6,539 matches
-
înțelesese încă din seminarul din Vizeu că omul nu le poate sluji decât renunțând la partea muritoare din el, renunțând la pasiunile legate de limitele ființei sale. Salazar întîlnea pretutindeni, în această Coimbră medievală, romantică și revoluționară în același timp, îndemnul către lucrurile care durează: întîlnea Biserica, gloria Portugaliei și opera gândului. Timid, singuratic, studios - nimeni nu l-a băgat în seamă în primul an de Universitate. Studenții, după trecerea celor dintâi zile de euforie revoluționară, reveniseră la tipic: cursuri, serenade
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
simple conjurații de cafenea... " Să privim calmi, dar cu fermitate, dezorientarea actuală să punem în apărarea interesului colectiv aceeași energie și hotărâre pe care alții o pun în interesul grupului sau partidului lor", sfătuise cândva Salazar (30 decembrie 1930). Acest îndemn la calm și fermitate revine ca un leit-motiv în cuvântările sale. Sunt virtuți virile, latine. Sunt, mai ales, virtuți tinerești. "Negarea, indiferența, îndoiala, nu pot fi izvoare ale acțiunii - și viața e acțiune", se adresează Salazar tineretului (28 ianuarie 1934
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
văzu apărând una dintre gărzile tatălui său. Trăgându-și înapoi sabia scăldată în sânge, bărbatul îi strigă: — Fugi, tinere Waltan, fugi în pădure! O clipă mai târziu, cădea și el sub loviturile a doi adversari. Waltan nu ținu seama de îndemnul bravului soldat și căută din nou să ajungă la tatăl său. Rutilan, minunatul cal al lui Waldomar, sălta în două picioare, furios, și izbea cu copitele, de parcă ar fi vrut să-și ajute stăpânul ce zăcea acum la pământ, în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
plini de cruzime apăruse o lucire de alarmă. Intuindu-i nervozitatea, Sebastianus se retrase puțin, sperând că celălalt va mușca momeala și, atacând, se va descoperi încă o dată. într-adevăr, Gualfard, hotărât să termine cu el și poate împins de îndemnurile mulțimii, îl asaltă vijelios, pentru a nu știu câta oară, printr-o pătrundere în diagonală de o forță teribilă. Sebastianus pară lovitura cu scutul, se roti fulgerător pe piciorul stâng și lovi apoi cu dosul săbiei, fără măcar să privească, despicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
el. între timp, în centrul formației hunilor, războinicii descălecaseră și se adunau într-o masă compactă și țepoasă de sulițe; era limpede că se pregăteau să înfrunte infanteria burgundă aflată în abia râului. Conducătorul lor le strigă câteva cuvinte de îndemn, apoi, după ce se sfătui scurt cu alți războinici de rang, le lăsă lor comanda acestui sector și se îndreptă către partea dreaptă a aliniamentului, pe fâșia de iarbă ce despărțea râul de pâlcul de copaci. Acolo, Sebastianus, care se postase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și copiii tăi? Sunt toți aici? întrebă, deși știa că, dacă familia sa nu ar fi fost în siguranță, intendentul său ar fi avut o cu totul altă atitudine. în realitate, încerca doar să câștige timp, dând la o parte îndemnurile lui. — Da, domina, din fericire, apartamentul meu se află la mică distanță de aici. — Și servii? Și colonii? — Cei ai casei sunt aproape toți, iar colonii din apropiere au sosit și ei, dar mulți dintre zilieri nu sunt de găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
instrucție ale armatei sale, le ordonase să se țină strict de îndrumările lui Metronius, bagauzii luau totul foarte puțin în serios și păreau refractari la orice formă de disciplină. Nici mustrările aspre și șuturile pe care le aplica Ambarrus, nici îndemnurile pline de fervoare ale umilului Divicone nu avură darul să-i conștientizez asupra necesității de a se pregăti cu seriozitate și rigoare în vederea zilelor hotărâtoare ce îi așteptau. Acum, însă, răbdarea lui Metronius ajunsese într-adevăr la capăt. Aruncându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
stola episcopală. Flancat de clerici și de milițienii care îi făceau loc, prelatul vorbea mulțimii, în mijlocul căreia câte unul se întorcea, cerând să se facă liniște, către cei care stăteau ceva mai în spate. Mulți îngenuncheaseră, în mod evident la îndemnul său, și întindeau mâinile în gestul creștin al rugăciunii, cu palmele în sus. De mai multe ori, răspunzând cererii sale, din mulțime se ridică puternic corul unui strigăt disperat către Cel Preaînalt. Apoi, Anianus luă din nou cuvântul. De unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
