5,010 matches
-
dorința de a lupta pentru patria asta în care am văzut lumina zilei, ura față de cei care pândeau la granițele țării pentru a specula orice slăbiciune a noastră, acceptarea cu nonșalanța tinereții a morții pentru această cauză. Oricât s-ar zbate spurcații zilelor noastre, mânjiții slugoi ai occidentului, să demonstreze contrariul, pot să jur alături de milioane de oameni că atunci l-am simțit pe Ceaușescu alături de noi, un om de al nostru, un om care cu un adevărat patriotism a
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
a țării noastre, epoci, care chiar dacă unii încearcă s-o ascundă golănește sub preș, în mod cert va rămâne în istorie, ca epoca de mare avânt a unei țări de abia ieșite din Evul Mediu și care până în 1965 se zbătuse ca măcar să definitiveze dezideratele Revoluției de la 1848. Ne așteptam, ca să urmeze la conducerea statului vreunul din numele „grele” ale partidului, cum ar fi fost: Chivu Stoica, Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol, dar iată că nu a fost să fie așa
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
definitivă. Ca un actor care se gândește în fața oglinzii la toate posibilitățile de a interpreta o scenă puternică, așa îmi strâmb gândul după o formă unică de pedeapsă. Neștiind întru cât va avea efectul dorit răutatea mea, imaginația mi se zbate în van. Cu vaga intenție de a o face să se reîntoarcă, îmi schimonosesc figura ca să-i arăt cât sunt de nenorocit. Sau arătîndu-mă indiferent va durea-o mai mult? Dar sentimentul acesta este prea fin ca să-l simtă cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
am fost niciodată surprins de vreo judecată dreaptă de a ei. Nu se interesa de chestiunile intelectuale decât ascultîndu-mă. Singură de o lăsam, vorbea de familie, de prieteni, de fapte cotidiene. Dar vorbea vioi. Mereu îi sclipeau ochii. Acum se zbat în mine toate micile observațiuni dureroase care le făceam odinioară. Am priceput totdeauna că o făceam să meargă pe o cale care nu-i aparținea. Se rătăcea imediat ce nu-mi simțea mâna alături. Era neînsemnată. Dar eu, care mi-am
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
la întoarcere! După vizele pe la legații, care, toate, erau în momentul de a se închide, m-am dus la prefectura poliției să-mi puie viza franceză. Acolo mi s-a spus: "À demain!" M-am plâns la ghișeu, m-am zbătut și am spus o minciună: "Mon père est mort!" Mi-era scârbă de minciuna mea. Eram așa de deprimat, că m-au crezut, dar nu erau de vină, nu era șeful care trebuia să iscălească. În orice caz, să aștept
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de lături. Secretul plesnise. Marcu întreba buimac: "S-a putut să ai un așa mare secret sufletesc și eu să nu știu nimic?" Ceilalți țipau pe diferite tonuri: "Rămîi aici!" Gina întreba: "Ce faci, vii cu mine?" Și Irina se zbătea: "Ce să fac?" Scena a durat, se pare, mai multe ore. La urmă a rămas cu ei, după cum cu două zile înainte, la imprecațiile mele, rămânea cu mine. Depindea deci de moment. E greu de știut dacă în toate întîmplările
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să vorbească, deoarece mărturisirile ușurează. Întrebările mele torturate avuseseră deci un efect asupra ei, chiar dacă păruseră inutile, făcute să o irite și nu să producă remușcări. Efectul fusese mai târziu vizibil în starea ei de veșnică tragedie în care se zbătea și prin trecutul ce-i persista tot timpul în suflet. Desigur că numai eu sunt de vină că acel trecut o chinuie și-i apare groaznic, căci în timp ce-l trăise, se obișnuise cu el, îl acceptase, indiferent de nostalgiile ei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
față de mine era vinovat! În nevoia Ioanei de a merge la biserică se poate vedea ce ușor era influențată, femeie prin excelență, și toată cultura și inteligența nu serviseră la nimic. Dar se pot vedea și chinurile în care se zbătea și căuta, oricum, o consolare. Din ziua întîia a revederii noastre, oricât de greu s-ar fi făcut împăcarea, nici nu i-a trecut prin minte să mai facă o rugăciune. - Într-o zi, vorbind despre ce se va întîmpla
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Îți întinde mâna, de ce nu i-o dai?" Eu voiam să-i dau mâna, dar nu-l vedeam. Ceilalți mi-l arătau surprinși: "Cum nu-l vezi lângă tine, acum e în dreapta, a trecut în stânga, în față". Și eu mă zbăteam inutil: În stânga e un scaun, nu văd decât un scaun." și în dreapta, patul... în față, masa. Văd toate obiectele camerei mele, dar pe el nu-l văd"... Este acum exact părerea mea asupra celuilalt, dar nu fusese totdeauna așa. Când
