4,125 matches
-
proză parabolică, intitulată Pentru eroi ziua a șaptea. Se bucură de un succes neașteptat. Ivașcu Îl laudă și el, preluând parțial unele dintre argumentele mele. O.S. este cel mai original prozator al cenaclului nostru, alături de Puși Dinulescu. Are o scriitură contondentă, bărbătească, diferită de stilul mimetic al prozei ce se scrie acum. Dacă ar fi mai puțin boem, ar deveni un prozator important. (seara) „Știi că M. se Însoară cu F.?“, mă ia În primire azi O. de la intrarea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
scrie Ce Înseamnă, la urma urmei, a scrie un roman astăzi? A sta cu detașare Într-un colț al peisajului și a descrie tot ce vezi; să nu te preocupe nimic, să nu-ți faci nici o problemă de perspectivă, de scriitură, de construcție, pur și simplu să Înfuleci realul cu furie, să nu te lași dominat de acesta. Importantă e, va spune Însă un romancier adevărat, nu descrierea, ci viziunea; să ai clară o concepție a vederii din care să decurgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pierdut noaptea, teritoriu pur al pre-ființării; cuvântul rostit alertează materia, o clarifică, șterge umbra dintre lucruri, le curăță de zgura, de limfa nașterii continue; În acea zonă a incorporabilului, mă situez când scriu; fiecare cuvânt scris asistă, chiar În actul scriiturii, la propria-i geneză; el ia formă din ceața ce plutește deasupra apelor; „De ce m-ai strigat, soră?“; alergat de cuvinte pe marginea miriștilor Înflorite, a doua oară pândit de spicele de grâu coapte, ademenit de greieri În țărâna somnolentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
care criticul Marin Mincu face dovada aptitudinilor sale de vulgarizator (În sens non-peiorativ) al unor locuri comune din teoria textului; 2. o temă a realului recuperat În/ca text, sub unghiul autenticității. Dacă În 1. decisivă este producția, consecutivă varietății scriiturilor și lecturilor posibile, În 2, perspectiva este mimetică, imitativă, semnele având un grad minim de emancipare față de obiect. Funcția poetică va fi, teoretic, subordonată funcției referențiale: „Încerc să scap de literaritate și să mă apropii mai mult de literalitatea personajului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
teoretic, subordonată funcției referențiale: „Încerc să scap de literaritate și să mă apropii mai mult de literalitatea personajului, Îl spionez pas cu pas“ (p. 15). Practic, poeticitatea irumpe În mai multe secvențe, contrazicând fericit punctul de vedere teoretic ce echivalează scriitura cu lectura unor tipuri de discurs pur, neafectate de artificiul retoric - „să scrii un roman citindu-l“ (p. 16). Marin Mincu Își declară aderența la un tip de structură epică non-progresivă, bazată pe o sintaxă a alternării, contrastului și recurenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
că „doar cuvântul material, el este viu, se reîntregește, se umflă de viață“; de aceea, „literatura este cea care face viața, și nu viața literatura, cum se consideră; toți oamenii imită ceea ce citesc“ (p. 14). După cum există o subordonare a scriiturii În raport cu celelalte coduri, tot astfel există o supraordonare a lecturii (polivalente) În raport cu scriitura = act de Închidere, de mortificare a existenței. Pentru această izotopie a lecturii, ni se oferă, ca interpretant, un motto din J. Lacan „Ceea ce caut eu În cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de aceea, „literatura este cea care face viața, și nu viața literatura, cum se consideră; toți oamenii imită ceea ce citesc“ (p. 14). După cum există o subordonare a scriiturii În raport cu celelalte coduri, tot astfel există o supraordonare a lecturii (polivalente) În raport cu scriitura = act de Închidere, de mortificare a existenței. Pentru această izotopie a lecturii, ni se oferă, ca interpretant, un motto din J. Lacan „Ceea ce caut eu În cuvânt este răspunsul celuilalt“. În „romanul“ lui M. Mincu, lecturile suferă o derivare În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
specularității“ din romanul lui Camil Petrescu, determină ambiguitatea rolurilor: „când spun eu, nu știu dacă o fac În calitate de autor, actor, personaj, instanță auctorială etc.“ (p. 14). În ciuda poeticii explicite, a precauțiilor teoretice decelate pe toată suprafața „romanului“, În ciuda polemicii cu scriitura, lectura tradițională și a pledoariei pentru modernitate, Intermezzo lasă impresia unui produs hibrid, În care clasicismul a fost tulburat de artificiile retoricii baroce și moderniste. Să ne explicăm: macrostructurile limitrofe, „Un Început posibil de roman“ și „Un posibil sfârșit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
