi, iar dacă ne vinzi, capeți preț bun." Negustorul ne-a scuipat în obraz cu mânie și a trimis o slugă la târg să ne vândă. Aș fi fugit cu Ntombi, dar n-aveam unde. Sluga ne-a vândut unui negustor

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fost în piață după lapte. Am pus ulciorul jos, ca să deschid portița, și atunci băiatul m-a întrebat dacă n-o cunosc pe roaba Ntombi. I-am spus că eu sunt roaba aceea, și el mi-a zis atunci așa: "Robul negru Mai-Baka este cu niște prinți străini. Ei mi-au poruncit să te aduc acolo numaidecît". M-am speriat și am alergat după el. Bine că nu m-a văzut nimeni. Afară se lăsase amurgul liliachiu, atât de frumos în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
foarte sus și acoperise podeaua străvezie cu carapacea ei. Zborul era așa de lin, ca și când stăteau în nemișcare. Ascultând cuvintele lui Mai-Baka, Mehituasehet nu mai leșină. - Cum să încuviințez, zise ea, ca eu să mă tem mai rău decât niște robi negri? Tu ești un vrăjitor cumsecade, străinule, așa e? Râse cu drăgălășie și urmă: Nu-i așa, străinule, că îmi plac basmele și vrăjile tale? Crezi că eu nu știu că noi stăm și acum acolo pe câmpie și că

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Mehituasehet râse ca de o glumă plăcută a vrăjitorului ei, iar Ntombi și Mai-Baka râseră pentru că râdeau zeii. Și când nimeni nu se aștepta, Mehituasehet se opri din râs și întrebă cu glas sfios și tremurat: - De ce spun acești doi robi negri că sunteți zei?... Oare nu sunteți chiar zei? - Și dacă aș fi zeu nu ți-aș mai fi drag? o întrebă cârmaciul. Mehituasehet îl privi lung. Apoi răspunse cu grijă: - Un zeu poate iubi o femeie muritoare, dar eu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]