KorAP: Find »[drukola/base=sătura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...121 122 123 ...180 >

4,482 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

Dar tocmai această absurditate era pe placul lui Ravelstein. - Tu n‑ai să faci niciodată lucrul sănătos, dacă există vreo alternativă riscantă. Tu ești ceea ce se numea un nesăbuit În zilele când se mai foloseau asemenea cuvinte. Desigur, ne‑am săturat de profilurile de personalități, cu calitățile și defectele lor. Unul dintre motivele pentru care violența se bucură de asemenea popularitate provine din faptul că suntem sastisiți de justificările psihiatrilor și că Încercăm satisfacție când vedem oameni secerați de arme automate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

lucruri.) Stai acolo! CĂLĂUL (Rămâne sub morman.): Ești un prost... (Icnind.) Acum era gata... Plecam și noi acasă... ARTUR (Naiv, amuzat, aerian; către GARDIAN.): Hi-hi! Ce urât te porți! Du-te-ncolo! GARDIANUL: Mi-a ajuns până-n gât! M-am săturat! CĂLĂUL (Scâncind.): Și mie... Și eu... ARTUR (Ridică o carte din morman.): Ce-o fi asta? GARDIANUL: Nu mai pot! Nu mai pot! Mor! CĂLĂUL: Bruno... Eu n-am vrut... n-am vrut nimic... Mă crezi? GARDIANUL: Taci! Taci că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Amândoi sunteți proști. Astea nu sunt chestii care se spun. Asta e o bubă care nu trebuie spartă. PRIMUL BĂRBAT: Așa vreți voi să spargeți buba? AL DOILEA BĂRBAT: Nu vi se leagă nimica. Numai vorbe și vorbe. M-am săturat. Să vă ia dracu’! PRIMUL BĂRBAT: Chiar! AL DOILEA BĂRBAT: O să muriți înghițiți de buboiul ăsta, o să crească ș-o să dea năvală peste voi. O să vă-năbușe. N-aveți cum să scăpați de aici. Tot ce s-a-ntâmplat e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
timp. Important e să facem o treabă bună... Uită-te la mine... Trebuie să cureți încet, cu milă, ca și cum ai jupui un iepure... Din cauza ta pierdem bucăți foarte mari de miez... Fiecare firimitură se adună... E păcat... PARASCHIV: M-am săturat de cartofii tăi! MACABEUS: Rău faci. Nu trebuie să te saturi. E foarte important să cureți cartofii cât mai subțire. Eu am învățat să-i curăț foarte subțire, extraordinar de subțire, în zilele bune aproape că nu-mi rămâne nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
mine... Trebuie să cureți încet, cu milă, ca și cum ai jupui un iepure... Din cauza ta pierdem bucăți foarte mari de miez... Fiecare firimitură se adună... E păcat... PARASCHIV: M-am săturat de cartofii tăi! MACABEUS: Rău faci. Nu trebuie să te saturi. E foarte important să cureți cartofii cât mai subțire. Eu am învățat să-i curăț foarte subțire, extraordinar de subțire, în zilele bune aproape că nu-mi rămâne nimic pe lama cuțitului... Și totuși cartoful iese alb și gras... Trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
de tot niciodată. Dacă o mai ții încă o oră mai scoți o picătură. După o săptămână se mai adună o picătură. Într-un milion de ani, dintr-o sticlă goală obții o sticlă plină. PARASCHIV (Aruncă sticla.): M-am săturat. MACABEUS (Scurge altă sticlă.): Vezi dacă le-ai băut pe apucate? Au rămas o groază de picături... (Scurge sticlă după sticlă.) Am să le las toată noaptea cu gura în jos... Până mâine mai adun o jumătate de pahar... Ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
așa de bine, vezi și tu că e bine, aici nu ne găsește nimeni o sută de ani. PARASCHIV (Pune trompeta în cui.): M-am hotărât. Deseară plec. MACABEUS (Tremurător, umil.): Cum o să pleci? Unde să pleci? PARASCHIV: M-am săturat. Mă duc. MACABEUS: Nu te cred. PARASCHIV: Ai să vezi. (Pauză; PARASCHIV începe să curețe cartofi și să-i arunce în cazan.) MACABEUS: Ce faci acolo? PARASCHIV: Îți fac de mâncare. MACABEUS: Mie îmi faci de mâncare? Și ție îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
să măsurăm acu’ cât suferea fiecare. Asta chiar mi se pare de neînchipuit, dumnealui își bate joc de noi și noi ne măsurăm care cât suferă. DOAMNA CU VOAL: Hai, mergeți odată și spuneți-i să tacă pentru că m-am săturat și de vorbărie și de toate. BĂTRÎNUL CU BASTON: Eu mă duc, dar ați văzut bine că pe mine nu mă ascultă. DOAMNA CU VOAL: Ba o să vă asculte că l-ați luat destul de bine și prima dată. BĂRBATUL CU