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nimeni n-ar extrage adevărul. Într-o viață de câțiva ani, s-au întîmplat fatal multe evenimente. Acum aleg la întîmplare, așa cum îmi vin în memorie sau așa cum le retrăiesc într-o discuție cu Ioana, și neînțelegerea începe să se zbată nu totdeauna pe un motiv important, căci chinurile noastre n-au nevoie de argumente însemnate. Un al treilea, citind aceste rânduri, ar putea, chiar fără să fie om simplu sau fără să simplifice o poveste care nu-l interesează, să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
armele, răutate pe față, ironia, șiretenia, tortura. Doi oameni care nu pot trăi unul fără celălalt și totuși se chinuiesc. Ca să-mi replice, Ioana nu-i niciodată obosită, cu toate că ea obosește repede. Dar deseori face impresia de consumată. Marea se zbate fără istovire, ca și sufletele noastre, drept lângă fereastră, și în zgomotele ei variate pot să presupun orice, toate închipuirile, toate arătările supranaturale. Iar în podul meu, drept pe tavan, guzganii. Podul servește de hambar la fel ca și toată
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în afară de Ahmed, pe care l-a adus aici fantezia Ioanei, cred că nu mai există nici o pisică. Câteodată, zgomotele guzganilor sunt așa de ciudate, încît mă întreb ce pot ei să facă. Mai departe, ușa unei magazii neînchisă bine se zbate împinsă de vânt. E miezul nopții, mă culc. La Brașov n-am fost fericiți, nu numai din pricina primei impresii, care a planat tot timpul asupra noastră. În cele trei zile de singurătate am preparat venirea Ioanei, dar eram și încîntat
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mai văd printre valuri strecurîndu-se grațioasa înotătoare Viky. Iar noaptea ne înspăimîntă orice zgomot, și șobolanii fac tot felul de zgomote ciudate în pod, marea vâjâie, parcă ar fi un om care trage să moară, și toate ușile magaziilor se zbat la vânt. Ni se pare că se pregătesc dezastre și toate spiritele ne vizitează. Mă căznesc să fac o plăcere lui Viky și nu reușesc. Este prea bolnavă ca s-o mai intereseze ceva. I-am trimis un buchet de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
întîmpla o catastrofă! - Cum mă pedepsești! - Dar cum mă doare! Și cum aș putea înregistra întunerecul ce ne împresoară, umbrele pomilor, cerul albastru cu stele și cu luna pe jumătate, plutind ca o barcă, pornită poate de pe marea ce se zbate tot mai aproape! Atmosfera strecurîndu-se printre noi în toți porii... Și cum Ioana a tăcut, semn că e grozav de nenorocită (mai mult ca mine?), și,că picioarele o duc la întîmplare, spun, apăsând pe cuvinte, cu imensa tristeță: - Abia
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
spun:) A fost totuși singura posibilitate de a suporta viața! - Cred că suntem identici! Și alipindu-se de mine: Te iubesc, Sandule! În noaptea aceea n-am adormit decât târziu, atâtea preocupări m-au obsedat și așa de puternic se zbătea marea drept sub fereastră. Am întîlnit pe Hacik în ușa cafenelei lui Mihali. Are obiceiul să-mi puie ca primă întrebare: "Ce mai face duduia Viky?" Azi, ca să mai variez programul, i-am vorbit eu mai întîi despre Viky: "Știi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o jumătate de oră plecam! Eram în sfârșit calmată, aproape fericită. Se îndeplinise fapta scârboasă, situația se clarificase, începeam în sfârșit viața mea nouă, cu toate riscurile ei. (Calm pe care ți-l dă vreo rudă apropiată, care, după ce se zbate să moară îndelung, în sfârșit moare. Cu toate că în viață, oricât de bolnavă ar fi fost și condamnată de medici, tot mai era o vagă speranță de salvare). - Cred însă că chiar de atunci îți dădeai seama perfect de toatăpersoana lui
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o mustrare de a fi organizat un spectacol din tragedia lui. Am spus lui Cadîr să lopăteze spre mal, să fugim de imaginea grozavă. Toată noaptea n-am putut să dorm, căci mi se părea că fiecare val care se zbătea sub fereastră ar putea să-l aducă pe Ahmed înapoi. Și dimineața mi-era frică, pășind pe plajă, ca nu cumva să-l fi aruncat marea pe nisip... A doua zi m-am înțeles dintr-o vorbă cu Ioana, fără
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
