4,058 matches
-
ultimul praf de cărbune? Mai am doar atât cât să pot păstra presiunea până ajung acasă. Dar e mai bine să ne luăm rămas bun până încă mai am un fir de glas. Așa că, pe mâine dimineață, vere! N-am încotro și mă supun dorinței tale. Pe mâine! Dacă ai să-mi spui și unde ne vom vedea, atunci totu-i la locul lui. Ce-ai zice ca mâine dimineață să ne vedem la picioarele Luceafărului? De n-aș fi ieșean
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
nu rămân dator privind cunoștințele despre cele ce vom întâlni în cale. Mă pregăteam tocmai să trec strada când ieșeanul îmi arată clădirea Universității și mă îmbie: Poți să susții o disertație despre acest edificiu? Am să încerc. N-am încotro. Curaj, vere. Curaj - m-a îmboldit ieșeanul zâmbindu-mi larg. Cum văd eu, ești cam grăbit. Păi n-am pornit noi către podgoria Copoului? Ajungem și acolo, nu duce grija asta. N-ar fi păcat să trecem ca gâsca prin
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Rufeni, dăruit de Constantin Duca voievod mănăstirii Copou? Cum să nu? Da’ ca să ajungi acolo, trebuie să pornești din Târgul Cucului. Iaca și locul de întâlnire, dragă ieșene. Strașnic mai știi s-o aduci din condei, vere. Dar n-am încotro. Așa că mâine mă găsești în Târgul Cucului. Atunci îți urez poftă bună și pe mâine! Să ai la poftă și poftă bună. Ne vedem mâine dimineață. * În acea noapte am adormit destul de repede, iar visele nu s-au lăsat așteptate
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
ca să-mi văd de treabă singur”. Coana Tinca, arătându-i calea Buciumului, i-a răspuns cu parapon: “Măi băiete. Vezi tu drumul ista? Cât îi de lung și cât îi de lat, tot îi al tău!” Costache a înțeles cam încotro bate vorba ei și a plecat în lungul drumului spre Bucium. Nu a trebuit să mergă prea mulă cale, fiindcă aproape de Plopii fără soț a găsit o casă încăpătoare numai bună pentru planurile lui. În scurtă vreme a deschis o
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Manole... s-au căsătorit și de data asta unchiul Decebal le-a fost naș. Unchiul Nole, de la Manole, a fost timonier, erou de război; el și-a făcut datoria pe vaporul avariat de bombe în timp ce restul fugeau și săreau care încotro; adică l-a dus unde trebuia... într-un port. Scria în Magazinul istoric despre el, dar părinților nu le plăcea să își amintească de război și au trecut cu vederea aceste amănunte... nesemnificative pentru ei din viață! Tanti Nuți, când
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
nu le-a plăcut deloc situația, ei abia așteptând să dispărem de acolo ca să-și reia ritmul de viață fără martori, pentru că fiecare era puțin nebun, în felul lui. Ne-am dat seama de asta după câteva zile când, neavând încotro, ne-au acceptat, că de, nu ne puteau da afară în zăpadă, iar drumul spre platou și Cotă era închis. Cătălin avea un papagal pe care-l bibilea în fiecare zi vorbindu-i ca unui copil. De multe ori îl
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
nici măcar cele trei sau patru etaje, sau câte or mai fi rămas până sus, la parter. Deci, ce-mi place cuvântu ăsta DECI, deci îl abandonez pe puturel în lift și o tai cu siguranța disperatului, deși habar nu aveam încotro. Rătăcesc prin subsoluri, o vreme, mă rătăcesc, eram nou în Occident, și decid să mă întorc la lifturi, în speranța că mortăciunea vie a părăsit clădirea. Mă îngrozea și gândul că vreun bodyguard, care în mod normal ar fi trebuit
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
o voi da." 29. Iacov i-a răspuns: "Știi cum ți-am slujit, și cum ți-au propășit vitele cu mine; 30. căci puținul pe care-l aveai înainte de venirea mea, a crescut mult, și Domnul te-a binecuvîntat ori încotro am mers eu. Acum, cînd am să muncesc și pentru casa mea?" 31. Laban a zis: "Ce să-ți dau?" Și Iacov a răspuns: "Să nu-mi dai nimic. Dacă te învoiești cu ce-ți voi spune, îți voi paște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
raționalității și umanității întrebării metafizice. Filosofia «se conturează ca una dintre misiunile cele mai nobile ale omenirii», pentru că tocmai filosofia este aceea care menține în viață acele întrebări de fond ce caracterizează parcursul existenței umane: Cine sunt, de unde vin și încotro merg? De ce există răul? Ce va fi după această viață? Sunt întrebări - spunea Ioan Paul al II-lea - care își au izvorul lor comun în căutarea sensului care din totdeauna presează în inima omului: de fapt de răspunsul la astfel