despre divorțul ei. Mi-a spus că a știut încă de la început că are să se despartă. Nu a intrat în nici un amănunt și, se înțelege, n-am întrebat-o nimic. Patern și grav, am sfătuit-o să se căsătorească, sprijinind îndemnul cu argumente burgheze insipide. Întâi a tăcut. La insistențele mele stupide și nedelicat repetate, a răspuns: "Poate". Sfatul acesta dezinteresat făcea nule și neavenite toate câte se întîmplase între noi până acum. Eterna ipocrizie! Eram aproape sincer când vorbeam, poate
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pot opri să adaug, a fost efectiv epuizant să-l bat la mașină pentru a-l oferi prietenilor mei. În clipa de față îmi înfășor în jurul genunchilor acest frumos firmament pe care mi l-a dăruit Seymour ca pe un îndemn de grăbește-te-și-însănătoșește-te-de-hepatită-și-de-moleșeală. E oare pripit din partea mea să-i spun cititorului ce intenționez să fac începând de mâine seară? Timp de zece ani și mai bine am visat să mi se pună întrebarea „Cum arăta fratele tău?“, și să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
pierdută-n gol. Abia behăitul nedumerit al caprei și lovitura de copită În podea o aduseră Înapoi, dar nu pentru mult timp, la realitate. „Hai, Își spuse ea, termină odată de muls și du-te la treburile tale...“ Însă de la Îndemn până la faptă era o cale destul de lungă, astfel că Mașa, după ce-și șterse mâinile de poală, rămase cu ele atârnate În gol; gândurile Îi zburau când la Țara Sfântă, când la oaspetele care sforăia și acum pe lavița din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
vremea. Apoi, a mai apărut și Ippolit... Am avut un fel de halucinație... Dar așezați-vă, un pic, Îl Îmbie Mașa, Împingând un scăunel spre musafir. Nu vă grăbește nimeni. - Timpul meu e extrem de prețios, spuse oaspetele, așezându-se la Îndemnul femeii pe scăunel. Dar hai, fie, ai fost o gazdă atât de primitoare, Încât nu se cade să plec oricum. Bunele maniere se cad a fi respectate oriunde te-ai afla... - Atunci, multă sănătate și noroc, făcu Mașa, luând de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
interior, se purta la urma urmei cumsecade, făcând concesii În fața fragilității unui bătrân și a tensiunii situației. Se gândi: tipul este un gentleman. Lăsându-și capul În jos În cușca de metal antifonată, la adăpostul pânzei perforate izolatoare, Sammler cedă Îndemnului oriental: „Fie ca soarele să vă lumineze chipul. Să vă aleagă din mulțime (imaginându-și hindușii adunați mereu În mulțimi: ca mările invadate de bancuri de pești) mulți ani de-acum Înainte“. Sammler era hotărât ca Shula să nu facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
pământ. — Poftim? Mai tare, te rog! Și-a ridicat capul. — Steve Connolly, Miss. Vocea lui avea încă ceva de băiețel în ea - o urmă de sunet de clarinet. Am urmat procedura obișnuită cu cei doi băieți - admonestări reci, amenințări calde, îndemnul „să-și bage mințile în cap“. Presupun că am ajutat-o un pic pe Sheba. În timp ce vorbeam, Connolly își ținea ochii în pământ, doar din când în când se uita pe furiș la Sheba. — Uită-te la mine când vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
minte să nu se implice. E un reflex comunitar. Nu știam ce se întâmplă cu voluntariatul în UK în seara aceea a anilor ’80. Simțeam doar. Simțeam că suntem foarte stricați și că acel „Creștine să fii bun” este un îndemn pe care îl luam la fel de în serios ca pe ceea ce spunea Tovarășul despre construirea societății socialiste multilateral dezvoltate. Dar fiindcă versul era precedat de cel cu „Nu uita când ești voios”, mi s-a părut că am și explicația. Omenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
examineze pe furiș. Timpul șuiera peste noi ca vântul peste marile câmpii în paleolitic. Pentru câteva minute mă simții mândru (o mândrie prostească), după care, revenindu-mi, mă trezii stânjenit de privirile ei piezișe, trucate cu greu; îmi pierise orice îndemn de a intra în vorbă cu ea: un efort de care nu mă mai simțeam capabil. Ea continua să mă privească simulând absențe și întoarceri de cap întâmplătoare, trecându-și tot ca din întâmplare - în nădușeala din compartiment - mâinile spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe care în bună parte aveau s-o reușească. Neprevăzând cele ce peste mulți ani aveau să urmeze, președintele își rostea sfaturile care ar fi speriat pe oricine, dar eu le ascultam ca de la mare distanță, că abia le auzeam: îndemnuri la o viață aproape ascetică, interdicții de tot felul, începând cu cernerea relațiilor printr-o sită ce punea sub semnul întrebării aproape