4,632 matches
-
asocierii lui Ovidiu la voti quinquennali ale poporului pentru sănătatea lui Augustus s-au făcut referiri și se vor mai face: aici, însă, trebuie atrasă atenția asupra exprimării atât de alambicate și de căutate a lui Ovidiu, pentru a-i ura viață lungă lui Augustus, încât pare o simplă batjocură, sau poate un dublu joc în adevăratul sens al cuvântului. În elegia Tristele, V, XIV, Ovidiu își elogiază soția pentru fidelitatea ei: versurile poetului așadar o fac deja celebră. Trebuie să
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
vrea să-i permită (lui Augustus) să fie zeu fără ei. Și același lucru îl dorea cu fervoare poporul", cu care poetul se unea, precum un râu cu marea întinsă. Rămânem oarecum nedumeriți cu privire la ceea ce Ovidiu a vrut să-i ureze lui Augustus: să i se închidă cerurile? (ca să meargă unde?). Și apoi ce fel de "zeu" trebuia să devină Augustus fără (ceilalți) zei? Puținul care se poate înțelege din aceste versuri, ca să nu le atribuim o intenție rea, este prostul
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
context puțin măgulitor pentru noblețea morală a Eneidei și a autorului său, dă impresia unei parodii atroce, care frizează obscenitatea. Între timp, a trecut multă apă pe sub poduri și însuși Augustus a adoptat o morală stoică destul de rigidă, astfel încât să ureze poporului roman, care-l ruga să fie mai puțin dur cu fiica exilată, să aibă parte de "asemenea fiice și asemenea soții". Chiar și mai aspru s-a purtat cu nepoata omonimă: "Nu a permis să fie nici recunoscut, nici
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
între vorbirea naturală, privată, și idiomul "de ședință". Ceaușescu personal va rămâne în bună măsură prizonierul acestei expresii bolovănoase de tradiție stalinistă, semn al unei culturi precare și al unei opacități față de noțiunile abstracte, pe care se spune că le ura de-a dreptul. Dar politica lui de seducție a intelectualilor din primii ani va provoca imediat constituirea unor noi tipuri de discurs, mai aproape de limba vorbită, pe de-o parte, și de limbajul academic, pe de alta, exprimând astfel accesul
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
și prin cele din față, se adună sfoara deasupra labei piciorului și cu o bucățică de băț, se răsucește sfoara până simți că-i strânsă bine Moarte n-are, încercați! Eram răutăcioși, poate de pe atunci s-a format în noi ura pentru cei care au. Părinții mei se mutaseră tot în cartierul Socola, pe strada Voinicilor nr. 11. Casa aproape că nu exista, căzuse acolo o bombă de tonaj mare și făcuse o groapă cât toate zilele. Tata a ridicat pereții
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
discute întâmplări din viața lor, așa ca doi oameni, la un pahar de rom sau de vodcă. Discutau despre crâncenul război ce se desfășura în jurul lor și în ei. Își spuneau adevărurile lor, căci fiecare din ei avea dreptate. Ea ura pe românii „cotropitori”, iar tânărul prizonier nu putea să se apere sau să atace. Apoi i-a povestit cum a supraviețuit la Stalingrad, cum dintr-un batalion de femei au rămas doar șase. - Cum, batalion de femei? - Da, un batalion
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
dat băieților ghizi câte o ciocolată, ei ne-au întrebat ce să ne mai aducă după două zile, le-am spus că ne-ar mai trebui niște baterii și câteva cutii de chibrituri, căci nu aveam decât una, ne-a urat fir întins și au plecat. Am ridicat cele trei corturi mai în fund, cam la vreo 20 de metri de mal, am aranjat lucrurile în ele și băieții voiau să se apuce de pescuit. - Stați, știu că sunteți nerăbdători, dar
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
despart de părinți și frați ca să plece la casa bărbatului. Ea nu se despărțea de nimeni, bărbatul ei nu avea casă și nici familie. Nu avea nimic, nimic, nimic. Și iar duse grăbită batista deja udă la ochi. Acum îi ura pe toți, toți cei adunați în jurul mesei. Poate doar pe sora tatii, pe tanti Sofula, o înțelegea sau mai degrabă îi era milă de ea... Doamne, cum dansase ieri! La început s-a prins la dans ca să-și bată joc
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
facă nunta. Tanti Sofula cu unchiul Nicos și bunica voiau să se mute apoi la Adrianopol, mai aproape de Valahia, de grânare, dar totul s-a dat peste cap când au aflat că rămăsese însărcinată. Au grăbit nunta. Acum ea îi ura pe toți, pe toți, pe tata care nu mai tace cu politica aia blestemată, pe mama care le răbda pe babele alea cicălitoare, pe Sofula cu plânsul ei și pe Nicos... Dar și pe unchiul Nicos, pentru că-l iubește, pentru că
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
profundă să transpară cu ușurință spre a susține bogăția ideilor și informațiilor novatoare. În încheiere luând în considerație aceste însușiri deosebite, pe care lectura individuală și utilizarea efectivă a lucrării urmează desigur a le valida, nu-mi rămâne, decât să urez bun augur unei cărți de specialitate, ce prin sinergia efectului de grup va avea cu certitudine un ecou deplin atât în conștiința medicinei românești contemporane cât și a publicului larg în calitate de beneficiar al fitoterapiei și (bio)laserterapiei integratoare.
