9,257 matches
-
din spate. Încet-încet, soarele se rostogolește dincolo de coama pădurii, anunțându-și apropiatul apus... Iată-mă-s și la cotitura drumului, unde mă așteaptă stejarul. Vechiul meu prieten din preajma mănăstirii. Până aici ajung adeseori în plimbările mele de seară... Iaca și trunchiul de copac așezat lângă potecă, unde am poposit de atâtea ori cu bătrânul. De aici pornește cărarea ce duce la iazul din vale, malul căruia mi-a fost și sper să-mi fie încă loc potrivit pentru studiile mele privind
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
pe limbă să-i spun: “Ce îți pasă ție, bătrâne, de zbuciumul sufletului meu? Tu nu te vei mișca din loc și ori de câte ori va trece pe aici Zâna o vei vedea. O vei saluta. Pe când eu...” M-am așezat pe trunchiul de alături și am rămas multă vreme cu gândurile zburând precum fluturii primăvara. Luna mă privea din bagdadia cerului fără nici o sfială... Abia când am ajuns la chilie mi-am dat seama că e foarte târziu. Nicăiri nu se zărea
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
cât de frumoși și delicați ați fost. Poveste de primăvară Iarna s-a sfârșit iar zilele sunt mai lungi și razele soarelui poposesc mai mult pe crengile copăceilor din grădină. Astăzi, de dimineață, o rază jucăușă l-a gâdilat în trunchi și în rămurelele subțiri. Începuse să se dezmorțească. Micul copăcel somnoros revenea la viață. Era amețit de soare și mai ales de gălăgia vrăbiilor ce zburau de colo-colo schimbându-și locul tot timpul între rămurele. O boare plăcută îi cuprindea
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
un colț era încă iarnă. Era colțul cel mai îndepărtat al grădinii și acolo rămăsese în picioare un prichindel. Era atât de mic, încât nu ajungea nici la ramura cea mai de jos a unui copac și se învârtea în jurul trunchiului plângând amarnic. - Urcă-te, băiețelule! Îi striga copacul și-și plecă ramurile cât putea de jos, dar prichindelul era prea micuț de stat. Văzând aceasta, omul simți cum i se topea inima: - Vai, ce rău am fost gândindu-mă numai
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
în întuneric, erau frumoși și jucau rolul principal în fizionomia ei, îmblînzindu-i trăsăturile puțin cam severe. Timpul trecea ca o omidă care se târa pe lucruri, pe ziduri și pe noi, la fel cum în spatele gării omizile se târau pe trunchiul arțarului bătrân, dar, nu știu de ce, eram convins că în ziua când ceasul va porni normal, măsurând și orele, va veni și trenul pe care-l așteptam. Eram încredințat că acesta urma să fie semnul. Într-o dimineață chiar am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Simțeam că, măcar o dată, aveam și eu dreptul să nu mai rabd. Strângeam palmele pe coada toporului și izbeam, fără nici o pauză, cu toată puterea, făcând arțarul să se clatine și să se îndoaie tot mai mult, până când, în sfârșit, trunchiul lui se frânse și căzu printre bălării. Dar când am privit arțarul trântit la pământ, toată înverșunarea mea s-a risipit brusc și, în. locul ei, a apărut o stare de jenă. Mă luptasem, de fapt, cu un biet copac
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
descoperit însă în pământ urme de pași care se pierdeau în pădure. Se vedeau încă destul de bine, nu erau foarte vechi. Și aproape fără voie ne-am luat după ele... Peste tot, rădăcinile arțarilor ieșeau la suprafață, strîngîndu-se în jurul fiecărui trunchi ca un morman de șerpi. Urmele duceau printre rădăcini. Cine trecuse pe acolo o făcuse fără să aleagă drumul. Ocolise numai mărăcinii. Noi ne feream însă cât puteam să ne atingem de arțari, deoarece trunchiurile scorburoase și uneori chiar rădăcinile
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
la suprafață, strîngîndu-se în jurul fiecărui trunchi ca un morman de șerpi. Urmele duceau printre rădăcini. Cine trecuse pe acolo o făcuse fără să aleagă drumul. Ocolise numai mărăcinii. Noi ne feream însă cât puteam să ne atingem de arțari, deoarece trunchiurile scorburoase și uneori chiar rădăcinile erau invadate de omizi care le acopereau cu un strat alburiu și scârbos. Din pricina asta, trebuia să ne facem loc printre mărăcini și să nu mai ținem seama de zgârieturi. Deodată, ne-am oprit amândoi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
