22,145 matches
-
la nea Onuț, care râde. Mama e lângă mine și mă ia în brațe. Pitu e cu mâna pe sfeșnic. Eu ies din strânsoarea mamei și zic sec: "Urlu!"... Roboțelul sparge tăcerea. Vrea să fie, în felul lui, isteț, să salveze situația. Este fericit că a ajuns aproape de capătul misiei lui: "Mortul. Pe mort cum îl trec?"... Pălăriosul ieșit din minți nu mai înțelege nimic: "Ăăăă? Cum adică?"... Roboțelul ruginit nu se lasă: "Scriu una bucată mort? Așa-i tipicul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
e viu!" Pălăriosul chiar rămâne cu gura căscată. Se opresc și specialiștii în perii, din lucru. Chiar și omul cu filmătoarea devine curios. Șeful ăl mare are o dispută logică și filologică, de toată frumusețea, cu scribul său. Tot roboțelul salvează situația: "Am înțeles, trăiți! Scriu mort, un mort în stare bună, trăiți!"... Pitu, tot bandit. Râde. Dar nu e un râs de uz intern, cum spunea nea Onuț eram mort după expresia asta a lui, "râs de uz intern" ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cal arab, descendent al celei mai vechi și nobile rase, Equus Caballus Aryanus, perfecționate și ameliorate prin dragostea și dăruirea poporului arab față de cai. Este cel mai bun prieten al nomazilor lumii. Majed". L-am chemat pe Antu, ca să mă salveze. Eu abia pot să am grijă de pisică și de Molly, drăguța de broască țestoasă care nu se dezlipește de mine (sau invers?) ziulica întreagă. Antu a rămas mut: "Lady, legenda zice că această insulă are o comoară. Am trăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
zăpadă în petice estetice. Aerul e proaspăt. În V. Occidentul și-a pus amprenta pe stil de viață al persoanelor, pe educație, arhitectură și întrunirile la nivel înalt. Noi, cei tineri suntem inteligenți, puternici, bine pregătiți. Depinde de noi să salvăm lumea. Noi, care avem potențialul foarte ridicat din punct de vedere turistic, economic, peisaje de o finețe neînchipuită, eleganța și politețea occidentală, și ca să nu mai zicem de stilul nostru impecabil (Timișoara, Cluj). Poienița Brașov, cu Biserica Neagră și Palatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
plecăciune). Însă Vlad știa că de fapt Erickson nu se lua cu dezmățul, ci îi cerceta fiecare gest. Era cu ochii pe el. În acea noapte, Vlad ieși să se plimbe la lumina dulce a lunii. Poate și să mai salveze pe cineva de la ananghie, să dea vreo doi bani unui vagabond nenorocit. Da, Vlad era bogat. Din moși strămoși și prin fire se descurca frumos, fără probleme sau măgării. Dintr-o trăsură ce trecea cu viteză, cu ușile deschise larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
și să o fixeze definitiv datorită percepției tale a acelui ceva. Ce-ar fi să încep de la capăt? Să uit tot, să îngrop trecutul? Ce-ar fi să mă liniștesc? Între lupta să-mi iasă bine și dorința de a salva lumea, iată că sunt neputiincioasă. Să-mi caut fericirea în altă parte. În aceeași lume, dar renunțând la un trecut care mă sufocă cu absurdul său. Îl înțeleg, însă nu-l mai pot urma. Între frica să nu se ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
face plăcere să te aud implorând. Mai taci! zic cu sictir. Însă când se repede la mine, tot așa de dragul distracției și al experienței, tresar speriată. El începe să râdă. Hai că-mi placi. Uite, îți dau șansa să te salvezi. Vom face în felul următor: eu te las să pleci, însă numai dacă reușești să treci de mine. Și o vom ține tot așa multă vreme. Și îmi dezleagă cătușele. Îl privesc neîncrezătoare. El face un gest larg. Nu aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
mâini, mă pune pe pat, se ridică deasupra mea și spune: Te vreau. Și nu am de ce să mă abțin. Aș vrea să leșin. Însă mă adun și spun: Pot să-ți fiu veșnic recunoscătoare sau te pot omorî. Te salvez sau te omor. Iar facem pe șefa? Începe să mă sărute. Ești delicioasă. Înțeleg. Vrei să te răzbuni. Se oprește și mă privește. Nu. Acum nu. Ce vrei? Pe tine. Încep să mă zbat cu toată puterea, folosind resurse ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
