27,730 matches
-
treia, la Leibach. Aici l-a prins răsunetul gloanțelor de la Sarajevo. Lumea Începea să se clatine din temelii asupra oamenilor. Din acea clipă, soarta lui, ca și pe a soldaților din toate timpurile, a tîrÎt-o după sine, Înainte și Înapoi, carul războiului. Cei de acasă i-au pierdut urma pentru cîțiva ani. În vara dinainte, În 1913 adică, nevastă-sa răzbise pînă la mare, iar acolo, aducîndu-și aminte că, pînă la America, atîta apă este că-i numa’ apă, după cum
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
nimic din ce i se trimite. S-a sfîrșit pînă la urmă și războiul, iar soldații americani au prins a se Întoarce unul cîte unul. Mulți dintre flăcăii români Înrolați la apelurile Floarei Nodului nu au mai trecut ocea nul Înapoi În America, ci s-au Îndreptat spre casă. Ea Însă a chibzuit că e bine să mai stea pe acolo pînă va fi aflat mai multe despre bărbatu-său. În primăvara lui 1920, Pomean Încă nu scăpase de la ruși. Femeia
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
o ascundem, duce-o-om pînă la capăt. Iară acuma, de cînd Îi tată-tău pri mar la noi, mă tăt Întreabă lumea: ce-ți face nepotu’, Îl poartă statu’ la școală, cît Îl mai poartă? Dacă vi-l dă-napoi, adă-l aici, În sat că, dacă ne ținem pă noi, ține-l-om și pă el oare cum și ni s-a mai ierta din păcate... Indignarea mă sufocase. Cum adică să vadă ei În mine o cruce de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a săptămînii, voi trece linia orizontului, singura linie perfectă din univers cîtă vreme se află pretutindeni și nicăieri În același timp. Iar, odată traversată această linie, ce voi face? Cred acum, În chiar clipa cînd scriu, că voi privi spontan Înapoi și, Îndată, de jur Împrejur. Cum adică, să privesc? Cum și cu care retină?... Răspunsul mi l-am dat mai demult, iar acum, prin cărțile sale, vine și mă confirmă mai puțin obișnuitul cărturar Dumitru Constantin-Dulcan. Întrebat dacă studiul morții
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
lama spadei nu-i taie și, cu tălpile zdrențe, ajung de cealaltă parte. Pe mine Însă, un tactil, care și fulgii de nea Îi Încearcă cu buzele, m-ar tăia numai noua vedere a lamei, darmite atingerea ei. Aș vîsli Înapoi cu toată puterea brațelor, aș trage Îndărăt cu dinții și cu ghearele, spre mocirla acestei lumi, caldă, plină de miasme și miresme, dar unde orbii nu trăiesc În Întuneric după cum Își Închipuie tembelo-mulțimea, ci Într-o «ceață luminoasă», cum nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
acestei lumi, caldă, plină de miasme și miresme, dar unde orbii nu trăiesc În Întuneric după cum Își Închipuie tembelo-mulțimea, ci Într-o «ceață luminoasă», cum nu contenește de a spune fratele Borges, dar nu-l aude nimeni. M-aș tîrÎ Înapoi din fața acelei lumini pînă În mlaștina zilei de azi unde n-am văzut nici un mort, nici un tiran, singurii oameni pe care i-am auzit murind, și tot la televizor, au fost Ceaușeștii. M-aș Întoarce cu orice preț Înapoi, În
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
tîrÎ Înapoi din fața acelei lumini pînă În mlaștina zilei de azi unde n-am văzut nici un mort, nici un tiran, singurii oameni pe care i-am auzit murind, și tot la televizor, au fost Ceaușeștii. M-aș Întoarce cu orice preț Înapoi, În smîrcurile cețoase ale prezentului, cu singură memoria mea destul de rău prevestitoare, amintindu-și de acum totul și purtîndu-se pe deasupra apelor.“ Epilog Pe la mijlocul lui 1990, am rezistat cum am putut cîtorva atacuri de nostalgie. Maică-mea suferise și ea comoția
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
femeia care se atinge/prinde (haptetai) de El: că este o păcătoasă. Urmează răspunsul Domnului, sub forma unei scurte parabole. Un cămătar avea doi datornici, unul cu cinci sute de dinari, altul cu doar cincizeci, care nu-i puteau plăti înapoi. El le iartă amândurora datoriile. Cine-l va iubi mai mult? Cel mai îndatorat, firește. La fel stau lucrurile și cu femeia de față: mult va fi păcătuit, dar și mai mult iubește, pentru că ea a îndeplinit toate riturile de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cei care nu cred și cine-l va trăda). și zicea: De aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu-i este dat de la Tatăl. De atunci mulți dintre ucenicii Săi s-au dat înapoi (apelthon eis ta opiso) și nu mai umblau împreună cu El. Isus le-a zis celor doisprezece: Nu vreți să vă duceți și voi? Simon Petru i-a răspuns: Doamne, la cine să ne ducem? Ai cuvinte de viață veșnică și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
