31,146 matches
-
retorică. Acest tip de conflict este valabil pentru Violino Piccolo Concertato căruia, pe tot de-a lungul părții a treia, i se refuză să devină solistul principal al lucrării, în ciuda eforturilor continue ale instrumentului. Primul Brandenburgic este și singurul din colecție care rupe tiparul de concert în trei părți (dacă nu luăm în considerare chestiunea Adagio-ului din Concertul nr. 3). De fapt, o versiune mai veche a acestei lucrări se regăsește în Simfonia în Fa, BWV 1046a, versiune din care
Concertele brandenburgice () [Corola-website/Science/336318_a_337647]
-
gotice, Poe nu a inventat acest gen; el a urmat o îndelungată tradiție populară. Cariera literară a lui Poe a început în 1827, cu publicarea a 50 de exemplare ale volumului "Tamerlane and Other Poems" atribuit doar „unui bostonian”, o colecție de poezii timpurii care nu au primit practic nici o atenție. În decembrie 1829, Poe a publicat volumul "Al Aaraaf, Tamerlane, and Minor Poems" la Baltimore, înainte de a debuta cu povestiri cu „Metzengerstein”, în 1832. Scrierea sa în proză cea mai
Bibliografia lui Edgar Allan Poe () [Corola-website/Science/336347_a_337676]
-
mai puțin cunoscut, fiind absent din cele mai multe ediții americane, precum și din prestigioasa traducere franceză a lui Charles Baudelaire. Prima traducere în limba română a fost realizată de scriitorul și criticul literar Ion Hobana și publicată sub pseudonimul Horia Banu în Colecția „Povestiri științifico-fantastice” (nr. 250, anul XI, 15 aprilie 1965), periodic de literatură pentru tineret editat de revista „Știință și Tehnică”. Povestirea a fost tradusă apoi de Petre Solomon (publicată în volumul "", tipărit în 1968 de Editura Tineretului din București, pp.
Mellonta Tauta () [Corola-website/Science/336342_a_337671]
-
în 1886, stepele Rusiei de Sud (în Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Turkmenistan și Ucraina) precum Insulele Canare și Madeira (1887-1888), a întreprins, din 1891-1893, o a doua călătorie prin lume, prin statele din America de Sud și în 1894 Africa de Sud, vizitând și coloniile germane. Colecția botanica, rezultat al acestor călătorii, anume 7.700 din 32.000 de exemplare, a expus-o la Berlin și Kew Gardens (majoritatea exemplarelor de tip aflându-se astăzi în Grădina Botanica din New York). În continuare, între 1891 și 1898, savantul
Otto Kuntze () [Corola-website/Science/336357_a_337686]
-
poetul Geo Dumitrescu. Revistele literare încep să-i publice grupaje de versuri în: Luceafărul, România literară, Steaua, Convorbiri literare, Tribuna, Viața Romănească, etc., colaborează cu traduceri și la Secolul 20. Debutul editorial se produce precoce, în anul 1967 în cunoscuta colecție pentru debutanți “Luceafărul” cu volumul de versuri “Furăm trandafiri” care este primit cu entuziasm de critica literară. Prima cronică despre această carte este semnată în „Contemporanul" de către Nicolae Manolescu, urmată de cele ale criticilor literari de prestigiu ai vremii, care
Ioana Diaconescu () [Corola-website/Science/336353_a_337682]
-
În 1941, G. Călinescu îl plasează pe urmele lui Anton Bacalbașa pentru umorul lui cazon și în siajul lui G.M. Zamfirescu pentru descrierea mahalalei. Prima carte a lui Neagu Rădulescu a fost "Dragostea noastră cea de toate zilele" (1934), o colecție de proză scurtă răsplătită cu Premiul SSR. Alte volume de schițe și povestiri scurte: "Nimic despre Japonia" (1935), "4 pe trimestrul 2" (1942) și "Fetele au crescut" (1943). El a publicat, de asemenea, albume de caricaturi și cărți pentru copii
Neagu Rădulescu () [Corola-website/Science/336370_a_337699]
-
