28,739 matches
-
totuși, doar o sută de ani mai târziu, În 212, legenda spune că, În timpul asediului orașului Siracuza, grecul Arhimede, care, nederanjat de iureșul luptelor dimprejur, desenase pe nisip o figură geometrică și era adâncit În studierea ei, i-a adresat soldatului roman care Îl amenința cu sulița celebrele cuvinte latinești: noli tangere meos circulos - să nu te atingi de cercurile mele! Nu este imposibil, prin urmare, ca printre grecii din timpul lui Alexandru cel Mare să fi existat călători la Roma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Săraci ai lui Hristos, cum s-au numit inițial membrii miliției organizate de Hugues de Payens și Godefroy de Saint-Omer pentru a asigura securitatea cohortelor de pelerini care invadaseră Pământul Sfânt după eliberarea Ierusalimului, se comportau În egală măsură ca soldați și călugări. Nu afișau vestimentația preoțească, dar cele trei jurăminte pe care trebuiau să le depună la intrarea În Ordin - de sărăcie, de castitate și de supunere - Îi obligau la o viață austeră, menită să-i țină departe de tentațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mângâierea cu cinci degete din care unul opozabil, reprezenta, la sfârșitul unei zile extenuate de muncă singura poartă deschisă spre orizontul cunoașterii semenului și deci al cunoașterii de sine, pentru faraonul de mai târziu, pentru împăratul aztec sau chiar pentru soldatul roman mângâierea și, în genere, tandrețea nu reprezentau mare lucru în sisteme socio-economice care nu se mai bazau pe cunoașterea aproapelui, ci pe exploatarea lui. Nu alta era situația la începutul secolului al XVII-lea, pe vremea povestirii noastre, așa încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se miră spătarul. — Da? - făcu viziriul. Ei, nu contează. Uitați-vă și voi spre Dunăre și când vedeți mult praf, noi suntem. Episodul 70 SPRE MOLDOVA Pregătindu-se ei, Barzovie-Vodă și spătarul Vulture, să plece dintr-acest oraș unde mulți soldați purtau în raniță bastonul de pașă, iar alții chiar capul vreunui pașă căruia sperau să-i ia bastonul, se spălară pe ochi, se îmbrăcară pe trup și se duseră pe furiș în camera unde dormea rapsodul Broanteș. Broanteș, ia-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sări iute în scorbură și nu după multă vreme tătarii ajunseră la stejar, înconjurându-1. Numai nu știu cum se face că nu erau numai tătari, ci și polaci, și turci, huni, pecenegi, ba printr-o crăpătură a scorburii, copilul zări și patru soldați romani. „Iar l-am scăpat! Oare unde s-o fi ascuns?” - exclamă cu ciudă cel care părea șeful lor, descălecând de pe căluț. Veni iute spre stejar, vârî brațul în scorbură, încercând să-l găbuiască, dar micul Metodiu se mistui în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sticleții zburară de pe umărul lui pe creanga lor din Fraxinus excelsior. Apăru părintele Pedro cu trei scaune, se înclină adânc, lăsă scaunele și se depărtă în vârful picioarelor. Trecu un răstimp și de după unul din colțurile catedrei, însoțiți de doi soldați de gardă elvețiană, se iviră Metodiu și Iovănuț. Papa le aprecie dintr-o ochire curățenia sutanelor, cuvioșia pasului, tenul deschis, nasurile ușor acviline, romane. „într-adevăr, vlahi”, gândi papa și, fără voia lui, în cuget și-n simțiri i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bancă, îngenuncheară, sărutară mâna molatic, întinsă spre ei și rămaseră așa, cu capetele plecate, reculeși. Hotărât lucru, Grigorie al XV-lea era impresionat. — Și voi ce mai stați pe-aici? - se răsti el ca să-și ascundă emoția spre cei doi soldați rumeni și cu niște figuri ușor de tăntălăi ce rămăseseră în picioare. Dați-i drumul la treabă! Soldații holbară niște ochi cât cepele, apoi se dumiriră și-ncurcându-și halebardele, o luară la fugă zăngănind cu putere din armuri. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
al XV-lea era impresionat. — Și voi ce mai stați pe-aici? - se răsti el ca să-și ascundă emoția spre cei doi soldați rumeni și cu niște figuri ușor de tăntălăi ce rămăseseră în picioare. Dați-i drumul la treabă! Soldații holbară niște ochi cât cepele, apoi se dumiriră și-ncurcându-și halebardele, o luară la fugă zăngănind cu putere din armuri. După ce zgomotul alergării lor se stinse, papa, reținându-și cu greu tendința de a mângâia capetele plecate dinaintea lui, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
