23,058 matches
-
și nu le mai trebuiești. 54. Petru și-a ales mânăstirea, precum apa curgătoare pietrele. Apa muntelui, cea mai torturată materie: smulsă din izvoare, lovită de stânci, prăvălită-n cascade, cursă în mare ca o avalanșă a durerii. Apa muntelui umple pântecele mărilor cu tristețe. Sărată-i marea în golful pescarilor, năvodul plin cu lacrimi se rupe, năvodul ca o cataractă a cerului pătează valul și malul cu înstrăinare. În mănăstire, Petru își căuta piatra, inima ca o compensație a numelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
găsesc. Ai șters urmele precum un criminal iscusit, Dumnezeule! Nu înțelegi că eu nu sufăr de singurătatea nimicului? Într-o dimineață de aprilie m-a strigat pe nume singurătatea, apoi a urcat la tine. Acum, împreună cu alte singurătăți deportate, îți umple lagărul. 55. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu iuțimea Ta să mă cerți. Miluiește-mă, Doamne, că sunt neputincios, vindecă-mă, Doamne, că s-au desfăcut oasele mele și sufletul meu s-a înspăimântat foarte, mântuiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
-i dau "bună dimineața", că noaptea o privesc prin gaura cheii. Paracliserul încuie la 12 și mai deschide la 22, apoi la 4; este menajerul nostru prostuț: mâine scutură covoarele, ieri a șters praful, păienjenii, duminică, după sfânta leturghie, a umplut candelele cu ulei (fitilul arde după cum înclină privirea). Paracliserul, pentru fiecare lucru făcut, bifează cu X într-o agendă albastră. Mă așteaptă. Când plec, îi sărut mâna, duminica o sărut pe obraz, de Sfintele Paște i-am sărut ochii, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să aibă și mănăstirea soprana ei. E plină strana de babe nefutute și de călugări găozari ce cântă ca din fundul butoiului. Cum zici matale, părinte Ilarion. De-i făcut pentru mănăstire, o să le îndure pe toate. De nu, o să umple lumea cu el, deși eu cred că în lume o să-l mănânce lupii cu tot cu opinci. Este strigător la cer, părinte: fratele Petru, rasoforul Petru, cuviosul Petru, mâine-poimâine primește semnele diaconiei, ale preoției... protosinghel, arhimandrit, în timp ce noi ne ostenim pe moșia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aducă întuneric peste obște. În cimitir, luna dormea sub o frunză de brusture. Arhimandritul lovea cu ciocanul într-o scândură de paltin parcă pentru a alunga ciorile; prinse ca într-un insectar pe obrazul cerului, stoluri de păsări moarte; călugării umpleau buzunarele cu licurici pentru noaptea cea de pe urmă; preoții ascundeau mucuri de lumânări aprinse în cerul gurii; egumenul își săpa mormânt sub o candelă aprinsă în cimitir. Ultima zi a săptămânii luminate stăvilea setea de întuneric în retinele somnambulilor. Livada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se închină, aprinde o lumânare, scrie acatiste și pleacă. Țipă ca din gură de șarpe înstrăinarea la mine, o abandonez la ușa bisericii numele meu în bilețele împăturite, cunosc înstrăinarea după cum înclină scrisul. Mă pândește de sub fereastră înstrăinarea, soarele îi umple buzunarele; dincoace de zid, opaițul picură umbre pe dușumele. Despre care timp vorbești? Mereu am împărțit pe din două așteptările! 18, 32, 64... aici, acolo, dincolo, simple dimensiuni față de care raportăm neputințele. Răscumpărarea identității prin pătimire, nici măcar în viețile sfinților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sub barba lui Dumnezeu. Durerea, o definire a putreziciunii și atât. Dorul, prelungire a pustiei, sufletul se dilată pe măsura așteptărilor, depărtările se adâncesc, absența sfredelește inima. Mi-e dor de tine, aproapele meu îndepărtat. Durerea monahului este alint, dorul umple pântecele pământului cu pământ: Retează-mi, Doamne, un deget din cele ce te întregesc în treime și ajută-mă să înțeleg durerea mădularului desprins din podul palmei și nu a rădăcinilor! Scoate-mi, Doamne, ochiul clarvăzător și lasă-mă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
atâta timp cât rana îi este deschisă încă din apa botezului. Alerg. Vreau să vin la tine, am exersat de câteva ori trecerea, singurătatea justifică lașitatea frânghiei întinse. Petre, din viață nu se poate ieși pe ușa din spate. Dumnezeu luminează scutece, umple sticla cu lapte, înflorește cămașa de nuntă, îmbălsămează giulgiul fără fățărnicie, Dumnezeu seamănă suflete cu intenția de a culege rod, păsările cerului aleg fructul copt, Dumnezeu blestemă poamă scuturată devreme. Umple livada cu tine, de vrei să te aștept. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
