10,591 matches
-
era plin de sărbători murmuitoare ale albinelor, bondarilor, fluturilor, iarba îi ajungea până la piept, măzărichea punea lațuri înflorite picioarelor... o căldură, un miros voluptos pătrundea raiul. El s-apropie de lac și, trecîndu-l pe unde era vad, veni în insulă. Albinele înconjurară bâzâind pe noul și tânărul împărat al raiului. S-apropie de peștera ce știa că trebuie să fie pe această insulă; o găsi într-adevăr sculptată-n piatră, găsi dalta și uneltele de sculptură, patul, un ulcior cu apă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sta aici puțin". Ea merse-nainte prin iarba care, caldă și mirositoare, îi gâdila corpul, s-aruncă în lacul limpede ca lacrima, a cărui apă o făcea mai să adoarmă, fugea apoi prin dumbrava de portocale, gonită de fluturi și albine... Era nebună, ca un copil rătăcit într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se-nclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire. Ce sa facă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aveam bani, ea se duse la un lac. Acolo fieștecare frunte de val reflecta o stea... Ea intră încet în apa lacului și prinse încet, încet cu mâna din fiecare frunte de val câte o stea, ca și când ar fi prins albine de aur, apoi punîndu-le în poale le aduse în casă și le vărsă pe masă. Astfel jucam cărți pe o frumoasă masă de marmură, și jocul nostru era o poveste lungă și încurcată, căria nu-i mai dam de capăt
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
erau zidite de jur împrejur una peste alta până-n ceruri și * [-n] mijlocul [lor] se adâncea o grădină de vale cu izvoare sclipitoare, în mijloc un lac, și în mijlocul lacului o insulă pe [care] stăteau în șiruri lungi stupurile de albine a unei prisăci mari. E insula lui Euthanasius, gândi el uimit și pășea încet, încet, mirîndu-se la fiecare pas. Până și insectele erau îmblînzite în acest rai, fluturi curioși, albaștri, auriți, roșii îi acoperiră părul lui fin și negru, încît
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
la fiecare pas. Până și insectele erau îmblînzite în acest rai, fluturi curioși, albaștri, auriți, roșii îi acoperiră părul lui fin și negru, încît i părea parecă capul presărat cu flori. Aerul acestei insule era plin de sărbători murmuitoare ale albinelor, bondarilor, fluturilor, iarba îi ajungea până la piept, măzarichea punea lațuri *** picioarelor... o căldură, un miros voluptos pătrundea acest rai al unei veri eterne. El s-apropie de lac și, trecîndu-l cu picioarele goale pe unde era vadul, veni în insulă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bondarilor, fluturilor, iarba îi ajungea până la piept, măzarichea punea lațuri *** picioarelor... o căldură, un miros voluptos pătrundea acest rai al unei veri eterne. El s-apropie de lac și, trecîndu-l cu picioarele goale pe unde era vadul, veni în insulă. Albinele-l încunjurară jurară bâzâind pe noul, tânărul împărat al insulei, el s-apropie de peștera ce știa că trebuie să fie pe această insulă, o găsi într-adevăr sculptată-n piatră, găsi dalta și uneltele de sculptură, patul, un ulcior
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a căror rezonanță era atât de mare încît fiecare construcție trezea o lume de cugetări și analogii în capul tânărului. Într-adevăr, se familiariză în curând cu micul lui imperiu, era ca acasă-ngrijea de straturile grădinei și stupinile cu albine, îmbla ca o căprioară sălbatică prin tufăriile și ierburile insulei, adesea în nopțile calde se culca gol pe malurile lacului, acoperit numai c-o pânză de in, și atunci natura întreagă, murmurele izvoarelor albe, vuirea mărei, măreția nopții îl adânceau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Ea merse-nainte prin iarba care-i gâdila, mirositoare și caldă corpul ei, s-aruncă în lacul limpede ca lacrima, a cărui apă caldă o făcea mai să adoarmă, fugea apoi prin dumbrava de portocali, gonită de fluturi și de albine... Era nebună ca un copil rătăcit într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se-nclinase, încît în acea insulă ferice începuse a-nnopta, ea se reîntoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și desigur sub oglinda mărei, e acoperită de snopuri de flori, de vițe sălbatice, de ierburi nalte și mirositoare în care coasa n-a intrat niciodată. Și deasupra păturei de lume vegetală se mișcă o lume întreagă animală. Mii de albine cutremură florile, bondarii îmbrăcați în catifea, fluturii albaștri împlu o regiune anumită de aer deasupra căreia vezi tremurând lumina soarelui. Stâncile nalte fac ca orizontul meu să fie îngust. O bucată de cer numai, dar ce bucată! Un azur întunecos
