32,821 matches
-
de 50 de grade, până la ultima creastă, pe care se ajunge pe vârf. În 1885, Clinton Thomas Dent, președintele Clubului Alpin din Regatul Unit, a sugerat, în cartea sa "Above the Snow Line" că ar fi posibilă cucerirea Muntelui Everest. Traseele nordice spre munte au fost descoperite de George Mallory în prima sa expediție din 1921. Aceasta a fost o expediție de explorare neechipată pentru o tentativă serioasă de escaladare a muntelui. Condusă de Mallory, (care a devenit astfel primul european
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
neechipată pentru o tentativă serioasă de escaladare a muntelui. Condusă de Mallory, (care a devenit astfel primul european care a pus piciorul pe pantele Everestului) ei au urcat pe Pasul de Nord până la . De acolo, Mallory a văzut un posibil traseu spre vârf, dar grupul era nepregătit pentru dificultățile pe care le implica continuarea ascensiuni și au decis să se întoarcă. Britanicii s-au întors în 1922. George Finch ("Celălalt George") a folosit pentru prima oară tuburi de oxigen. El a
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
a folosit pentru prima oară tuburi de oxigen. El a urcat cu o viteză remarcabilă — . Mallory și colonelul Felix Norton au făcut și ei o a doua tentativă ratată. Mallory a fost criticat pentru că a condus un grup pe un traseu de coborâre pe Pasul Nordic, grup ce a fost prins de o avalanșă. Mallory s-a salvat din avalanșă, dar șase cărăuși localnici au murit. Următoarea expediție a avut loc în 1924. Tentativa inițială a lui Mallory și Bruce a
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
în 1950, după ce China a preluat controlul asupra Tibetului. În 1950, Bill Tilman și un grup restrâns, în care se aflau și Charles Houston, Oscar Houston și Betsy Cowles au efectuat o expediție de explorare a Everestului prin Nepal pe traseul dinspre sud care a devenit astăzi cel mai utilizat. În primăvara lui 1952, o expediție elvețiană, condusă de Edouard Wyss-Dunant a primit permisiunea de a încerca să cucerească Everestul dinspre Nepal. Expediția a stabilit un traseu prin căderea de gheață
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
Everestului prin Nepal pe traseul dinspre sud care a devenit astăzi cel mai utilizat. În primăvara lui 1952, o expediție elvețiană, condusă de Edouard Wyss-Dunant a primit permisiunea de a încerca să cucerească Everestul dinspre Nepal. Expediția a stabilit un traseu prin căderea de gheață Khumbu și a urcat până la Pasul Sudic la o altitudine de . Ulterior, Raymond Lambert și șerpașul Tenzing Norgay au reușit să ajungă la o altitudine de pe creasta sud-estică, stabilind un nou record de altitudine. Experiența acumulată
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
Hunt a ales două perechi de alpiniști pentru a încerca să ajungă pe vârf. Prima pereche (Tom Bourdillon și Charles Evans) s-a apropiat la de vârf la 26 mai 1953, dar s-a întors din cauza extenuării. După cum era planificat, traseele găsite de aceștia și resursele de oxigen au fost de mare ajutor următoarei perechi. După două zile, expediția a efectuat a doua și ultima încercare de a ajunge pe vârf cu a doua pereche de alpiniști, neozeelandezul Edmund Hillary și
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
Medalia George. Hunt a fost făcut mai târziu life peer, iar Hillary a devenit membri fondator al Ordinului Noii Zeelande. În 8 mai 1978, Reinhold Messner (Italia) și Peter Habeler (Austria) au realizat prima ascensiune fără tuburi de oxigen, pe traseul de pe creasta de sud-est. În 20 august 1980, Messner a devenit primul care a ajuns singur pe vârf, fără tuburi de oxigen sau susținere, pe traseul nord-vestic, mai dificil, pe Pasul Nordic și pe Marele Culoar. A urcat trei zile
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
Italia) și Peter Habeler (Austria) au realizat prima ascensiune fără tuburi de oxigen, pe traseul de pe creasta de sud-est. În 20 august 1980, Messner a devenit primul care a ajuns singur pe vârf, fără tuburi de oxigen sau susținere, pe traseul nord-vestic, mai dificil, pe Pasul Nordic și pe Marele Culoar. A urcat trei zile complet singur de la tabăra de bază aflată la altitudine. În sezonul 1996, cincisprezece oameni au murit încercând să coboare de pe vârf, cel mai mare număr de
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
record stabilit în 1996. Ambii au urcat singuri, fără tuburi de oxigen. Cea mai rapidă ascensiune cu tuburi de oxigen pe creasta de sud a fost a șerpașului nepalez Pemba Dorjie în 2004, în 8 ore și 10 minute pentru traseul de . Cea mai rapidă ascensiune fără tuburi de oxigen pe creasta de sud-est a fost realizată de francezul Marc Batard în 22 ore și 30 de minute în 1988. Cel mai în vârstă alpinist care a ajuns pe Everest este