poate ieși pe ușa din spate. Dumnezeu luminează scutece, umple sticla cu lapte, înflorește cămașa de nuntă, îmbălsămează giulgiul fără fățărnicie, Dumnezeu seamănă suflete cu intenția de a culege rod, păsările cerului aleg fructul copt, Dumnezeu blestemă poamă scuturată devreme. Umple livada cu tine, de vrei să te aștept. De tristeți nu te poți păzi decât sporindu-le. Iubește nefericirile ca și cum te-ai iubi pe tine însuți. De pe culmile muntelui, caută-te în adânc, Petre. Arhimandritul vorbește despre prototipul cerului nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și de pe fundul mării? Privesc cu ochi goi infinitatea nimicului. Singur le alungi, Petre. Refuzi să le identifici, să le aduni, să le arhivezi, să te lași sfredelit de ele fereastră, ușă, fântână. Conștiința este abatorul gândurilor. Visele, emoțiile, trezirile umplu tiparele. Ai o inimă cât un cuptor de copt pâine, foame infinită poți domoli cu 7 spice de grâu. De ce te desolidarizezi de propria disponibilitate de a te face parte? Până și vremea conștiințelor înghețate nu este plăcută lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fum ce-i ieșea în cale. Temperamentul ofițerului de securitate se manifesta fără nicio opreliște: rigid, aspru, agresiv, dur, dominant, obraznic, crud, nemilos, nepăsător, sadic. Maiorul Marcu nu mai avea nimic de ascuns. Dumnezeii mamei voastre de șarlatani, v-am umplut mațul! V-am turnat în pahare! V-am scos de la pușcărie! Iar voi îmi dați foc! Vă împușc pe toți, pe toți, bisericuța mamei voastre de curve! Bănuții mei, scoateți-mi bănuții și plec! Vă las să ardeți cu toții! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pahare! V-am scos de la pușcărie! Iar voi îmi dați foc! Vă împușc pe toți, pe toți, bisericuța mamei voastre de curve! Bănuții mei, scoateți-mi bănuții și plec! Vă las să ardeți cu toții! Nu-mi pasă de voi! Să umpleți valea de putoare, să vă împrăștiați cenușă pe Bistrița! Scoateți-mi bănuții și plec! Mai am de încheiat niște socoteli cu hoții de la Durău și-mi bag pula în ea, monahie! Au făcut palat până la cer cu bănișorii mei preasfințiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Cătălina, cum nu mi-am dat eu seama că ți s-a aprins sângele după mucos?! Tânăr, frumușel, ochi negri, păr creț, brațe vânjoase, deștept, "mai rar așa sămânță roditoare"... mama mă-ti de curvă, cu așa sămânță ți-ai umplut pizda! Starețul tremura din toate balamalele: era bătrân, 86 de ani, reumatism, osteoporoză, hepatită, diabet, ulcer, gută, angină, astmă, hernie, lombosciatică, nevroză. Starețul încă se credea verde. Pe la 80, s-a oprit cu numărătoarea, totuși bătrânețea l-a determinat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu o cărămidă. Nimic nu a mai rămas întreg. Iată craniul, parcă este o coajă de pepene, i s-a topit până și maxilarul. Ehei, ce e omul, domnule doctor! Rășină, textile, petrol, alimente, leșuri grămezile de scrum imitau formele, umpleau jertfelnicele, imitau mormintele, grămezile de scrum împrăștiau pe toată valea Bârgăului putoare. Până în vârful muntelui se ridicau nori groși de păcat. L-a bătut Dumnezeu. Și-a meritat moartea. Pe toți ne-a necinstit hodorogul, pe toți ne-a vândut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cangrenă în trupul unei cruci. Nedefinirile paralele extirpau aparențele: Încă mai sunt urmă, Doamne, subțire umbră, tot mai subțire! Zăpada nu o pot falsifica, nu mă pot așeza ermetic într-o cruce, mereu mai rămâne loc pentru însingurare. Nu pot umple nelocuirea din mine cu decupaje dintr-un puzzle al cimitirelor săpate în cer. În jurul pomului, grădinarul, toamna, adună mușuroi de pământ, fierarul modelează fierul potcoavelor după amprenta îndepărtărilor, pâinea crește în vatră cât e foamea de mare; în jurul omului, absența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
inimă de om, nu de ceară), să-i picuri ceva cer senin în ochi! Îmi este milă de ea, dezleagă-o de nenoroc! Îngerul meu are 18 ani și mă așteaptă. Mama mai avea doi îngeri cărora trebuia să le umple buzunarele. Spațiul lui Petru dimensiona nimicul în două jumătăți identice. Biserica, cochilie de melc goală pe dinăuntru, pe dinafară. Pe valea Bârgăului a coborât noaptea. Petru a împăturit chipul în batistă, l-a dosit în buzunarul cămăși, a adormit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