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
răchitelor din jurul lui, este o nouă insulă, mică, cu o dumbravă de portocale. În acea dumbravă este peștera ce am prefăcut-o-n casă, și prisaca mea. Toată această insulă-n insulă este o florărie sădită de mine anume pentru albine. Lucrez toată ziua câte ceva. Știi că-n tinerețea mea am fost sculptor. De aceea, după ce-am netezit granitul peșterei, am împlut suprafața păreților cu basreliefuri cum le împli tu cu schițe. Deosebirea-i că sculptura e goală, prin urmare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
exprim acel fond de întuneric și mândrie care-l vezi mai în fața tuturor tinerilor, în Aurora, acea veselie nestinsă a fetelor tinere, - a sculpta agresiunea în o asemenea fața este greu... {EminescuOpVII 158} Îmblu la școală. Știi la cine? La albinele mele. Am părerea cu toate ideile ce plutesc. Pe suprafața mesei oamenii sunt ca și creții ce aruncă o manta pe un corp ce se mișcă. Ele sunt altceva decât mișcarea corpului însăși, deși atârnă de la ea. Mai întîi statul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mele. Am părerea cu toate ideile ce plutesc. Pe suprafața mesei oamenii sunt ca și creții ce aruncă o manta pe un corp ce se mișcă. Ele sunt altceva decât mișcarea corpului însăși, deși atârnă de la ea. Mai întîi statul albinelor. Ce ordine, ce măiestrie în lucrare. De-ar avea cărți, jurnale, universități, ai vedea pe literați făcând combinații geniale asupra acestei ordine ș-ai gândi că-i făptura inteligenței, pe când vezi că nu inteligența, ci ceva mai adânc aranjează totul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să încifreze ceva în natură, ea care nu-i decât o incifratiune, a aceleiași naturi? Nici vorbă măcar. Astfel vedem în marile migrațiuni ale popoarelor, unde fiii minoreni ieșeau din țară pe când stupul matern sta locului, o analogie cu roiurile albinelor. Doctrinele pozitive, fie religioase, filozofice, de drept ori de stat, nu sunt decât tot atâtea pleduarii ingenioase ale minții, ale acestui advocatus diaboli care e silit de voință ca să argumenteze toate celea. Acest advocat e silit să puie toate într-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
diaboli moștenit, prin acest sclav silit la șireție și sofisme, care aicea se vaieră ca popă, colo face mutre serioase ca profesor, colo parlamentează ca advocat, dincolo taie fețe mizerabile ca cerșitor. Iată ce învăț eu de la dascălii mei, de la albine - în școală la ele văd că suntem umbre fără voință, automați cari facem ceea ce trebuie să facem și că, pentru ca jucăria să nu ne dezguste, avem această mână de creieri care ar vrea să ne dovedească că într-adevăr facem
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pășea încet, minunîndu-se la fiecare pas. Până și insectele erau îmblînzite în acest rai. Fluturii, albaștri, auriți, roșii îi acoperiră părul lung și negru, încît capul lui părea presărat cu flori. Aerul acestei insule era plin de sărbători murmuitoare ale albinelor; iarba îi ajungea până la piept, măzărichea punea lanțuri înflorite picioarelor... o căldură, un miros pătrundea raiul. El s-apropie de lac și, trecîndu-l pe unde era vad, veni în insulă. Albinele încunjurară {EminescuOpVII 165} bâzâind pe noul și tânărul împărat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Aerul acestei insule era plin de sărbători murmuitoare ale albinelor; iarba îi ajungea până la piept, măzărichea punea lanțuri înflorite picioarelor... o căldură, un miros pătrundea raiul. El s-apropie de lac și, trecîndu-l pe unde era vad, veni în insulă. Albinele încunjurară {EminescuOpVII 165} bâzâind pe noul și tânărul împărat. S-apropie de peștera ce știa că trebuie să fie pe această insulă; o găsi într-adevăr sculptată-n piatră, găsi dalta și uneltele de sculptură, patul, un ulcior cu apă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
D-zeule! ce rai! gândi ea. Ea merse-nainte prin iarbă, care, mirositoare, îi gâdila corpul, s-aruncă în lacul limpede ca lacrima, a cărui apă o făcea mai să adoarmă, fugea apoi prin dumbrava de portocale, gonită de fluturi și albine... Era nebună, ca un copil, rătăcind într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se înclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire. Ce să fac
