3,326 matches
-
Numai imbecilii publică, poeții scriu. I am recitat un catren mai vechi. - Tu nu știi să tai? făcu el sever. Îmi scutură mîna cu efuziune și țocăi de plăcere din botul său de știucă. Ovidiu își agită cu dispreț tufele ascuțite în jurul cheliei ca niște urechi de lup. - Acest imberb refuză să scrie versuri publicabile. Face parte din soiul de poeți care nu merită să trăiască decît după ceau murit. - Bravo lui dacă refuză arta mîrlănească. Cînd scrii, faci meserie. Meserie
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
că a sosit timpul pe care‑l așteptam cu toții. Hans, cam greu de cap, e încă ocupat cu o blondină (trandafiri roșii, buze roșii, vin roșu), dar lui Rainer îi pică fisa. Anna zâmbește ca la comandă, arătând niște dinți ascuțiți de animal de pradă, buzele i se desfac, apare o limbă umedă, cel mai bine e s‑o faci puțin pe retardatul, asta sporește încrederea și imprudența față de străini. Cavalerul închipuit face un gest urât cu degetul arătător, care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ca generațiile respective să nu facă acest lucru fiindcă nici nu vor ajunge să afle de existența poeziilor. Sophie culege gânditoare (să sperăm că măcar ea se gândește la aceste poezii, deși, nu, evident că nu se gândește) o crenguță ascuțită de pe jos, cu care face o gaură în mijlocul ciorapului, lărgește gaura și țac: s‑au și dus firele, așa de fin e ciorapul, că e aproape invizibil. Totuși e clar că unde mai înainte a fost ciorap, acum e totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de mai bine de două ceasuri. M-am gândit că Alexi are acum nevoie de serviciile mele de translator, căci asortarea culorilor n-o fi fost suficientă pentru comunicare. Iar atunci, un gând perfid Își făcu loc În mintea mea ascuțită de cocaină și gândul ăsta mă strecură În spatele țigăncii dansatoare. Am Început și eu să mă bâțâi, palid și cu fălcile Încleștate, proptindu-mi bărbia de umărul dezgolit al mult râvnitei. Ca să-i șoptesc la ureche toate tâmpeniile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cordon lat de piele. Părul cădea bogat peste umerii fragili. Mâinile lungi și nervoase, picioarele lungi și nervoase. Cearcăne albăstrii. Tenul alb, extrem de alb, ca albul lăptos al fustei scurte, dezvelind pulpele. — Te pregătim pentru o întâlnire. Importantă. Zâmbetul se ascuțise. — Domnul dorește să arăți bine. Măcar normal. Nu suportă violențe. Privirea își schimbase culoarea, negrul devenise și mai negru, albăstrui, glasul aspru. Este, te vei convinge, o favoare. Ocazie rară, ai să vezi. Aprinse țigara, privi peste umăr deținuta. Apoi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Rămăsese sila, disprețul. Zâmbetul înghețase : o grimasă. Deținuta adormise, așa părea, sau gata să adoarmă. Sau leșinase, murise, cu acest rictus oribil pe față... și el lovi, nestăpânit, cu capacul metalic al sticlei în cristalul mesei. O lucire dementă îi ascuți privirea. Lovitura pornise, și ea, fulgerător, ca o ghilotină. Regreta... încercase imediat să tulbure, cumva, mișcarea. Ca și cum ar fi căutat sticla cu băutură. O și ridică, de data asta, fără nici o intenție de a se feri, spre buzele pline și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
altul. Întins pe spate, în același costum - ca un sicriu elegant, din stofă groasă, gri. Cămașă albă, cravată lată, violet, obrazul lungit, înghețat sub înaltul azur al iernii. Nasul acvilin - care stiliza chipul iluștrilor bărbați din vechime - se va fi ascuțit. Lustruit, sfărâmicios. Inutil, ca o batjocură târzie. Înmormântarea va fi o farsă cu saltimbanci sprinteni și tandri ai mahalalei, cu care a fraternizat. Carnaval răsucit prin diafane balade ale reînnoirii. Fantome fluturând mantii negre de mătase, oase albe de morți
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îl recuperează din fundul pâclos, să-și regăsească liniștea astmatică, gâfâitoare, maniile, disperarea îmblânzită. Nu pierduse toate punțile, încă în stare a se suporta între ei ? Schițele pe calc foșnesc între degetele sale afumate. Se întinde deasupra hârtiei de ozalid, ascute creioanele. Încercuiește, subliniază, verifică. Cândva, apare Manole. Își trage un scaun, zâmbește. Așază pe masă o foaie de hârtie plină de nume și semnături. După lucru, urmează o scurtă ședință. Scurtă, accentuează Manole. Legea contactelor cu străinii. O lege secretă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ia ! Aprovizionarea, cozile, gătitul, ședințele cu părinții, medicul, toate rămân în grija ei. ...Aici, între slujbași, umanizată de micile necazuri și bucurii zilnice. Un fel de familie, totuși, până la urmă ! Ce s-ar fi făcut, altminteri ? Obișnuită cu sminteala fiecăruia : ascute penița de tuș, dă-mi și mie ziarul, ai grijă cum pliezi planșa, iar s-a înnoit Mina, Nalbandu se operează de varice, ăsta nou, blondul, și-a părăsit amantele, nu-l mai sună nici una, Șefu’ e mofluz, și-a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
