3,112 matches
-
incluse în volume colective de studii și în reviste de specialitate sau comunicări în cadrul unor reuniuni științifice. Debutează cu versuri în suplimentul cultural al ziarului „Ceahlăul” (1967), colaborând ulterior cu versuri, proză, eseuri la „Dialog”, „Convorbiri literare”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Ateneu”, „Cronica”, unde semnează rubrica „Născocitorul de gânduri” și i se acordă în 1998 un premiu pentru proză. În 1992 îi apare primul volum, romanul Iarna, pentru cine mor vulpile. Secvențe dintr-o copilărie marcată de traume psihice și fizice vin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288901_a_290230]
-
mulți studenți intrau în dezacord cu Iorga. Vremea Apostolului apusese. Mult prea multe scrisori care îi erau adresate purtau trista menționare Fostul Apostol ("celui care era cîndva un Apostol")123. La începutul anului 1923, Iorga a ținut o conferință la Ateneu. La ieșire, fiind însoțit de ministrul învățămîntului, dr. Angelescu, s-a pomenit în fața unei violente demonstrații studențești. (Iorga fusese avertizat că Șumuleanu și Cuza erau autorii acestei manifestări ofensatoare anti-Iorga). Iorga i-a înfruntat pe studenți. Așa cum comenta el ulterior
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
sau la New York, dar sînt convins că nu va ajunge acolo prin intermediul României"80. În februarie 1932, Iorga a organizat ca prim-ministru sărbătorirea împlinirii a două sute de ani de la nașterea lui George Washington. A convocat un public numeros la Ateneu, unde, de față fiind ambasadorul Statelor Unite, l-a omagiat pe "generalul cetățean", prezentîndu-l pe George Washington drept un exemplu demn de urmat de orice tînăr român 81. Iorga a luat permanent poziție împotriva legalizării jocurilor de noroc, a avortului și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
doc. 117. Vezi și Memorii, vol. IV, p. 77 155 "Neamul românesc", 26 ianuarie 1928 156 Memorii, vol. V, p. 244 157 BARSR, Corespondența lui N. Iorga, vol. 305, doc. 325 158 Dezvoltarea politică a poporului românesc (Conferință ținută la Ateneul Român, în noiembrie 1919), București, 1919 159 Memorii, vol. V, p. 99 160 "Neamul românesc", 17 mai 1922 161 "Neamul românesc", 3 noiembrie 1920 162 "Neamul românesc", 6 ianuarie 1921; 26 ianuarie 1921; "Neamul românesc", 15 februarie 1928 163 "Neamul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
, publicație apărută la Arad, lunar, din mai 1933 până în martie 1940, cu subtitlul „Revistă literară și culturală”, sub îngrijirea unui comitet de redacție alcătuit din membri ai Ateneului Popular arădean: Barbu Pompiliu, Gh. Ciuhandu, Al. Constantinescu, Eduard Găvănescu, Octavian Lupaș, Marcel Olinescu, Al. Negură, Mihail Păun, Isaia Tolan, Tiberiu Vuia. Din 1936 comitetul de redacție îi mai include pe P. Bogdan, Al. Filipaș, Gh. Moțiu, Petre Pascu, Șt.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287455_a_288784]
-
include pe P. Bogdan, Al. Filipaș, Gh. Moțiu, Petre Pascu, Șt. Popovici, I. Pogana, Ascaniu Crișan, Radu Cornel; secretar de redacție este Marcel Olinescu. Revista devine organul de presă al federațiilor societăților culturale arădene Astra, Institutul Social Banat-Crișana, Concordia și Ateneul Popular. Din 1937 subtitlul este „Literar-cultural-artistic”. Născută din inițiativa unor intelectuali arădeni dornici de a reprezenta și de a dinamiza viața spirituală din zona de vest a țării, H. are un program cultural, mărturisind chiar în primul număr intenția „de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287455_a_288784]
-