este diavol. Zicea despre Iuda al lui Simon Iscariotul. Acesta avea să-l trădeze (paradidomi), unul dintre cei doisprezece. Ioan descrie o relație foarte tensionată între Învățător și ucenici. șocați de „enormitatea” pretențiilor lui Isus, mulți (polloi) dintre ei „dau înapoi”, părăsindu-L fără nici o ezitare. Isus nu-i cruță nici pe cei doisprezece, punând degetul pe rană: unul dintre ei nu va fi posedat, ca în Evanghelia după Luca, ci este chiar Satana. Exegeții au dreptate să se întrebe nedumeriți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Pentru gnosticii creștini, indiferent de tendință, singurul sacrificiu care contează și mântuiește este cel spiritual, interior. Jertfa exterioară și materială trimite la teologia vetero-testamentară a templului de la Ierusalim. Practicând sacrificiile în numele Său, apostolii se întorc, de fapt, cu un pas înapoi, trădând evanghelia adevăratului Isus. Ei fac jocul „generațiilor pământene”. Iuda se diferențiază de restul ucenicilor? Nu, dimpotrivă. La p. 56 citim: „Dar tu, Iuda, tu vei face mai mult decât toți. Căci tu vei jertfi omul/trupul care mă poartă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Fiul, și pe Tatăl. Al doilea contraargument al lui Atanasie este unul istoricist, dacă vrem. El repune logion-ul evanghelic în context, reproșându-i lui Origen lectura aeriană, inadecvată. Evanghelia vorbește despre farisei, nu despre cei botezați, despre creștinii desăvârșiți. Așadar, înapoi la farisei și la problemele lor! Întorcându-se la evanghelie, Atanasie insistă pe distincția, importantă în ochii săi, dintre „păcat” și „blasfemie”. „Păcătosul încalcă Legea; blasfematorul își întoarce necredința (asebeia) împotriva divinității înseși.” Isus le reproșase fariseilor o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Bibliei (aluzii clare la articolul lui Daniélou). Alții corup adevărata gratuitate a ordinului supranatural, întrucât susțin că Dumnezeu nu poate crea ființe dotate cu inteligență fără să le cheme spre viziunea beatifică (evidentă legătura cu volumul lui De Lubac). Concluzia: înapoi la sfântul Toma! Dacă am priceput bine aceste precizări, vor vedea fără dificultate de ce Biserica impune ca viitorii preoți să fie instruiți în disciplinele filozofice după metoda, după doctrina și principiile Doctorului Angelicus; experiența mai multor secole a învățat-o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
binecuvântare la început. Dar acum ploua, ploua mereu. Și ploile nu se mai opreau. Uneori apa nu atingea pământul, ca și cum ar fi sorbit-o ceața cenușie, alteori intra în pământ, dar pământul părea tot însetat, ca și cum ploaia ar fi urcat înapoi, în nourii care coborau mereu mai aproape și intrau în arbori, în case, în oameni. Prin vălătucii cenușii, oamenii se încovoiau pe zi ce trecea, ca și cum erau ei înșiși făcuți din ceața cenușie. Timpul curgea odată cu norii, cu ceața, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
deodată, din ceață, tot încovoiați, fără să se privească, fără să se mai cunoască, fără să-și vorbească. Nu aveau nimic să-și spună. Știau ce aveau de făcut. Când nu mai puteau face lucrul pentru care fuseseră trimiși, intrau înapoi în ceață și alții le luau locul. La ce le-ar fi folosit să-și vorbească?! Din când în când, o poveste veche răsărea ici și colo în mintea cuiva, dar era prea greu să și-o mai amintească în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
N-am să mai spun niciodată că eu singură vreau să fiu admirată... Nu să fii admirat e totul, ci să ne facem munca așa cum trebuie... oricât de grea sau de umilă ar fi ea. Am învățat lecția, primiți-mă înapoi !" Dar acum e prea târziu : locul ei nu mai e în digul de pietre, acel dig nu mai există. Locul ei e în poveste, ca să ne învețe ce trebuie lăudat și admirat, ce durează și ce e cu adevărat important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