strigau după catâri și după tata în patru limbi. Dar n-am avut ce face, trebuia să mă aleg și eu cu ceva după atâția ani de luptă. Și cu ce să te alegi tu, un turc năcăjit, un simplu soldat, după ce înaintașii tăi au cărat sute de ani la rând aur și argint din locurile cucerite? Măcar neveste să-mi aduc acasă, mi-am zis, să vadă satul pe unde arn umblat, dacă altceva nu găsesc. Pentru că uită-te și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în mod democratic, iar celălalt, pe care l-au omorât, un gardian ce-l ajutase să scape din fortul militar unde fusese deportat în timpul dictaturii și care, din nenorocire, se afla relativ aproape de locul unde ne așezaserăm noi tabăra. — Înțeleg... Soldații au încălcat sfânta lege a ospitalității tuaregilor. — Așa este. Au vărsat sânge în casa noastră și au luat cu forța un biet bătrân căruia îi oferisem protecție. Tata nu putea îngădui o asemenea faptă și a jurat că-i va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
principal, dar m-a impresionat pentru că știam că se baza pe un fapt real. — Dar ce s-a întâmplat? întrebă Marcel Charrière, vizibil nerăbdător. — Tata i-a ucis pe asasini și l-a eliberat pe președinte, tăindu-le gâtul tuturor soldaților din fortul unde fusese închis din nou. — Vreți să spuneți că a tăiat gâtul întregii garnizoane? — Nici unul n-a rămas viu. — El singur? — Absolut singur. — Dar cum a putut s-o facă? — Era un războinic imohag, răspunse Gacel simplu. Le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ei n-ar fi aici, jos, riscându-și viața sub un soare care topește și pietrele, eu n-aș sta acolo, sus, cu aer condiționat, bând bere. — Ei sunt aici pentru că așa au vrut, îi aminti interlocutorul său. Nu sunt soldați trimiși la război, ci niște netoți înnebuniți să-și facă praf curul sau să-și rupă șira spinării doar ca să-și vadă numele în ziare sau ca să apară cincisprezece secunde într-un telejurnal. Tu știi, eu știu, toți cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
plecăm! — Zău? replică egipteanul. Ține cont că un tuareg este în stare să împuște un motociclist de la cinci sute de metri, iar apoi să dispară de parcă l-ar fi înghițit pământul. Și cum poți să-i împiedici? Punând câte un soldat în fiecare mașină, camion sau motocicletă? Mai sunt de parcurs șase mii de kilometri prin deșert și la fiecare kilometru se poate ascunde un franctiror. Alex Fawcett se întoarse spre Yves Clos și-l întrebă: — Câți tuaregi crezi tu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
decât ca să vezi care-i va fi următoarea mișcare - îl învățase taică-su. Altfel, dacă eziți o clipă să-i tai capul, probabil că celălalt ți-l va tăia ție. Compasiunea este o virtute a regilor și un defect al soldaților, deoarece în toiul luptei compasiunea este sinonimă cu slăbiciunea - iar cine are un moment de slăbiciune, fie și cât ai clipi din ochi, moare. Compasiunea și iertarea sunt sentimente pe care le încerci doar pe timp de pace - și Gacel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nu cred că va ezita să se sacrifice. — Cred că nu vezi lucrurile dintr-un punct de vedere adecvat - remarcă Sam Muller cu un fel de ironie în glas. Poate că un căpitan eroic s-ar sacrifica pentru bieții săi soldați în termen, dar mă îndoiesc că un mizerabil de șef al unor mizerabili mercenari ar fi dispus s-o facă. — Atunci privește lucrurile din alt punct de vedere... - îi spuse la rândul său Gacel Sayah. Poate că niște bieți soldați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
soldați în termen, dar mă îndoiesc că un mizerabil de șef al unor mizerabili mercenari ar fi dispus s-o facă. — Atunci privește lucrurile din alt punct de vedere... - îi spuse la rândul său Gacel Sayah. Poate că niște bieți soldați în termen niciodată nu și-ar sacrifica eroicul căpitan, dar niște mizerabili mercenari s-ar putea să fie dispuși să-și sacrifice mizerabilul șef. Sud-africanul nu-și putu stăpâni un scurt hohot de râs, cu toate că era în pericol de moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