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
oglinda mărei, e acoperită de snopuri de flori, de vițe sălbatice, de ierburi nalte și mirositoare în care coasa n-a intrat niciodată. Și deasupra păturei afânate de lume vegetală se mișcă o lume întreagă de animale [animală]. Mii de albine cutremură florile lipindu-se de gura lor, bondarii îmbrăcați în catifea, fluturii albaștri împlu o regiune anumită de aer deasupra căreia vezi tremurând lumina soarelui. Stîncele nalte fac ca orizontul meu să fie îngust. O bucată de cer am numai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
răchitelor din jurul lui, este o nouă insulă, mică, cu o dumbravă de portocale. În acea dumbravă este peștera ce am prefăcut-o-n casă, și prisaca mea. Toată această insulă-n insulă este o florărie sădită de mine anume pentru albine. Lucrez toată ziua câte ceva. Știi că-n tinerețea mea am fost la un sculptor. De aceea, după ce-am netezit granitul peșterei mele, am împlut suprafața păreților cu ornamente și basreliefului cum le împli tu cu schițe. Deosebirea-i că
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
seduce decât o fată, și că biata Venus trebuie să-și fi avut chinul ei cu Adonis. Este un mister în această aversiune înainte, în tristeță după plăcere. Dar eu nu-l pricep. Îmblu la școală. Știi la cine: la albinele mele. Am părerea cum că toate ideile ce plutesc pe suprafața vieței oamenilor sunt [ca și] creții ce aruncă o manta pe un corp ce se mișcă. Ele sunt altceva decât mișcarea corpului însăși, deși atârnă de la ea. Mai întîi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Am părerea cum că toate ideile ce plutesc pe suprafața vieței oamenilor sunt [ca și] creții ce aruncă o manta pe un corp ce se mișcă. Ele sunt altceva decât mișcarea corpului însăși, deși atârnă de la ea. Mai întîi statul albinelor. Ce ordine, [ce] măiestrie [, armonie] în lucrare {EminescuOpVII 170} De ar avea cărți, jurnale, universități, ai vedea pe literați făcând combinații geniale asupra acestei ordine ș-ai gândi că-i făptura inteligenței, pe când vezi că nu inteligența, ci ceva mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să încifreze ceva în natură, ea care nu-i decât o încifrațiune a aceleiași naturi? Nici vorbă măcar. Astfel vedem în marile migrațiuni ale popoarelor, unde fiii minoreni ieșeau din țară pe când stupul matern sta locului, o analogie cu roiurile albinelor. Nu esplicările ce se dau faptelor, ci faptele înșile sunt adevărul. Doctrinele pozitive, fie religioase, filozofice, de drept ori de stat nu sunt decât tot atâtea pleduarii ingenioase ale minții, al acestui advocatus diaboli care e silit de voință ca să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pentr-un păhar de vin ce-l are în petto, altul pentru-un titlu, altul pentru bani, altul pentru o coroană, dar la toți în esență este aceeași, un moment de beție. Iată ce învăț eu de la dascalii mei, de la albine - în școală la ele văd că suntem umbre fără voință, automați cari facem ceea ce trebuie să facem și că, pentru ca jucăria să nu ne dezgusteze avem această mână de creieri care ar vrea să ne dovedească că într-adevăr facem
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
minunîndu-se la fiecare pas. Până și insectele erau îmblînzite în acest rai. Fluturii curioși, albaștri, auriți, roșii îi acoperiră părul lui lung și negru, încît capul lui părea presărat cu flori. Aerul acestei insule era plin de sărbători murmuitoare ale albinelor, bondarilor, fluturilor, iarba îi ajungea până la piept, măzărichea punea lațuri înflorite picioarelor... o căldură, un miros voluptos pătrundea raiul. El s-apropie de lac și, trecîndu-l pe unde era vad, veni în: insulă. Albinele înconjurară pe noul și tânărul împărat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era plin de sărbători murmuitoare ale albinelor, bondarilor, fluturilor, iarba îi ajungea până la piept, măzărichea punea lațuri înflorite picioarelor... o căldură, un miros voluptos pătrundea raiul. El s-apropie de lac și, trecîndu-l pe unde era vad, veni în: insulă. Albinele înconjurară pe noul și tânărul împărat al raiului. S-apropie de peștera ce știa că trebuie să fie pe această insulă; o găsi într-adevăr sculptată-n piatră, găsi dalta și uneltele de sculptură, patul, un ulcior cu apă; dar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]