5,438 matches
-
vârful Everest. Ceea tot în Jurnalul științelor și călătoriilor am găsit scris. De fapt, ceea ce fac nu-i propriu-zis o reparație. Primusul nostru nici nu-i cu adevărat stricat. Doar abandonat. Și mi-era prea drag ca să-l las să zacă în părăsire. Plăcerea cea mare pentru mine a fost să-i redau rezervorului de alamă luciul galben de odinioară, așa cum mi-l aminteam de pe vremea când mama îl folosea zilnic pentru gătit. Cu asta am început cu luciul. Rezervorul a
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de bună seamă eroul filmului, schimbând câteva cuvinte cu camaradul întins alături. Doar două clipe și-a lăsat Ducu privirea în jos către legăturica cu pești, iar când și-a ridicat-o din nou, camaradul de alături al eroului principal zăcea în aceeași poziție, dar mort, cu casca străpunsă de un glonț. Doar capul îi căzuse și fața i se înclinase inexpresivă într-o parte; poate numai cu o ușoară expresie de îngrijorare sau de uimire, încremenită pe figură... Mitraliera aceea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
pătrunseseră în trup. Sângele nevăzut i se prelingea de bună seamă pe sub postavul uniformei, îmbibându-i cămașa. Ceea ce el nu mai putea să simtă... Ce ieșea oare s-a întrebat Ducu cu sufletul la gură din legăturica cu pești ce zăcea în subterana scaunelor? Ceea ce s-a ivit acolo n-a fost un pește. A fost un rac. Un rac pipernicit pe care l-a văzut târându-se cu cleștii îndreptați către piciorul său desculț. A dat să-și ridice piciorul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
cu vagoane-cisternă. Roțile scrâșneau prelung-resemnat la trecerea de pe o linie pe alta. Tampoanele se ciocneau între ele cu o forță ascunsă. Garnitura întreagă se cutremura, cisternă după cisternă, până la ultima, departe, către intrarea terenului de fotbal Ileana... Cioburile de geam zăceau împrăștiate în iarbă... Mascat și cu pătratul de metal în creștetul capului, Datcu sărea de pe trambulină, cu mâinile încleștate pe coarnele ghidonului și pentru o clipă rămânea încremenit în aer în timp ce trecea în zbor prin rama înaltă cu geam, izbind
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
vrute și nevrute. N-ai fost niciodată desemnat pentru premiul întâi! Nici vorbă de-așa ceva! Înaintea ei, pe masă, rămăsese deschis un catalog. Mâna doamnei Mușat căuta pe dibuite colțul unei file. Tocmai urma să întoarcă foaia. Sub ochii lui Rareș catalogul zăcea întins cu cele două aripi de carton încremenite în umbra cancelariei... Era oare cel din anul care se încheiase? Sau te pomenești că deja scriseseră catalogul din anul viitor, când nimeni încă nu știa ce avea să se întâmple... Rareș
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de curând!... Dar pe lângă asta, ele sunt un exemplu negativ, cum spuneam. Și acest lucru noi nu-l putem tolera". Instructorul Cerchez n-avea nicio hârtie pe catedră. Doar o servietă veche, pe jumătate goală, pe care o lăsase să zacă jos pe podium, rezemată de piciorul catedrei. Chiar goală, așa arăta servieta aia. Fleșcăită. "Am să vă dau cuvântul pe rând, iar voi să vă exprimați punctul de vedere." De la catedră, s-a uitat mai întâi într-o parte a
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
proprietatea lor. A fost închiriată. N-a mai rămas aproape nimic din lucrurile lor. Doar etajera, cărțile, inclusiv volumul Șahul miraculos. Partide celebre pe care n-a mai avut cine să-l deschidă, și cutia de șah, în care piesele zac de mult tăcute. Acestea au ajuns acasă la Lucian, iar mobila părinților a aruncat-o fiindcă era veche și uzată, în cea mai mare parte cumpărată la mâna a doua... Lucian nu știe de ce n-a mai trecut s-o
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
interes. Interes, da, dar nu prea mare. Neti... Vrei să ne dăm chiloții jos? Ea se apleca iute și trăgea de chiloți în jos, lăsându-i să cadă în iarbă și, pleoștiți, parcă nu mai erau decât o cârpă albă zăcând la picioarele ei goale. N-avea între picioare decât o cută mică a pielii și nimic mai mult. Dragoș se uită pe fugă în jos la propriul lui trup dezgolit în fața ei. Neti doar surâdea ceva mai larg. Coborâse și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