umple un gol în „beletristica acestui oraș”, inițiatorii publicației se declară „tradiționaliști” și îi iau drept călăuze pe scriitorii marcanți ai celor „trei mari orientări tradiționaliste: sămănătorism, poporanism, ortodoxism” (În loc de program). Rubricile obișnuite sunt „Carnet dobrogean”, „Cronica literară”, „Cronica teatrală”, „Ateneul popular”, „Cronica științifică”, „Reviste, ziare, cărți”, „Poșta redacției”, „Recenzii”, „Cronica măruntă”. Versuri semnează Liuben Dumitru, Laurențiu Georgescu, T. Moisescu, Dimitrie Batova, George Danubia (George Dan), Boris N. Deșliu ș.a., iar proză scriu Mircea Mărdărescu, Simeon Dumitriu, Dorin Moisescu, P. Deleanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289291_a_290620]
-
-șef și director. A debutat în 1951, cu versuri, la pagina literară a ziarului „Viața nouă” din Galați, colaborând mai târziu cu poezie, critică și eseuri la „Pagini dunărene”, „Tânărul scriitor”, „Viața studențească”, „Amfiteatru”, „Luceafărul”, „România literară”, „Contemporanul”, „Viața românească”, „Ateneu”, „Ramuri”, „Porto-Franco”, „Ziarul de duminică” ș.a. Debutul editorial l-a constituit volumul de poezii Roata, apărut în 1968. Au urmat Întoarcerile (1970), În așternerea văilor (1974), Poeme (1985), Păsări apocrife (1988) și selecția de autor Roata (1997); participă cu ciclul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
literară” (1989-2001), redactor-șef adjunct la „Cotidianul” (1991, 1995-1996), redactor-șef la „Zig-zag” (1993-1995) și la revista „Avantaje” (1996-1998), comentator politic, șef al Biroului din București al postului de radio Europa Liberă. Debutează la „Tribuna” în 1981. Mai scrie la „Ateneu”, „Luceafărul”, „Tomis”, „Tribuna” ș.a. Povestirile Casa și Tapetul îi sunt tipărite în volumul colectiv Desant ’83, iar prima carte, volumul de proză scurtă Maestrul de lumini, îi apare în 1985, fiind distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor și cu Premiul Fundației
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290138_a_291467]
-
1996, fiind în același timp și redactor-șef al publicațiilor „Limbă și literatură” și „Buletinul Societății de Științe Filologice”. În 1968 își ia doctoratul în filologie cu teza Sămănătorismul (Geneză, ideologie, reprezentanți). Colaborează, în afara publicațiilor pe care le conduce, la „Ateneu”, „Argeș”, „Convorbiri literare”, „Limba română”, „România literară”, „Tribuna învățământului” ș.a. Debutează cu volumul De la tiparnița lui Macarie la Combinatul Poligrafic (1959), un scurt istoric al tipografiilor din România. După o serie de studii dedicate clasicilor literaturii române, figurilor reprezentative ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287410_a_288739]
-
director a fost până la încetarea publicației, în 1910. Debutează cu versuri în „Jurnalu pentru toți” (1879), revistă scoasă la Iași de Emanoil Arghiropol. Diverse articole și încercări critice i-au apărut în „Convorbiri literare”, „Revista pentru istorie, arheologie și filologie”, „Ateneul român”, „Vieața nouă”, „Viața socială”. Cronicile și recenziile le-a semnat și cu pseudonimele D. Carpat, A. Costin, O. Leandru, O. Lian, Lucenzio, Nap, I. Nestor, Don Paez, D. Riveanu, El. Rovin, Sanzio, E. Serea, Silver sau Sirius. Către sfârșitul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288777_a_290106]
-
și costumele fac pliuri splendide (...)"130. Dacă la acest pitoresc balcanico-oriental care incorporează caterisirile istorice, trecutul princiar adesea deocheat și "lunga noastră serie de gospodari", s-ar mai adăuga "hainele de blană și coafurile slavo-orientale, de un pitoresc efect, mozaicurilor Ateneului, ar fi încă mai semnificative și strălucitoare, opuse luminii soarelui nostru!"131. Bachelin descoperea astfel în Bucureștiul fin de siècle un adevărat bazar oriental, al cărui soare meridional era diferit de cel al Luminilor franceze. Ultimul articol al lui Bachelin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de proiect care nu avea în vedere modelul artei populare, ci pe cel al tablourilor lui Eugéne Carrière și pictura lui în două tonuri, sepia și alb, cu efectul de grisaille. Pictorul revenea cu o cronică cu ocazia expozițiilor de la Ateneu, în 1908, unde expuneau printre alții și Eugène Carrière și Aman-Jean165. În articolul din 1905, artistul urmărea o formulă mai eclectică, ce includea ca modele Art Nouveau-ul profesat de Jiri Mucha sau decorativismul lui Luděk Marold, ilustrator a numeroase cărți
