8,927 matches
-
Bacău - 27.IX.1983, Cluj-Napoca), prozator. Este fiul Emiliei Dimoftache (n. Popovici), moașă, și al lui Gheorghe Dimoftache, funcționar rural. Orfan de mic, va fi crescut de bunicul patern. Școala primară o face la Nicorești, apoi, la unsprezece ani, intră ucenic la un meșter fierar. Participând la un concurs, obține o bursă pentru Școala de Agricultură din Iași, urmând concomitent, cu sprijinul lui I. Simionescu, gimnaziul și liceul la Tecuci și Iași. Încorporat în 1916, va fi trimis pe front. După ce
MUSAT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288322_a_289651]
-
și ordinea ei, pref. trad., București, 1995 (în colaborare). Repere bibliografice: Ioan Buduca, „Zbor în bătaia săgeții”, LCF, 1995, 22; Gabriel Liiceanu, [„Zbor în bătaia săgeții”], „22”, 1995, 24; Adrian Mihalache, Noua figură a intelectualului, LAI, 1995, 26; Ioana Pârvulescu, Ucenicul vrăjitor, RL, 1995, 31; Cornel Ungureanu, Patapievici - spectacol nonstop, O, 1995, 9; Ierunca, Semnul, 100-102; Ovidiu Nimigean, Patetica dlui Patapievici, „Timpul”, 1996, 8; George Pruteanu, Eseurile împotrivirii, „Dilema”, 1996, 173-174; Liviu Antonesei, În jurul „cazului” Patapievici, „Sfera politicii”, 1996, 40; Gheorghe
PATAPIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288712_a_290041]
-
26.VI.1927, București), eseist. Este fiul Aristiței (n. Chiriac) și al lui Andrei Pârvan, învățător. Începe cursul primar în târgul Berești, județul Covurlui, unde tatăl său se transferase în 1887, și îl continuă la Bârlad. Un timp va fi ucenic la o cizmărie, iar din clasa a doua începe să mediteze școlari. În 1893 intră la Liceul „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad, fiind de două ori premiat la concursurile de istorie ale Societății „Tinerimea română”. În septembrie 1900 devine student
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
exemple ilustrative. Dar aceste maxime conțin nu o dată imaginea care să le fixeze în memoria cititorului: „Mai bine iaste a bate hierul pe o necovală decât să stai toată zioa în picioare înaintea stăpânului tău cu mâinile legate la piept”; „Ucenicul ce citește fără de voia lui iaste asemenea cu un ibovnic ce n-are bani; călătorul ce n-are socoteală bună iaste ca pasărea fără de aripi; învățătorul ce nu se apucă de aceea ce știe iaste ca copacul cel fără de roade
PILDE FILOSOFESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288812_a_290141]
-
versiune mobilă, corectabilă la nesfârșit, a propriei vieți. Formula autobiografiei favorizează romanescul, supunându-se unui principiu sintactic, spre deosebire de jurnal, care ține de unul morfologic, al „fotogramei”, și nu al „peliculei”. O. a publicat în câteva rânduri secvențe diaristice autonome - în Ucenic la clasici (1979), jurnal al perioadei 1949-1953, sau în Poezie și autobiografie. Micul Paris (1994), pentru 1991-1992 -, dar de regulă a folosit jurnalul ca materie primă topită în romanele autoficționale Confesiuni paralele (1978), Cvintetul melancoliei (1984) și Dragoste cu vorbe
OLAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]
-
îl va contamina în cele din urmă pe Anghelache, care la final se pregătește pentru o nouă călătorie, de data aceasta în compania scribului. Temperamentul clasic al lui O. (sugestii în acest sens pot fi desprinse din lecturile inventariate în Ucenic la clasici) l-a îndemnat să reviziteze și să recicleze, adesea parodic, convenții literare ieșite din uz. De pildă, reactualizări ale convenției literaturii epistolare pot fi găsite în Avionul de hârtie (1983), Dragoste cu vorbe și copaci sau în Scrisoare
OLAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]
-
