3,379 matches
-
Or, Leonard știe ce înseamnă razele astea: moarte. Își umple gura cu țărână la repezeală. Nu, n-o să țipe decât în apropierea redutei - un spin îi intrase tare în fund. Carnea unui luptător nu moare însă atât de ușor. Din ce în ce mai agitată, mierla aproape că țipă. Leonard șerpuie cu aglitatea unei fiare. O fiară feroce. Începe să tragă încă din mers. E numai acoperirea însă, căci imediat se oprește și ochește precis, nemilos. Ce să facă el cu prizonierii!? Abia dacă îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
rămas să aștept acolo. Pe geam puteam vedea bolnavii care se plimbau nervoși, entuziaști sau apatici pe aleile din fața spitalului. Unii se țineau de mână, alții râdeau privind vârfurile brazilor. Am văzut câteva tinere cu privirea năucă. Bărbații erau mai agitați, ca niște puștani puși pe pozne. Printre ei defilau supraveghetoare cu privirea ageră, mustrătoare. Toată lumea era îmbrăcată în pijamale, eventual cu un halat de un roz-spălăcit pe deasupra. Atmosfera era nașpa. S-a deschis ușa și a intrat Sabina. Pijamale cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mulți nori pe cer, ci unul singur, mare și zdrențuit și luminat de soare de jos În sus. Marginile lui străluceau stins de parcă ar fi fost electrizate puternic și scoase brusc de sub tensiune. Partea Întunecată a norului era bolovănoasă și agitată, privirea putea descoperi În cuprinsul ei desene fantastice, o clocăială de trupuri umane sau animale mișcându-se lent sau surprinse și Încremenite În plin efort. În mijloc, norul avea o spărtură mai mare și cerul care se vedea prin ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și astfel se încheie ceremonia botezului*. Eu fac un pas în spate și întreb una din asistente cât * Botez romano catolic. trebuie să-i dăm preotului: - Nimic, nu-i dați nimic, spune agitată, la noi nu se procedează așa; el este salariatul spitalului. Am mulțumit frumos. Atât. După vreo oră am plecat de la spital și am hălăduit prin oraș și prin împrejurimi după o pensiune. Nam găsit, așa că, spre seară, ne-am întors
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
și cu șoseaua care duce, pe sub munți, la Brașov. Odinioară, puteau fi văzute automobile în Lisa, cel mult, de vreo trei ori pe an. Când se întîmpla un asemenea eveniment, toate orătăniile se speriau prin curți. Gâștele dădeau alarma, la fel de agitate și de zgomotoase ca străbunele lor de pe Capitoliu. Acum, mai ales pe ulița principală, gâștele "s-au modernizat". Nici nu mai înalță capul când trece vreo mașină. Omul cu goarna a dispărut și el. Nu mai vezi copii, în urma vacilor
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
sub tălpi. Dintre dune și bălți s-au ivit pe neașteptate două colege de la șantier. Se plimbau agale să le treacă furia lucrului de peste zi și au observat mirate mormanul de haine aruncate de-a valma pe plajă. Priveau uluite, agitate cum capetele lor pluteau deasupra mării și alunecau spre țărm. Îngrijorarea puse stăpânire pe ele: - Cine or fi în pustietatea asta? Se întrebau nedumerite până i-au recunoscut, - Nicio grijă... sunt din tabăra adversă, a mecanizatorilor ! Și-au spus încet
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
urce cu picioarele pe umeri; la început fata se suia cu îngrijorare, pulpele ei îl mângâiau continuu și îi strângeau apăsat grumazul... atingerile, îi intrau în creier, mâinile au început să se caute cu-nfrigurare în alt sens; marea era agitată și se dezechilibrau, totuși, când simțea că este în siguranță o îndemna să se ridice în picioare pe umerii săi. A sărit de nenumărate ori, până au început să-l usture umerii. Atunci a dispărut înotând pe sub apă fugind în
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ai reprogramat cronometrul și am clacat răsturnat în valuri... pe culoar m-ai ucis de multe ori cu vocea ta matinală din golful îngustat de coșmaruri neîmplinite având Luna mentor de seamă; tu împărăteasa ideilor înhățate ai cucerit lumea mea agitată și iluziile spulberate! În magazinul de ciudățenii ai împachetat veri foșnitoare care mă îmbâcseau, gelozii en gros, nori încărcați cu iluzii plesnitoare, inconștiențe duse în răspăr, vagi urme de iubire ivite palid conturate printre cioburi de ametist și te-ai
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