poligonul de tir sportiv, în timp ce fetele rămăseseră ceva mai în urmă pe drumul de țară. Dar erau semne că nu numai elevii din clasele superioare făceau trageri acolo, ci și armata. Cuzino văzuse într-o margine de taluz, lăsate să zacă în iarbă, vreo două panouri dreptunghiulare, de carton gros, destinate a servi drept ținte pentru trageri, vopsite în verde închis, militar, cu contururi pictate de siluete umane, ciuruite de gloanțe. Muniție de război! spunea el c-un soi de oroare
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
poligon. Pe cine știe ce câmp nenorocit, plin de smârcuri împuțite. Treceau pe lângă movile vechi de zgură, maronii, aproape conice, brăzdate dinspre vârf către bază de albii miniaturale săpate mărunt, șerpuit prin zgrunțuri de apa ploilor din ultimii ani. Ici și colo zăceau colaci ruginiți de sârmă ghimpată. Și casele din margine tot nu se iviseră. În schimb se auzea deslușit clopotul de la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. O mizerie, toată armata asta! trăgea concluzia Cipri, scârbit. Eu unul, dacă pic la
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
edicart.ro www.libhumanitas.ro www.librariaeminescu.ro 1 Ca un amuzament amar, te poți chiar întreba ce s-a ales, peste ani, de acele mici piese de metal numite chei; admițând că metalul lor este indestructibil, ele trebuie că zac și în ziua de astăzi pe undeva (de nu cumva au fost date la topit), în legături de chei, între timp ruginite, agățate în cui, pe tocuri de ușă, undeva prin pivnițe sau prin poduri; astfel că și cheile de la
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ca spațiu rezervat specialiștilor și personalului autorizat, inaccesibil pentru vizitatori. La acea dată intervenția lui Guy Rachet, exprimată și în lucrarea sa Universul arheologiei, identifica situația vînzării unor cantități uriașe de ceramică pictată, de factură elenistică, neexpusă vreodată și care zăcea în depozitele muzeale. Astăzi, alți specialiști atrag atenția asupra faptului că "virtualizarea" muzeului va transforma întreg spațiul din nou într-un depozit, de această dată depozit tip fișier informatizat și accesat de la distanță, ceea ce corespunde doar "ideii despre un muzeu
Muzeul contemporan: programe educaționale by IULIAN-DALIN IONEL TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
pregătești căile Lui, 77. și să dai poporului Său cunoștința mîntuirii care stă în iertarea păcatelor lui; 78. datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălțime, 79. ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul și în umbra morții, și să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!" 80. Iar pruncul creștea și se întărea în duh. Și a stat în locuri pustii pînă în ziua arătării lui înaintea lui Israel. $2 1. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
ca Fiul omului are putere pe pămînt să ierte păcatele: "Ție îți poruncesc", a zis El slăbănogului, "Scoală-te, ridică-ți patul, și du-te acasă." 25. Și numaidecît, slăbănogul s-a sculat, în fața lor, a ridicat patul pe care zăcea și s-a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu. 26. Toți au rămas uimiți, și slăveau pe Dumnezeu; plini de frică, ziceau: "Azi am văzut lucruri nemaipomenite." 27. După aceea, Isus a ieșit afară, și a văzut pe un vameș, numit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei preacurvește. 19. "Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră și in subțire; și în fiecare zi ducea o viață plină de veselie și strălucire. 20. La ușa lui zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. 21. Și dorea mult să se sature cu fărîmiturile, care cădeau de la masa bogatului; pînă și cîinii veneau și-i lingeau bubele. 22. Cu vremea, săracul a murit și a fost dus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
El nu spune că oamenii pe ostrov îmbătrânesc și mor. Ar fi banal și nu ar mai fi poezie. El scrie că ei se înnobilează ca fluturii toamna, ca frunzele colorate în cădere pe băncile unde, pe sub ziarele necitite, ce zac pe sub brumele groase. Spre amurg se îndreaptă omul, lipsa de interes a ziarelor necitite acoperă orizontul, culorile de pe frunze picură-n taină, râuri de frunze spre orizont se tot sparg și tot curg, odată cu noi, ca și noi...Și în
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93026]
-
toate zilele, și exponenți de seamă ce învățau poporul român cum să o câștige cinstit. Presa acelor zile se constituia într-un manual cotidian de morală. Sub lespedea grea a istoriei și în fondul de publicații al marilor biblioteci naționale zac inestimabile comori de gândire românească, pietre de fundație ale gândirii de astăzi, ce de acolo își trage seva. I N.O. le-a scos la lumină! Demn de reținut (încă o dată subliniez) selecția autorului, care nu se limitează la punctarea
