5,219 matches
-
singura mâncare pe care o detestă. Fran era la fel de nedumerită ca maică-sa. Dacă nu cumva taică-său regizase totul ca o formă subtilă de răzbunare, iar Fran nu l-ar fi învinovățit dacă o făcuse, atunci era cu siguranță bizar. Dar, pe de altă parte, avea dreptul la puțină excentricitate. Probabil că maică-sa exagera. Totuși fu cuprinsă de o ușoară neliniște. Capitolul 4 Secția pentru tratarea infertilității din Woodbury nu era deloc cum se așteptase Fran. Fără să vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
că asta ar fi stupid, dar ai fi ă - se fâstâci puțin și Fran se simți înduioșată - asta în cazul în care descoperim că ne potrivim, interesată de o relație serioasă? Asemenea cuvinte ar fi putut părea stupide sau chiar bizare, având în vedere că se cunoșteau de atât de puțin timp, dar sinceritatea evidentă a lui Laurence le transformă în ceva nespus de emoționant. Apetisantul calcan de Dover pe care îl adusese chelnerul i se răcea în farfurie. Doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
la ziar. — De ce? Fran simți deodată că îi transpiră mâinile, ca brânza înfășurată în folie de plastic. — Ce s-a întâmplat? — E vorba de taică-tău, din fericire, tonul ei era mai degrabă iritat, decât înspăimântat, se poartă și mai bizar în ultimul timp. Se îmbracă în costum când merge la culcare, uită ce-a zis acum o clipă. Și pleacă de nebun. Face lucrul ăsta frecvent. E a doua oară săptămâna asta. Și chiar în seara mea de bridge. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Laurence vreo asistentă drăguță și fără fasoane care să îl adore ca pe un erou și pe care Camilla s-o fi putut domina subtil? Dar Camilla nu spuse nimic când Fran sosi, cu răsuflarea tăiată, îmbrăcată într-un costum bizar de erou de pantomimă și, în loc să înceapă să discute despre nuntă, aduse imediat vorba despre taică-său și despre căminul unde fusese internat. Zău așa. Fran, însă, simți un fior de încântare văzându-l pe Laurence, calm și fermecător, îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
rău a fost cea care m-a cucerit. Se pare că nu-mi pot scoate scena asta din minte. Henrietta oftă adânc. — Du-te atunci. Deși trebuie să spun că gusturile tale în materie de tehnici de seducție sunt oarecum bizare. Își împinse prietena spre ieșire. — Du-te să-i spui, pentru numele lui Dumnezeu. N-are rost să încurci pe toată lumea. Laurence o să te omoare. Maică-sa o să aibă o cădere nervoasă. Dar or să-și revină. Poftim. Îi întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
avea nevoie. Încântarea de-a sta într-un hotel, chiar și într-unul atât de primitor și de nepretențios precum Cathedral Arms, îi trecuse deja după o zi. Le ducea dorul lui Ben și lui Ralph, care devenise în chip bizar un membru al familiei. Pentru numele lui Dumnezeu, îi era dor până și de Wild Rover. Însă nu și de obiceiul antisocial al javrei de a se împunge cu botul în pantoful lui la momente nepotrivite sau de-a trage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în două ziare din România, simultan cu lansarea sa în Le Figaro) dau măsura distanței între emergența ideilor/modelelor de la „centru” și asimilarea lor la „periferie”: primele texte literare futuriste din România apar abia în anii ’20... Deși geneza „paginilor bizare” urmuziene este situată de regulă în perioada 1907-1908, „premergătorul”, ale cărui texte circulau, se pare, informal în cîteva cercuri de boemă artistică și teatrală din perioada neutralității, a rămas un anonim pînă în 1922, cînd Tudor Arghezi îi publică trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
există. Ei nu caută decît forme noi pentru lucruri vechi. Pentru trecut nu pot avea decît respect. Dragostea și-o rezervă pentru viitor. Libertatea și individualitatea în artă, părăsirea formulelor învățate de la cei bătrîni, tendința spre ceea ce este nou, ciudat, bizar chiar, a nu extrage din viață decît părțile caracteristice, a da la o parte ceea ce este comun și banal și a nu da atenție decît lucrurilor prin care un om se deosebește de altul. Dacă tradiția literară găsește revoluționară culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ocrotește în revista sa și-l impune tuturor...” (Facla, an IV, nr. 84, 30 decembrie 1913, semnat Ion Eug. Vinea). La fel ca și N. Davidescu, B. Fundoianu sau Perpessicius, Vinea e un simpatizant al lui Rémy de Gourmont („arătare bizară și doctă de artist și savant, de cugetare conservatoare și totuși paradoxală și dizolvantă”). Într-un articol din 1922, îi combate pe „criticii zilei”, care deplîng dispariția autorității magisteriale: „E foarte vădit că cei ce confecționează lucruri și flori pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
