4,649 matches
-
unei inimi desfrunzite freamătul de vremelnicie al vieții, decât horcăitul clasic al sfârșitului. - Și de câte ori îmi zâmbește cineva, descifrez pe fruntea luminoasă chemarea sfîșietoare: "Apropie-te, vezi prea bine că și eu sânt muritor!" - Sau când ochii mi s-au întunecat de noaptea mea, glasul zâmbetului îmi flutură pe lângă urechi avide de implacabil: "Privește-mă, este pentru ultima oară!" ...Și de aceea zâmbetul te oprește de la singurătatea din urmă, și oricât nu te-ar mai interesa colegii de respirație și de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
respira, fără ideea lui te-ai pierde în părăsirile minții. Ceea ce-i fascinant în disperare este că ne aruncă dintr-o dată în fața Absolutului; un salt organic, irezistibil, la picioarele Ultimului. După aceea, începi să gândești și să limpezești sau să întuneci prin reflexie situația creată de furia metafizică a deznădejdii. Despărțit de semeni prin soarta insulară a inimii, te agăți de Dumnezeu ca mările nebuniei să nu-și înalțe valurile mai sus de singurătatea ta. În poezie, necrezând în nimic, adaugi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în tine, cum creierul e parcă strâns și corpul apăsat de greutăți interne, când orice avântare moare sub glasul obscur și nelămurit al unor chemări din adâncuri negre și copleșitoare, face din tristețe o otravă care, picurând în iubire, o întunecă și o stăvilește. Iubirea este prin esență deschisă, ca o floare de primăvară. Și nu închide răcoarea tristeții petalele acestei flori? Uneori învinge iubirea, alteori tristețea; câteodată se amestecă într-un aliaj complex, provocând o stare de neliniște, când atât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
le-ai vărsat pentru oameni, iată ce înseamnă a te salva prin iubire, singurul izvor al speranțelor. Oricât m-aș lupta pe culmile disperării, nu vreau și nu pot să renunț și să părăsesc iubirea, chiar dacă disperările și tristețile ar întuneca izvorul luminos al ființei mele, deplasat în cine știe ce colțuri îndepărtate ale existenței mele. Prin orice pot cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci când iubirii tale i s-ar răspunde cu dispreț sau indiferență, când toți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
locutl creșterii. Atunci începe a se ști. Și adevărurile nu mai sânt "organice", adică nu și le mai creează viața pentru uzul ei, ci devin expresii autonome, care nu mai servesc. Față de epoca homerică, în care spiritul elin este încă întunecat de somnul materiei, întrevăzînd puține adevăruri, într- o trezire încă neconsumată, - epicureismul și stoicismul demarcă o disocierre a elementelor solidare inițial, începînd cu autonomia spiritului, care creează conștient adevăruri pentru o viață pierdută în rațiune. Fiecare cultură își are o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
moară în pace, netulburate de nimeni. Se înșală însă rău când cred că, dacă le lipsește tulburarea demonului lăuntric, lumea înconjurătoare le va lăsa în pace. Lucrurile se petrec dimpotrivă. Neamurile fără istorie, adică fără demon lăuntric, au o direcție întunecată din orizont: politica externă. Ele trăiesc sub presiunea unei amenințări continue și gustă libertatea sub teroare. Ele ori nu pot, ori nu vor să fie tari. Și de aceea, istoria este neîndurată cu ele, prin dreptul celui mai tare de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rudele, oamenii săi, ca să-i iubească? cui ce-i pasă de mine? Cum trăiesc voi și muri, de nimene plâns, de nimene iubit. Luna s-ascunse într-un nor negru spintecat în două rânduri de lungi fulgere roșii - casa se întunecă - și nu se mai văzu nici umbra din părete a portretului, nici umbra înaltă a lui Dionis. El aprinse lumina. {EminescuOpVII 97} Să privim acum și la sărăcia iluminată de razele unei lumânări de său băgate în gâtul unui clondir
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
suflet! - La sgîriet el v-a dat ghiară Și la tors v-a dat mustețe - vreți să-l pipăiți cu laba? Ii! că în clondir se stinge căpețelul de lumină! Moșule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat? Să visăm favori și aur, tu-n cotlon și eu în pat. De-aș putea sa dorm încalea. - Somn, a gândului odină, O, acopere ființa-mi cu-a ta mută armonie, Vino somn - ori vino moarte. Pentru mine e tot