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
extenuarea, frigul extrem și pericolele ascensiunii contribuie toate la gradul de periculozitate al muntelui. Oamenii care mor în timpul ascensiunii sunt de obicei lăsați în urmă. Aproximativ 150 de cadavre nu au fost recuperate. De multe ori, cadavrele sunt vizibile de pe traseele obișnuite de ascensiune. Există și un fenomen periculos, însă, care nu pune în pericol viața oamenilor pe Everest — trăsnetul. Trăsnetele nu lovesc pe Everest. Sistemele NASA de detecție a trăsnetelor înregistrează numeroase trăsnete în Podișul Tibet, dar nu și în
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
a realizat prima ascensiune reușită fără ele. Deși a fost criticat, sugerându-se că ar fi folosit mini-sticle cu oxigen — ceea ce Messner a negat — Messner a urcat apoi pe vârf singur, fără oxigen suplimentar și fără cărăuși sau partener, pe traseul nord-vestic, mai dificil, în 1980. Controversa privind tuburile de oxigen s-a intensificat după dezastrul din 1996. Prin cartea lui, "Into Thin Air" (1997), Jon Krakauer a criticat utilizarea tuburilor de oxigen. Krakauer a scris că utilizarea tuburilor de oxigen
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
firme de închirieri auto. În 2004 au început lucrările la o nouă autostradă, pe ruta București - Brașov - Cluj - Oradea - Budapesta, care va prelua mare parte din traficul auto desfășurat în estul Uniunii Europene. În zona județului, autostrada se plasează pe traseul Mihai Viteazu - Ciurila - Petrești, fiind racordată la DN1 în localitățile Gilău, la 14.6 km vest de Cluj-Napoca, în Turda și în Luna, la sud de Câmpia Turzii. În 2005 lucrările la Autostrada Transilvania au fost sistate din lipsă de finanțare
Cluj-Napoca () [Corola-website/Science/296743_a_298072]
-
autostradă a fost inaugurată în data de 1 Decembrie 2010, iar prelungirea Autostrăzii A1, care va trece pe lângă Sibiu, este deschisă până la Săliște. Aceasta va prelua mare parte din traficul auto desfășurat în estul Uniunii Europene. În preajma municipiului, autostrada urmărește traseul Tălmaciu - Șelimbăr - Sibiu Nord (centura ocolitoare) - Sud de Șura Mică - Apoldu de Jos - Miercurea Sibiului. Municipiul Sibiu are șase autogări (Transmixt, Atlassib, Vest, Q7, Amad, Kessler) cu autocare și microbuze care fac legătura cu aproape toată țara și cu spațiul
Sibiu () [Corola-website/Science/296808_a_298137]
-
începând cu 15 noiembrie 2009, în favoarea transportului consumator de carburanți, iar rețeaua de alimentare a acestora a fost demontată și vândută ca fier vechi. Există 20 de linii de autobuz în Sibiu. Tursib este compania de transport local ce administrează traseele mijloacelor de transport în comun pe raza municipiului. În Sibiu există și companii de taximetrie: Centura de ocolire a Sibiului are 20 de kilometri, dintre care 17,2 sunt construiți în regim de autostradă. Centura a fost inaugurată la data
Sibiu () [Corola-website/Science/296808_a_298137]
-
o lungime de 13,6 Km și va fi dat în folosință în anul 2013. In jur de 1387 de metri din tunel vor trece pe sub strâmtoare la o adâncime în jur de 61 de metri. Tunelul va avea un traseu lung pe sub cartierele existente pe malul european al Marea Marmara și pe sub cele de pe malul asiatic, spre sud. Va traversa pe sub apele marine în dreptul Cornul de Aur, puțin în diagonală spre nord, spre țărmul aciatic. Odată cu marele proiect Marmaray se
Istanbul () [Corola-website/Science/296786_a_298115]
-
sat trece drumul 57/ A,o ramificație a DN 57 care face legătura între orașele Oravița și Orșova,care duce spre comuna Socol.După construcția hidrocentralei Porțile de Fier I,după formarea lacului de acumulare,drumul a primit un nou traseu,vechiul drum rămânând sub ape,noul drum fiind asfaltat între anii 1970-1975. În apropierea satului se înalță munții Locvei,a căror înălțime atinge chiar 600 m,în partea de S-E a Locvei se întind munții Almăjului cu vf.Moldovița
Belobreșca, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301070_a_302399]
-
Buzăului, la coada lacului de acumulare Siriu, chiar pe malul râului Buzău și al pârâului Harțagu. Tabăra se află în clădirea unde se afla "Cheia Buzăului", fosta vamă a Buzăului, la 100 km de orașul Buzău. Din Harțagu pleacă principalele trasee turistice către Munții Siriu, Vrancei, Penteleu și Podul Calului. Băile Siriului a fost o stațiune folosită pentru un sezon scurt (1 iunie -1 octombrie), dispune de trei izvoare cu ape minerale sulfuroase, ușor bicarbonate, clorurosodice, foarte slab mineralizate, termale. Conform
Comuna Siriu, Buzău () [Corola-website/Science/301042_a_302371]