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93042]
-
o urmăresc, să aflu de unde apăruse și, urmărind-o, am văzut că pisica a dispărut în mlaștină. Era prima oară că vedeam mlaștina de aproape. Duhoarea bălților se simțea puternic acum. Nu departe de locul unde se oprea linia ferată, zăcea în apa noroioasă invadată de lintiță un schelet de pe care, la apropierea mea, broaștele au sărit cu zgomot. Am înaintat pe fâșia de pământ tare dintre două smârcuri și am dat de o altă barieră de stuf care mă împiedica
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de ură, pe care o cunoșteam foarte bine. Uneori, îmblînzitorii se opreau, lovind cobra neascultătoare cu bățul. Aveau mâinile și picioarele înfășurate în cârpe groase, probabil ca să nu fie mușcați. Unul dintre ei plătise cu viața o clipă de neatenție. Zăcea, mort, puțin mai departe, lângă o colibă de stuf. Cineva îi azvârlise peste față o cârpă roșie și nimeni nu se mai sinchisea de el. La un moment dat îmblînzitorii s-au oprit din strania lor ocupație. Au rămas privind
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Te vei întreba: "de ce-mi înșiră toate astea?" Pentru că mi s-a întîmplat ceva foarte bizar, un lucru pe care până acum am ezitat să ți-l povestesc. S-a petrecut în nopțile când ai avut febră și ai zăcut bolnav. Vântul bătea ca de obicei. Nu dormeam. Te auzeam gemând și mă îngrijora boala dumitale. Mai mult ca să fac ceva, am ieșit să aduc apă. Atunci am zărit spinarea unui bărbat dormind în bălării. În prima clipă am crezut
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
acopereau roca amestecată cu pământ. în câțiva ani, verdele a devenit culoarea dominantă. Peisajul sinistru dispărea ca printr-o minune. Natura își vindeca rănile și se îmbrăca în haină de sărbătoare, pe care o așternea peste uriașul mormânt, în care zăcea aproape tot ce fusese viu odinioară. Oamenii care reușiseră să se salveze din cumplita catastrofă își ridicau privirile către cer, de unde credeau, poate, că le-a venit miraculoasa salvare. în gesturile lor instinctive, poate că ei rosteau rugăciuni fără să-
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
amândoi aveam în ființele noastre câte un mic nebun care trebuia să fie închis. Numai că nebunii noștri, înfuriați de lanțuri și cătușe, sfărâmaseră temnița ieșind afară, în libertate... ... Când la orizont se ivi sprinceana de lapte a zorilor, amândoi zăceam istoviți, cu trupurile dogorind ca jarul. Suflam din greu, sacadat, aerul nu ne mai ajungea. I-am trecut ușor o mână pe cosițele inundate de nădușeală. Ea nu sesiză mângâierea, rămase inertă, departe de mine, cu fața în sus, pe
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
speriase de mine? ― Ce cauți aici? m-a întrebat după aceea cu voce aspră, care nu era a ei. ― Ce caut? am bâiguit privind-o lung ca pe o străină. Doamne, n-o mai cunoșteam. Avea fața palidă, suptă, parcă zăcuse luni întregi în spital, luptând cu moartea. În jurul ochilor se iviseră cearcăne vinete, iar privirea nu mai semăna cu a ei. Unde era Mihaela, unde frăgezimea, neastâmpărul și frenezia ei de viață? Mă duru că o găseam așa de schimbată
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
în fața unui fapt împlinit. (N-am înțeles când s-a întîmplat accidentul: la ducere sau la întoarcere?) Aș fi putut s-o întreb dacă dădea vreo importanță acestui basm de adormit copiii, când convingerea mea era deja făcută. În vreme ce Mihaela zăcea consumată până la inerție de arșița pasiunii, m-am îmbrăcat, am așternut lucid scrisoarea prin care consimțeam divorțul (pentru a-i servi la proces, după cum îi făgăduisem), apoi i-am spus Zamfirei: ― Conița pleacă după-amiază. Ajut-o să-și împacheteze lucrurile
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
largi și solide? Dar asta nu era decât pedeapsa celui mai nesăbuit orgoliu. Ar fi prea monstruos să cred așa ceva, m-aș coborî în subsolul ființei omenești, chiar mai jos... Alexa m-a condus în odaia moartei. O femeie tânără zăcea întinsă pe pat, ou mâinile puse cruce pe piept. Părea străină, avea trăsături necunoscute. Nu m-am abținut să nu întreb. ― E Mihaela? Sora ei, auzind teribila întrebare, a tresărit și a holbat ochii în așa fel că-i ieșiseră
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]