oameni și rezultatele lor. Când Portugalia republicană și democratică a voit să "intre" în Europa, mizeria morală și haosul administrativ atinseseră proporții nebănuite - și prezența lusitanismului în capitalele europene se făcea remarcată prin cuplete. O sută de ani s-a zbătut Portugalia să devină o țara europeană, împrumutînd din dreapta și din stânga, imitând îndeosebi modelele pariziene, și mult sânge a curs ca să se pună capăt "spectrului reacțiunii", care însemna tradiție, monarhie, creștinism. Iar când ideile generoase triumfaseră și Portugalia devenise o țară
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Ce se ataca? Totul. Pentru "generația de la Coimbra", Portugalia se afla atunci în ultima fază a decadenței. "Decadența națională e marele fapt inexorabil al istoriei noastre, de trei secole încoace", scria Antero de Quental. Tinerii intelectuali formați la Coimbra se zbat între un exasperant complex de inferioritate - care-i face să privească scârbiți și cu ură moravurile, instituțiile și cultura tradițională - și un profetism revoluționar plin de candoare. Cincizeci de ani de pseudo-liberalism transformă Portugalia într-o caricatură; nu mai exista
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
studieze istoria și scrie o istorie a Portugaliei în două volume, apoi Portugal Contemporaneo, istoria Republicii romane, a Peninsulei Iberice, a Braziliei, a Angliei etc. Nu este însă un improvizator, deși e stăpânit de demonul sintezei. Își cunoaște izvoarele. Se zbate neîncetat să împace credințele lui socialiste cu cezarismul hegelian. Încearcă un sistem de economie politică, o sociologie, și chiar o filosofie a istoriei. Vasta lui operă o elaborează în douăzeci de ani, în care timp munca administrativă și activitatea politică
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
28 august 1910 dau 24 de deputați republicani. Regimul își trăia ultimele clipe și oamenii din Guvern încercau de pe acum să-și asigure simpatia urmașilor - a republicanilor. Zadarnic se organizează în Porto o Legiune Albastră, pentru apărarea monarhiei. Zadarnic se zbate Nordul, neodihnitul centru al insurecției portugheze, manifestîndu-și cu orice prilej devotamentul față de tânărul Suveran. Partidele monarhice se macină între ele, și rotativa funcționează într-o indiferență totală. Republicanii se pregătesc pentru asaltul final. Popularul tribun, José Antonio de Almeida, își
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
daruri ale lui Dumnezeu. Nu și-a însușit niciodată duritatea și intransigența ascetului care se trezește urând frumusețea și disprețuind cultura pentru că se teme să nu-l depărteze de Dumnezeu. Oliveira Salazar nu are structura misticului tragic, dionisiac, care se zbate între contrarii, care respinge întreg Universul formelor în setea lui de absolut. Totul în el este ponderat, echilibrat, sănătos, firesc. Unul dintre colegii săi de seminar își amintește: Niciodată nu-i luneca de pe buze o frază inutilă sau un sens
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
acolo, incapabili să mai reacționeze, aruncau priviri îngrozite spre Balamber; acesta, în șaua calului, îl ținea zdravăn pe comandantul lor de păr, obligându-l, din cauza mișcărilor animalului, să execute un soi de dans grotesc îndărăt, din care bagaudul, cu toate că se zbătea din răsputeri, nu reușea să se elibereze. în sfârșit, hunul opri calul și, trăgând fulgerător din cizmă un cuțit lung, cu o singură și rapidă mișcare, străpunse gâtul bărbatului, care căzu în iarbă, zvârcolindu-se în chinurile morții. Cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
însă se întoarse, văzu vălmășagul de oameni - departe acum - prinși în lupta aceea inegală. Ochii i se opriră atunci asupra carului, care, în fața sa, sălta zgâlțâit în toate părțile, într-un nor de praf. Coviltirul, sfâșiat pe o latură, se zbătea în aer ca un stindard uriaș, lăsând să se vadă două figuri feminine pradă agitației. Frediana se găsea în mare pericol fiindcă, fără conducător fiind și pornit cu o viteză nebună pe drumul acela plin de hârtoape, vehiculul s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pentru că durerea cauzată de rană nu-i mai dădea voie. îl îmboldea, în schimb, mai departe pe Rutilan, reușind să câștige teren și să se apropie tot mai mult de car; acesta își continua cursa nebună, cu coviltirul aproape sfâșiat zbătându-se în aer. Prin învolburarea prafului, zări fluturând părul castaniu al Fredianei, care, în mod cert, încerca să oprească goana cailor. Din fericire, viteza vehiculului începu să scadă, iar când el îl ajunse, se oprise aproape cu totul. întrezări pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]