orice prietenie, până la frecventarea numai a localurilor de „categoria I-a”, trebuiau uitați până și unii colegi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de la fereastra biroului. Pe gardul de peste drum de tribunal apăruse, lipit de cu noapte, un afiș imens cu fotografia lui Stalin, dedesubtul căreia trona adagiul: „Trăiască genialul conducător de popoare, generalissimul Iosif Visarionovici Stalin”, iar mult în dreapta, vopsit în alb, îndemnul; „Votați Soarele”. În jurul orelor 11, primul grefier veni și-mi spuse că prefectul județului îi comunicase telefonic că mă invită la biroul său și că-l roagă să-mi aducă asta la cunoștință. Rugămintea era insolită, și insolentă totodată, deoarece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
externe, la C.C. Mi s-au dat asigurări că "s-au luat măsuri" și că livrările următoare se vor desfășura fără probleme. Aș! Al doilea vapor avea marfa distrusă în proporție de 50%! Mi-am adus aminte de Murphy cu îndemnul său: "Zâmbește! Mâine va fi și mai rău!" și am purces la următoarea "afacere". Chile este o țară muntoasă, cu oameni bogați și mulți împătimiți de vânătoare. Am găsit un om de afaceri interesat să importe ARO de teren, speciale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
Când, spre sfârșit, se vorbea de urcarea în carul istoriei dar fără bagaje, sala izbucnea din nou în hohote de râs, ba unii dădeau aprobativ din cap. Situația propriilor copii, despre care vorbea tovarășul președinte, îi mulțumea pe toți. Sfaturile, îndemnurile, ce nu erau seci și lipsite de viață, erau ușor primite de auditoriu. În general, ele erau o concluzie inevitabilă a conferinței și auditorii le primeau cu zâmbete aprobative". Conferințele și consfătuirile au răspuns așteptărilor liderilor chinezi. Demnitarului român i-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
Dipoli", se cere însă integrat ansamblului de strădanii și contribuții concrete din partea României la inițierea Conferinței, desfășurarea lucrărilor ei, elaborarea Actului Final și încheierea cu succes a acesteia la 1 august 1975. Deopotrivă, ele se constituie, cred, într-un vibrant îndemn către toți colegii implicați, într-un fel sau altul, în acest proiect de mare anvergură să-și aștearnă pe hârtie gândurile, aprecierile, comentariile pentru a marca evenimentul aniversar amintit chiar la începutul acestor rânduri. Ca unul care, timp de patru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
pe un drum îngust, plin de făgașuri. Ne cumpăneam la dreapta și la stânga, cădeam c-o lature, scurt, ca-ntr-o groapă, și ne opream o clipă, apoi caii se opinteau după glasul gros al vizitiului de pe capră și după îndemnul blând al lui Ștefan, și porneau domol; și mergeam acuma printre miriști întinse, printre ogoare lungi de păpușoi care-și clăteau încet, atingându-le, săbiile frunzelor. Așa merserăm multă vreme prin arșița zilei și prin singurătate. Oamenii și animalele parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o ploaie deasă. Din vreme în vreme boierul mormăia cu mânie. Gavril mergea înainte, deschizând drumul. - Și deodată dădură-n tăietură - și, oprindu-se, deodată auziră glas de om. —Auzi? gemu cu glas înăbușit Costea, înălțând un deget. Se auzea îndemn stăpânit de glas silnic, din gâtlej. Scurt, Gavril se lăsă prin pădure ca să iasă înaintea hoțului la vale, iar boierul își repezi calul de-a dreptul năprasnic; și omul, hoțul, îndemna încă în sumanu-i roșcat la jugul boilor nemișcați, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Haia deschise ochii și simți privirile ascuțite ale bătrânei asupră-i. Maică-sa venea de la sobă, aducând cu luare-aminte o ceșcuță din care izvorau aburi, împrăștiind un miros tare de cafea. Reiza îi zâmbi, un zâmbet de prietinie și de îndemn. Hai! vorbi moașa. Are să deie Dumnezeu să scapi... Am adus gândaci de frasin... Maică-ta i-a zdrobit și i-a amestecat în cafea... Nu te spăria... Bea dintrodată... Scapi de mare pacat... Pentru ceea ce-ai făcut tu, Haie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a făcut? a râs? — Nu. El a dat așa din cap, și s-a dus mâhnit la curte... Ce să-i faci? Boier, boier, da’ are și el scârbă!... Hm! Așa-i! Hai la bordei! adăogi moșneagul făcând semn de îndemn cu capul. Trecură printre coșere, printre mormane de pleavă și ciucalăi - și bubuitul de vânt al vânturătorilor scăzu. Niță ridică ochii și zări în ușa bordeiului numai o clipă capul Marghioliței. —Fată hăi! strigă bătrânul când se apropiară; și începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]