o apucă ciuda pe aceste idei induse de o arhimulțime de ani și spuse înviorată, - Gata trebuie să gândesc creativ și optimist! Nu se va întâmpla nimic! Poate șoferul a uitat-o și în definitiv erau numai impresile ei! Spera agitată încercând să se facă invizibilă, una cu bancheta cu tapițerie înflorată pe care se sprijinea. Auzi vocea de data asta rece și hotărâtă cum căzu ca o nălucă asupra ei; - Dezbracă-te! Numai ce e necesar! Îngheță, nu-i venea
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Cam așa au fost acele dimineți liniștite când eroul nostru Stani mergea la școala și liceul Mircea cel Bătrân din orașul de pe malul mării; totul se repeta gradual începând exact de la mijlocul lunii septembrie, în fiecare an, când vedeai orașul agitat, dimineața, de copiii care veneau de-acasă cu capul încărcat de vise și temeri. Clădirea uriașă cu zidurile extrem de groase își arăta temeinicia. De multe ori copiii îi spuneau Bastilia însă orice clădire poartă amprenta oamenilor care viețuiesc în ea
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Amândoi sunt la fel de răi. Mortimer începu să-i mângâie ceafa. Simțea că e nervoasă. — Iubito, tremuri. Nu știu ce am. Se așeză lângă ea și ea se cuibări instinctiv la pieptul lui, ca o pasăre care își caută un refugiu. Sunt foarte agitată. Mi-e groază să mă confrunt cu ei. Dacă ți-e teamă de Tabitha... — Nu doar de Tabitha... — ...poți fi liniștită. S-a schimbat cu totul în ultimii doi ani. Chiar a stat puțin de vorbă cu Lawrence după-amiază. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mi se ceruse să-mi exprim și eu părerea. Nu știu cum să redau impresia pe care mi-a făcut-o starea de spirit a Tabithei în dimineața aceea. Mi-a spus ce se întâmplase, foarte calmă, fără a părea șocată sau agitată; dar sub acest calm aparent, se întrezărea atâta deznădejde, atâta dezamăgire... Ultima ei speranță se spulberase, gustul libertății se risipise, îi fusese răpit... eu nu sunt nici pe departe un sentimental, Michael; îmi sunt total străine sentimentalismele muierești, dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
absorbit atât de mult încât n-am auzit fluierul conductorului; abia de-am observat că trenul s-a pus în mișcare; am fost doar vag conștient că ușa vagonului meu s-a deschis pentru a lăsa să intre o persoană agitată, cu răsuflarea întretăiată, care s-a prăbușit pe un scaun la câteva rânduri de mine. Abia când prindeam viteză prin cartierele mărginașe ale Londrei, am înregistrat prezența ei, mi-am ridicat privirea și am recunoscut femeia brunetă din metrou. Inevitabilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
prima oară fața cu atenție, am observat lipsa de umor din ochii și linia gurii ei și urmele unei grimase solemne care-i încrețeau fruntea într-o încruntătură permanentă. Continuă să citească. Am mai așteptat vreo cinci minute, tot mai agitat. M-am foit ostenativ pe scaun, m-am și ridicat de vreo două ori ca să scot obiecte inutile din geanta așezată în plasa de deasupra; și în cele din urmă, nu mi-a mai rămas decât să recurg la trucul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
deloc; și din când în când țevile gâlgâiau, șuierau și se zguduiau vizibil pe lângă pereți, dislocând bucăți de gips). N-am putut suporta decât vreo cinci minute și am vrut ies să mă plimb când Fiona se întoarse, congestionată și agitată. — Ai ieșit deja? am spus. A durat cam puțin. — Nu-mi găsesc fișele, spuse ea, trecând pe lângă mine și îndreptându-se spre ieșire. Am fugit după ea. — Cum? Eram din nou afară. Era un frig cumplit. Ce vrei să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
întrebat-o. A răspuns că da, dar că nu crede că se poate ridica încă. Am spus că mă duc să-l sun pe doctor. A dat din cap. Am întrebat-o unde era numărul de telefon. Între respirații scurte, agitate, a reușit să spună: telefon. Era un carnet de adrese lângă telefonul din hol. Mi-a luat un minut sau două ca să-mi amintesc numele doctorului. — Doctor Campion? am spus când mi s-a răspuns și mi-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
zece jumătate, o promisiune chiar. Și-apoi autobuzul s-a mai și golit după ce a trecut de centru, nu mai sunt acum decât puțini călători. Unul sau doi au rămas în picioare, ca doi marinari lângă catargul ce înfruntă marea agitată, spumegând de furia lui Poseidon. Șoferul accelerează chiuind și cei doi temerari sunt zgâlțâiți de colo colo prin marile hârtoape, dar nu se dau bătuți. Restul pasagerilor, mai cuminți, stau jos și privesc cu sau fără luare aminte pe geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