atât. Varlam bolborosește, neîmpăcat, profitând că Manole e de-acum în grupul de la fereastră. Vera îl cercetează cu încetineală. De cinci, șase sau șapte ani înfățișarea soțului a rămas aceeași, nu s-a schimbat, în vreme ce chipul ei s-a tot ascuțit și s-a uscat și s-a înnegrit. Blândul Manole, cu figura lui calmă, comună. Diavolul nu mai izbutește azi decât acest travesti ? Scund, subțire, cu umeri osoși și pasul mărunt, banalitatea răbdătoare, ca o fatalitate, să ne îngroape blând
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
dintr- odată, smucit : întoarce spatele soțului chiar în clipa când el începea să facă parte din grup ! În bătaia luminii din fereastră, chipul ei se lungește. Batjocura sau doar o schimonosire dureroasă îi dislocă trăsăturile. Tensiu nea întinde fiecare fibră, ascuțind unghiurile, încrucișându-le ; hașură de riduri, rânjet. Beatitudine solitară, de parcă ar fi atins marginea lumii, a zilei, miezul sângeriu, de unde pornesc toate. Apogeul invizibil al zilei, marți, miercuri ; aceeași oră și același loc ? Zăduful clocește, capete și brațe pendulează aiuristic
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tufelor din jur. Apoi, auzirăm iarăși acele plescăituri, din ce În ce mai apropiate, dar nu puteam să zărim nimic, căci din pământ Începuseră să se ridice aburii groși de după ploaie. Nu trecu mult și, deodată, Îi văzurăm. Erau peste tot, Îndărătul fiecărei tufe, ascunși pe jumătate de trunchiurile de copac, ba vreo doi-trei se aflau chiar lângă noi, printre niște lăstari Încărcați de flori. Nu erau mai Înalți decât niște băieței, dar fețele și felul În care se mișcau ne arătară că erau oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Îl urmează pe Krog sunt din nouă neamuri... - Ascultă, m-a fulgerat atunci un gând. De câtă vreme ai auzit tu, Gupal, că a pornit Krog În călătorie? - Păi, să tot fie vreo... În clipa aceea, se auzi un strigăt ascuțit din casa În care o dusesem pe Nunatuk. Am țâșnit În picioare și m-am repezit Într-acolo. - Nunatuk, am strigat. Nunatuk! Am dat buzna printre crengile de stuf de la intrare și mi-am zărit femeia. Era leoarcă de sudoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care trăiau acolo, arătau așa de ciudat Încât prima oară când Îi văzurăm, ne speriarăm de ei. Erau mici și slabi, nu prea aveau dinți În gură, iar ochii abia dacă li se vedeau din spatele unor crăpături Înguste, ce urcau ascuțit spre tâmple. Aveau cu toții pielea Încrețită și cafenie și miroseau a seu rânced, mai ceva ca cei din neamul Cipusik. Au luat-o la fugă deîndată ce ne-au văzut, lăsând În urmă toată bruma lor de avut. Am strigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
făcea. Nu cu unul ca el. Pufni În râs. - Păi dacă-i pe-așa, de ce ți-ai bătut joc de Logon, câine spurcat ce ești? - Tot nu pricepi? Krog nu are Încotro, i-am spus și i-am Împlântat piatra ascuțită În beregată, că doar pentru asta alesese Moru un ucigaș să plece la drum. Și, În acea clipă, am auzit un tunet care s-a rostogolit peste tot cerul, după care deodată Începu să ningă cu fulgi deși, mari și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lupi adevărați ce erau. Am Întins spre ei palma cu degetele rășchirate. - Sunt Krog, toiag al Tatălui și stăpân al vorbei, frate de sânge cu Moru! Ce? Nu mă mai cunoașteți? De cum auziră asta, se trântiră la pământ, iar cei ascunși prin văgăuni ieșiră la lumină, azvârlind deoparte sulițele și topoarele. Tare m-am mai mirat când am văzut că unii și-au lepădat arcurile la pământ - nu-i știam pe ai mei cu arcuri. Femeile și copiii care se pitiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de o umilință mocnită, cu sufletele zdruncinate și măcinate de ura brutală și acidă care este rodul războiului. Din nou o imagine a plăcerii omenești, animalică și atotputernică, despuiată pînă la esența sa brută, primitivă și nepăsătoare, ca un junghi ascuțit