și imaginativă. Relevanța stilistică a unui text de Costache Olăreanu o dă idealul clasic de concizie, limpezime și eleganță. Umorul și fantezia adaugă epicului noi dimensiuni și tonalități. ION SIMUȚ SCRIERI: Vedere din balcon, București, 1971; Confesiuni paralele, București, 1978; Ucenic la clasici, București, 1979; Ficțiune și infanterie, București, 1980; Fals manual de petrecere a călătoriei, București, 1982; Avionul de hârtie, București, 1983; Cvintetul melancoliei, București, 1984; Cu cărțile pe iarbă, București, 1986; ed. (Sancho Panza al II-lea), București, 2000
OLAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]
-
211-221; Holban, Profiluri, 310-321; Crohmălniceanu, Al doilea suflu, 122-129; Simion, Scriitori, IV, 327-350; Papahagi, Cumpănă, 127-130; Lovinescu, Unde scurte, III, 121-124; Negoițescu, Scriitori contemporani, 323-326; Simuț, Incursiuni, 171-174; Mihaela Ursa, Poezia unui prozator - Costache Olăreanu, APF, 1996, 5; Valeriu Cristea, Ucenic la clasici în vremea lui Giuseppe cel Cumplit, ALA, 1998, 424; Glodeanu, Dimensiuni, 176-177; Zaciu, Departe, 92-95; Dicț. analitic, I, 247-249, IV, 275-277, 492-494; Cărtărescu, Postmodernismul, 351-356; Adina Dinițoiu, „Scrisoare despre insule”, OC, 2000, 1; Dicț. esențial, 590-592; Dimisianu, Lumea
OLAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]
-
48; Nicolae Florescu, „Istoria literaturii române”, JL, 1992, 15-22; Gheorghe Grigurcu-Ștefan Aug. Doinaș, Convorbire despre I. Negoițescu, RL, 1993, 4; Gheorghe Grigurcu, Componentele unei istorii literare, VR, 1993, 1; Cornel Ungureanu, Erotica magna, O, 1993, 5; Mircea Mihăieș, Magistrul fără ucenici, O, 1993, 5; Nicolae Balotă, Un condotier al literelor, RL, 1993, 6; Cornel Regman, Perpetuă revenire, RL, 1993, 6; Horia Stanca, Tânărul Negoițescu, RL, 1993, 6; C. Țoiu, Amintirea lui Negoițescu, RL, 1993, 7; Gheorghe Grigurcu, Ion Negoițescu, CNT, 1993
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
jr., Sibiu, 1996; ed. Sibiu, 2002; Crinii țarinii. Pagini filocalice, București, 1996; Cuvinte și scrisori duhovnicești, I-II, îngr. Valentina Pelin, pref. și postfață Virgil Cândea, Chișinău, 1998-1999. Repere bibliografice: N. Iorga, Mănăstirea Neamțului, Vălenii de Munte, 1912; Dumitru Furtună, Ucenicii starețului Paisie în mănăstirile Cernica și Căldărușani, București, 1927; ed. București, 2002; Serghie Cetvericov, Paisie, starețul Mănăstirii Neamțului din Moldova. Viața, învățătura și influența lui asupra Bisericii Ortodoxe, București, 1934; ed. București, 2002; George Racoveanu, Viața și nevoințele fericitului Paisie
PAISIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288622_a_289951]
-
au consacrat modele de organizare și funcționare în mare parte influențate de principiile specifice revoluției industriale și ele s-au perpetuat în timp până astăzi. În raport cu starea de dinainte, centrată pe educația formală cu „guvernantă” privată, pe grupări familiale, pe ucenicii la locul de muncă sau pe o „unitate școlară” în care una-două persoane (de regulă, preoți) erau responsabile de toate activitățile, modelul industrial al lui Comenius a generat o expansiune considerabilă. Numai că lumea de astăzi, având în vedere toate
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
la „Țara nouă”. În 1921, la Cluj, împreună cu Cezar Petrescu, Adrian Maniu ș.a., întemeiază revista „Gândirea”. În 1923 își ia licența în drept. Scurtă vreme profesează avocatura la Chișinău. Între 1924 și 1929 deține o catedră la o școală de ucenici din Drăgășani. Cu doar câteva excepții, scrierile de până acum vor constitui materialul primelor volume de proză, La „Grandiflora” (1928) și Vedenia (1929). Mutat la București, duce o viață retrasă, departe de agitația lumii scriitoricești, și scrie cu mari eforturi
MIHAESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288116_a_289445]
-