pot (căci știu că nu va ezita) mă feresc. Poți fi liniștită. Te iert. Eu trebuie să plec, ne mai vedem noi! · Eram în mijlocul unei lupte. Îl eliminasem pe porcul de șeful lor. Mă gândeam la visul visat: ca să-mi salvez un prieten din mâinile lor, am început să vânez un cartel de droguri. Și m-au plăcut. Așa că nu mi-a făcut nimic altceva decât să-mi pună bețe-n roate) Vine. Îl văd. Îi împușcă pe toți. Ce vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
lăsat-o atingerea lui. Așa că a doua zi când ne sărutăm și facem dragoste știu bine că îmi va place. · Acum, când eram pe punctul de a pleca, o grasă mi se pune în drum. Din acea situație repugnătoare, mă salvează un tip foarte fain. Te simți bine? Da. Mersi. Te descurci? Îhm. Fără să se prea uite la mine chestie ce mi s-a părut așa, mai suspect, eu m-am uitat la el. Și am văzut în ce birou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-se la ai săi. —Ce fac ai mei? Mi-e dor de ei, de Lenuș. —Sunt sănătoși. Cu Lenuș mă întâlnesc mai des. Are un câine lup. Nu mai spune! Când l-a cumpărat? — Nu l-a cumpărat. I-a salvat viața. L-a găsit rănit pe stradă. L-a luat, l-a îngrijit, s-a certat cu domnul Sătmăreanu că nu voia să-l țină. Tata este împotriva câinilor. Dar acum și dumnealui îl iubește, iar Lupaș face numai nebunii
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
neputința lui: Ce-mi folosește că sunt medic, dacă nu pot face nimic pentru femeia vieții mele? Ce rost au cunoștințele dobândite, dacă nu le pot aplica? Experiența mea de-o viață nu face două parale în fața 287 fatalității. Am salvat atâtea vieți și acum nu pot face nimic pentru viața ființei mele dragi.Mi-aș da viața pentru ea, dar nici asta nu se poate. Ce să fac? Ce să fac? Cutremurat de îndoiala că nu-i va mai auzi
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
să aspire la deplinătatea fericirii sufletești! Sună sofistic și cinic. Victoria trece printr-un șoc, în vecinătatea morții și a nebuniei. Fiul este podidit de lacrimi, trăind în plin mysterium tremendum 1, ca întoarcere a „fiului risipitor” pregătit pentru căință, salvându-și, astfel, și mama, care l iartă. Ce-i drept, acest moment final nu este suficient de bine susținut artistic, dar este o soluție de viață. Nu știu cum va evolua scrisul lui Rareș Tiron și nu pot pune pariu că pasiunea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
neverosimil și fără utilitate. Dar, chiar și așa, mie tot îmi este silă cu totul de mine, căci mă simt ca un nefericit încătușat. De ce să mă găsesc în lanțuri? Vreau să fiu slobod. Trebuie să fiu slobod. Să mă salveze cineva! Un înlănțuit întotdeauna va fi un inferior, un nedesăvârșit. Ce coșmar sinistru! Asta nu, niciodată!” Într-adevăr, pe aceasta n-ar fi putut-o nicicând Eugen îndura. Acest gând era, de departe, cel mai vătămător și mai de nedorit
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
liberă, spre mocirla de temut a celor săraci și anonimi, este sfâșietor. Mamă fiind, vezi cum se zbate în ea, parcă dorind să nu se înece, dar, totodată, îți refuză mâna pe care i-ai întins-o spre a-l salva, într-o dovadă a ta de supremă compasiune. Strigi Istorisiri nesănătoase fericirii 103 la el puternic, dar nu te ascultă. Nu este surd, dar a auzi este un dat, a asculta-i o calitate. Îți întoarce spatele și te lasă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Ei bine, de ținut minte este că, dacă înainte de discuția cu vecina sa, Adriana era tristă și abătută, dar, totodată, oarecum optimistă în inimă, cu eterna speranță că cineva sau ceva, o persoană hărăzită sau o întâmplare fericită, o vor salva din amestecul tulbure de stări sufletești, pe care le încerca tot mai des, iată că acum, ascultând-o pe Luiza cu atenție, ea chiar dădu uitării orice fel de iluzie și, astfel, moralul ei căzu și se risipi complet. De
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
s-arunc măcar o privire în oglindă acasă, înainte de a veni în locul acesta straniu. Se știe doar că prima impresie este cea care contează cel mai mult. Așa se spune, cel puțin. Ei, oricum, nu-mi fac griji, eu sunt salvat, pentru că am o figură de om deștept; nu sunt frumos, știu, chiar am o față ticăloasă, însă este de om deștept!” „Dar, în fine, ce mă tot frământ atât? Cred că numai le voi întinde cu o mână banii și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Ogarev, către iubita sa, Mary Sutherland. Acesta, făcând sumarul savuros-șocant al știrilor londoneze, amintește de execuția prin spânzurătoare, pronunțată de un tribunal britanic în cazul unui individ care încercase să se sinucidă punându-și ștreangul de gât, dar care fusese salvat de autorități, numai pentru a fi condamnat la aceeași moarte câteva zile mai târziu! Tentativa de suicid a încetat să mai fie un delict în Insulele Britanice abia în 1961. Reluând o constatare formulată convingător de Hannah Arendt în Originile