IV-lea de Palatin de Zweibrücken, director constructor general sub Karl al II-lea August, Duce de Zweibrücken precum și director al principalei galeriei sub regele Maximilian I Iosif de Bavaria. Sub Karl al II-lea August a adunat o însemnată colecție de picturi, care a fost expusă la Castelul Karlsberg ("Schloss Karlsberg") în Homburg. Înainte de distrugerea castelului, la 28 iulie 1793 de către trupele Revoluției franceze, Mannlich a salvat, printre altele, colecția de picturi, biblioteca, colecția de arme, mobila, și tapițeria. Galeria
Johann Christian von Mannlich () [Corola-website/Science/336385_a_337714]
-
Sub Karl al II-lea August a adunat o însemnată colecție de picturi, care a fost expusă la Castelul Karlsberg ("Schloss Karlsberg") în Homburg. Înainte de distrugerea castelului, la 28 iulie 1793 de către trupele Revoluției franceze, Mannlich a salvat, printre altele, colecția de picturi, biblioteca, colecția de arme, mobila, și tapițeria. Galeria de picturi a ajuns la Mannheim iar în final la München, la Alte Pinakothek. Mannlich a fost director constructor general sub Contele de Zweibrücken și arhitectul principal din Karlsberg. El
Johann Christian von Mannlich () [Corola-website/Science/336385_a_337714]
-
-lea August a adunat o însemnată colecție de picturi, care a fost expusă la Castelul Karlsberg ("Schloss Karlsberg") în Homburg. Înainte de distrugerea castelului, la 28 iulie 1793 de către trupele Revoluției franceze, Mannlich a salvat, printre altele, colecția de picturi, biblioteca, colecția de arme, mobila, și tapițeria. Galeria de picturi a ajuns la Mannheim iar în final la München, la Alte Pinakothek. Mannlich a fost director constructor general sub Contele de Zweibrücken și arhitectul principal din Karlsberg. El descrie în autobiografia sa
Johann Christian von Mannlich () [Corola-website/Science/336385_a_337714]
-
a misiunilor de explorare: "On the Expediency of Fitting Out Vessels of the Navy for an Exploration of the Pacific Ocean and South Seas" (Washington: Gale's & Seaton, 1860): Din același volum cu același titlu, dar publicat în 1861: Alte colecții publicate de documente federale:
Jeremiah N. Reynolds () [Corola-website/Science/336386_a_337715]
-
Elisabeth (Else Henne), fiica inginerului șef al orașului Viena,Donath Zifferer (1845-1909). Ea a murit în Anglia în 1965. Au avut doi copii: Stephan Eduard Glanville și Lotte Charlotte Maria, căsătorită Czigler de Egerszalók. Ernst Gotthilf a fost posesorul unei colecții de artă. Obiecte de artă jefuite din colecția să au ajuns sub regimul nazist în alte colecții, printre altele prin intermediul casei de licitații Weinmüller. Așa s-a întâmplat, de pildă, cu tabloul „Față cu pălărie de paie” de Friedrich von
Ernst Gotthilf () [Corola-website/Science/336406_a_337735]
-
Viena,Donath Zifferer (1845-1909). Ea a murit în Anglia în 1965. Au avut doi copii: Stephan Eduard Glanville și Lotte Charlotte Maria, căsătorită Czigler de Egerszalók. Ernst Gotthilf a fost posesorul unei colecții de artă. Obiecte de artă jefuite din colecția să au ajuns sub regimul nazist în alte colecții, printre altele prin intermediul casei de licitații Weinmüller. Așa s-a întâmplat, de pildă, cu tabloul „Față cu pălărie de paie” de Friedrich von Amerling (1803-1887), vândut prin licitație Galeriei Belvedere din
Ernst Gotthilf () [Corola-website/Science/336406_a_337735]
-
în 1965. Au avut doi copii: Stephan Eduard Glanville și Lotte Charlotte Maria, căsătorită Czigler de Egerszalók. Ernst Gotthilf a fost posesorul unei colecții de artă. Obiecte de artă jefuite din colecția să au ajuns sub regimul nazist în alte colecții, printre altele prin intermediul casei de licitații Weinmüller. Așa s-a întâmplat, de pildă, cu tabloul „Față cu pălărie de paie” de Friedrich von Amerling (1803-1887), vândut prin licitație Galeriei Belvedere din Viena, si care a fost restituit urmașilor lui Gotthilf