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cinci sute de ani de acum înainte. - În șir, răspunse Ruben, poți să te pui în viața tuturor înșilor care au pricinuit ființa ta și a tuturor a căror ființă vei pricinui-o tu. De aceea oamenii au o simțire întunecată pentru păstrarea și mărirea neamului lor. Sânt tot ei cei care renasc în strănepoți... Și asta-i deosebirea între D-zeu și om. Omul are-n el numai [în] șir ființa altor oameni viitori și trecuți. D-zeu le are
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
clare în mintea lui îmbătată, stelele păreau că se mișcă după tactul lor; îngerii ce treceau surâzând pe lângă el îngînau cântările ce lui îi treceau prin minte. În haine de argint, [cu] frunți ca ninsoarea, cu ochi albaștri care luceau întunecat în lumea cea solară, cu sânuri dulci, netezi ca marmura, treceau îngerii cei frumoși cu capete și umere inundate de plete; iar un înger, cel mai frumos ce l-a văzut în solarul lui vis, cânta din arfă un cântec
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
măr galben... gurița câteodată parcă-i o cireașă... și ochii, ah ochii! Numai de nu i-ar apropia de-ai mei... îmi atinge genele și mă-nfioară pîn-în tălpi. Atunci nu mai văd ce frumoasă e... o negură {EminescuOpVII 128} îmi întunecă ochii... atunci aș omorî - o... Asta nu-i trai, asta-i chin! Dar biata copilă... să fiu drept... ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmbla prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea ca un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rotunzește ca un măr galbăn, gurița câteodată parecă-i o cireașă... și ochii... Ah, ochii!... De nu i-ar apropia de-ai mei... îmi gâdilă genele și mă-nfioară până-n tălpi... atunci nu mai văd ce frumoasă e... o negură neagră îmi întunecă ochii... atunci aș omorî-o... Asta nu-i trai, asta-i chin! Dar biata copilă - să fim drepți... ce știe ea că mă chinuiește... " 2286 ș-adesea, în nopțile-namorate ale Italiei or în diminețele pline de aromă, 64r o vedeai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
asemenea pasului unui cal de rasă, la care se cunoaște, ca să zic, elastica greutate, el auzi în urmă-i un pas sever... regulat, ca [al] unui soldat, și recunoscu că-i a lui Castelmare... Luna [se] apleca pe râu... se-ntunecase mai tare pe stradă... el simți că Castelmare își grăbește pasul. El se opri în loc și se întoarse spre partea dinspre care venea sunetul de pași... Castelmare sosi... Tăcere. Ieronim plezni cu vârful sabiei într-un mur de granit și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cel mai simplu din lume - puii noștri". Ea se aruncă pe pat. I se părea că are un copil la sân și-l mângâia, apoi îmbrobodi o perniță ș-o pălmui, o puiculi, ca și când ar fi copilul ei... Vremea se-ntunecase și ploaia începuse a plezni repede dar monoton în geamuri. Din când [în când ] câte un fulger strălumina pe un moment chilia, astfel încît, sub această repede strălucire, toată casa și obiectele păreau a tresări, a avea viață, ceea ce constituie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
chiar frumoasă... Bărbia se rotunzește ca un măr... gurița câteodată parcă-i o cireașă... și ochii! Numai de nu i-ar apropia de ai mei... îmi atinge genele și mă-nfioară. Atunci nu mai văd ce frumoasă e... o negură îmi întunecă ochii... aș omorî - o... Ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmbla prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea, ca un privaz, părul negru și uscat acea frumoasă și ostenită față de marmură. Pleoapele pe jumătate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca un măr galben... gurița câteodată parcă-i o cireașă... și ochii, ah ochii! Numai de nu i-ar apropia de-ai mei... îmi atinge genele și mă-nfioară pîn-în tălpi. Atunci nu mai văd ce frumoasă e... o negură îmi întunecă ochii... atunci aș omorî - o... Asta nu-i trai, asta-i chin! Dar biata copilă... să fiu drept... ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmblă prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea, ca un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lungi adâncimilor poporului, astfel încît în sânul mărei întregi se face o zi senină, se răsfrânge în adâncul ei cerul. Poeții, filozofii unei națiuni presupun în cântec și cuget înălțimile cerului și-l comunică națiunilor respective. Dar sunt nouri cari, întunecînd ceriul, întunecă pământul. O, nourii - regi ai pământului vor mâna totdeuna tunetele lor - rezbele asupra popoarălor de valuri; cu toate că acei {EminescuOpVII 181} nori nu sunt alta decât însuși respirarea ghețoasă și întunecată a valurilor nenorocite. Nourii tună, fulgeră și acopăr
