5,963 matches
-
greu să depună efortul de a găsi soluții la problemele pe care le au, iar uneori nu se pot concentra suficient nici măcar pentru a privi la televizor sau a citi. De regulă, persoanele deprimate petrec multe ore gândindu-se la sinucidere, moarte sau la faptul că le-ar fi mai bine dacă nu ar mai exista. Aceste simptome sunt asemănătoare cu cele întâlnite la persoanele care trec prin situații de doliu, însă în cazul depresiei clinice fie lipsesc evenimentele de pierdere
Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale by Daniel David () [Corola-publishinghouse/Science/2125_a_3450]
-
sau, dacă îl acceptă, caută să se eschiveze; - agresivitate și ostilitate față de personalul medical și familie; - evită contactul cu familia și cu personalul de îngrijire; - recurge la tratamente neconvenționale; - formulează planuri de viitor nerealiste; - vorbește permanent de moarte și de sinucidere (Whaley și Wong, 1987). 2. Etapa autocunoașterii Tratamentul aplicat în prima etapă este intensiv. Astfel se ajunge la faza de „a face față situației”. Prin programul recuperator, pacientul este condus spre un comportament de „apropiere” de realitate, în care se
Kinetoterapia pasivă by Adriana Albu, Constantin Albu, Tiberiu-Leonard Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
-
că paradigma psihologică freudiană a experiențelor subconștiente ale copilăriei nu mai poate funcționaă la oportunitatea speciei umane de a evolua biotehnologic, chestiunea reinventării umanului devine în acest context imperativă. De la controversele trecutului sau ale prezentului (implanturile siliconice, eutanasia, avorturile, alegerea sinuciderii asistateă la cele ale prezentului sau ale viitorului apropiat (clonarea, ingineria genetică în folosul „îmbunătățirii” fetusului, nanotehnologia și neurotehnologiaă, se observă diversificarea conflictelor sociale asupra libertății de a folosi biotehnologiile, în scopul obținerii unui grad din ce în ce mai mare de control asupra
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de a „gândi” pe cont propriu și de a lua propriile decizii. Indiferent dacă omenirea va pierde controlul și dominația în fața mașinilor inteligente sau dacă va deveni dependentă de mașini într-o asemenea măsură încât „decuplarea” mașinilor va echivala cu sinuciderea umanității, perspectiva evoluției inteligenței artificiale este deterministă, neîngăduind umanului posibilitatea de a lua decizii și de a-și hotărî propria soartă. Atât prin prisma inteligenței sintetice, cât și prin filtrul ingineriei genetice, ființa umană poate câștiga o serie de libertăți
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
contraponderea discursului bioconservator critic și contrabalansând temerile acestuia, transumaniștii propun o viziune a viitorului în care oamenii au libertatea de a accepta sau de a refuza intervenția tratamentului genetic, așa cum astăzi există drepturi ale reproducerii artificiale, ale divorțului sau ale sinuciderii asistate de medic, problematici nerămase fără dileme etice. De asemenea, în interiorul mișcării transumaniste există voci care, mai degrabă decât a defini trans-/postumanul drept ființa potențial nemuritoare, capabilă de autoprogramare și de autocontrol, descriu subiectul postuman în contextul perpetuării legilor
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
un aventurier care își joacă propriile limite fizice, cercetătorul de laborator riscă integritatea întregii umanități din zilele noastre, aventurându-se la extremitatea granițelor etice. Filosoful își exemplifică teoriile prin cazul unui australian bolnav de cancer care și-a programat voluntar sinuciderea asistată de computer: „Exemplu clinic al noii virtualizări a acțiunii sau teleacțiunea electronică șterge, simultan cu responsabilitatea savantului, culpabilitatea pacientului” (Virilio, 1998, p. 15Ă. Eseistul observă de asemenea că, în cadrul performanțelor-limită din domeniile roboticii și geneticii actuale, se ajunge la
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Întrucât realitatea obiectivă este respinsă în demersul cibernetic, prin eclipsa realului se înregistrează „estetica dispariției științei”. Știința devine fatală, pentru că, în calitate de cunoaștere, își pune în joc propria viață pentru a atinge un rezultat perfect. În ultimă instanță, situația „științei ca sinucidere a cunoașterii” (Virilio, 1998Ă este un exemplu grăitor al criticii implicite aduse transumaniștilor. Nu toate afirmațiile filosofului Virilio trebuie preluate însă fără precauție întrucât trebuie avut în vedere faptul că tehnoștiința contemporană prezintă și aspecte pozitive. Dar referitor la posibilele
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