de educație a locuitorilor satului Trifești, datele recensământului populației din 2002 arată următoarele procente pentru categoriile de absolvenți: 0,9% pentru absolvenții de învățământ superior de lungă durată, 5,6% absolvenți de învățământ liceal, 12,4% învățământ profesional și de ucenici, 36% absolvenți de gimnaziu, 36,8% învățământ primar și 7,4% fără școală. Avem de-a face cu un nivel de instrucție scăzut. Acesta este dublat de o diversitate redusă a calificărilor (agricultura reprezintă practic singura abilitate valorificată în zonă
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
decât la setea de ordine prin răzbunare. În concluzietc "În concluzie" Pentru a vorbi lumii, studenții disciplinei (citește: ascezei) teologice ar trebui să deprindă, pe lângă o inimă curată și o inteligență ironică, știința apostolică a scrisului și arta nefățarnicei rostiri. Ucenicii Cuvântului vor putea folosi oare altceva decât „cuvinte potrivite”, „totdeauna plăcute și drese cu sare” (Coloseni 4, 6), „vrednice de credință și de toată primirea”? Vor avea oare oamenii de cultură și de presă ai Bisericii puterea de a-l
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Este bine să nu pui întrebări incomode, să nu tulburi somnul căldicel al maselor. Pentru binele întregului popor, sufletele se întrec în arta reculegerii. Dopajul cu somniferele docilității știe să mențină în vigoare zapisul legii vechi. Îndrăzneala necredinței din partea unui ucenic al apostolului Toma va fi exilată dacă nu în ponticul Tomis, atunci măcar în musonicul Malabar. Studiu și liturghietc "Studiu și liturghie" Fiind vorba de o asociație studențească, importanța studiului (I Timotei 4, 13) s-ar fi cuvenit poate apreciată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
românești recente. „Rugul Aprins” a fost o mișcare născută sub înrâurirea unor energii insuflate de o jertfelnică dragoste pentru adevăr. Fără prezența discretă și binefăcătoare a figurii învățătorului sau părintelui duhovnicesc care, animat de harul Duhului Sfânt, insuflă în inimile ucenicilor taina cerească a comuniunii, o asemenea mișcare (care nu poate decât să imite minunea Cincizecimii) nu s-ar fi putut închega. „Căci de ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți” (I Corinteni 4
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
poată alege un tutore pentru întrevederi periodice cu caracter formativ. Un proiect mare este un proiect care te poate transcende - un fapt care îți supraviețuiește socratic. Fără patos, fără flacără, fără un dor profund nutrit în întâlnirea dintre maestru și ucenic, paideia creștină se încheie într-un apogeu scolastic al autoreferențialității. Atât profesorul, cât și studentul declară starea de necesitate în aseitate. În locul participării la expresia publică - și, deci, culturală - a teologiei, fiecare actor se refugiază într-un parcurs narcisist, mizantropic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
bun la teologie pastorală, de pildă, să fie un candidat la pustnicie sau un tânăr savant cu morgă. Biserica ar câștiga deja foarte mult dacă absolvenții ar fi doar niște cunoscători mirați ai propriei tradiții, deschiși față de întrebările lumii și ucenici silitori ai Cuvântului dumnezeiesc. Nimeni nu ar vrea să întâlnească un preot care crede că le știe pe toate - de la detaliile despre cosmologiile babiloniene la rolul taxei pe valoarea adăugată într-o economie de piață. Este mai important să știi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cele mai de timpuriu abandonate instituții ale Bisericii. Predarea doctrinei sacre a reprezentat, timp de secole, o sarcină de o unică demnitate, dictând, după modelul evanghelic, numeroase și dificile exigențe spirituale. În Evanghelii, Iisus poartă numele de „învățător” (rabbi), iar ucenicii Domnului sunt „ucenicii” sau „învățăceii” Săi. Ulterior, Sf. Pavel a încercat să ierarhizeze vocațiile, situând învățătorii în urma apostolilor și a profeților (I Corinteni 12, 28). Acești membrii activi ai Bisericii erau, desigur, creștini înzestrați cu o charismă specială, pricepuți arendași