de foame care primește și devorează orice soi de hrană - ca În acest caz. Dincolo de pod, dincolo de linia ferată, În cartierul negrilor din Newport News - printre traversele, bordelurile și locuințele dărăpănate ale acelui cartier mohorît, mizer, abominabil, o baracă rudimentară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aduc pe calea cea bună. A băgat-o în buzunarul interior al sacoului și a spus că speră să mă revadă în ziua următoare, la Casa de Oaspeți a Universității. Femeia de lângă mine rămăsese cu gura căscată, trăsăturile i se ascuțiseră. Aducea cu o ciocănitoare sau cu Jerry Lewis. C IX Cosmin nu se mai îndoi de autenticitatea episodului de la Casa de Oaspeți a Universității de abia trei săptămâni mai târziu, când, uitându-se peste mesajele intrate la rubrica spam, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
miracolul poftei. Capre și cerboaice ni se răsturnau sub zâmbetul pur îmbătat de viteză și tăios ca o lampă cu horbota iezilor șerpuind peste zările de-acum apuse ale spitalului, când de fapt fleacul plăcerii nu făcea decât să ne-ascută dorința de a susține până la capăt soarele cartierului în vârful unui piept prea îngust pentru spinarea noastră de zdrențe și oase. Suntem împreună Haralambie împreună cu Gheorghe și Clito - fără nici o scânteie de frică pe tăișul nostru călit sub jeturi fine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ci de eventualitatea că odată treziți dintr-un somn În fânul acela v-ați duce să vă vărsați mațele din cauza amintirii! „Tot am ajuns om de munte, m-am Însurat a doua oară cu o munteancă ce stătuse cu porcii ascunși pe râu tot timpul războiului. Taica socru era om bătrân, făcuse războiul din șaișpe și credea În armată, crezuse adică până În ziua În care veniseră și-i rechiziționaseră patru juninci și doi cai lăsându-i o hârtie pe care Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și e un venetic, Îl privesc cu oarecare suspiciune. Pe vremuri s-ar fi temut de aceste priviri tăcute și ignorante, dar acum nu-i mai pasă, le ignoră și-și râde de ele. În tăcerea lăsată simțurile celelalte se ascut și, iată, dintr-o dată simt cu toții un miros ciudat de mămăligă afumată. Mai Întâi nu știu ce să creadă, s-a apucat cineva să facă mămăligă la ora asta? Popescu intră și el tocmai când mirosul devine din ce În ce mai pătrunzător. Observă că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Se gândi că poate, dacă-și șterge puțin albastru de pe pleoape și rimelul și rujul, numele ei va reveni dintr-o dată În memoria lui. Bătrânul se afla pe prispa casei lui cu pereții văruiți În albastru deschis și Încerca să ascută pe o piatră un briceag vechi și mare cu plăsele de os. Avea pe cap o pălărie veche cu borurile pleoștite și un fel de sclipire de umor și bunătate În ochi. Abia când descoperi această privire fata se decise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
amestecând termeni oficiali cu cuvinte care-și imagina le că vor fi pe placul bătrânului și apoi izbucniră În râs când Îl văzură plecat. — Rugina de pe fier o mai cureți... - zice bătrânul și scuipă pe piatra pe care Încerca să ascută briceagul -... da’ de pe capul omului care vrea să moară În foncția de primar, ba! Într-o zi au adus un prizonier. În timp ce oamenii patrulei Îl Înconjurară pe general pentru a-i povesti peripețiile acțiunii lor, un ofițer se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
etc. Avea, În orice caz, un mod foarte special de a gândi onomastica românescă. Dacă ești cumva frate bun cu el, nici tu nu ești un tip tocmai normal! N. Modul activ al uitării Până spre după-amiază bătrânul terminase de ascuțit briceagul, Îi arătase fetei camera În care se putea instala și „aplecatul“ (din spatele casei) care servea de bucătărie, făcuse focul sub plită, o tratase apoi pe tânăra Învățătoare cu o vișinată făcută de el și-i povestise câteva dintre isprăvile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
a dreptul ciudată, astfel că de fiecare dată adormi la loc fără să vrea. Aproape se Înserase când cineva Îl strigă pe bătrân și Ana, trează acum de-a binelea dar fără puterea de a se ridica din pat, Își ascuți cât putu auzul. Nu auzi decât un mormăit de voci și salutul de plecare al celui care strigase mai devreme. În aceeași stare letargică urmări trebăluiala bătrânului prin camera de alături fără să-și poată imagina ce anume face și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]