3,101 matches
-
bacteriurie asimptomatică crește cu vârsta, de la 2-7% la femeile cu potențial fertil la până la 50% la femeile vârstnice din centrele de asistență. Frecvența cazurilor de bacteriurie asimptomatică la bărbații cu vârsta peste 75 de ani este cuprinsă între 7-10%. Infecțiile tractului urinar pot afecta 10% din persoane în timpul copilăriei. La copii, infecțiile tractului urinar sunt cele mai frecvente la copiii de sex masculin necircumciși cu vârsta sub trei luni, urmați de fetițe cu vârsta sub un an. Estimările legate de frecvență
Infecție de tract urinar () [Corola-website/Science/328390_a_329719]
-
la până la 50% la femeile vârstnice din centrele de asistență. Frecvența cazurilor de bacteriurie asimptomatică la bărbații cu vârsta peste 75 de ani este cuprinsă între 7-10%. Infecțiile tractului urinar pot afecta 10% din persoane în timpul copilăriei. La copii, infecțiile tractului urinar sunt cele mai frecvente la copiii de sex masculin necircumciși cu vârsta sub trei luni, urmați de fetițe cu vârsta sub un an. Estimările legate de frecvență la copii variază totuși în mod considerabil. La un grup de copii
Infecție de tract urinar () [Corola-website/Science/328390_a_329719]
-
sub un an. Estimările legate de frecvență la copii variază totuși în mod considerabil. La un grup de copii cu febră, cu vârste cuprinse între zero și doi ani, 2 până la 20% au fost diagnosticați cu ITU. În Statele Unite, infecțiile tractului urinar reprezintă aproximativ șapte milioane din vizitele la medic, un milion din vizitele la camera de urgență și o sută de mii de internări pe an. Costul acestor infecții este semnificativ atât în ceea ce privește absența de la lucru, cât și în ceea ce privește costul
Infecție de tract urinar () [Corola-website/Science/328390_a_329719]
-
și o sută de mii de internări pe an. Costul acestor infecții este semnificativ atât în ceea ce privește absența de la lucru, cât și în ceea ce privește costul asistenței medicale. În Statele Unite, costul direct al tratamentului este estimat la 1,6 miliarde USD anual. Infecțiile tractului urinar au fost descrise din timpuri străvechi, prima descriere fiind documentată în Ebers Papyrus datat din c. 1550 Î.C.. Egiptenii descriau boala ca „senzația de fierbințeală care iese din vezică”. Tratamentul eficace nu a apărut decât după apariția și
Infecție de tract urinar () [Corola-website/Science/328390_a_329719]
-
1550 Î.C.. Egiptenii descriau boala ca „senzația de fierbințeală care iese din vezică”. Tratamentul eficace nu a apărut decât după apariția și utilizarea antibioticelor, în 1930, înaintea acestei date fiind recomandate plante, luare de sânge (sângerare) și odihnă. Infecțiile tractului urinar sunt mai îngrijorătoare în sarcină din cauza riscului crescut de infecții renale. În timpul sarcinii, valorile crescute de progesteron cresc riscul diminuării tonusului muscular al ureterelor și vezicii urinare, ceea ce duce la creșterea posibilității de reflux, când urina curge înapoi în
Infecție de tract urinar () [Corola-website/Science/328390_a_329719]
-
prin corp. Aceasta înseamnă că organele vitale (cele mai importante) nu mai sunt irigate cu sânge așa cum se întâmplă în mod obișnuit. Din această cauză, organele nu mai pot funcționa normal. În același timp, sunt posibile sângerări severe la nivelul tractului gastrointestinal.) Cazurile de șoc circulator, sindrom de șoc denga și febră hemoragică denga sunt întâlnite la mai puțin de 5% dintre persoanele care au contractat boala. Aceste complicații apar în special la persoanele care anterior au contractat un alt serotip
Febra denga () [Corola-website/Science/327590_a_328919]
-