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
cu care mă luptam chiar mai mult decât cu carcasele. Roșu de furie, trăgeam cu ciocanul de-a valma peste piese, doar-doar se va desface cadrul în care erau încorsetate. Când cadrul ceda, toate piesele se rostogoleau în pat, care-ncotro. Căci să ajungi la Mecanism nu era de ajuns. Și el trebuia desfăcut până la ultimele componente, până la atomii indestructibili. Aveam acum în 44 pumn o panglică de oțel cu care nu știam ce să fac, o roată grea cu țumburușuri
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
împinse până la absurd, el sacrifică însuși Zeul, așa cum Isus este alungat de Marele Inchizitor. Ideologul ne apare astfel drept un refulat, un frustrat, un-pînă la urmă, așa cum am mai spus-o - masochist. Cetatea sa nu are fundații, neavând un subconștient. încotro se va îndrepta însă Poetul, văzând că nu-și află locul în stupul cetății ideale? Cred că ar merita să-i urmărim traseul ulterior. Întorcând spatele filozofilor-legiuitori, el își scutură praful de pe sandale și scrutează orizontul. Patru cetăți "imperfecte" se
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
intelectualii să uite că ne-ndreptăm primejdios de mult către un nou model de putere discreționară, al cărei cinism a devenit deja vizibil (strident, aș zice) în anumite probleme punctuale, pe care le consider niște indicatori ce ne spun clar încotro bate vântul. Dacă nu se vor trezi la timp, intelectualii - și nu numai ei - vor avea în curând de-a face cu un mare partid "popular" (de fapt, doar populist) ca în Mexic, care-și va inventa și finanța opoziția
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de odihnă. CAPITOLUL IV În zilele celelalte avură noroc să nu-i lovească simunul decât o dată. Nu era încă vremea când furia vântului se descleștează toată ca să răscolească deșertul fără întrerupere câte cincizeci de zile. Acum Auta tăcea întruna. Neavând încotro, începu să tacă și Iahuben. Călătoria lor ajunsese istovitoare. Soldatul avea sufletul liniștit. Cele din urmă temeri ale sale, stârnite de muțenia sclavului și de lipsa oamenilor în deșert, se topiseră de mult nu atât datorită inimii bune a lui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
făcu plăcere: avea cu cine schimba o vorbă atâta timp cât Auta se îndeletnicea cu steaua aceea a lui. Îi făcu semn și-l strigă pe Agbongbotile și acesta se apropie de gard. Dar ochii îi căzură pe Auta, și bătrânul văzând încotro se uita acela tăcu, deși deschisese gura să spună ceva. Iahuben vru să-și arate știința și rosti cu oarecare mîndrie: - Teski-bu, steaua cea mare. Auzi și Auta și murmură ca pentru sine: - Cine privește oare din ochiul acela? - Un
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
erau nici palate sclipind de fildeș și oricalc, nici băi de marmură, nici locuri de petrecere sau grădini minunate ca în Țara Apelor, pe care acești oameni rome o numeau, aproape necrezând în ființa ei și nici știind prea bine încotro se află, Ta Nuter, Pământul din Basme. Singura îndeletnicire mai plăcută a lui Iahuben nu putea fi, până la venirea corăbiilor, decât să se plimbe cu Auta pe țărm sau la marginea pădurii. Cârciumile și alte locuri asemănătoare din orașul Behdet
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cei noi drept cei fugiți, numai că ceea ce spui tu sunt vorbe goale. Vorbim ca să treacă vremea. Eu socot că e mai cu folos să mergem și să-i căutăm pe munte cu câinii. Nu puteau să ajungă departe. - Și încotro să pornim mai întîi? întrebă sutașul cu vădită părere de rău că planul său nu a fost încuviințat de slujbaș. - Deodată în mai multe părți, zise slujbașul. Spre apus, spre răsărit, spre miazăzi și miazănoapte. Câinii or să le ia
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se mânie zeii și pe noi și să ne facă scrum tot grâul sau să dea o năpastă în ținut și în oameni. Așa că eu zic mai bine să nu vă duceți. Și țăranul plecă, după ce-i arătă lui Auta încotro să meargă. Dar după un sfert de ceas soldații se opriră. Auta întrebă: - Vreți să facem popas? Eu cred că putem ajunge înainte de amurg. Mai bine întindem cortul acolo. Căpetenia cetei porunci însă soldaților săi să bată țărușii pentru cort