-
așezare românească locuită de croați. Carașova se află în județul Caraș-Severin la 15 km distanță de Reșița pe DN 58 (drumul spre Anina). Amplasată într-o zonă muntoasă, la intrarea în Cheile Carașului, Carașova este punct de plecare al unui traseu turistic din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului. În Evul Mediu, Carașova a fost un district românesc cu autonomie și istorie separată până în secolul al XVI-lea. ("Istoria districtelor românești din Banatul timișan" de Vicențiu Grozescu) Carașova este prima dată atestată documentar
Carașova, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301074_a_302403]
-
suicid prin administrarea intravenoasă a mercurului nu apare în aceste cazuri. Cu toate că studiile nu s-au efectuat din punct de vedere cantitativ, proprietățile fizice ale mercurului elementar îi limitează absorbția în pielea intactă. Mercurul poate fi absorbit dermal, însă acest traseu este stabilit a fi de doar 1% prin inhalare. Aproximativ 80% din vaporii de mercur inhalați sunt absorbiți prin intermediul sistemului respirator, fiind apoi distribuit prin sistemul circulator în tot corpul. În urma unor experimente asupra cloroplastelor, s-a demonstrat că ionul
Mercur (element) () [Corola-website/Science/301013_a_302342]
-
de ciobani aflați în transhumanta (și drumuri forestiere); -spre Stațiunea Băile Herculane, prin DE 70, care traversează localitatea Sadova Veche; Pe langă legăturile mai sus menționate, o altă cale de acces o reprezintăcea feroviară, gară Sadova Veche fiind amplasată pe traseul Timișoara - București. Comună Slatina Timiș este formată din localitățile: Slatina Timiș, Ilova, Sadova Veche și Sadova Nouă.
Comuna Slatina-Timiș, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301096_a_302425]
-
Scânteiești și se îndreaptă spre N-V, ajungând la șoseaua Galati-Barlad, la kilometrul 22 - punctul “Troienas”, unde are o lățime de 24 metri (în afară de șanț) și o înălțime e circa 1 km, până la 2 km în sud de satul Cuca. Traseul teoretic trece prin mijlocul acestui sat (de unde se îndreaptă spre V-N-V), în sat fiind localizat prin sântul care constituie și drumul de acces dinspre gospodăriile lui Nicolae Constantin, Neculai A. Vlad, Ștefan Costache etc. - din fața fostului atelier de
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
Ștefan Costache etc. - din fața fostului atelier de fierărie al lui Dumitru Dulapci. Pe teritoriul comunei Cuca, prof. Brudiu de la Muzeul de istorie Naturală Galați a continuat cercetările de unde au fost lăsate de prof. R. Vulpe în 1951 și a identificat traseul acestui val, începând din Valea Zăvoiului, continuând spre nord pe marginea interfluviului Arcari până la marginea viei din Zăvoi, unde valul își schimbă direcția, și după ce traversează platoul Arcari, trece șoseaua Galați-Cuca la kilometrul 25,200, îndreptându-se spre baza de
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
fi urmărit, în schimb apare pe latura de vest, în curtea locatarului Dumitru Benea, a cărui casă se află chiar pe val (conturul sântului de la val se observă foarte bine în ravena, râpă lui Zanet). De aici, valul își continuă traseul pe podiș, prin pădurea satului Plevna, unde este conservat foarte bine, la nord de Cudalbi, până la localitatea Ploscuțeni - județul Vrancea. Linia Valului lui Athanaric este imaginara,care desparte Podișul de sud al Moldovei de podișul de mijloc. O perioadă destul de
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
râului Timiș. Totodată, este la mijlocul distanței dintre municipiile Timișoara și Lugoj și la 8 km nord orașul-stațiune Buziaș. Este traversat de drumul județean DJ572, care leagă drumul național DN6 (sau E70) de drumul județean DJ592, două variante care leagă, pe trasee diferite, cele două municipii timișene. Prima atestare a localității a parvenit prin intermediul istoricului ungur Fryges Pesty care, într-o lucrare dedicată Carașului, vorbește despre o diplomă maghiară de la 1428, în care se amintește de un anume Emeric de "Hattyas", participant
Hitiaș, Timiș () [Corola-website/Science/301367_a_302696]
-
stânca ñiabilă a dealuluiîn prealabil nivelatăîn porțiunile necesare. Nu a apărut nici un indiciu asupra prezenței construcțiilor din zid și nici o mmă de șanțuri de ñmdație destinate temeliilor de piatră sau lemn. Cetatea este înconjurată de un șanț de apărare cu traseu oval, ce conservă o adâncime care variază între 2 și 6 m, în raport cu curtea irlterioară, având lățimea cuprinsă între 7 și 10 m. Curtea interioară a fortificației are dimensiunile de 10/10 m. Rezultatele cercetărilor au fost consemnate în "Revista
Gladna Română, Timiș () [Corola-website/Science/301365_a_302694]