Ernst Gotthilf () [Corola-website/Science/336406_a_337735]
-
e o scurtă colecție de povestioare scrisă de Agatha Christie și publicată prima oara în Marea Britanie de către Collins Crime Club pe data de 15 martie 1937. În Statele Unite ale Americii, cartea a fost publicată de Dodd, Mead and Company sub titlul ,"Dead Mân<nowiki
Triunghiul etern () [Corola-website/Science/336584_a_337913]
-
suprem al comitatului Timiș-Torontal (1871-1889), prefect al Timișoarei (1875-1889). Academician, jurist, scriitor, istoric, colecționar de artă și mecena. A fost președinte-fondator al Societății de Arheologie și Istorie din Ungaria de Sud (Banat). Și-a donat prin testament Muzeului de Artă colecția sa de pictură, grafică și artă decorativă italiană, flamandă, germană, austriacă, maghiară și bănățeană. Bustul său a fost realizat de Béla Szakáts și dezvelit la 9 mai 2014. Inginer, director al Societății de Tramvaie Comunale Electrice și al Uzinei Electrice
Aleea Personalităților din Timișoara () [Corola-website/Science/336572_a_337901]
-
și că Blanche a ascuns ulterior originea ei evreiască; Oates a folosit apoi unele aspecte din viața bunicii sale în românul "Fiica Groparului" ("The Gravedigger's Daughter", 2007). A scris române de suspans sumbre sub pseudonimul Rosamond Smith și șapte colecții de povestiri de ficțiune macabră. A primit numeroase premii literare, inclusiv Național Book Award (1969), două premii O. Henry și Național Humanities Medal. Românele sale "Black Water" (1992), "What I Lived For" (1994), "Blonde" (2000) și colecțiile de povestiri "The
Joyce Carol Oates () [Corola-website/Science/336607_a_337936]
-
Smith și șapte colecții de povestiri de ficțiune macabră. A primit numeroase premii literare, inclusiv Național Book Award (1969), două premii O. Henry și Național Humanities Medal. Românele sale "Black Water" (1992), "What I Lived For" (1994), "Blonde" (2000) și colecțiile de povestiri "The Wheel of Love and Other Stories" (1970) și "Lovely, Dark, Deep: Stories (2014)" au fost nominalizate fiecare la Premiul Pulitzer. Românul "Zombie" a primit Premiul Bram Stoker. Împreună cu fostul ei soț decedat Raymond J. Smith a condus
Joyce Carol Oates () [Corola-website/Science/336607_a_337936]
-
artelor, șefa catedrei Pictură a Facultății Arte Plastice și Design al UPS „Ion Creangă"... în monografie au fost prezentate și analizate minuțios o serie de tablouri, foi grafice, desene și studii anterior necunoscute publicului larg. Reprezentând o continuare logică a colecției „Maeștri basarabeni din sec. XX", monografia „Igor Vieru", realizată de Eleonora Brigalda-Barbas, atât prin amploarea sa cât și prin calitatea materialului selectat constituie o contribuție de esență în studiul artei naționale." „Eleonora Brigalda excelează în peisaj, lucrările sale concentrând tensiuni
Eleonora Brigalda (Barbas) () [Corola-website/Science/336643_a_337972]
-
el, mai jos de Castelul Heidecksburg. După ce nepotul său Prințul Johann Frederic a murit în 1767, el s-a mutat de la Castelul Ludwigsburg la Castelul Heidecksburg. După plecarea lui, Ludwigburg a servit ca școală de artă domnească și a adăpostit colecția de istorie naturală deținută de Prințul Frederic Karl și colecția de monede ale lui Louis Günther. Mama sa, care deținea ea însăși o colecție de raritati i-a stârnit pasiunea pentru colecții. Colecția a fost extinsă în 1712 prin prin
Louis Günther al II-lea, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt () [Corola-website/Science/336655_a_337984]
-