CUVÂNT ÎNAINTE. In: Fitoterapie clinică by RODICA PETROVANU () [Corola-publishinghouse/Science/1133_a_2091]
-
curgă solii lumii care-i recunoșteau domnia și Principatul ca putere. Printre aceștia se afla și un individ obscur îmbrăcat în robă și pălărie neagră pe cap. -Cine ești străine-întrebă Domnul. -Cavalerul Vicenzo Grațiani slujitor al dogelui Veneției care vă urează lungă Domnie și ani mulți de viață. Iar de Măria-ta dorește, pot să vă slujesc. Astrolog, magician, spițer și vraci fiind. -Fii binevenit la curtea mea cavalere. Voi avea nevoie de știința taacceptă Petru. De la început voievodul, se confrunta
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
mă urmărea cu ura lui. Tocmai de aceea... - Nu-i adevărat, am bolborosit, refuzând să accept că secretele noastre erau sfâșiate tot de unii dintre noi, crezând mereu că în realitate domnul Lascăr nu știa nimic sigur și că mă ura fără motiv. În privința asta aveam experiență: descoperisem de mic că ura e spontană și irațională, e o atracție, te poate urmări cineva cu ura lui fără slăbire, până se stinge singură, așa cum a pornit, sau vine pământul și-i astupă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ea nu vrusese să-mi spună. Cultiva misterul în jurul ei și al familiei din care provenea, de pe undeva din Moldova și nici cum ajunsese ea, tocmai în Miroși, sub forța de a-tracție a bărbatului pe care îmi sugera că îl ura, dar pe care nu-l părăsea... Am lăsat lacul și am luat-o spre Vatra luminoasă. Taina în care era învăluită viața fratelui orb și a sorei lui mi se părea insondabilă. Nici nu vroiam s-o dezleg; mă duceam
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
cu satisfacție, un viitor în care... pe marginea unui șanț... Mi se dorea deci acest șanț și de către el, cu care petrecusem ore de... cu toate că nu-i făcusem nici un bine ca să se adeverească spusele lui Dostoievski că din pricina asta mă ura. Cât despre vreun rău cu atât mai puțin... N-am mai auzit de el după această întîlnire... În copilărie eram prieten nedespărțit cu un tiz, mergeam împreună cu caii pe la loturi. Alteori ne înțelegeam ca dimineața să am eu grijă și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
că acel an era pentru mine ultimul. Dar gândurile se ghicesc. Indolența mea în clasă, ce putea să însemne decât că gândurile îmi zburau în altă parte? - Și ce-ai să te faci? îl întreb. - Văd eu, zice. Ne-am urat noroc, succes... Și am băut din nou, însetați de gustul vinului și surprinși de amețeala care ni se și urcase la cap și ne licărea în priviri. - Hai să fugim, zise el pe neașteptate. Și în clipa următoare își îndulci
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mi-a spus domnul Pavel, că între timp te-ai angajat la un ziar, dacă vrei, alegi, ziarul sau Institutul, dar poți să faci și una și alta. - Bineînțeles, i-am răspuns, le fac pe amândouă. - E în regulă. Îți urez succes. Am coborât în sala de mașini și m-am prezentat domnului Bosch, care avea biroul chiar la intrare în sală, în dreapta. M-a pus să fac o cerere de angajare și m-a dat în primire unei doamne, care
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Îi plăcea lui, unsurosu- lui, această domnișoară? Te pomenești că vroia să se însoare cu ea și eu îi stăteam în cale. Ce ticălos! El nu vedea că fetei nu-i plăcea? Sau vedea și poate tocmai de-aia mă ura? (Mai târziu am aflat că până la urmă s-a însurat cu ea.) - Da, trebuie să pleci, îmi confirmă într-o zi gândul hoțul de brioși și biscuiți, fostul student, cel cu gândul la pensie, în timp ce ne mâncam într-o pauză
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ai tot respectul meu! spuse Lucas, sărutându-i mânile. Să nu te gândești că aș fi avut intenții rele! M-am simțit foarte bine În compania ta și mi-a făcut plăcere să petrec clipe frumoase alături de tine. Diana Îi ură călătorie plăcută și se despărți de Lucas, imediat. Nici nu știe cum a ajuns În cameră. Era distrusă sufletește. S-a așezat pe marginea patului; și-a acoperit fața cu mâinile și Începu să plângă. - Diana, ce se Întâmplă cu