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
timpuriu abandonate instituții ale Bisericii. Predarea doctrinei sacre a reprezentat, timp de secole, o sarcină de o unică demnitate, dictând, după modelul evanghelic, numeroase și dificile exigențe spirituale. În Evanghelii, Iisus poartă numele de „învățător” (rabbi), iar ucenicii Domnului sunt „ucenicii” sau „învățăceii” Săi. Ulterior, Sf. Pavel a încercat să ierarhizeze vocațiile, situând învățătorii în urma apostolilor și a profeților (I Corinteni 12, 28). Acești membrii activi ai Bisericii erau, desigur, creștini înzestrați cu o charismă specială, pricepuți arendași ai memoriei lui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
economice ori sociale ale umanității, deși îi poate infuza regional soluții prin acea etică a datoriei care, așa cum arăta Simone Weil (1909-1943), răstoarnă ideologia modernă a „drepturilor”. Fascinați de misterul dăruirii - căci numai din contemplarea darului se naște imperativul datoriei -, ucenicii lui Hristos nu vor acuza și nu vor pretinde ceva de la alții înainte ca ei înșiși să se fi supus unui drastic examen de conștiință. „Adevărata provocare”, scrie autorul, „este aceea de a te duce la duhovnic, pentru a te
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o tristă demonstrație de forță. Sămânța colonialismului economic modern a fost deja sădită prin retorica triumfalistă a liderilor ecleziastici din Roma și Constantinopol. Totalizarea misticătc " Totalizarea mistică" Există un puternic contrast între această viziune și sensibilitatea Evangheliilor față de alteritate. Pentru ucenicii lui Iisus, esențialul se petrecea în afara calculelor avide ale autocraților imperiali. Nu întâmplător, viața primelor comunități de creștini și de monahi se centra pe celebrarea euharistică a morții și învierii lui Hristos. În obscuritatea unor neștiute catacombe sau în inima
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
spune, alături de Sf. Pavel, „mor în fiecare zi”? Ca orice alt fapt de cultură, cunoașterea istorică poate deveni un pelerinaj care ne oferă șansa ascuțirii minții și a lărgirii inimii. Istoria umanității este un tezaur imens de fabule din care ucenicii lui Hristos ar trebui să fie gata să învețe orice. Dacă tâlharul de pe cruce, femeia desfrânată, Zaheu vameșul sau bunul samaritean s-au făcut pilde ale virtuții, de ce n-am crede că „tot omul care vine în lume” ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Asirianul (†185), să râdă de toți și de toate, creștinii radicali pot aborda istoria cu o libertate de conștiință neîngrădită. Urâțenia oricărei epoci nu poate întrece scandalul suprem al crucii. Gândirea creștină își refuză luxul conștiinței odihnite în axiomele trecutului. Ucenicii Cuvântului divin nu justifică retrospectiv, nici nu legitimează prospectiv violența și absurdul veacului, din trecutul cel mai îndepărtat până în prezentul imediat al lumii. Așa cum ne arată tratatele de apologetică ale Bisericii primare, gândirea teologică este gata să judece foarte aspru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Evangheliei și plasate în matricea spirituală a Bisericii creștine 4. A tăgădui ori a nesocoti faptul că Evagrie a fost înainte de toate un monah al Bisericii apostolice, un apologet al Crezului de la Niceea, un duhovnic al deșertului egiptean și un ucenic al marilor maeștrii ai pustiei (cei doi Macarie) reprezintă nu doar o respingere a adevărului istoric, ci, mai mult, o negare a condițiilor sale de posibilitate. Se pun astfel în discuție premisele teologice cardinale după care s-a desfășurat viața
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]