Johann Frederic a murit în 1767, el s-a mutat de la Castelul Ludwigsburg la Castelul Heidecksburg. După plecarea lui, Ludwigburg a servit ca școală de artă domnească și a adăpostit colecția de istorie naturală deținută de Prințul Frederic Karl și colecția de monede ale lui Louis Günther. Mama sa, care deținea ea însăși o colecție de raritati i-a stârnit pasiunea pentru colecții. Colecția a fost extinsă în 1712 prin prin achiziționarea colecției Printului Anton Günther al II-lea, devenind una
Louis Günther al II-lea, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt () [Corola-website/Science/336655_a_337984]
-
Castelul Heidecksburg. După plecarea lui, Ludwigburg a servit ca școală de artă domnească și a adăpostit colecția de istorie naturală deținută de Prințul Frederic Karl și colecția de monede ale lui Louis Günther. Mama sa, care deținea ea însăși o colecție de raritati i-a stârnit pasiunea pentru colecții. Colecția a fost extinsă în 1712 prin prin achiziționarea colecției Printului Anton Günther al II-lea, devenind una dintre cele mai importante colecții de monede din secolul al XVIII-lea și a
Louis Günther al II-lea, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt () [Corola-website/Science/336655_a_337984]
-
ca școală de artă domnească și a adăpostit colecția de istorie naturală deținută de Prințul Frederic Karl și colecția de monede ale lui Louis Günther. Mama sa, care deținea ea însăși o colecție de raritati i-a stârnit pasiunea pentru colecții. Colecția a fost extinsă în 1712 prin prin achiziționarea colecției Printului Anton Günther al II-lea, devenind una dintre cele mai importante colecții de monede din secolul al XVIII-lea și a inclus o colecție separată de peste 600 de bracteate
Louis Günther al II-lea, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt () [Corola-website/Science/336655_a_337984]
-
școală de artă domnească și a adăpostit colecția de istorie naturală deținută de Prințul Frederic Karl și colecția de monede ale lui Louis Günther. Mama sa, care deținea ea însăși o colecție de raritati i-a stârnit pasiunea pentru colecții. Colecția a fost extinsă în 1712 prin prin achiziționarea colecției Printului Anton Günther al II-lea, devenind una dintre cele mai importante colecții de monede din secolul al XVIII-lea și a inclus o colecție separată de peste 600 de bracteate medievale
Louis Günther al II-lea, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt () [Corola-website/Science/336655_a_337984]
-
istorie naturală deținută de Prințul Frederic Karl și colecția de monede ale lui Louis Günther. Mama sa, care deținea ea însăși o colecție de raritati i-a stârnit pasiunea pentru colecții. Colecția a fost extinsă în 1712 prin prin achiziționarea colecției Printului Anton Günther al II-lea, devenind una dintre cele mai importante colecții de monede din secolul al XVIII-lea și a inclus o colecție separată de peste 600 de bracteate medievale. Louis Günther a continuat să-și extindă colecția prin
Louis Günther al II-lea, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt () [Corola-website/Science/336655_a_337984]
-
Louis Günther. Mama sa, care deținea ea însăși o colecție de raritati i-a stârnit pasiunea pentru colecții. Colecția a fost extinsă în 1712 prin prin achiziționarea colecției Printului Anton Günther al II-lea, devenind una dintre cele mai importante colecții de monede din secolul al XVIII-lea și a inclus o colecție separată de peste 600 de bracteate medievale. Louis Günther a continuat să-și extindă colecția prin achiziții. Succesorii săi însă n-au fost interesați de colecție și chiar au
Louis Günther al II-lea, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt () [Corola-website/Science/336655_a_337984]