provoacă inflamarea laringelui, a traheei și a căilor respiratorii majore ca urmare a pătrunderii leucocitelor. Inflamația poate determina dificultăți respiratorii. Diagnosticul de crup se stabilește pe baza semnelor și simptomelor. Primul pas constituie excluderea altor afecțiuni care pot determina obturarea tractului respirator superior, îndeosebi epiglotita, prezența unui corp străin în tractul respirator, stenoza subglotică, angioedemul, abcesul retrofaringian și traheita bacteriană. Radiografia gâtului nu este un procedeu de rutină, însă dacă se realizează, poate indica îngustarea traheii, denumită semnul clopotului, datorită formei
Crup () [Corola-website/Science/327227_a_328556]
-
ca urmare a pătrunderii leucocitelor. Inflamația poate determina dificultăți respiratorii. Diagnosticul de crup se stabilește pe baza semnelor și simptomelor. Primul pas constituie excluderea altor afecțiuni care pot determina obturarea tractului respirator superior, îndeosebi epiglotita, prezența unui corp străin în tractul respirator, stenoza subglotică, angioedemul, abcesul retrofaringian și traheita bacteriană. Radiografia gâtului nu este un procedeu de rutină, însă dacă se realizează, poate indica îngustarea traheii, denumită semnul clopotului, datorită formei de clopot a acesteia. Aspectul de clopot nu este evident
Crup () [Corola-website/Science/327227_a_328556]
-
necesar oxigen, se recomandă menținerea unei surse de oxigen în apropierea feței copilului, aceasta creând mai puțin stres decât utilizarea unei măști de oxigen. În urma tratamentului, mai puțin de 0,2% dintre pacienți necesită intubație endotraheală(plasarea unui tub în interiorul tractului respirator). Corticosteroizii, cum ar fi dexametazona și budesonida, pot fi utilizați în tratamentul crupului. Se obțin efecte benefice semnificative în decurs de șase ore de la administrare. Deși aceste medicamente sunt eficiente în cazul administrării pe cale orală (pe gură), parenterală (prin
Crup () [Corola-website/Science/327227_a_328556]
-
Gastroenterita este o afecțiune caracterizată prin inflamația ("„-itis”") tractului gastrointestinal care implică atât stomacul ("„gastro”"-) cât și intestinul subțire (""entero""-), și care se manifestă prin diaree, vărsături, dureri și crampe abdominale. Gastroenterita este cunoscută și sub denumirea de enterogastrită, infecție gastrică și gastroenteropatie. Deși nu este înrudită cu gripa
Gastroenterită () [Corola-website/Science/327313_a_328642]
-
fel funcționând drept focare naturale de infecție. În timp ce unii agenți infecțioși (cum ar fi "Shigella") apar doar la primate, alții se întâlnesc la o mare varietate de animale (de exemplu "Giardia"). Există un număr de cauze neinfecțioase de inflamare a tractului gastrointestinal. Cele mai întâlnite dintre ele sunt medicamentele (cum ar fi NSAIDs), anumite alimente ca lactoza (pentru cei care au intoleranță la ea) și glutenul (în cei cu celiachie). Boala Crohn este de asemenea o cauză neinfecțioasă de gastroenterită (adesea
Gastroenterită () [Corola-website/Science/327313_a_328642]
-
clinic destul de mic în a determina gradul de deshidratare. Alte cauze posibile ale unor simptome care le mimează pe cele din gastroenterită și care trebuie excluse pentru a pune acest diagnostic sunt apendicita, obstrucția intestinală, bolile inflamatorii intestinale, infecții ale tractului urinar și diabetul zaharat. Insuficiența pancreatică, sindromul intestinului subțire, boala Whipple, celiachia și abuzul de laxative trebuiesc și ele luate în seamă. Diagnosticul diferențial poate fi dificil dacă pacientul are doar vomă sau doar diaree (în loc de a le avea pe
Gastroenterită () [Corola-website/Science/327313_a_328642]
-
sau doar diaree (în loc de a le avea pe amândouă). Apendicita poate duce la vomă, dureri abdominale și diaree ușoară în până la 33% din cazuri. Aceasta nu se potrivește cu diareea în cantitate mare tipică pentru gastroenterită. Infecțiile pulmonare sau ale tractului urinar ale copiilor pot produce de asemenea vomă sau diaree. Ketoacidoza clasică diabetică duce la dureri abdominale, greață și vomă dar nu și diaree. Un studiu a aflat că 17% din copiii cu această boală au fost inițial diagnosticați cu