lumină, împreună cu potirul și mi-a trecut deodată prin minte că sângele tuturor a fost oferit în loc de vin și al celor uciși, și al celor vii și că n-am dreptul să iau numai eu Sfânta Împărtășanie. Nu știu cum am alergat înapoi la pivniță, i-am scos pe ceilalți, am ajuns iarăși la locul bisericii și, în timp ce fetița începu să cânte, am împărțit-o tuturor. Acum vă așteptați, cred, la o minune. Dar n-a fost nici o minune. Nu atunci. Am dormit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cerului: Nu e nevoie să le spui ceva. Iubește-i. Dăruiește-le ce le-a dăruit Tatăl nostru dintru început: Iubirea și iertarea. Iubește-i și iartă-i! Iartă-i și iubește-i! Așa o să se vindece pământul. Când a ajuns înapoi, abia dacă mai rămăseseră câțiva oameni pe tot pământul... arșița pârjolise totul... acum nu mai creșteau nici pietrele... Copilul căzu în genunchi, așa cum îl văzuse stând pe bătrân și, fiindcă nu știa ce să spună, și-a amintit mirosul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nimerise: spunea ca l-a adus visul (sau vântul n-am înțeles ce tot repeta); nu s-a așezat jos, n-a băut apă, n-a mâncat: lacrimi mari se rostogoleau pe obrajii înnegriți de vânt și soare. A plecat înapoi . Atât a spus : "Omul Lui Dumnezeu știa c-o să moară" fiindcă așa spun ei preotului : "omul Lui Dumnezeu". M-am uitat la ea. Mai purta încă urma sângelui. Se închegase acolo, pe șnur și cruce. Lemnul luase din sângele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pustiul acela parcă se tot făcea mai mare... și mai mare... Sigur, știa că a doua zi or să vină părinții ei și or să-i aducă daruri (se întorceau pentru vacanța de sărbători), dar au să plece pe urmă înapoi la muncă... și chiar dacă se bucură atunci când e cu ei (și ce daruri nemaipomenite îi aduc!...), se bucură dar pustiul rămâne... Ca și când asta n-ar fi bucurie... Îi venea să plângă de ciudă ! Numai ei i se putea întâmpla așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Și dac-o fi, să scoatem animalele dinăuntru ! Înnebunit de frică, de somn, de frig, nu mă gândisem că nu mirosea a foc, că nu se auzea nimic dinăuntru... Mițosul, deșteptul de el, mă apucase de cojoc și mă trăgea înapoi mârâind și scuturându-și capul ușor: mai târziu am înțeles părea că zice: stai aici, că nu se cade. Dar când ne-am repezit înăuntru, am intrat cu tot cu el ! Și ce să vezi ! Doi tineri : femeia nu știu cum arăta, unchiu-mio îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
trezit, dimineața, focul se stinsese, soarele răsărea de după dealuri, eu eram tot lângă oaia bălțată cu mielul ei. Și focul se stinsese. Am sărit în picioare : visasem ?! Unchiu-mio m-a luat deoparte și mi-a spus că femeia îmi dăduse înapoi mielul și s-a uitat obosită și tristă la el, a oftat, l-a mângâiat (Auzi colo, mi-am spus ! A mângâiat mielul, înseamnă că i-a plăcut, dar de ce nu l-a oprit ?!) Eu te-am luat în brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mi-am spus ! A mângâiat mielul, înseamnă că i-a plăcut, dar de ce nu l-a oprit ?!) Eu te-am luat în brațe, că așa mare cum ești, dormeai ca pruncul lângă câine, la picioarele ei și te-am adus înapoi. Nu mai era de stat acolo, veniseră trei străini să-l vadă și ei pe copil și-i aduseseră câte și mai câte... Bărbatul a dat fuga după noi și ți-a pus ceva la piept: ca să-ți aduci aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
plătească judecata ?! Ai lui au plecat care-ncotro. E sărac și singur. Și e frig. Măcar atunci erau animalele, să-l încălzească. Dac-o fi și-o fi, m-oi duce eu lângă el. Să nu fie singur. Am adus înapoi darul pe care bărbatul acela mi l-a făcut. O să i-l dau judecătorului. Sau, mai bine, Lui. Ca să nu fie singur. Uite, asta era: și a scos din sân, o fâșie de țesătură. Era albastră și ponosită.... Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
tot cerul de lumină... Și era atâta pace și liniște și cald și bine... Așa e, spuse străinul : e din rochia mamei lui. Își ștersese lacrimile, când văzuse mielul. Și n-am să știu niciodată de ce l-a dat atunci înapoi și de ce-o fi murmurat, privind la copil : El e mielul, mielul e el..." Povestea mea14 ...Uite că din nou a venit noaptea aceea când ne putem înțelege toți cu toții... Păcat că lucrul ăsta se întâmpla numai noaptea. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]