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
opere și nota care le circumscrie unei sensibilități simboliste unde religiosul este reinvestit estetic ca mistică difuză. În articolul "Din operile sculptorului Storck", publicat în martie 1908 în Viața Românească, Tzigara-Samurcaș remarca sarcofagul de bronz expus de Storck în rotonda Ateneului Român. Criticul sesiza influențe bizantine în câteva cazuri de monumente funerare concepute pentru familiile boierești. "În primul rând se impun capelele născocite într-un stil particular, cu reminiscențe bizantine de către d. Mincu, precum și acele ale talentatului arhitect Clavel"197. În ceea ce privește
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
simbolismului, mariaj care făcea parte atunci din gustul epocii 1900. "În culori suave, zâne și feți-frumoși evoluând printre copaci și flori, constituiau frumoase ilustrațiii de carte, dar nu încă pictură. Tot cam atunci el expune și un proiect pentru fresca Ateneului, plin de personaje legendare sau alegorice, concepute cam în același spirit decorativ-simbolic"221. Cele douăsprezece fete de împărat ilustrează elocvent în ce constă decorativismul simbolist. Totul concură la edificarea unei atmosfere feerice, fetele de împărat pășesc pe o suprafață-oglindă similară
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mister, de simboluri, în compoziția imaginilor sale domină un sentiment clasicizant)"225. În "Expoziția de pictură a d-lui Ștefan Popescu" din Adevărul, I. Teodorescu relevă caracterul subiacent mitologic sau folcloric al unei compoziții precum Muzica. Expoziția deschisă la Sala Ateneului durează din 19 noiembrie până pe 20 decembrie, iar pictorul expune 85 de lucrări. Criticul face un portret al artistului la tinerețe elogiindu-l pentru idealismul său, constantă a virtuților emblematice ale noii generații, care se transferă uneori și artei ei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
21 cm) nedatat (1917-1920) donat de Ion Pora în 1976 și reprodus în Minerva 266 din 20 mai 1910 și Adevărul 267 din 7 februarie 1910. În 1926268 se ivește din nou oportunitatea realizării unui monument dedicat poetului. Comitetul de pe lângă Ateneul Popular Păcurari din Iași invită o serie de sculptori, printre care și pe Paciurea, să realizeze o machetă a unei statui dedicate lui Eminescu. Regulamentul concursului era semnat chiar de Mihail Sadoveanu; și de această dată, Paciurea pierde concursul. Turnată
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Bednarik, a Cenaclului idealist pus sub patronajul prințesei Elisabeta și a viitorului rege Carol al II-lea. Expoziția din același an, pe care sculptorul o organiza după modelul Salonului de Toamnă de la Paris, se ținea în Salonul de Geografie al Ateneului Român în noiembrie, în prezența patronilor spirituali ai cenaclului și a reginei Maria, punând în valoare opera conducătorului Cenaclului idealist. Artistul studiase sculptura la școala de Arte Frumoase din București (1900-1903), studii urmate de doi ani petrecuți la Academia Julian
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
rămâne misterios, este greu de spus dacă aceasta vine în continuitatea temei păcatului mortal, ca blocare a discursului, dacă rămâne un gest cuprins într-o sferă mondenă sau are relevanță simbolică sugerând camuflarea unei dorințe interzise. Cu ocazia Expozițiilor de la Ateneu din 1908, pictorii români aveau ocazia să vadă la ei acasă tablourile senzualist-decorativiste cu tentă simbolistă ale lui Edmond Aman-Jean printre ai cărui elevi se numărau și Theodor Pallady și Nicolae Tonitza. Un tablou precum Confidență atrăgea atenția lui Apcar