e doctorul copacilor care îi vizitează pe fiecare în parte și dă verdictul! Din pădure se aude sunetul unor lupi. Ecoul devine din ce în ce mai puternic... trebuie să ieșim de urgență de aici! Am ieșit... am ajuns iar pe pajiștea din jurul falnicilor trunchi ce împrejmuiesc pădurea, ca niște vrednici soldați pe metereze. Pe cer, un nor sihastru adăpostește un pelican singuratic. Dintrun alt colț al peisajului croncănitul corbilor strică tot corul celorlalte înaripate. Se face noapte. Revine liniștea. Se aude doar cursul îndemânatic
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
zuruitul lanțului de la fântână? De ronțăitul tenace, bursucesc, feeric sub stele, al șoarecilor din pod? Ați stat vreodată să ascultați intens, fie și doar câteva secunde, sfârâitul lumânării aprinse la mormântul bunicilor din deal? Sau lucrarea înverșunată a ciocănitorii în trunchiul copacului? Sau cum rup dinții vacii iarba și cum o rumegă, cum țipă spre seară după muls, cum îi susură laptele în șiștar și cum își linge vițelul, de-i înțelegi dintr-odată statutul de sfințenie indiană? Tot discutând cu
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
catalogul anexat sub rubrica: "Fizică-oral". La tragerea la sorți a cestiunilor din zoologie, botanică, mineralogie și geologie au ieșit: Pentru examenul înscris teza: Vorbiți despre zoofite și diviziunea lor în ordini " " oral ": Vorbiți asupra științei botanicei în general. Despre rădăcină, trunchi, sevă. Teza înscris s-au lucrat sub privigherea membrului comisiei d. T. Săvescu. Spre adeverirea acestora s-au încheiat procesul-verbal de față. M. Eminescu T. Săvescu V. I. Castan C. I. Știubei T. A. Darzău X N-o 8 Proces-verbal
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
a domnii mele, pentru Pambuc armeanul, carele fiind om strein și năzuind aici ca să să hrănească cu merșteșugul său, știind a face strune, iată că domnia mea...l-am iertat...de toate dările și angheriile...Așijderea, unde ar găsi pe la trunchiuri, sau la sulgerie, mațe de oaie de treaba merșteșugului său, să fie volnic a strânge...și de cătră nime poprit să nu fie...” „ Cred că ai băgat la cap din ce se făceau strunele, dragule.” Am băgat la cap, dar
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
-i citire, nu mai zăbovi!” Nu stau pe gânduri și mă avânt în dezlegarea celor scrise: „Facem știre tutror cui să cade a ști că, făcând domniia me certare pentru așezământul târgului și pentru ca să să scoată tăietorii de vite cu trunchiurile lor de o parte să nu facă putoare la desime ulițelor...am poroncit...boieriului nostru...Panaieote vel agă...să-i aședză unde le va găsi un loc mai de o parte... Și i-au aședzat pe locul sfintei mănăstiri Barnovschii
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
iaste de la poarta mănăstirii, dincoace, despre apus...au făcut șoproane, ca să încapă cu toții... Și pentru chirie locului...să aibă a da câte patru parale pe dzi de un trunchiu...Pe dziilele ce vor tăia vite și vor vinde carne, toate trunchiurile... să plătească chirie locului acei 12 bani pe dzi...” „Uite cum, încet-încet, voievozii încearcă să schimbe fața târgului și chiar reușesc. Și asta este bine. În timp ce tu citeai, eu n-am avut astâmpăr și am scotocit mai departe printre terfeloage
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
asta sunt frumoase! De asta sunt iubite și îngrijite și cine rămâne fără ele e trist... - Mami, de ce unii lovesc cu mâinile?! De ce strivesc flori și gândăcei? De ce rup cu dușmănie cărțile de colorat? De ce zgârie bănci și pereți și trunchiuri de copaci?! De ce sparg baloanele și becurile?! De unde atâta răutate, mami? întrebă Steluța aproape plângând. - Fetița mea, tot răul din lume și toată durerea sunt de la cel rău. El pune răutate în suflet și atunci mâinile arată această răutate provocând
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
formă cât mai convingătoare, s-a dus în șură, a luat funia cu care se lega, vara, fânul în car, a făcut un zbilț și m-a anunțat că mă va spânzura. Locul execuției era părul din fața grajdului, al cărui trunchi se despica în două la înălțimea unui om. Mama mi-a pus zbilțul în jurul gâtului, apoi a trecut funia prin despicătura părului și a tras ușor, cu grijă, chestionîndu-mă: "Mai faci?" Aștepta de la mine un "nu", slab și convențional, ca să
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
fagii lăsau foarte rar lumina să pătrundă, să usuce pământul după ploi, dar, în afară de locurile unde erau bălți, Calea Secii nu cunoștea noroiul. Pe acea fâșie de pământ pietros urcau carele spre pădure și se întorceau, spre seară, încărcate cu trunchiuri de brad sau de fag, precum și carele, cu loitre înalte, ce aduceau fânul ori otava din livezile de la poalele muntelui. De o parte și de alta, garduri de nuiele, întărite de tufe de mărăcini vii, separau drumul de fânețe. Pe