care scrisorile par nu un document autentic, ci unul contrafăcut. Iată: „Din când în când, primesc scrisori deznădăjduite, inspirate mai mult sau mai puțin de Tratat, la care trebuie să răspund. Cum de cele mai multe ori e vorba de gânduri de sinucidere, mă străduiesc să-i abat gândul celui care-mi scrie. Căci să-l încurajez chiar nu e cu putință, dintr-o groază de motive. Partea proastă e că scrisorile mele, prin forța lucrurilor edificatoare, sunt cum nu se poate mai
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
condiții, cui să-i fie frică de Cioran?! Fie și mistificat, nihilismul lui (să-l numim anarhism?!) e întemeietor pentru ceilalți. De altfel, e întemeietor înainte de toate pentru sine. Oricum, nu numai anonimii care veneau să-i ceară sfaturi în legătură cu sinuciderea plecau înseninați, dar și un Beckett, care, după ce citește Demiurgul cel rău, îi scrie: „Printre ruinele tale mă simt la adăpost” (III, 70). „Sunt făcut să dau sfaturi înțelepte Ă și reacționez ca un nebun” (I, 184), citim într-un
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
lui Jeni Acterian, pe 28 noiembrie 1938: „De dimineață până seara mă preumblu printre emigranți, neinteresanți și imbecili, și zac prin cafenele într-o aiureală acordată la gama demenței. Când te gândești că am ajuns să împiedic pe alții de la sinucidere, deși eu sunt mai aproape de ea ca oricine Ă ce zic? Ă sunt după ea! De n-aș cunoaște setea infinită de tristețe, de n-aș iubi cu patimă tăvălirea în deznădejde, nu m-aș mai putea suferi și mi-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cugetul fără milă și fără îndurare” (481). În timp, boema invocată aici e stăpânită chiar de corp. Corpul îl va obliga pe Cioran, neeroicul, să treacă de pe marginea demenței în inima precauției. De asemenea, să-i vindece pe alții de sinucidere, după ce-și transformase nefericirea în ispită. La drept vorbind, până și boemul Cioran are precauții nebănuite. Iată: „Continui să mănânc la cantină, fiind mult mai ieftin decât la restaurant. În afară de asta sunt invitat foarte des. N-am slăbit deloc
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
iubește viața, își îngrijește serios sănătatea, face gimnastică, folosește chiar și o minge în acest sens, cumpărată de la Hamburg Ă aruncând-o și prinzând-o, crede că își întărește șira spinării Ă, dar toate acestea nu-l împiedică să propăvăduiască sinuciderea. Doar că, numai aparent necioranian, el crede în extaz, acel moment al libertății absolute, identic Apocalipsei, când timpul nu va mai fi („Timpul nu este un obiect sau lucru, ci un concept. Se va stinge în intelect”, spune el) și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
un adevărat supliciu de care el nu se plângea niciodată, dar care făcea rău tuturor celor din preajma sa”. Doar că, măcinat de boli, atât de atent cu tratamentele, Pascal îl slujește pe Dumnezeu și moare tânăr. Nici gândul, nici ideea sinuciderii nu i-au făcut cu ochiul. Sau, de i-or fi făcut, nu numai că faptul acesta nu a devenit expresie, dar nici nu i-a stârnit lui Pascal pasiunea negării. La drept vorbind pentru a reveni, nu numai Kirillov
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
disprețului (de sine și de viață): „Nu poți suporta necazurile decât dacă le tratezi cu un minimum de dispreț. Nimic din ce ni se întâmplă nu merită o nevroză... E un preț prea mare” (378 Ă 29 ianuarie 1980). O sinucidere, nici atât. Și cine spune asta? Cioran, care declarase că nu poate iubi decât o Românie în delir... De altfel, ereditatea funcționează chiar ca principiu al transformării corpului fragil în șansă. Doar că, spre deosebire de ceilalți din familie, Cioran constată, cu o
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
paternă, un bunic bețiv ai cărui urmași au suferit de o crasă debilitate; în partea mamei, și ea și cele șase surori ale ei au murit de arterioscleroză (sic!). Cu tensiunea 25, sora mea fuma 100 de țigări pe zi: sinucidere curată, sau aproape. Fiul ei s-a sinucis de altfel de-a binelea, în vreme ce, la celălalt capăt al Europei, eu m-am limitat la modestul rol de teoretician al sinuciderii” (9 aprilie 1980 Ă 615). În fine, la mijloc e
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
tensiunea 25, sora mea fuma 100 de țigări pe zi: sinucidere curată, sau aproape. Fiul ei s-a sinucis de altfel de-a binelea, în vreme ce, la celălalt capăt al Europei, eu m-am limitat la modestul rol de teoretician al sinuciderii” (9 aprilie 1980 Ă 615). În fine, la mijloc e tot ereditatea: „Toți în familia noastră am avut gustul autotorturii, toți ne-am frământat pentru tot și nimic” (387 Ă 17 mai 1980). Cu cinism, vorbind despre fratele pe care
