7,476 matches
-
liniștită, dragostea mea. N-arăți tu a cerșetoare și n-ai nici curajul necesar. Oricum, e peste puterile tale să ceri și ar fi cam târziu să înveți. Asta nu se învață de azi pe mâine, ca tricotatul, mersul pe bicicletă sau limbile străine... Trebuie s-o iei din pripă, cu stăruință, ți-am mai spus: ca să fii în stare să te umilești puțin, trebuie să te umilești mult. Să ceri o țigară, un ban, o pâine de la un necunoscut de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Îți face cu mâna, Îmi zise Rachel În vreme ce coboram pe strada principală. Mi-am răsucit gâtul ca să zăresc suvițele jamaicane ale lui Leggo dezvăluindu-i fața, În vreme ce se Întorcea pentru a-mi face cu mâna, Înainte să se Îndepărteze pe bicicletă În direcția Camden. După cum spuneam, e un cartier mic. — E drăguț, spuse Lesley entuziasmată. Cine e? — E cântăreț, am răspuns eu. Ceva gen indie rock. — Urăsc genul ăsta de muzică, se strâmbă ea. E atât de zgomotos! Dar el arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
succes numai cu caietul de dictări, catalogul era păzit ca secera și ciocanul. Întotdeauna mă întrebasem dacă secera și ciocanul într-adevăr existau, eventual suflate cu aur și puse la păstrare într-o vitrină cu sticla incasabilă. Așa cum există prima bicicletă și primul motor cu aburi, poate că exista și ciocanul cu care primul revoluționar îi zdrobise capul ultimului reacționar. Expresiile astea le auzisem la ora de istorie, acolo unde notele mele n-aveau nevoie de nici o lamă de ras. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mâna șiretul, și-a strecurat degetele în pantof și a început să-mi maseze piciorul. Roma. Privit din spate, tatăl meu arăta ca un actor italian. Unul faimos. Mai demult, văzusem un film cu un tată căruia i se furase bicicleta. El alergase ca s-o capete înapoi, bicicleta rămăsese furată, lui i se încovoiase dintr-o dată spinarea. Atunci se pornise o muzică tristă. Tata și fără muzică arăta frumos și lăsa un pic impresia că i s-a furat bicicleta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și a început să-mi maseze piciorul. Roma. Privit din spate, tatăl meu arăta ca un actor italian. Unul faimos. Mai demult, văzusem un film cu un tată căruia i se furase bicicleta. El alergase ca s-o capete înapoi, bicicleta rămăsese furată, lui i se încovoiase dintr-o dată spinarea. Atunci se pornise o muzică tristă. Tata și fără muzică arăta frumos și lăsa un pic impresia că i s-a furat bicicleta. Tatăl meu era cu adevărat un bărbat frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
bicicleta. El alergase ca s-o capete înapoi, bicicleta rămăsese furată, lui i se încovoiase dintr-o dată spinarea. Atunci se pornise o muzică tristă. Tata și fără muzică arăta frumos și lăsa un pic impresia că i s-a furat bicicleta. Tatăl meu era cu adevărat un bărbat frumos, chiar și privit din față. Drept ca soldații la defilare, fără burtă, cu părul puțin cărunt, un râs nemaipomenit și așa mai departe. Chestii din astea au trecere la femei. Mama era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
tremurau deloc. Atunci am știut că tații reușesc totdeauna. A aranjat niște cartonașe pe masă: „Cele de-aici, din stânga, sunt pentru mâncare, celelalte pentru dormit”, a spus el, iar eu mă gândeam: pun pariu că tatăl din film, acela cu bicicleta, n-ar fi izbutit să facă rost de mâncare și de dormit în trei ceasuri. Dar, la urma urmei, filmul fusese alb-negru, cei de acolo n-avuseseră bani nici pentru culori. Cu câteva luni înainte să plecăm în călătorie, tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
trei în sufragerie. Vinerea, mama avea totdeauna repetiție cu orchestra. Camera asta era, prin urmare, italienească. Scaunul de aici, dulapul de colo, zgomotele din stradă erau italienești, așa ca în filmele de vineri seara. Așa trăise bărbatul căruia îi furaseră bicicleta. Poate că acum eram la televizor și mama se uita la noi. Tata scosese din pachet brânza și feliile de pâine, iar pe cea cu unt mai mult mi-o dăduse mie, apoi plecase să se orienteze. „Dacă tata e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mare, aș fi avut un nume distins și i-aș fi strigat Annei „aspetta”. Așa, nu i-am spus nimic și ne-am dus fiecare în drumul lui. Signor Giovanni nu era îngrijorat, deși eu lipsisem atât de mult. Conducea bicicleta în sufragerie, stătea cocoțat în șa numai în maiou și pedala pe loc. Partea din față a bicicletei se mișca în sus și în jos, asta face bine la inimile mici. Signor Giovanni avea o problemă cu inima, așa cum unchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