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Vilma nu Înțelegea prea bine ciudățeniile casei În care locuiau verii copiilor; obișnuită cum era să trăiască și să lucreze Într-un palat, nu pricepea prea bine aceste ziduri uriașe de piatră, aceste ferestre Întunecoase și aceste bîrne ca niște trunchiuri de copaci; nu era la drept vorbind Îngrijorată, dar oricum se mai liniști cînd majordomul o conduse pînă la bucătărie, invitînd-o să bea o ceașcă de ceai și-i spuse că era o casă În stil castel și cum e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
înghițită de mulțime, nu mai conta prea mult. O singură dată am avut sentimentul iluzoriu că stabilesc, în fine, un cap de pod cu ținutul înde părtat: era primăvară și stă team pe podețul cu balus tradă de beton imitând trunchiuri împletite de copaci din Cișmigiu, privind bărcile care treceau pe dedesubt. Mirosul m-a luat prin surprindere și a făcut iarăși ca totul să explodeze. Înainte să mă-ntorc și să surprind un cârd de fete trecând pe role peste
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Barbarei. Karin rămase în spatele lor, temându-se că Mark o să se înfurie și o s-o alunge. Dar el nici măcar n-o observă. Era hipnotizat de „Casa cu copaci“ a lui Cézanne. Degetele Barbarei se odihneau pe imagine, confundându-se cu trunchiurile copacilor. Mark își apropiase capul de pagină, urmărind zgârieturile lăsate de spatulă. Se lupta cu imaginea, iar ceva dinăuntrul lui se sforța să iasă la suprafață. Karin înțelese imediat cu ce se luase la trântă: vechea lor fermă, refugiul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
anxietate, că-i poate rămâne la fel de devotat cum le era păsărilor lui nevinovate. Și chiar iubea inima aia a lui care nu știa să se lase pângărită. Fratele ei - Mark cel de dinainte - avusese dreptate: Daniel era un copac. Un trunchi ce trăia de zeci de ani, înclinându-se spre soare. Fără victorie sau înfrângere, ci plecându-se în permanență. De fiecare dată când îl rănea, el mai creștea puțin. În noaptea aceea părea să fi crescut aproape până la limita maximă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
câteva luni. Aerul era aspru și înviorător, făcându-l să se simtă pregătit pentru orice. Limpede și întreg, de un albastru ca oul de măcăleandru în toate punctele cardinale, oricât de departe ar fi mers. Clădirile, casele, mașinile, iarba și trunchiurile copacilor străluceau necontenit, suprasaturate. Parc-ar fi nimerit într-un diapozitiv cu un festival al recoltei. Praf și tulpini de porumb uscat în nări - nu mai ținea minte de când nu mai simțise un miros atât de fățiș. Se simțea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
sau vei alunga. El e un caz de care uitase până în momentul ăsta: femeia cu insula cerebrală zdrobită, pierdută în asomatognozie. Din când în când, pe perioade scurte, îi dispărea orice simț al propriului corp. Scheletul și mușchii, membrele și trunchiul se estompau până la dispariția totală. Și totuși, lipsită de trup, a persistat în minciună, crezându-l pe acel Kapo1 de la răscrucea temporo-parieto-occipitală, pe acel lacheu al sistemului mereu gata să treacă la cârmă. Mai merg un timp, singurul lucru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
reporter - când vrea să se înțeleagă cu toți. Ana știe să citească nu numai cărți de povești, ea poate citi și înscrisurile din inelele arborilor. Am văzut și eu acum că fiecare an care trece adaugă câte un inel în trunchiul arborilor și dacă știi să citești inelele unui trunchi retezat, poți afla cât de liniștit sau de zbuciumat a fost fiecare an, dacă a fost pace și fericire pe Pământ, dacă a fost un an bun, cu belșug sau a
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
știe să citească nu numai cărți de povești, ea poate citi și înscrisurile din inelele arborilor. Am văzut și eu acum că fiecare an care trece adaugă câte un inel în trunchiul arborilor și dacă știi să citești inelele unui trunchi retezat, poți afla cât de liniștit sau de zbuciumat a fost fiecare an, dacă a fost pace și fericire pe Pământ, dacă a fost un an bun, cu belșug sau a fost unul cu secetă, boli, sărăcie, tristețe... Voi știați
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]