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
la primul etaj, mobilat cu o tejghea de bambus și cu niște măsuțe înalte din tablă groasă, persoanele de vază se strânseseră în număr mare. Se bău rachiu de trestie în cinstea lui d'Arrast, după ce primarul, înălțând paharul, îi urase bun venit și toată fericirea pe care și-o putea dori. Dar în timp ce d'Arrast își bea rachiul lângă fereastră, un lungan cu pantaloni de călărie și cu jambiere de piele veni către el și, clătinându-se puțin pe picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
E ca atunci când tristețile-s în bernă, se face lumină cu-n clinchet argintiu. Și mă trezesc din visul meu de-o noapte; mă uit pe fereastră, sufletu-mi vibrează de bucurie. Parcă aud șoapte: “bine ai venit”, primăvara îmi urează! O, Doamne! Nu pot să îmi explic nicicând, cum primăverile mă fac să-ntineresc! Sângele-mi curge prin vene fremătând spre inimă. Și-n drumul lui eu înfloresc! Diferențe Motto: Toate femeile au același rost pe pământ. Doar amprentele pe
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
pentru a le amâna pe ale noastre, pentru a mai amâna clipa. Mi-am amintit de estetul Neagu, furișându-se printre cenzori și demagogi, de Crist, regizorul, pe care îl aștepta exilul, de Balaurul închinând ode stăpânilor pe care îi ura... generație trăindu-și eșecul, duplicitatea și amânările într-un prezent infirm, mocirlos. Am tras cartea despre Piero di Cosimo, am tras paginile peste mine, ca un scut. Fiul, fiul... clovnul micului prezent, doar atât ? Spune, fată nebună, doar atât, doar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
haine, nici încălțăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui. 11. În orice cetate sau sat veți intra, să cercetați cine este acolo vrednic și să rămîneți la el pînă veți pleca. 12. La intrarea voastră în casă, urați-i de bine; 13. și dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea, dar dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi. 14. Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
fete de șaptesprezece ani. În figura lui aspră, colțuroasă, cu ochi scufundați în orbite și adumbriți de sprâncene stufoase, cu mustăți castanii, bogate și cu o bărbie lată și puțin învinețită de tăișurile briciurilor, părea că se simțea mai acasă ura decât dragostea. Deși scump la vorbă și veșnic serios, avea un glas pătrunzător de fierbinte, dovedind o inimă blândă și un suflet încordat de viață lăuntrică. A fost feciorul cel mai mare al unui preot sărac din Țara Moților, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ceva? ― Aș... liniște și frig, răspunse sublocotenentul, disprețuitor. Infanteriștii așa fac, se tem de toate umbrele... Dar muscalii nu sunt proști să ne atace azi, hodoronc-tronc, când de-abia mâine-poimâine vine schimbarea! Bologa îi strânse mâna cu mulțumire și-i ură somn bun. Niciodată nu i-a fost atât de drag sublocotenentul ca acuma. Parcă a vorbit din sufletul lui: doar nu-s proști muscalii... Se obișnui cu întunericul și se uită cu multă grijă spre liniile de dincolo. Nu vedea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în ușă. Fata se ridică și șopti: ― A venit tata... Fără să mai aștepte îngăduință, un țăran trecu pragul. Bologa, înfuriat, se sculă în picioare, gata-gata să-l alunge. Paul Vidor însă se apropie jovial, cu mâna întinsă și-i ură bun sosit în casa lui. Avea fața osoasă, cu zbârcituri multe sub ochii căprui, în care juca deșteptăciune și șiretenie, și niște mustăți puțin cărunte, dar groase și cu vârfurile ascuțite, cum le poartă țăranii unguri. Înfățișarea gazdei potoli scurt
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]