spus nimic și ne-am dus fiecare în drumul lui. Signor Giovanni nu era îngrijorat, deși eu lipsisem atât de mult. Conducea bicicleta în sufragerie, stătea cocoțat în șa numai în maiou și pedala pe loc. Partea din față a bicicletei se mișca în sus și în jos, asta face bine la inimile mici. Signor Giovanni avea o problemă cu inima, așa cum unchiul meu avea o problemă cu alcoolul, iar eu o problemă cu mușchii. Însă bicicleta nu-i ajuta decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Partea din față a bicicletei se mișca în sus și în jos, asta face bine la inimile mici. Signor Giovanni avea o problemă cu inima, așa cum unchiul meu avea o problemă cu alcoolul, iar eu o problemă cu mușchii. Însă bicicleta nu-i ajuta decât lui. Ea n-are nici un efect în privința rachiului, altminteri i-aș fi putut trimite unchiului mai târziu, din America, o bicicletă de cameră. Signor Giovanni era leoarcă de sudoare și prietenos ca de obicei când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
așa cum unchiul meu avea o problemă cu alcoolul, iar eu o problemă cu mușchii. Însă bicicleta nu-i ajuta decât lui. Ea n-are nici un efect în privința rachiului, altminteri i-aș fi putut trimite unchiului mai târziu, din America, o bicicletă de cameră. Signor Giovanni era leoarcă de sudoare și prietenos ca de obicei când am intrat în locuința lui din subsol. Deasupra televizorului atârna un tablou cu Madonna. Ea ținea un copil în brațe. Copilul era dolofan și avea ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ar conduce congresele de partid și mama ar sta alături de el, ținându-l de braț. Apoi signor Giovanni și signora Maria, Paolo și Francesco s-ar muta la noi și ar renunța să fie capitaliști. Signor Giovanni ar pedala pe bicicletă în apartament împreună cu unchiul și, cine știe, poate că unchiului i-ar fi de folos. Atunci a intrat în cameră tata. Când tații se întorc seara acasă, ei au muncit toată ziua. În filmele americane vezi cum dimineața ei le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
strigă „Hi, honey” și friptura mai sfârâie în cuptor exact cinci minute. Dacă au fost pricepuți și au făcut rost de mulți bani, se mută cu toții într-o casă cu grădiniță în față, iar un băiat le aruncă din goana bicicletei ziarul de dimineață la ușă. Tata ducea un sac mare în spate și în urma lui venea Pietro, vecinul. Pietro era blond, cu ochii albaștri, avea pielea arsă de soare și tăbăcită, părea un marinar care o urmărise pe Moby Dick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
pe Sandro și abia pe urmă spuneai „ciao, amore”. Însă Pietro se ducea la bar totdeauna după ce strigătele de la el din sufragerie se domoleau. Și atunci nu bea cappuccino. Când a intrat în cameră tata, signor Giovanni a coborât de pe bicicletă, a luat un prosop și și-a șters broboanele de sudoare de pe frunte. Signora Maria și-a zvântat mâinile cu șorțul ei de bucătărie și a început să-i depene tatei povestea hoinărelilor mele din ziua aceea. Tata a lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
atât. Conștiința încărcată te face să nu te simți în largul tău în preajma celuilalt. Poate că mama și tata aveau conștiința încărcată. Signor Giovanni avea pieptul scobit și umeri înguști. Mergea puțin adus de spate. Cauza nu era pedalatul pe bicicleta lui din sufragerie, cauza era timpul. Sub puloverul nou părea că se ascunde un snop de paie, nu carne. Signora Maria i-a luat capul și l-a apropiat de buzele ei. L-a sărutat pe tâmple, zicând: „Giovanni, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