său”. Un manuscris al acestuia - păstrat la Biblioteca Academiei - era intitulat „schițe și nuvele... aproape futuriste...”. Pe bună dreptate, Nicolae Balotă va sublinia faptul că, deși „atunci cînd Urmuz a cunoscut unele texte futuriste sau referitoare la futurism, «paginile» sale «bizare» erau alcătuite” (potrivit surorii sale, Eliza Vorvoreanu, Urmuz își compusese schițele în 1908 la Răchițele, jud. Argeș, iar în 1909, cînd apărea manifestul lui Marinetti, le citea familiei): „Citind fulminantele declarații ale lui Marinetti și ale acoliților lui, făcute acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și pînă acum, strigătelor de uimire ale obișnuinței bruscate urmau sancțiunile. Tăcerea, arderea pe rug sau retractarea, temnița și batjocura, aceasta însă rezervată îndeosebi delictelor literare și artistice. În cele din urmă, inovatorii sucombau sau triumfau (...). Astăzi însă (...) îndrăznețul și bizarul e primit cu un relativ calm, mult mai puțin propice zarvei de odinioară, căci fenomenul e de acum cunoscut și clasat (...). Cei pe care gloria efemeră de a mistifica și epata îi ispitește au dreptul să creadă că oamenii sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Darius Milhaud. Tragediana Dida Solomon a „performat” poezii de Ion Barbu. O altă actriță de succes, Lily Popovici, a pus în scenă versuri ale poeților germani Herwarth Walden și Lothar Schreier, iar comediantul George Ciprian a citit din „paginile bizare” ale lui Urmuz. Au fost citite, de asemenea, poeme de F.T. Marinetti, Ardengo Soficci, Max Jacob, Guillaume Apollinaire, Philippe Soupault, André Breton, Georges Linze, Tristan Tzara, Ion Vinea, Ilarie Voronca, Ludwig Kassak, Tàmas Aladar, Serghei Esenin, Scarlat Callimachi — un adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Vinea, Dada se născuse în România, cu contribuția lui (înainte de plecarea lui Tristan Tzara și a lui Marcel Iancu la Zürich), iar abstracționismul constructivist european își avea un precursor în Constantin Brâncuși. Tot Contimporanul semnalase - prin același Vinea — precursoratul „paginilor bizare” ale lui Urmuz. Bilanțul revistei ilustrează, pe de altă parte, atitudinea „anexionistă” a Contimporanului față de revistele avangardiste mai tinere (75 HP, Punct, Integral), dar mai ales față de adversara unu, minimalizată prin calificativul lapidar „de prozelitism”. Înainte-mergător și portdrapel al artei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dintr-însa basm abstract și dur (vezi creațiile Charlie Chaplin, frații Fratellini)”. Ideea filmului ca artă nouă producătoare de mituri moderne și de emoții colective se asociază cu o apologie a vitalității artelor „comice”, a carnavalului popular, și cu considerații bizare de genul: „Proletariatul a susținut entuziast cinematograful” (corespunzînd ideii din manifestul revistei: „Proletarii creează forme noui”). Nota bene, Ion Călugăru va publica, în 1933, prima monografie românească despre Charlie Chaplin, cineastul asupra căruia Mihail Sebastian conferențiase deja într-o întîlnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se substituie un individualism eretic, excentric, abnorm și amoral, cultivînd diferența radicală, ostil oricărui principiu de autoritate supraindividuală: „poeții școalelor moderne confundă această discretă incorporare a individualului cu etalarea lui ostentativă. Ei vor să cînte numai ceea ce este excepțional și bizar în făptura lor. Renunță la ceea ce este universal și normal, socotind că o individualitate se conturează numai prin elementele ei incoherente și excentrice. Cred că lirismul lor trebuie să fie alogic și amoral, pentru a-l distinge de cel tradițional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
decît doctrina și chiar mai valoroasă decît ea” și că ideologia ei este constructivismul; altminteri, „rețeta” duce la standardizarea și anonimizarea semnatarilor: „Numele autorilor aproape nu mai interesează. Variațiile sînt pe aceeași temă, un șir de cuvinte asociate ilogic și bizar, redate în versuri tipografice de diferite lungimi. Idei, simțiri — nu există. În schimb imagini pulverizate, cuvinte în dezordine, formule cabalistice, semne telegrafice, cutezări impudice — cîte doriți!”