3,159 matches
-
de o conduită profesională fără reproș, un om drept, cu un desăvarșit simț moral. Puține lucrări știntifice îngăduie cititorului să-i facă un portret autorului. Această lucrare a lui Mărtinaș ridicându-se împotriva unor teze unanim acceptate, ridicându-se cu amărăciunea si obida celui ce se vede neînțeles chiar de ai săi, demontând metodicsine ira et studio monumentul neadevărului, scornit adeseori din rea credință mai mult decât neștiinta... această lucrare mă apropie cel mai mult de omul ce o scrisese ca
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
renume internațional propunînd privatizarea, însă dizolvarea CESTA a fost ordonată pe 1 ianuarie 1988 prin decretul din 17 noiembrie 1987114. Pe 15 decembrie 1987, Pierre Chavance îi trimite administratorului provizoriu însărcinat cu dizolvarea CESTA o scrisoare pentru a-și exprima amărăciunea față de "spectacolul dezolant al proastei întrebuințări a unor resurse de nivel înalt"115. CESTA dispărea. Jacques Attali, Hubert Curien, François Gros și Jacques Robin au decis în 1988 să creeze o nouă asociație, Asociația Descartes, ale cărei activitați să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
Rosnay și Jacques Attali, datorează mult acestor discuții și o recunosc. Spre exemplu, Henri Laborit și Jacques Sauvan i-au oferit lui Joël de Rosnay mult din materialul necesar scrierii Macroscope, care a avut și continuă să aibă mult succes. Amărăciunea lui Henri Laborit, evocată de Joël de Rosnay, se explică prin aceste schimburi asimetrice, care fac ca unii să-și "însușească" ideile altora cu atît mai ușor cu cît nu sînt efectiv conștienți de asta. A te inspira dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
în felul acesta, fiind silite să trăiască împreună, dar departe de clan, cele zece mame nefericite aveau să se consoleze reciproc și să se ajute întru reclădirea unei existențe coerente. Și totuși, nu acesta e sfîrșitul. Dincolo de absență, dor și amărăciune, dincolo de moarte chiar, femeile găsesc resursele renașterii și calea unui nou sens. Cele mai tari determinante ale naturii umane se înfruntă în această poveste: pe de o parte, istoria universală a cupidității și avariției, care îi face pe unii africani
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Socrate este o pisică și are patru labe, la fel ca un cîine care, prin urmare este și el o pisică de fapt "pe la două după-amiaza, oare ce făcea Socrate?"... Între silo gismul aiuritor al Logicianului lui Ionesco și silogismele amărăciunii lui Cioran, ar fi, poate, un loc și pentru pisica lui Schrödinger, metaforă a paradoxului perfect, imagine a neputinței realului (cel puțin a realului care ne e accesibil prin simțuri) și a atotputerniciei limbajului și a spiritului. Căci, potrivit faimoasei
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
vale, care a sfărîmat, cu corectitudinea politică și alte utopii contemporane, relațiile umane, ca și reperele esențiale ale oricărei societăți funcționale. Satira e atît de îngroșată, caricatura atît de evidentă, încît niciun cititor avizat nu poate fi dus în eroare ; amărăciunea se ițește pe după grotescul adoptat de acest romancier, care ajunge să creeze dubluri ale sale, pentru a exprima lucruri inexprimabile altfel, din cauza cenzurii discrete, dar prezente și subtil perverse a cotidianului nostru. De la eroul de roman la entorsele aduse pactului
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mult decît pesimismul exprimat. Caietele nu sunt un jurnal-confi dent, eul care vorbește acolo e tot atît de străin, tot atît de 'metec' față de sine ca și față de starea civilă, "căci ideile mele mă exclud" (p.90), recunoaște autorul cu amărăciune. Acest eu al unei biografii descărnate este cumva abstract și inactual precum eul aforismului, căci singurul lucru cu adevărat intim care este evocat fără încetare este suferința, atît de generalizată, încît întîlnește răul universal și își părăsește legăturile individuale. Cioran
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
l'exhaustif, dans Henri Michaux, Œuvres récentes, Paris, Le Point Cardinal, 1985 * Cioran, Œuvres, Paris, Gallimard, 1995 (abrevieri folosite în texte : Pe culmile disperării CD ; Cartea amăgirilor CA ; Lacrimi și sfinți LS ; Amurgul gîndurilor AG ; Tratat de descompunere TD ; Silogismele amărăciunii SA ; Tentația de a exista TE ; Căderea în timp CT ; Demiurgul cel rău DR ; Despre neajunsul de a te fi născut NN ; Sfîrtecare S ; Exerciții de admirație EA ; Mărturisiri și anateme MA ; Caiete C) * Cioran, Cahiers 1957-1972, Paris, Gallimard, 1997