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
numai foile și unealta ciudată de scris fără vopsea și fără cărbune le avea la sine, primite în dar. Ieșind în lanul de grâu, își văzu măgarul păscând departe spice. Era aproape întuneric și unele stele ieșiseră. Căută să vadă încotro putea fi cortul soldaților, și porni într-acolo. Drumul i se păru mai scurt de o clipă. Soldații stăteau în jurul unui foc și mâncau. Când îl văzu, căpetenia lor întîi crezu că nu-l vede. Apoi făcu ochii mari. - N-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dovadă că zeii erau născociri omenești, căci erau închipuiți ca niște ființe certărețe și pizmașe, clocotind întruna de mânie și de trufii. Îl trezi din gânduri o întrebare a cîrmaciului: - Îți pare rău că nu ne-am bătut?... Spune-ne încotro e muntele. Auta îl privi încurcat. - De aici nu știu cum să-ți arăt. Dacă ar fi noapte, aș ști după stele. Și ziua pot găsi drumul, după umbra soarelui, însă pentru asta trebuie să coborâm și să înfig un băț în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
câlți lăptoși, la mișcările ușoare ale mâinilor cârmaciului care alergau pe mânere și pe alte unelte de călăuzire a luntrei, toate așezate sub un arc de geam cu cercuri luminoase, săgeți și semne necunoscute. Auta ședea în spatele cârmaciului. Îi arătase încotro să zboare și acum privea pe geamul de jos. Auzi însă glasul lui Tefnaht: - Auta, tu ai putea să duci luntrea asta singur? - Nu, stăpîne! răspunse el surprins. Întrebarea era cu totul neașteptată, dar Tefnaht, fără să-l privească, mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Iahuben, care până acum nici nu se uitase la străini, căscă gura și holbă ochii la țeava fermecată. Străinul stătea cu țeava întinsă spre soldați. Ei văzuseră moartea grabnică a câinelui și nu mai ascultară de porunca dată, fugind care încotro. Tefnaht auzise amenințarea străinului și vedea și țeava din mâna lui, dar pe câine nu l-a văzut. Când se trezi singur, fără sutași și fără soldați, căută să înțeleagă ce s-a petrecut și, rotindu-și, ochii zări câinele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și luntrea zburătoare se opri deasupra unei tabere de măgari. Paznicii asinilor, cutremurați de groază, fură bucuroși că zeii nu le cereau mai mult decât să adune toate frânghiile câte le aveau și să mâne cele câteva sute de măgari încotro voiau zeii. Drumul dură destul de mult, dar nerăbdător părea Auta, tocmai cel care era deprins mai puțin cu iuțeala zborului. Singurul lucru mai greu a fost pentru înfricoșații măgărari vederea turnului de argint și a zeilor în veșmânt argintiu. Și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să-și smulgă o săgeată din inimă. Câțiva robi se apropiară de el. Doi căzură. Apoi încă unul. Cei rămași se aplecară spre Iahuben, însă îndată îl părăsiră. Așadar murise. Auta rămase câteva clipe mut. Hor se uită cu ocheanul încotro îi arăta Auta. Pricepu repede. Se uită la Auta și zise încet: - Mi se pare că este prietenul tău care a zburat cu noi! Auta nu răspunse. Ședea cu pumnii încleștați pe genunchi. Apoi nu mai putu să îndure și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
când ca arama călită. Se auzi zgomotul altei bubuituri îngrozitoare, tot surd, tot de departe. O bucată de munte se prăbuși în mare. Cele două corăbii se apropiau mânate de o briză lină spre miazăzi. Deodată Utnapiștim își dădu seama încotro pluteau, și strigă să se strângă pânzele. Dar în aceeași clipă năvăli peste corăbii un vânt sălbatic dinspre miazăzi, apoi își schimbă mersul spre răsărit. Vântul începu să urle ca o mie de fiare rănite. Marea se cutremură, aruncîndu-și valurile
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lung până la pietrele sale rare de preț și podoabă sau până la cele mai dragi și mai tăinuite papirusuri. Corabia lui era în frunte. Nimeni nu îndrăznea să-i tulbure tăcerea, numai o singură dată cârmaciul, în genunchi, l-a întrebat încotro să plutească și bătrânul i-a răspuns numai atît: - Ta Kemet. Departe, pe țărmul părăsit și acum amestecat cu zarea, se zăreau uneori fântâni de foc, apoi numai zare înroșită. Valurile mării vuiau cumplit aruncând corăbiile ca pe niște semințe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]