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
aștept ploaia... CASIERUL: N-o mai duce mult. I s-au rupt deja câteva bucăți de piele... Să nu-l apucați de tâmple, domnule... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Lăsându-l pe ȘEFUL GĂRII să recadă de-a lungul zidului.): M-am săturat de voi! Sunteți inumani. Sunteți nebuni... (Cele patru personaje izbucnesc într-un râs dement, la unison, un râs imprevizibil pentru călător, lăsându-l pe acesta total paralizat.) ȘEFUL GĂRII (După câteva secunde de râs, firesc și același de la primele replici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
domnule, să ne amăgim, să ne amăgim, să ne amăgim... Ce rost are? CASIERUL: Poate că... totuși... (Către ȘEFUL GĂRII.) Eu plec! HAMALUL: Și eu plec! ȘEFUL GĂRII: Bine, bine... Mă lăsați singur... IOANA: Și eu plec! Vreau să mă satur de picături de apă! Vreau să-mi ud mâinile, vreau să-mi spăl mâinile de negru, da... (Plânge.) ȘEFUL GĂRII (Privește în direcția petei albastre.): Unde e, domnule, unde e blestemata aia de pată albastră? HAMALUL: Eu o văd! CASIERUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

râs. Măi omule, când ai să te astâmperi odată? Cine te crezi, Dalai Lama? Alteori în locul lui D.L. folosește alte nume, de îngeri, sfinți sau zei din panteonul greco-roman: ─ Ce, te crezi Sfântul Ioan Gură de Aur? Apollo? M-am săturat de aerele tale, de... de... prefăcătoria asta, ce ești tu, stăpânul Olimpului? Mereu te uiți de sus la toată lumea, mereu judeci, parcă tu ai fi Galaad cel fără de prihană, curvar, bețiv spurcat ce ești, citești numai porcării, Bataille și toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
se gârbovea și cugeta. De unde știu eu că prin gura femeii nu-mi vorbește adevărul gol-goluț? Ce urâtă e... De un’ să știu? Tu, îi zisese odată soața, se certau după ce, într-o dimineață, Pascal o informase că s-a săturat de ea, că n-o iubea și n-o ura însă îi ajunsese până-n gât, tu nu știi nimic, habar nu ai, nici măcar ce simți! Zici că nu mă mai iubești, că nu mă mai suporți, tu care ziceai că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
la muncă, de-acum nu mai stă la mila lui Lazarov, ducă-se naibii la Pamplona, doar-doar l-a lua vreun buhai în coarne! E, acu poate să se uite și el la Realitatea, că zău de nu s-a săturat de Virginica Toader. Deși tot cea mai bună e. Chiar în această după-amiază, are loc o întâlnire de lucru între ministrul de externe Paul Cantuniari și delegația Marilor State aflată în vizită la București, condusă de secretarul de stat Henry

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
mergem acum???? Ce, n-ai cheie? Hai că într-un ceas-două terminăm. ─ Miau! Ești mare, băiete! Sus la mansardă, Iulia își pune rochia neagră, destul de decupată, pe care și-a scos-o cu doar câteva ceasuri mai devreme. S-a săturat să-l aștepte pe Alexandru care s-a dus după un chibrit și dus a fost. În lipsa lui, s-a înfășurat în așternut, s-a jucat singură de-a fantomele, a terminat vinul din sticlă, s-a ascuns după ușă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
numeroase aventuri cu fiece secretară, telefonistă și recepționistă de la biroul unde lucrau amândoi, soțul ei a părăsit-o, dar și acum, după trei ani, Bianca îl iubește și îl bârfește cu aceeași pasiune de care prietenele ei s-au cam săturat. Așa e, întăresc ele. Divorțează odată și gata. Cât o s-o mai ții cu hemoragia asta? Deci ziceți că n-am ce să caut la Oituz? Cuiva îi sună celularul. E al sărbătoritei. ─ La telefon. Ce spuneți? Nu v-aud