alții, îi oferă unui cuceritor ocaziile de a profita de certurile lor. Pînă și un Ferhando Cortez a fost favorizat, în întreprinderea sa de cucerire a Mexicului, de războaiele civile ale americanilor. Există și alte vremuri, cînd lumea, mai puțin agitată, pare a nu dori să fie condusă decît cu blîndețe, cînd nu e nevoie decît de prudență și circumspecție; un soi de calm fericit domnește în politică, venind, de obicei, după o perioadă furtunoasă: atunci sînt negocierile mai fructuoase decît
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
din oraș și campanilele de dincolo de creasta dealului. Își deschise cutia cu momeli. Peduzzi se aplecă și-și băgă două degete late și groase În ea, printre gutele umede. — Ai ceva plumb? — Nu. — Tre’ să ai niște plumb, spuse Peduzzi agitat. Tre’ să ai piombo. Piombo, ceva piombo. Tre’ să-l pui chiar aici. Chiar deasupra cârligului, altfel momeala o să plutească deasupra apei. Tre’ să ai. Doar puțin piombo. — Tu nu ai cumva? Nu, spuse Peduzzi cotrobăind disperat prin buzunare, trecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
urma apoi spada. După care Înjura și blestema taurul, Îndrepta muleta spre el și se ferea de fiecare atac În pași de dans, pe care publicul Îi primea cu aplauze și strigăte. Când trecea la lovitura ucigătoare, o făcea la fel de agitat. Taurul Îl privea În față, cu ură. Trăgea spada dintre pliurile muletei și din aceeași mișcare, se dădea mai Într-o parte, strigându-l pe taur Toro!Toro! și Taurul ataca, ataca și Villalta și pentru o clipă deveneau unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
nici un doc. — Vezi oile alea de pe deal? — Da. Se vedeau ca o pată alburie pe verdele-gri al dealului. — Pot să le număr, spunea taică-su. Ca toții oamenii care posedă o calitate ce depășește cerințele medii, taică-su era foarte agitat. Și, pe lângă asta, mai era și sentimental, și, ca mai toți sentimentalii, era crud și deseori abuzat. De asemenea, mai avea și mult ghinion și o parte din ghinionul ăsta se ducea asupra altora. Murise prins Într-o capcană la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
din îmbrățișarea lor, s a dus spre prispă, s-a așezat cu gesturi și icnet bătrânești și, după ce i-a privit pe rând, a deschis vorba: Păi, cum să fie? Ca la orice examen... Lume multă - cu cățel cu purcel - agitată, plângăreață, disperată, nedormită, nemâncată... Ca în Iad. Și tu ce ai făcut? - a întrebat Maranda. Am făcut și eu ce a făcut toată lumea. Adică? - a întrebat nerăbdător de astă dată, Toaibă. Adică am dat lucrări scrise și pe urmă o
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
zâmbi Lucilius. Dar cine nu știe că la ora asta guvernatorul doarme? Bucătarii, ajutoarele lor și sclavii se îngrămădiră la fereastră. Nu puteau să audă ce le spuneau Valens și oamenii lui gărzilor acolo, în fundul curții, dar vedeau gesturile lor agitate. Întotdeauna Valens a adus nenorociri, zise bucătarul-șef ștergându-și degetele cu o cârpă. Am dreptate? — Întrebați-l pe Capito! râse Lucilius. Vreți să iasă din pământ și să vă spună cum l-a ucis Valens? — După mine, Valens e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la cină pe Allius Cerpicus, comandantul escortei sale personale. Erau doar ei doi, Listarius, care tot venea și se ducea înapoi la bucătărie, și sclavul surdo-mut care știa totul despre vinuri și despre obiceiurile tainice ale lui Vitellius. Soldații sunt agitați - Allius Cerpicus împinse deoparte tava pe care i-o întindea Listarius. Nu cred că medicul a înjunghiat-o pe preoteasa batavilor. Oare lupul aplecat deasupra mielului nu are nimic de-a face cu moartea acestuia? surâse Vitellius, apoi își șterse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-se. Parcurse cu privirea tot amfiteatrul, fără grabă, apoi îngenunche, își duse brațul stâng la spate și întinse mâna dreaptă cu degetul mare în față și celelalte în jos, spre infern. — Ce faci? gemu Valerius. Își cere moartea! exclamă grăsanul, agitat. E isteț Salix al tău... Cumpără publicul cu un gest curajos... Nu oricine e în stare să-și ceară moartea. Missus, missus! urla mulțimea. Valerius striga laolaltă cu ceilalți. Missus, missus! Salix era salvat. Mulțimea îi cruțase viața. Valerius continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]