Gastroenterită () [Corola-website/Science/327313_a_328642]
-
în decurs de cel mult 7-10 zile. Cu toate acestea, unele simptome pot continua să persiste până la trei săptămâni. Dintre cele peste 200 de virusuri cunoscute ce pot determina apariția răcelii, rinovirusurile sunt cel mai des întâlnite. În general, infecțiile tractului respirator superior sunt împărțite în funcție de zona afectată. Viroza respiratorie afectează în primul rând nasul, gâtul (faringită) și sinusurile (sinuzită). Ocazional, poate apărea și o conjunctivită la unul dintre ochi sau chiar ambii ochi. Simptomele sunt în cea mai mare parte
Viroză respiratorie () [Corola-website/Science/327341_a_328670]
-
de risc pentru boală. Deprivarea de somn și malnutriția au fost și ele asociate cu un risc crescut de dezvoltare a infecției în urma expunerii la rinovirus, datorită efectelor lor asupra funcției imunitare. Alăptarea scade riscul otitei medii acute și infecțiilor tractului respirator inferior, alături de alte boli. Este recomandat ca alăptarea să fie continuată atunci când sugarul suferă de răceală. În țările dezvoltate alăptarea ar putea să nu fie, totuși, suficientă pentru protecția împotriva virozei respiratorii. Simptomele virozei respiratorii sunt considerate a fi
Viroză respiratorie () [Corola-website/Science/327341_a_328670]
-
destrucții la nivelul epiteliului nazal. Pe de altă parte, virusul sincițial respirator (VSR) se transmite atât prin contact direct cât și prin inhalarea de aerosoli. Apoi acesta se multiplică, la nivelul nasului și gâtului, înainte de a se extinde (adesea) către tractul respirator inferior. VSR provoacă, într-adevăr, deteriorarea țesutului epitelial. De asemenea, virusul paragripal induce și el în mod obișnuit o inflamație la nivelul mucoasei nazale, gâtului și bronhiilor. La copiii mici, atunci când afectează traheea, acest virus poate determina simptomatologia unui
Viroză respiratorie () [Corola-website/Science/327341_a_328670]
-
mod obișnuit o inflamație la nivelul mucoasei nazale, gâtului și bronhiilor. La copiii mici, atunci când afectează traheea, acest virus poate determina simptomatologia unui crup (obstrucție a laringelui), datorită dimensiunii mici ale căilor sale respiratorii. Distincția dintre diferite infecții virale ale tractului respirator superior se face, în genere, în funcție de locul în care apar simptomele. Viroza respiratorie afectează cu precădere zona nazală, faringita - gâtul, iar bronșita - plămânii. Toate acestea, însă, se pot întrepătrunde în mod significant, astfel că mai multe zone pot fi
Viroză respiratorie () [Corola-website/Science/327341_a_328670]
-
în acuarele și cerneluri. Verdele de Paris pătrunde în organism pe cale tegumentara și prin inhalare. Efecte acute. Contactul cu pulberea verdelui de Paris: iritația ochilor (conjunctivita, fotofobie, hiperemie și chemoză), iritația pielii (leziuni cutanate și supurația rănilor deschise) și iritația tractului respirator superior. După ingerarea verdelui de Paris apar după un timp oarecare: slăbiciune, tulburări gastrointestinale, crampe musculare, colaps nervos, neuropatie periferica, insuficientă hepatică și deces. Aceste proprietăți toxice sunt similare cu cele ale compușilor anorganici ale arsenicului. Efecte cronice. Toxicitatea
Verde de Paris () [Corola-website/Science/330587_a_331916]
-
țesutului. Acestea au la rândul lor ca efect pierderi din volumul total de sânge, iar sângele rămas pierde semnificativ din plasmă, ceea ce face ca sângele să fie mai concentrat. Circulația proastă a sângelui către organe cum ar fi rinichii și tractul gastrointestinal poate avea ca efect insuficiență renală și ulcer stomacal. Nivelurile crescute de catecolamine și cortizol pot produce o hipermetabolism care poate dura ani de zile. Această stare este asociată cu debit cardiac crescut, metabolism crescut, tahicardie și o funcționare
Arsură () [Corola-website/Science/330110_a_331439]