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de o conduită profesională fără reproș, un om drept, cu un desăvârșit simt moral. Puține lucrări stintifice îngăduie cititorului să-i facă un portret autorului. Această lucrare a lui Martinaș ridicându-se împotriva unor teze unanim acceptate, ridicându-se cu amărăciunea și obida celui ce se vede neînțeles chiar de ai săi, demontând metodic - sine îra et studio - monumentul neadevărului, scornit adeseori din rea-credință mai mult decăt neștiința... această lucrare mă apropie cel mai mult de omul ce o scrisese ca
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
nu în afara înrâuririi unor I. Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Cezar Bolliac. În 1858 îi apare o Colecțiune de poezii scrise în esiliu. E aici o lirică searbădă și monocordă, autorul lamentându-se întruna, pururi nemângâiat de pierderea iubitei și covârșit de amărăciunea exilului. Nota socială, uneori cu adresă satirică, nu lipsește. Unele poezii sunt adaptări din grecește. De oarecare interes ar fi elementele exotice și mai ales cele de pastel. Nu doar în sensul observației caracterologice, ci și în plan etic S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289646_a_290975]
-
profundă căință, el îi mișca prin lacrimile și sughițurile sale până când ajungeau să plângă și ei. Așa s-a întâmplat și cu nobilul Alexandru de Bassingbourn. Acesta se spovedea ca și cum ar fi relatat o poveste, iar fratele Geoffrey, plângând cu amărăciune, l-a constrâns să facă la fel, iar prin meritele și sfaturile sale înțelepte l-a determinat să ia decizia de a intra în Ordinul Fraților Minori. A intrat în Ordin și a murit cu sfințenie. Ulterior, a apărut unui
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
constă în faptul că așa i-a fost revelat într-o viziune Sfântului Francisc. Se afirmă de fapt în capitolul al III-lea din Legenda sa: «Într-o zi, pe când se afla într-un loc retras și plângea cu mare amărăciune anii din trecutul său, a fost copleșit de bucuria Duhului Sfânt, care l-a asigurat de iertarea deplină a tuturor păcatelor sale...» (p. 141-143). Al patrulea motiv se datorează faptului că același lucru i-a fost revelat abatelui Ioachim care
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
este un miracol. Ei băuseră vinul blândeții Duhului lui Dumnezeu, iar când se soarbe din acesta, orice carne își pierde gustul. De aceea, predicatorilor le este prescris: Dați băuturi euforice celui care e pe moarte și vin celui care are amărăciune în inimă. Să bea și să uite de sărăcia lor și să nu-și mai amintească de suferințele lor (Prov 31,6-7). Sunt potrivite aici cuvintele lui Ieremia din Cartea Plângerilor: Să ne examinăm comportamentul nostru, să-l cercetăm și
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
lovească pe poet fără nicio altă hotărâre judecătorească și a mușamalizat, în mod ipocrit, cruzimea efectivă a pedepsei prin blânda ordonanță a relegării / expulzării"118. În cuvintele poetului, în ciuda formei îmbibate de adulații la adresa împăratului, se simte un fel de amărăciune prost ascunsă, un fel de dispreț care îi ajunge imperceptibil la inimă: poetului i-a fost lăsată viața, nu i-au fost atinse bogățiile, nu i-a fost luat dreptul de cetățenie, nu i-a fost aplicată pedeapsa exilului, ci
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
se adresează, cu încredere, cu insistență și cu speranță, pentru a-l ajuta să obțină un loc de exil mai puțin aspru. Primii vor fi blamați de sulmonez cu cuvinte de foc: Ce voi spune se întreabă cu dispreț și amărăciune despre tovarășii perfizi și despre servitorii răutăcioși?" "Quod referam comitumque nefas famulosque nocentes?"156 Unora dintre ei le dedică elegii întregi și până și un poem Ibis157. Din câte se pare, acești comites și famuli nu trebuie să fi fost
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Republica. Ovidiu ezită între ideile și idealurile sale de a căror inactualitate începe, în sfârșit, să-și dea seama și realitatea contingentă și pare mai hotărât ca niciodată să ajungă la un acord. Și totuși ceva și mai profund decât amărăciunea și disprețul său față de o soartă atât de tenax și insidiosa se ivește din nou în descrierea asprelor condiții de viață în care trăiește la Tomis. Îi cere să depună mărturie și lui Flaccus, care a fost nevoit să experimenteze
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
când aceasta nu era evidentă, iar el trebuie să fi furnizat suficiente lămuriri asupra comportamentului lui Ovidiu (poet lasciv, fără niciun fel de religie, frivol, inept...) și să fi contestat loialitatea acestuia față de împărat. Și cu îndoială în suflet și amărăciune în inimă, Augustus prefera să se lase amăgit de asigurările de fidelitate ale "prietenului" său. De aceea, atunci când Paulus a auzit edictul de exilare al poetului, s-a arătat furios pe Ovidiu, asigurându-l pe Augustus că durerea care îi