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
său viguros. Nici o mișcare de retragere vizibilă din partea ei. Nu a întors o secundă capul să-i arunce o privire. Simți însă cum își strânge în ea energia vitală, cum, abandonând intrusului trupul pe care nimic nu-l mai poate salva, își concentrează forța într-un punct interior imuabil, inaccesibil. De ce nu îl împinge, pur și simplu, cu cotul? Doamne! Nu, nu și capul. Sfâșiată între râs și jenă, văd cum capul monstruos, cu buzele spasmodic răsfrânte în somnul agitat, se
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
a hrănit din propria substanță cronologică, au devenit valori în sine. O dată cu pulverizarea conștiinței identitare, ele au rămas, alături de reflexul refugiului în interiorul corpului colectiv, singurele repere ale unei existențe deposedate de fundamente transcendente și incapabile, în același timp, să se salveze prin afirmarea valorilor individualiste. Suspendați între templul devenit muzeu și grădina, cu porțile permanent zăvorâte, a lui Epicur, deruta celor lipsiți de nume crește pe zi ce trece. În loc de epilog: despre semantica adverbului "acasă" Din cei peste treizeci de ani
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
retras imediat pentru refugiu, dar s-a împiedicat într-un pâlc de rogoz păros, amestecat cu trestioară și câteva tufe de ferigă, la umbra cărora se retrase prepelița, care a început să strige după ajutor bărbătușului ei: -Ajutor, pitpalacule! Ajutor! Salvează-mă! -Ce s-a întâmplat ? a întrebat pitpalacul. -Ferește-mă de pedeapsa acestei zâne, zise prepelița, pitpalacului. -Dar ce rău ai pricinuit acestei zâne? Se interesă pitpalacul. -Spiritul mi-a zis să o ademenesc în pădure. Atunci pitpalacul se adresă Magnoliei
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
tulpinei: -Cine ești, te rog, vorbește mi, vreau să înțeleg despre ce este vorba. Dacă nu, am venit cu toporul, uite-l, cu care o să tai în stânga și în dreapta pe oricine nimeresc și pe care mi se împotrivește a-mi salva fiica... Când a terminat de vorbit, tatăl Viorelei s-a trezit că toporul îi zboară din mână și s-a înfipt la câteva sute de metri în pământ de locul respectiv. -Măi! dar să știi, că am de furcă cu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
a înecat. Nu s-au înșelat, de pe locul unde stătea pe o cărămidă ieșită puțin în afară, pisica mieuna de zor. Fântâna era veche și cu timpul cărămizile s-au deplasat de la locul lor ieșind în afară. Ca s-o salveze, fetele au aruncat o găleată legată de frânghie și așa pisica a fost salvată. Pe de altă parte, Dondică și Vasile au plecat pe câmp în căutarea lui Dondonel. Acesta nu era de găsit așa de bine era ascuns. Dondică
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
puțin în afară, pisica mieuna de zor. Fântâna era veche și cu timpul cărămizile s-au deplasat de la locul lor ieșind în afară. Ca s-o salveze, fetele au aruncat o găleată legată de frânghie și așa pisica a fost salvată. Pe de altă parte, Dondică și Vasile au plecat pe câmp în căutarea lui Dondonel. Acesta nu era de găsit așa de bine era ascuns. Dondică mergea pe o parte de hotar iar Vasile pe cealaltă. Strigau continuu dar Dondonel
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
de mâncare îl ai pe prietenul tău, Ciric.. -Pe alt șoricel aș mânca eu, dar pe Ciric, nu. -Hei, de când atâta credință și prietenie sufletească între o pisică și un șoricel? a întrebat în derâdere Buburuza. -De când m-a salvat din ghearele lui Stup. Căiță și Buburuza s-au distrat de minune, ca Stup de pe iarba pufoasă unde stătea tolănit să zică în cale afară de vesel: -Să vezi distracție când îi voi lua pe amândoi la alergat. -În cazul acesta
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]