-
de obicei tratate acasă, arsurile moderate pot fi tratate într-un spital obișnuit, iar arsurile majore în unități specializate în arsuri. Pot apărea diverse complicații, infecțiile fiind cele mai frecvente. În ordinea frecvenței, potențialele complicații includ: pneumonie, celulită, infecții ale tractului urinar și insuficiență respiratorie. Printre factorii de risc pentru infecții se numără: arsurile de peste 30% din suprafața corporală, arsurile de gradul III, vârsta extremă (pacient foarte tânăr sau foarte bătrân), arsurile care afectează picioarele sau perineul. Pneumonia apare deosebit de frecvent
Arsură () [Corola-website/Science/330110_a_331439]
-
glanda sexuală accesorie masculină). Prostatita nu crește riscul apariției cancerului de prostată. Prostatita acută bacteriană este cel mai ușor de diagnosticat și de tratat. Se manifestă prin febră, frisoane, dureri abdominale, senzații de arsură în timpul urinării și urinări frecvente. Infecția tractului urinar este indicată de prezența bacteriilor în urină. Prostatita cronică bacteriană este o formă de prostatită de lungă durată (prostatita acută netratată sau recidivantă), asociată cu îngustarea uretrei ce devine un focar de infecție a tractului urinar. Prostatita nebacteriană este
Prostatită () [Corola-website/Science/329266_a_330595]
-
și urinări frecvente. Infecția tractului urinar este indicată de prezența bacteriilor în urină. Prostatita cronică bacteriană este o formă de prostatită de lungă durată (prostatita acută netratată sau recidivantă), asociată cu îngustarea uretrei ce devine un focar de infecție a tractului urinar. Prostatita nebacteriană este cea mai comună și cea mai puțin cunoscută formă de prostatită. Tratamentul prostatitei nebacteriene este de obicei individual și în funcție de simptome se administrează ceaiuri, antibiotice și/sau diverse metode de relaxare musculară și psihică. Există de
Prostatită () [Corola-website/Science/329266_a_330595]
-
o boală cronică, datorită autoinfectării sau reinfectării cu ouă luate de la membrii familiei sau din surse extrafamiliale. Ciclu de viață a oxiurilor este strict intraluminal intestinal, provocând simptome gastro-intestinale, în special pruritul anal intens. În timpul migrației ectopice a oxiurilor (în tractul genital, cavitatea abdominală, tractul urinar, ficat, splină, rinichi, plămâni) pot apărea semne extradigestive. Diagnosticul este ușor și se bazează pe evidențierea femelei adulte și a ouălor prin amprenta anală luată pe banda adezivă ("scotch"). Tratamentele actuale cu benzimidazoli (mebendazol, flubendazol
Oxiuriază () [Corola-website/Science/328551_a_329880]
-
autoinfectării sau reinfectării cu ouă luate de la membrii familiei sau din surse extrafamiliale. Ciclu de viață a oxiurilor este strict intraluminal intestinal, provocând simptome gastro-intestinale, în special pruritul anal intens. În timpul migrației ectopice a oxiurilor (în tractul genital, cavitatea abdominală, tractul urinar, ficat, splină, rinichi, plămâni) pot apărea semne extradigestive. Diagnosticul este ușor și se bazează pe evidențierea femelei adulte și a ouălor prin amprenta anală luată pe banda adezivă ("scotch"). Tratamentele actuale cu benzimidazoli (mebendazol, flubendazol, albendazol), pamoat de pirantel
Oxiuriază () [Corola-website/Science/328551_a_329880]
-
Prin două năpârliri, în intestinul subțire, larvele devin viermi adulți în momentul în care ajung în zona ileocecală. Viermi adulți se localizează în regiunea ileocecală a intestinului, mai ales în cec, dar se pot mișca de obicei de-a lungul tractului gastro-intestinal de la stomac la anus. Viermii adulți se hrănesc cu conținut intestinal și se atașează de mucoasa intestinală atunci când se hrănesc probabil cu celule epiteliale și bacterii. Timpul total de la ingestia ouălor până la maturitatea sexuală a viermilor este de 15-43
Oxiuriază () [Corola-website/Science/328551_a_329880]