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
tolănesc pe plaja de zahăr pudră ca masculii de morsă după o luptă câștigată. Căci treabă la bucătărie face, și chiar cu plăcere, dar nu prea des, atât cât să mai treacă o după-amiază de iarnă în care s-a săturat și de citit și de ascultat înregistrări cu colindători din toate colțurile țării și de scris lucrări de specialitate și de toate câte se fac în cutia craniană. Uneori își spune că la pensie va învăța și ea în sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
mult prea leneș. Și apoi, ești al meu. ─ Bine, bine. Și motanul vine să se culce în poala stăpânei. Hai, ne uităm împreună, nu trebuie să încercăm să atingem și să prindem. Înțelegi? E destul să ne uităm. M-am săturat de povețele tale înțelepte ca de hrană uscată. Dar mă rog, o să torc puțin și planeta se va roti și uite-așa, încetul cu încetul, o să ajungem și la...prr...prr...prr... Sună telefonul. Motanul ciulește urechile dar nu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
74-78).” Cercetătoarea se oprește din scris și se gândește. Va să zică undeva a crescut un pom. Apoi ridică privirea de pe foaie, așa cum face de obicei ca să se gândească mai bine, și dă de oțetarul din curtea muzeului. Ah cât m-am săturat să mă uit la pomi și să răscolesc printre lucruri moarte, se supără cercetătoarea. Unde ești, Adame? Băiatul amestecase puțină glicerină în niște ceară de parchet. Soră-sa, cu aerul inocent al fetițelor, obținuse accesul în sala de festivități. În loc de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659

Singura carte netehnică prin care l-am văzut uitându-se a fost o istorie ilustrată a primului război mondial. Era o carte mare, cu poze format 30/45 cm. Tata n-a dat niciodată vreun semn că s-ar fi săturat să se mai uite prin cartea aceea, deși nu participase la război. Nu mi-a spus niciodată ce însemna cartea pentru el, iar eu nu l-am întrebat niciodată. Tot ce mi-a spus vreodată despre ea a fost că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
secundă devenea mai tânără, mai veselă, mai zgomotos ireverențioasă. Părul ei alb, care foarte recent mă făcuse să-l bănuiesc de îmbătrânire prematură, acum devenea modern, îmi amintea de peroxid și de fete care fug la Hollywood. Când ne-am săturat să ne mai uităm la paradă și ne-am întors să ne continuăm drumul, am dat de o vitrină unde era expus un pat mare, auriu, foarte asemănător cu cel pe care l-am avut odată Helga și cu mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

enerveze, deși simțea cum ziua îi era pe stricate. Avea so repeadă la noapte urât de tot pe Magda. Încă un motiv pentru ca profesoara să-i scoată din nou ochii că s-a răcit iremediabil. Ce-i drept, se cam săturase de fițele ei. Nebună, fricoasă și pe de-asupra foc de geloasă. Tocmai bună de trimis într-o vacanță de vreo doi ani la sanatoriul ălora cu trei roate la car, deschis nu demult la mănăstirea Mândraia, din pădurea de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
or să mai poată să traverseze. Nici cuvântul Revoluție n-or să-l mai poată rosti, dacă îi pică generalului pe ei. Se opri nervoasă. Se trase furioasă de sub brațul lui. - Ascultă, Silică! Da tu nu zici că m-am săturat de toate aiureleile și balivernele tale? Sunteți la fel de tâmpiți ca și noi. Tac-tu, când s-a dus să-l împuște la Revoluția de la Județeană, avea nu cu mult peste anii tăi d-acuma. Treijdoi avea, când s-a dus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
cum dă Goncea bani la ăia care citesc la bibliotecă... Surâse, dând să mai spună ceva, apoi renunță. - La cât de calici au ajuns românii, când vine câte câte unul ca tine cred că s-a întors Iisus să-i sature dintr-o pâine și un pește. La astea te-ai gândit, când ai promis că le dai bani și alte de-alea? Știi cum se gândesc toți numai la banii tăi și la cât o să le dai? - N-am promis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

lucruri drăgălașe, ba o dezmierdare în spatele urechii, ba o mângâiere prin păr - „seriosul meu” - , ba un nas lipit de obrazul lui, ba un gâdilici sub bărbie. Pe Samuel îl apuca întotdeauna chicotitul și tropăia în podea de plăcere. După ce se sătură de drăgălășenii, Margareta se ridică și rămase fixă, cu brațele pe lângă corp și privirea țintă la peretele din față. Samuel continua să amestece în găleată, îmbujorat. - Aproape am terminat, spuse el într-un târziu. Vino să vezi dacă îți place

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
prea vizibile. Rădăcina nasului se lipi de frunte cu o oarecare incertitudine, și din materialul rezidual fu creată o aluniță, apoi încă una, ceva mai sus. Dacă n-ar fi fost ochii aceia mari, pe care Samuel nu se mai sătura să-i privească, nasul ar fi arătat urât. Dar așa, în conjuncție cu ei și cu alunițele, era mai degrabă simpatic, șic, o trăsătură aparte de personalitate. Generarea gurii îl excită mai rău ca orice prostituată artificială. Buzele apărură țuguiate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]