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
devine, acum, filomela, iar cadrul ei de desfășurare este crîngul, pajiștea În ambianță nocturnă. Apare și plăcerea În suferință: „Ș-Îmi place ceasul de chin, Voi pururea să suspin”, Însă acest om simțitor și pătimaș nu stăruie În jertfă și amărăciune. Nu vrea să se „primejduiască”, cum zice Într-un vers citat Înainte. Caută simpatia, și „glasul de cuget” se arată a fi mai puternic decît glasul simțurilor. Recomandă, În toate, „tarea răbdare” și, Într-un Răspuns la plîngerea unui Înșelat
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
izbește a temniții tărie, Și geme furios.” Este figura contestației, dublată de figura dorinței (eminesciene) de repaos. În limbajul lui Gr. Alexandrescu, asta Înseamnă a gusta pacea. Amorul este, acum, o sursă de nefericire: privirea Întinde curse, lanțuri, desfătarea naște amărăciune. SÎnt patimi mai nobile, mai mari, mai vrednice pentru un bărbat decît amorul. În limbajul lui uscat didactic, Gr. Alexandrescu se Întîlnește cu misoghinul Schopenhauer: „Amor care adoarme și legi și datorie, Ce slava umilește, ce n-are nimic sfînt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
O eliberare care-l duce Însă mereu, se va vedea, pe marginea prăpastiei. A trăi la hotarul neantului a devenit pentru poetul erotic un mod obișnuit de existență. Scriitura erotică are și asemenea implicații neprevăzute de ingeniosul, rafinatul, prefăcutul stihuitor. Amărăciunea, priveliștea morții, chinul mistuitor dau o stare favorabilă scrisului. Numai de la un anumit grad de jale Conachi pune mîna pe pană. Liniștea, bucuria sufletului nu par a-i fi prielnice. Se plînge mereu de focul ce Îl arde, dar nu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din poezia neoanacreontică: Amor este zeul Înaripat, copil ademenitor, insinuant, zeu voiajor, războinic (un soldat al grației), săgețile lui rănesc și tămăduiesc În același timp. Ființa lui este făcută din contraste, În ea se Întîlnește binele și răul, plăcerea și amărăciunea. În Cine-i Amoriul, Conachi epuizează imaginile acestei Împerecheri de elemente antinomice: Amoriul poartă arme ca ostașii, dă năvală și fuge cu slăbiciune, ia cetăți dar nu le-nchină, se dă rob dar și robește, rănește și vindecă, aprinde focul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
modelul În vestitul cînt al Francescăi d’a Rimini și Paolo Malatesta. Este drept că acolo este vorba de lectura comună. Conachi vorbește de cititul singuratic care, Într-o vreme, răsîpea (elibera, consola, stimula) gîndurile, iar acum le cufundă În amărăciune. Lectura eliberatoare (sedativă) nu mai este, așadar, posibilă. Lectura a devenit o otravă, o incitare la disperare: „Cititul care-ntr-o vreme răsîpea a mele gînduri Acum nu mă mai agiută, căci citind În mii de rînduri A tale scrisori
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
urai cu cale, Arătîndu-mi pentru ce; Ci această mă omoară Și În mormînt mă pogoară, Că nu poci să știu de ce. Ah, iată iubirea mare Ce fel de răsplătiri are Și ce cîștigi de la ea: Sfădiri, mîhniri, urîciune, Depărtări ș-amărăciune, În loc a te mîngîia!” Motivul Dalilei apare Întîi În aceste Adaosuri. Decorul este acela al orașului balcanic: caleașcă, țigani care gonesc muștile, bărbați Îmbrobodiți, slugi umile și un rob prost care nu poate fi decît Înamoratul ce se jelește și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a romanului lovinescian "cristal cu lumina egală, unic și monoton". Refuzând viața în manifestările ei dinamice, sociale, Bizu se refugiază "cu moartea în suflet" în lumea visului și a imaginației, găsindu-și pacea în contemplație și într-o "renunțare fără amărăciuni, întrucât nu conținea o jertfă vitală". Lipsit de ambiție și de energie, personajul lovinescian e o ființă insulară, însingurată, situându-se la antipodul "ariviștilor" balzacieni ori al "cuceritorilor" de tot felul. Din această pricină, Bizu lasă impresia unui roman "fără
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
propune să scot pe dracu din ea"; Alice Basarab, "rubensiană și proastă" etc. Așa cum se observă din aceste sumare însemnări, e clar că amicițiile amoroase de senectute i-au accentuat criticului și mai mult angoasa, făcându-l să mediteze cu amărăciune la zădărnicia sentimentelor omenești. Din notațiile de mai sus rezultă însă că insatisfacția amfitrionului de la Sburătorul n-a fost atât de natură erotică (de vreme ce găsește sărutul femeii "delicious"), cât... intelectuală: asemeni lui Bizu, Lovinescu nu poate iubi o femeie inferioară
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]