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fizice, ci dimpotrivă, se încarcă de senzualitate și carnalitate. Este o floare sexualizată, o floare a răului, artificială și coruptă ca florile cu care se regizează seducția. În catalogul celei de-a doua expoziții a lui Th. Pallady ținute la Ateneu 370, apar listate printre compozițiile sale de factură simbolistă, Christ răstignit, Ispită, În infinit, Căință, Sirenă, Studiu pentru Cosinzeana, și numeroase tablouri cu subiecte florale, o parte dintre acestea, Kala albă, Kala și Iris, reflectând interesul pictorului pentru horticultura exotică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
reprezintă acordul unui ludic plasirist, campestru. Tumultul carnasier, febricitat al corpurilor care aglomerează scena camuflând corpul victimei intră în contrast cu aerul de expectativă dezolată a vampirului izolat. În cronica pe care i-o face lui Theodor Pallady cu ocazia expoziției de Ateneu din 1913, Arghezi sesizează poate cel mai bine dimensiunea simbolistă a erotismului figurilor feminine ale lui Pallady și ambiguitatea care o însoțește. Un animism în cheie simbolistă definește deopotrivă tabloul ca obiect animat și subiectul lui: Tablourile sale sunt ființe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se va vorbi de curentele noi în arta de alt-dată: Delacroix, Manet, Signac, autorul ar face și analiza modernismului actual, cercetându-l sub toate raporturile față de arta clasică de la Phidias până la P. de Chavanes(sic)"409. Cu ocazia Expoziției de la Ateneu, ținută în 1908, expoziție care-i avea printre invitații de seamă pe artiștii de sensibilitate simbolistă, Eugène Carrière și Aman-Jean, Francisc Șirato se pronunță în favoarea lui Kimon Loghi, speculând asupra temperamentului în artă nu l-am putea numi simplu, "talent
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
alegorii sunt reprezentate de o manieră eterată ca figuri ale visului, dar ele ar fi putut, rămânând, diafane, să aibă frumuseți și grații mai bine precizate"422. Expoziția la care face referire Bachelin are loc în noiembrie 1904, la Palatul Ateneului, "Expositia Kimon Loghi", unde sunt expuse 128 de lucrări. Pe prima pagină a catalogului se află un desen cu o femeie în maniera unei erotism Jugendstil, sub un șevalet cu pensule și culori. În fundal, un lac și flori decorative
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a operelor de artă românești la Expoziția Universală de la Paris din 1889, expoziție organizată de G.D. Mirea și Constantin Esarcu. Prima acțiune de anvergură întreprinsă de "Cercul Artistic" o constituie expoziția din iarna lui 1890 în sălile noului palat al Ateneului, cu 112 picturi, 27 de acuarele, pasteluri și desene și 23 de sculpturi. A doua expoziție, din februarie 1891, reunește și alți artiști, care vor da tonul secesiunii românești, iar în afară de Kimon Loghi, de Nicolae Vermont și Constantin Pascaly, expun
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Constantin Pascaly, expun și Ștefan Ionescu-Valbudea, Juan Alpar, Dimitrie Serafim, Titus Alexandrescu, Menelea Simonidi, Ion Voinescu, G. Popescu, G. Romeo, Nicolae Grant, Dolinski, Constantin I. Luncanu, Iacovencu reunind în total 170 de lucrări. La expoziția din 1893, tot în sălile Ateneului, apar și Constantin Aricescu, Constantin Artachino și Ștefan Luchian, toți aflându-se ulterior printre inițiatorii mișcării de secesiune. Nemulțumirile legate de recompensarea net superioară a unora dintre expozanții de la Salonul Oficial, deschis la data de 1 mai 1894, și patronat
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]