știa despre Anna. În asemenea clipe aș fi dorit ca tata să nu înțeleagă nici o boabă italienește. Poate acum trebuia să fug și eu, ca Huck și ca Tom. Precis m-ar fi căutat, cu camionul lui Pietro și cu bicicleta lui signor Giovanni. La rugămintea lui Paolo, papa s-ar fi arătat la fereastră și ar fi vorbit în mai multe limbi, chemând lumea să pornească în căutarea mea. Când în sfârșit ar fi dat de mine, eu aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
într-un asemenea caz, săruturile sunt diferite. Anna mi-a luat capul în mâini. „Lasă-l moale.” Mi-a dat un sărut cu gura închisă. N-am mai văzut-o niciodată pe Anna. Acasă, signor Giovanni stătea în sufragerie, pe bicicletă, și pedala. A aruncat o privire spre mine și a spus: „Ciao.” Signora Maria și-a șters repede mâinile cu șorțul ei de bucătărie, după care a vrut să afle cum a decurs totul. Ochii îi scânteiau. Niciodată nu fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
se plictisesc, caută un prilej de ceartă și îndată încep să se tăvălească în praf. Muzica devine dramatică, însă e altfel dramatică decât atunci când Maria se desparte de Giuseppe, sau tatăl din film aleargă după hoțul care i-a furat bicicleta. Atunci muzica îți sfâșie inima. Când doi se iau la bătaie, se sfâșie numai cămășile. Voisem să-i duc tatei scrisoarea, dar signora Maria n-o dăduse din mână, așa cum nu dădea niciodată din mână talonul de pensie, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
La Casa Albă, tata s-a oprit puțin, ca să privească orașul printr-o fereastră imensă. A văzut peste tot nori și ploaie. Stăteam în spatele lui și îl urmăream cu privirea. Încă mai avea ceva din tatăl acela căruia îi furaseră bicicleta, dar între timp parcă devenise mai sigur pe sine - ar fi fost grozav pe post de tovarăș în America. Am socotit în gând: în cinci ani, puteam avea cetățenia americană. Tata se născuse în 1933, deci în cinci ani ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
inima salutări.” „Adevărat?” am întrebat eu. „Signora Maria a plâns când mi-a dat scrisoarea pentru tine. Mi-a spus să am mare grijă de ea și să ți-o predau personal. Iar tata s-a gândit să-ți dăruiască bicicleta lui de gimnastică. Crede că va fi bun pentru mușchii tăi de la picioare.” „Dar îi trebuie pentru inimă.” „Nu mai are putere să calce pedalele”, a clătinat din cap Francesco și i s-au umezit ochii. „Obosește și își pierde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Ți-am pregătit o surpriză, dar trebuie să vii la mașină”. M-am luat după el. Când am ajuns la mașină, a ridicat capacul portbagajului și a dat la o parte câteva pături și saci de dormit. Dedesubt se afla bicicleta lui signor Giovanni. Francesco a tras-o afară și a așezat-o pe pământ, câțiva metri mai încolo. „Au vrut să ne-o confiște la vamă, dar ne-am luptat pentru ea ca leii. Deci acum e a ta. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ea ca leii. Deci acum e a ta. Trebuie să fii harnic și să te antrenezi mult, altfel toată osteneala ne-a fost degeaba. Pricepi?” Am încuviințat cu o mișcare din cap și m-am grăbit să mă urc pe bicicletă. În scurt timp, se strânsese iarăși lume în jurul meu - căci puțini avuseseră prilejul să vadă așa ceva - și toți doreau s-o încalce și să pedaleze. Eu am potrivit astfel ghidonul, încât la fiecare apăsare pe pedale el se lăsa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
târziu, și-au pierdut interesul și m-au lăsat singur. În stânga se întindea un câmp de floarea soarelui și, la marginea lui, pășteau niște vaci. În dreapta, cam o sută de metri mă despărțeau de ceilalți. M-am suit iar pe bicicletă și am citit rândurile signorei Maria. Dragă Alin, Eu și Giovanni ne gândim deseori la tine și la tatăl tău. Am primit scrisoarea voastră din România, așadar știm că v-ați întors din America. Poate așa e mai bine, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
noi de asemenea am dorit să știm cum îți merge cu sănătatea. Sper că te bucuri să fii din nou cu prietenii tăi. Sper să ne revedem. Maria Am auzit-o pe mama chemându-ne la masă. Am coborât de pe bicicletă și am dat fuga spre plajă. În timp ce mâncam, nu-mi luam ochii de la prețioasa mea bicicletă. Rămăsese singură lângă câmpul de floarea soarelui și n-aș fi dorit să-i vină cuiva vreo idee mai puțin onorabilă. A doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]