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Ă devine motiv de mândrie, dar și de abia ascunsă nostalgie, ba chiar de dezamăgire: „Sunt într-o situație foarte delicată. Nimic nu scapă rațiunii. Neputința mea de a lua o hotărâre explică de ce toată viața am meditat îndelung la sinucidere fără să o și fac. Noi românii suntem toți niște ratați. Asta e originalitatea noastră și pe drept cuvânt îi detestăm pe străini, biete ființe care s-au realizat” (22 februarie 1991 Ă 582). Or, poziția aceasta, a detestării străinilor
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că lui Cioran i se reproșează ipocrizia: pe malurile Senei, care i-a înghițit atâția confrați, cel care a scris Despre neajunsul de a te fi născut devine un spectator mai degrabă fascinat de gestul fatal al celorlalți. Teoretician al sinuciderii, el n-a fost și un practician al ei. Apoi, disprețuind viața, își îngrijește aproape cu fanatism corpul și poartă, pentru mulți dintre cei care îl ascultă, masca unui medic grijuliu: dă sfaturi, propune tratamente, constată cu mirare și bucurie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că strigătele-i disperate devin mijloace terapeutice. Doar cei din preajmă, se pare, nu vor fi fost vindecați cu adevărat: rămâne bănuiala Ă nu-i așa? Ă că Simone Boué s-ar fi sinucis. În rest, disperații care, în pragul sinuciderii, veneau să-i ceară un sfat, plecau de la el senini, vindecați, cu rănile închise. În fine, strigăte disperate la Cioran? Construite livresc, ele par, la rându-le, nu altceva decât o mască. Cioran, care disprețuia stilul și reducția existenței la
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dimpotrivă, cum e Cioran tentat să creadă, semnul proximității nebuniei? Ori poate între adevăr și nebunie nu e nici o diferență majoră...? O experiență similară, cu altă ocazie: „Azi după-amiază, după ce am condus-o pe S. la gară, deprimare vecină cu sinuciderea. Vid, vid, vid! Nimic în mine, nimic în jurul meu. Momente ce te duc direct la ospiciu. De altfel e o alienare adevărată, în sensul propriu al cuvântului. Nu mai sunt eu. Am trecut pe lângă o biserică, fără măcar să mă gândesc
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mă împac cu mine însumi, întotdeauna sunt certat cu propria-mi «ființă». Furia mea e fără margini, oricare-ar fi obiectul ei Ă eu însumi, sau universul” (II, 47). O furie fără margini, dar care nu aduce cu sine nici sinuciderea, nici aruncarea lumii în neant. La un moment dat, Cioran mărturisește că a încetat să mai creadă în nimicire. Se și numește, de aceea, un „demon dezabuzat” (II, 372). Ce ar fi vrut să fie Cioran? Oricum, altceva decât este
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nimic nu angajează la modul absolut, căci totul e aparență. Așadar, despre umor la Cioran? Cum să nu fie posibil când, pentru Cioran, umorul e o dominantă a spiritului dostoievskian. Citim: „Din câte știu, nu s-a subliniat îndeajuns importanța sinuciderii la Dostoievski. Totuși, după umor, e aspectul care m-a frapat la el cel mai mult” (II, 114). Așadar, sinucidere și umor la Dostoievski. Cât despre Cioran, nu va fi fiind umorul chiar calea de a provoca și de a
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
când, pentru Cioran, umorul e o dominantă a spiritului dostoievskian. Citim: „Din câte știu, nu s-a subliniat îndeajuns importanța sinuciderii la Dostoievski. Totuși, după umor, e aspectul care m-a frapat la el cel mai mult” (II, 114). Așadar, sinucidere și umor la Dostoievski. Cât despre Cioran, nu va fi fiind umorul chiar calea de a provoca și de a amâna sinuciderea, înțelegând prin umor fie și ipocrizie, poltronerie?! E, oricum, înțelepciunea lui, adică mijlocul de a rezista pe care
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Dostoievski. Totuși, după umor, e aspectul care m-a frapat la el cel mai mult” (II, 114). Așadar, sinucidere și umor la Dostoievski. Cât despre Cioran, nu va fi fiind umorul chiar calea de a provoca și de a amâna sinuciderea, înțelegând prin umor fie și ipocrizie, poltronerie?! E, oricum, înțelepciunea lui, adică mijlocul de a rezista pe care-l identifică și la alții. Notează la un moment dat: „T.H., care a făcut patru ani de pușcărie, la întrebarea mea: Cum
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sceptic și un pătimaș”, „un sceptic dezlănțuit” (I, 35), ba chiar „un Iov anemiat de scepticism” (III, 157). „Îndoielile mi-au măcinat forțele și este de mirare că mi-au lăsat destulă energie ca să mai pot să mă gândesc la sinucidere” (idem). Altundeva, totuși, se numește „un elev al lui Iov, dar un elev infidel” (III, 261), întrucât l-a urmat doar în strigăt, nu și în certitudinile ulterioare. Așadar, Cioran este „opusul unui om angajat”, dar este astfel printr-o
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]