devin paradigmatice, capătă adâncime apropiindu-se de rezultatele poesiei“ (idem., p. 15). Surprinzător pentru un romancier cu program și mai ales pentru un critic-teoretician, Marin Mincu reușește să se și contrazică Într-un punct, pledând pentru „eul dictatorial“ presupus de scriitura de tip jurnal, situație binișor opusă - parcă - „pulverizării“ tocmai invocate. Una peste alta, cu exagerări, scăpări și fără nici un strop de emfază, e de reținut modelul creator În cauză. Susținându-l, Marin Mincu se raliază și el eforturilor unei Întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și se Închide cu „Un posibil sfârșit de roman“: scurte capitole (de nouă și respectiv șapte pagini) susținute de o voce naratoare emancipată, Încrezută chiar, cultivată și ironică. Începutul pendulează Între două maniere narative: una strict descriptivă, „obiectuală“, reluare a scriiturii de tip nonveau roman; și alta colocvială, adresare către „iubiții cetitori“, cu miza pe efectul deconspirării convenției romanești. Cele două maniere se Împletesc continuu, Într-un joc isteț de perspective, gata-gata să se suprapună: În aceeași clipă când „privim“ cutare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
acest vis atât de depărtat realizat. Ce bine-mi pare! Azi am făcut 4 ore de gheață și mă simt mai bine ca oricând.“ etc., p. 114). Pe măsura trecerii timpului, evoluția ei se oglindește În temperarea treptată a agresivității scriiturii, tot mai fluidă, abstractă, „poetizantă“ (gen: „Nu puteam fi ca voi. Ca să pot rezista, m-am fardat mai mult ca voi. ș...ț Eu eram altceva. N-am coborât În voi decât atât cât să vă cunosc“ etc., p. 359
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
crispat al unui ins macerat de o caznă interioară teribilă. Era chipul meu“ (sic! - p. 31) ș...ț. Simpatic În asemenea momente, M. e alteori cu adevărat profund și reușește bune pasaje de jurnal, cu idei și cu finețuri de scriitură (v. pp. 24, 55, 87-88, atâtea altele; la pp. 364-367, o bună „nuvelă“ fantastică derulată pe mai puțin de trei pagini, În maniera ambiguă a lui Mircea Horia Simionescu, la limita dintre seriozitate și șautoțironie, când Într-o parte, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
practică“ o putem numi!) romanescă teoria autenticității pe care Marin Mincu o expune, polemic față de „romanul mimetic“, convențional, care „simulează Încă o falsă iluzie a vieții prin intermediul unor mijloace epuizate de aproape un secol“ (din același interviu citat la Început). Scriitura de tipul jurnalului ar fi o șansă de recuperare a autenticității: „nu pot să mai accept iluzia mimesis-ului romanesc practicat de alții cu disimulată ingenuitate. «Sinceritateaă jurnalului se află În implicarea În scriitură a eului narant“ (ibidem). Intermezzo ne arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
secol“ (din același interviu citat la Început). Scriitura de tipul jurnalului ar fi o șansă de recuperare a autenticității: „nu pot să mai accept iluzia mimesis-ului romanesc practicat de alții cu disimulată ingenuitate. «Sinceritateaă jurnalului se află În implicarea În scriitură a eului narant“ (ibidem). Intermezzo ne arată că ideile lui Marin Mincu din 1984-l985 le avea M. Încă din jurul lui 1960. Într-o miercuri, acesta din urmă notase: „Vine Alain Robbe-Grillet la o Întâlnire cu studenții și ne vorbește despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În „Începutul posibil“, M. primește vestea la telefon și citește o ultimă scrisoare de la A., Încheiată cu avertismentul că o va primi „când eu nu voi mai fi“ (p. 436). Scena are un dramatism reținut, bine fixat În pagină grație scriiturii aparent pulverizate, așadar aparent „obiective“. O a doua parabolă a oglinzii vorbește despre curgerea rapidă și poate că absurdă a timpului: „Trecu prin fața oglinzii. Se uită În oglindă. Se opri. Un obiect mătăhălos În poziție simetrică. Acesta e un corp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pp. 373-374), și momentul morții Aurei. Romanul creează sugestia unei relații reciproc „devoratoare“, În ton cu sfârșitul tragic al eroinei. O recapitulare: atmosferă vie a Bucureștiului licean și studențesc, personaje interesante, construite prin Împletirea a două teme mari Într-o scriitură inteligentă, obsedată de propria-i „autenticitate“, jocuri textuale și autoreferențiale, ironie și gravitate, lecturi și sensibilitate cenzurată, plus un final foarte bun, cu Însemnate resurse de redimensionare a Întregului; dar și: lungimi nejustificate, prețiozități inutile, ceva exces În poza trufașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