au fost scrise de Octavian Goga, eu spun că le-a scris Coșbuc. Deunăzi, la Înmormîntarea unui poet, m-au izbit din nou cuvintele preotului „am văzut oase albe lîngă oase albe și nu știu care erau ale Împăratului și care ale soldatului“, citez din memorie. Ascult uvertura la Tannhäuser de Wagner. Acordurile solemne, triumfale, ale suflătorilor, urmate de vaietele sfîșietoare ale viorilor - pași de Învingători ce calcă totul În picioare smulgînd parcă din Însăși carnea strivită fîșii de sunete, repetate mereu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În buzunarul lui Leopold Bloom ca un embrion abia zămislit În propriul meu uter. Să mergem deci acolo pe coastă În iatacurile verzi ale frunzișului sîni Îngîndurați să desprindem de pe ramuri triste și singure, să mușcăm urechea azaleelor și pașii soldaților tineri să ne treacă prin creier nostalgia niciodată gustată a pămîntului făgăduit. O, tarantula, tragic scarabeu cu ochi verzui lingînd pubisul blînd al Sulamithei, prin nori se deschid magazine cu parfumuri de citron și de mosc și nările ogarilor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
doctor, la casele de bilete, la pașapoarte, la toate ghișeele, la toate ușile, așteptăm ca negrii aceia dintr-un deșert african care au văzut cîndva un avion și se Încăpățînează să creadă că o să-l mai vadă o dată, așteptăm ca soldații americani pe plaja Omaha, așteptăm ca jurnalul lui Scott pe o masă de gheață după ce totul s-a oprit la jumătate, așteptăm o fantoșă, o neînchipuire, un Godot pe care nici măcar nu-l cheamă Godot. O activitate bizară, un magnetism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cântăm bucățile repetate săptămâni în șir. Apoi cineva a aprins lumina și directorul ne-a chemat pe fiecare pe rând, după lista lui. Apoi toți cei trei sute de copii am primit câteva obiecte de folosință zilnică de la Dumnezeu. — De Crăciun, soldații au tăiat cu baioneta părul tuturor femeilor care se numeau Maria. Apoi i-au ordonat pantofarului să pună cleiul la fiert - cât mai repede, dacă se poate, altminteri îi vor țintui limba cu gloanțele de calapod - și să le lipească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
zdraveni. Și, de fapt, tot orașul a petrecut în tihnă pe străzi până ce Colonelul s-a îmbătat criță. Atunci și-a mânat sania în centru, chiar pe locul monumentului eroilor, i-a smuls hainele amantei lui și le-a ordonat soldaților să o îmbrace cu penele smulse de pe păuni. Iar între timp el a mușcat pe rând gâtlejurile tuturor celor trei sute de păsări. Zăpada era numai leșuri, carne aburindă și sânge închegat, iar fata țipa de plăcere în sanie, sub căldura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vanitatea era încă departe. M-am uitat totuși în oglindă, căci îmi cercetam toate schimbările. Soarele strălucea pe ea. Asfințea. Și am mai văzut că hainele lui Benjamin erau perfecte. — M-am așezat aici pentru că trenul e gol, numai cu soldații în față, în drum către casă. Să nu călătorești de capul tău. Și atunci, ce văd... Nu am bilet - am spus eu, pentru că voiam să trecem peste asta. Iar atunci el a scos din tocul pistolului un sendviș, pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
că, între timp, fiica mea era acolo, așezată pe lăzi. Dar nu e sigur. Ba e chiar improbabil, pentru că mama ei n-o lăsa să plece din aripa sudică, degeaba se făcuse deja mare. Chiar și până la iubitul ei, tot soldații au dus-o, câteva luni mai târziu, cu camionul. Mi se părea doar că e acolo. Dar nu m-a potolit, atât de mult țineam la aceste rămășițe. După o jumătate de oră, când obuzele țiuiau deja peste tot, Edit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
se transforme într-un loc de păcat? O afacere din care-ți tragi bogățiile pământești care te duc la păcat? Astăzi, națiunea noastră duce o luptă pe viață și pe moarte cu diavolul. În tabere, fetele dansează cu marinari și soldați și mai știu eu ce. La centrele U.S.O din orașele noastre, fetele se dedau celei mai vechi meserii chiar sub ochii noștri. Chiar și soția președintelui participă la așa ceva. Când dansează, credeți că se gândesc la Iisus? Puteți paria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
trimițându-le scrisori care poartă cu ele numele lui Iisus, care să-i umple pe tații și pe soții voștri de o nouă dorință de-a se dedica Lui? O, femeile Americii dau greș. În fiecare zi, tot mai mulți soldați și marinari și colonei și locotenenți acceptă favorurile femeilor străine și chiar se căsătoresc cu ele. Vreți ca fiul dumneavoastră să se întoarcă acasă cu o nevastă de origine străină, poate chiar păgână? Aceasta e crucea pe care trebuie s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]