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
poporului, astfel încît în sânul mărei întregi se face o zi senină, se răsfrânge în adâncul ei cerul. Poeții, filozofii unei națiuni presupun în cântec și cuget înălțimile cerului și-l comunică națiunilor respective. Dar sunt nouri cari, întunecînd ceriul, întunecă pământul. O, nourii - regi ai pământului vor mâna totdeuna tunetele lor - rezbele asupra popoarălor de valuri; cu toate că acei {EminescuOpVII 181} nori nu sunt alta decât însuși respirarea ghețoasă și întunecată a valurilor nenorocite. Nourii tună, fulgeră și acopăr cu o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
am căzut într-un iad de ură, când tu nu-mi predicai decât un cer de amor, suflet de înger ce ai fost! Luna s-ascunse-ntr -un nor negru de ploaie spintecat în două rânduri de lungi fulgere roșii. Casa se-ntunecă și nu se mai văzu neci acea umbră pe perete: Ioan, neci acea umbră de marmură ce îmbla: Toma. - Toma, zisei eu încet, eu mă duc... noapte bună. Cată să nu-nnebunești. Ieșii și mă dusei acasă la mine. Deși
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu sufletul. Scrie-mi. Eu nu mai văd bine și, urechile-mi vâjâie mereu de cântecul umbrelor ce-o să le văd peste puțin pe cealaltă lume. Îngerul meu se pune-n fața soarelui și în umbra negrelor sale aripi îmi întunecă din ce în ce mai mult orele, cari se vor stinge în curând. Voi {EminescuOpVII 186} muri. Scrie-mi curând, căci poate - oi mai primi încă. După ce-oi muri, vei căpăta o ciudată moștenire din partea mea. Ține minte. Rămân al pământului cu corpul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Copilul meu... dulcele meu copil... - Trăiesc, murmură el dezolat. Va să zică n-am murit... Nimicul cel plin de mângâiere n-a cuprins ființa mea chinuită. - Taci, taci! Vorba ta e un blestem... Vei trăi... pentru mine... Vei însenina fruntea ta etern întunecată de cugetări aspre... vei fi om între oameni... - Bună sară, fată mare, zise ea zâmbind. Atât de trist și de-namorat? - Nu știu. - Ah! nu știi... Dacă-ți ascunzi ochii cei plini... Dar știm noi ce-i în adâncimea lor... o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nimeni mai mult decât pentru mine însumi... Dacă te-aș iubi, doamnă, n-aș fi fericit... - Ah, taci, ori îți astup gura... Nu-mi vorbi nimic de amor, nici de probabilitatea lui măcar... Prezența ta colorată de asemenea vorbe îmi întunecă {EminescuOpVII 260} vederea... Lasă-mă icoanelor tinereței mele... Vrei să te iau la școală? Să prezint spectacolul unei femei agresive, care vrea fără succes să învețe a iubi pe un om ce desprețuiește femeile, ce-i indiferent față cu ele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ochi... goală! - Cezar!... O, nu vorbi... de ce risipești cu ușurință pietrele scumpe în caos... Păstrează-le... la focul nopților de iarnă, când nu ne vom mai iubi atât, cu povești pagîne de iubire vor lumina viața noastră când se vor întuneca... Dar acuma... acuma răspundă-mi ochii... eu bat cu degetul în murul marmoreu al gîndirei tale, pe fruntea ta... părul tău îmi curge pin degete... nu-mi ține mînile... știu că sunt insolent... ține-nchisă, lăcata cea de corale... nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
judecată cu ginere - său dacă nu-l sfătuia Iosif la contrar. El îi dovedi clar ca lumina zilei că printr-un proces și-ar amărî și mai mult puținele zile care le mai avea de trăit. - Vei muri cu sufletu-ntunecat de amărăciune și dușman sângelui tău propriu, zise el blând, și Rufă n-a mai gândit la judecată. El era Solomon al curții frățîni-său. De s-ar fi născut în sărăcie, oamenii l-ar fi numit nemernic s-ar fi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Veni lângă mine și-mi zise: - Să vii mâni la noi și să-ntrebi de mine... și să știi că mă cheamă Maria... {EminescuOpVII 314} Era era cu mult mai mare decât mine, poate cu zece ani... Visul meu se-ntunecă încet și dormii pân a doua zi de dimineață... A doua zi m-apropiai de țărm, de îngrăditura parcului, rupsei din el și-mi făcui trecere, mă târâi pe pământ în grădină și ce văzui? O frumusețe de grădină cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]