scriitor ovipar, și abia de la o vreme încoace m-am simțit îndemnat să mă transform în scriitor vivipar.“ Cu doi ani înainte de acest articol, Unamuno publicase romanul Dragoste și pedagogie (1902), după care face pesemne tranziția spre noua formă de scriitură. Amor y pedagogía este o poveste amară despre excesele și iresponsabilitățile intelectualismului, care consideră că viața nu există decât pentru a fi introdusă în tipare științifice preconcepute: Universul pare a ființa doar pentru a putea fi cercetat de savanți, remarca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cum era numit acum, nu avusese niciodată loc. Și dacă Holocaustul nu avusese loc, Anne nu își scrisese jurnalul. Era o farsă, insistau denigratorii. Anne și Peter nu erau nume evreiești. Hârtia și cerneala nu erau disponibile în anii ’40. Scriitura era prea bună, ca să fi venit din stiloul unei adolescente, judecățile prea clare, sentimentele prea profunde. Jurnalul era munca șireată a unui scriitor evreu american pe nume Meyer Levin, susțineau ei. Sărmanul Levin mereu afirmase că vorbea cu adevărata voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
și aici apărea un labirint. Cine sunt eu? Cel de azi - amețitor, cel de ieri - uitat, cel de mâine - imprevizibil? Ce altceva e mai impalpabil ca sufletul? Dacă mă urmăresc, ca să scriu, urmărirea mă modifică; dacă mă las În seama scriiturii automate, mă abadonez hazardului. Nu știu dacă-ți amintești de cazul relatat, cred, de Cicero, cu femeia care se duce la templu să caute un oracol și care, fără să-și dea seama, rostește chiar vorbele ce conțin răspunsul așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pe temele de interes pentru această postfață le-am denișat În aceste două volume extrem de interesante, iar la citatele preluate am marcat numai numărul paginii. p. 32. p. 64. p. 33-34. Bioy va lămuri (p. 74) că aceasta Înseamnă „ordonarea scriiturii astfel Încât totul să privească În aceeași direcție și să faciliteze lectura; să ajungă la cititor și să Îl amuze...“. p. 100-101. p. 108. pp. 115-116. Un personaj cu numele acesta apare În Cronici: flamand sau olandez, el se numește Frans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
textului, capitulează În fața lor devenind el Însuși, printr-un exercițiu mimetic, excesiv de obedient, un produs, desigur epatant, cum nu poate fi decît un produs al acestei realități pe care tocmai discursul său ar fi trebuit s-o interogheze prin tensiunea scriiturii?” (Octavian Roske, prefață la antologia Proză americană contemporană, 1989) 1989! Chiar că prezent perpetuu. Lăsînd la o parte discurile laser și videocasetele care Înghit bibliotecile pline de praf, foarte bine c-o fac, textul este de-o contemporaneitate aproape imorală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
sunt redate și stilizate trăirile unei faceri, ale unui ideal împlinit numai prin sacrificiu. Lucrarea cuprinde cinci lieduri încărcate de zbucium și dramatism, în care linia melodică a vocii de sopran, dinamizată intens prin ritm și agogică, se împletește cu scriitura pianistică, cameleonică, asemeni unei umbre, sau, variind temele preluate din partitura solistului. Melodicitatea conturează totuși cel mai bine această miniatură a genului muzicii de cameră, care marchează intens memoria auditivă și afectivă a auditoriului. Recitalul celor doi artiști consacrați, soprana
Darul discografic al compozitoarei Carmen Petra Basacopol by Ruxandra Mirea () [Corola-journal/Journalistic/83435_a_84760]
-
două texte incluse în Fragmente critice (Ce știm și ce nu știm despre romanul de azi - vol I, p. 34 - 41; Avem roman? - vol III, p. 345 - 354) spuneați că, pentru a-și recupera cititorii, romanul trebuie ,,să redevină o scriitură a aventurii", după ce a fost timp de mai multe decenii ,,o aventură a scriiturii"; ,,să reinventeze povestirea și să readucă omul la puterea imaginației romanești". A urmat romanul ,,post-postmodernist" o asemenea direcție? Prin ce alte mijloace și-ar putea seduce
Eugen Simion: "Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8336_a_9661]
-
de azi - vol I, p. 34 - 41; Avem roman? - vol III, p. 345 - 354) spuneați că, pentru a-și recupera cititorii, romanul trebuie ,,să redevină o scriitură a aventurii", după ce a fost timp de mai multe decenii ,,o aventură a scriiturii"; ,,să reinventeze povestirea și să readucă omul la puterea imaginației romanești". A urmat romanul ,,post-postmodernist" o asemenea direcție? Prin ce alte mijloace și-ar putea seduce romanul contemporan cititorii? - Cred și acum în ideea că romanul trebuie să revină la
Eugen Simion: "Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8336_a_9661]
-
Liviu Dănceanu, apărut tot în 2013 la Editura Muzicală, cu o copertă a cărei ilustrație poartă semnătura pictorului Iosif Haidu și prezentat de către compozitorul Octavian Nemescu, concertul a fost alcătuit din opus-uri complemetare în privința bogăției coloristice și a complexității scriiturii instrumentale: Seven separate ways (Șapte căi distincte) de compozitorul american Frank Stemper - lucrare multicoloră dedicată formației, edificată din efuziunile pianului și percuției, când jucăușe, cu accente umoristice, când șocante, explozive, amintind de muzica mordantă a lui Șostakovici; din contrapuncturi ritmice
Puncte cardinale by Despina PETECEL-THEODORU () [Corola-journal/Journalistic/83407_a_84732]