. Din păcate, ironia autorului degenerează aproape de fiecare dată în pamflet suburban și în medicalizări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se asociază cu intransigența dogmatică și cu un „colectivism”/anonimat al expresiei: „Tirania anarhicilor este cea mai sălbatică încătușare a libertății, deși aceasta e revendicată violent. Fiecare adept nou se simte fericit dacă activează în sensul și vederile maeștrilor”. O bizar de favorabilă propoziție despre Sașa Pană, animatorul de la unu („o inteligență acidă, ce-și difuzează activitatea în conducerea revistei, în articole redacționale, în schițe”), explicabilă doar prin relația de amiciție dintre cei doi, e urmată de expedierea la grămadă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a acestuia. Presiunea notorietății externe este, totuși, redutabilă. Ca toți negatorii fenomenului, criticul apasă asupra caracterului de „reclamă comercială” al Dadaismului și de inovare extravagantă în domeniul „modei” literare: „Curajul de a lansa o modă nouă, fie ea oricît de bizară, se pare că e mai prețuit decît însuși talentul. Literatura, ca și comerțul, are o latură viabilă prin reclamă. Datorită ei, d. Tzara a pătruns în conștiința marelui public european cu o ușurință și o impertinență deconcertantă”. Adăugînd în treacăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al artei bizantine”, autorul face o altă precizare importantă: „procesul de abstractizare în arta noastră plastică a fost temperat, echilibrat, lipsit de exagerări ridicule sau anoste, cum întîlnim în aproape toate numerele din Integral, Punct sau Contimporanul. Acestea cuprind (...) juxtapuneri bizare de planuri și linii sau automate umane care se înscriu într’o curbă ce pleacă dela trupuri ghilotinate sau spînzurate de suporturi și ajungînd pînă la acel cul glace din numărul estival al revistei unu”, asemănător celebrului „urinoir” (sub titlul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
abuziv la experiența din „Plumb”: „Dar mai ales, spuneam, e dureroasă absența dlui G. Bacovia. (...) «Bucăți de noapte» continuă în dimensiuni de concentrată avariție, nota de ironie prețioasă din «Scîntei galbene». Continuă și adîncește. (...) Ironie, simbol, ecouri enigmatice, un amestec bizar de atitudini de melodramă și pantomimă și, mai presus de toate, o artă a prozei, o cizelare a frazei și a periodului - tot atîtea însușiri cari fac din «Bucăți de noapte», în ciuda proporțiilor lor liliputane, o realitate fundamentală. Singura scuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rafinat al celor doi ilustratori de avangardă: Constantin Brâncuși și Victor Brauner: „Desenele, cu hieratic caracter de inscripții rupestre ale dlui C. Brâncuși și primitivismul de avizată școală a dlui Brauner completează în același stil aceste două plachete lirice”, iar „bizarele desene” ale celui din urmă la volumul Diagrame al lui Sașa Pană sînt considerate drept „cele mai inteligente șarje ale feminității, din vremea noastră” (Mențiuni critice II, ed. cit., 386). „Registratorul” Perpessicius a fost, între criticii importanți din România interbelică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unu („Urmuz premergătorul”). Peste decenii, Marin Mincu o va recupera teoretic, „din perspectiva unei istorii a formelor artistice”, în studiul introductiv la antologia Avangardismul poetic românesc. În numărul 1 al revistei Capricorn, chiar lîngă recenzia lui G. Călinescu despre Pagini bizare, Boz e prezent cu un studiu despre Mihai Eminescu, transformat ulterior într-un mic volum litografiat (Eminescu, încercare critică, 1932). Cele mai importante articole despre Urmuz ale criticului sînt „Jocul minții cu moartea”, în Excelsior, I, nr. 18, 4 aprilie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău (n.17 martie 1883, Curtea de Argeș - m. prin sinucidere, 23 noiembrie 1923, București) au fost elaborate prin 1907-1909 pentru amuzamentul mamei și al surorilor; în amintirile sale, fostul său coleg și prieten G. Ciprian citează un fragment „bizar”, încă naiv, compus de „Mitică” în perioada liceului, spre scandalizarea profesorului de fizică. La început ar fi fost deci - după cum va afirma și G. Călinescu mai tîrziu -, „un joc literar inteligent, pe care îl practică adolescenții isteți”. Se pare totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
peste puțină vreme, printr-o sinucidere misterioasă comisă în zona Șoselei Kiseleff. Din acest moment, începe un destin postum - el însuși „urmuzian” - pe care discretul, cvasianonimul autor nici nu ar fi îndrăznit să-l imagineze. Cele aproximativ 40 de „pagini bizare” salvate îl vor transforma, peste cîteva decenii, într-un clasic al literaturii de avangardă, beneficiar a mii de pagini exegetice, studiat în școli și universități, tradus în numeroase limbi de mai largă sau mai restrînsă circulație, precursor al tuturor „revoluțiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sosuri învechite pe care burțile moderne le digeră, dar nu le mai savurează. Opera lui Hurmuz n-aparține nici unui gen literar și tocmai de aceea e menit să ocupe un loc deosebit în literatură”; „Hurmuz e un constructor de personagii bizare (...) manechine (...) pline de o sevă nouă înăuntrul lor”. „Hurmuz nu biciuiește nici moravurile nici caracterele — conform criteriilor răsuflate — ci biciuiește firea în cutele ei cele mai intime. Hurmuz biciuiește sensul și rațiunea lucrurilor care în sine nu reprezintă și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]