repetiție fără sens; cercul se închide, cercul se deschide într-o ordine aleatorie; îngerul, absent, uneori uita să lege noduri sub cruce. Unu, doi, trei: anul trecut a fost secetă, anul acesta au rodit inimile, anul ce o să vină va umple maternitățile. Trei, doi, unu: dragoste, mugure, cenușă. Doi, trei, unu: verde, roșu, negru... Timpul, o succesiune de consemnări, Dumnezeu rupe pagini din calendar, răsucește țigări, trage în piept secunde, scutură scrum peste cimitire, scuipă cenușă. Anul trecut am sădit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Despre moș Iacov (un fel de taica Goriot) a bârfit tot satul. În urma căruței, prin noroiul până la gleznă, pe sub norii scămoșați de crengile salcâmilor, pe lângă pârâul ce scuipa spumă peste podețe, lângă bădia Ilie, dădea bice cailor să nu se umple groapa cu apă și plângea. "Săracul, a murit de inimă rea", spuneau unii. Alții, mai ironici, râdeau că "i-a pocnit nebuna de prea plin" în pod, sub movila de grăunțe, într-un borcan burdușit, ținea ascunse 80 de milioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
spirituale cu valoare de maximă: "Oricine disprețuiește asemenea instituții [cum e armata] este indiferent față de autoritatea sa, dacă e monarh; și pentru patria sa, dacă e simplu cetățean"15. Cu ideile sale despre armata națională, contra armatei de mercenari, va umple Machiavelli multe pagini din Principele. Fondatorii Statelor Unite și apoi Jefferson, se știe, au fost unii dintre cei mai mari admiratori ai teoriilor lui Machiavelli despre armată. Machiavelli nu i-a iubit în mod deosebit pe cei din familia Medici. Căderea
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
era totuși o construcție abstractă. Dar nu se putea sustrage, prin vocație, proiectării ei. Se considera predestinat. Dacă totuși aș putea să mă întrețin cu tine, scria el lui Vettori, eu n-aș ști să mă împiedic de a-ți umple capul cu castelele mele din Spania; căci soarta a vrut ca eu să nu pot judeca nici asupra artei mătăsii, nici asupra artei lînii, neștiind să vorbesc nici despre cîștiguri, nici despre pierderi, eu sînt forțat să mă ocup de
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
timp foarte scurt, tot ceea ce eu n-am reușit să cunosc decît într-un lung șir de ani și cu multe osteneli și primejdii pe care le-am întîmpinat. Opera aceasta, eu n-am înfrumusețat-o și nici nu am umplut-o cu fraze îndelung meșteșugite, cu vorbe umflate și mărețe sau cu alte găteli și ornamente care uimesc privirea și cu care mulți obișnuiesc să zugrăvească și să împodobească lucrurile pe care le spun; deoarece am voit ca ea, sau
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
se urca pe tron. Comploturile lor au avut soarta pe care o merita ingratitudinea lor." (III, 6) "Un principe care vrea să se ferească de comploturi trebuie să se teamă încă și mai mult de aceia pe care i-a umplut de favoruri decît de aceia pe care i-a ofensat. Acestora le lipsesc ocaziile și mijloacele de a acționa; ceilalți însă le au din plin. Voința, intenția acestor oameni sînt aceleași, căci setea de a domni este o patimă tot
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
condamnat de oprobriul public; el nu va putea înăbuși vocea interioară, a propriei conștiințe, care-l acuză; nu va putea implora tăcerea acestei voci puternice care se aude pe tronul regesc; nu va putea evita funesta melancolie care-i va umple gîndurile și va fi călăul lui pe această lume. Să citim Viața unui Denis, a unui Tiberiu, a unui Nero sau Ludovic XI; a tiranului Basilewits etc. Vom vedea că acești monștri, demenți și furioși deopotrivă, au sfîrșit în modul
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
fi de ajuns, sau numai o dispoziție a împăratului, pentru a-l face stăpîn peste aceste orașe. Toate sînt prost fortificate, majoritatea cu ziduri vechi, flancate pe alocuri cu turnuri și înconjurate de șanțuri, pe care terenurile alunecate le-au umplut aproape cu totul. Au puține trupe, iar acelea pe care le întrețin sînt nedisciplinate. Ofițerii sînt fie rebuturi din Germania, în majoritate, fie oameni în vîrstă, care nu mai pot lupta. Cîteva din orașele imperiale au o artilerie destul de bună
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Lor le revine să arate că sînt tot atît de puțin rîvnitori la pămînturile vecinilor lor, pe cît de geloși în privința păstrării intacte a propriilor lor state. Principele care ar vrea să posede tot este ca un stomac ce se umple cu fripturi fără să se gîndească mai înainte că nu va putea să digere atît de multe. Principele care se mulțumește să guverneze bine este ca un om care mănîncă cu măsură și al cărui stomac digeră bine. CAPITOLUL XXV
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]