KorAP: Find »[drukola/base=blond & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...122 123 124 ...198 >

4,944 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

Zapada încarcase crengile de copaci și acoperămintele caselor. Ghețușul trosnea sub pași și el trecea cu dânsa de braț... ea în scurteică cu guler de blană, roșie la față, capișonul alb de lână înconjura {EminescuOpVII 115} fața, fruntea. Ea era blondă, foarte blondă, cu părul ca un caier de cânepă și scurteica - oricât de groasă ar fi fost - accentua totuși liniile unei talii fine și mlădioase. O broască. Râdeau vorbind - adică mai mult râs decât vorbă. Cine nu-și aduce aminte

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
crengile de copaci și acoperămintele caselor. Ghețușul trosnea sub pași și el trecea cu dânsa de braț... ea în scurteică cu guler de blană, roșie la față, capișonul alb de lână înconjura {EminescuOpVII 115} fața, fruntea. Ea era blondă, foarte blondă, cu părul ca un caier de cânepă și scurteica - oricât de groasă ar fi fost - accentua totuși liniile unei talii fine și mlădioase. O broască. Râdeau vorbind - adică mai mult râs decât vorbă. Cine nu-și aduce aminte de tinereța

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
despre... istorie, geografie și alte lucruri folositoare da! se-nțelege, cât vrei dar o guriță, tu? pe nume? - niciodată! Așa ar fi și rămas - dar luna, luna! Luna lumina fața ei albă ca laptele cu obrajii roși și părul ei blond, foarte blond, care înconjura cu lux și fineță o față plină și râzătoare. Pe când el perora o temă de astronomie - indiferentă atât lui cât și ei - adecă pe când se necăjau unul pe altul, ea se uita la el fără să

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
geografie și alte lucruri folositoare da! se-nțelege, cât vrei dar o guriță, tu? pe nume? - niciodată! Așa ar fi și rămas - dar luna, luna! Luna lumina fața ei albă ca laptele cu obrajii roși și părul ei blond, foarte blond, care înconjura cu lux și fineță o față plină și râzătoare. Pe când el perora o temă de astronomie - indiferentă atât lui cât și ei - adecă pe când se necăjau unul pe altul, ea se uita la el fără să-l asculte

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici. Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puțin mai plină, părea că cere sărutări, nasul fin și bărbia rătundă și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât de frumoasă, capul ei se ridica

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și, îmbrățoșînd un trunchi, zise încet și c-un fel de ciudă: "Ieronim! te mușc! " Ea bătu cu pumnii în trunchiul de copac; apoi se duse-n odaia ei și, rupîndu-și cu furie pieptarul de catifea, încîlcindu-și părul atât de blond, ea se uita în oglindă cu ochii înecați de lacrimi și cu buzele tremurătoare. Apoi se aruncă în pat și șoptea încet, foarte încet și înecată de suspinuri, cuvinte dulci, nepomenit de dulci și dezmierdătoare, pintre cari străbătea numai un

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
copilă. - Eu, deschide fereastra, nu e nimeni pe strade, nu te poate vedea nimeni, ș-apoi chiar de te-ar vedea... Fereastra se deschise încet, perdeua se dede într-o parte și dintre creții perdelei apăru, frumos și palid, capul blond al unui înger. Luna ardea drept în față, astfel încît ochii ei albaștri străluceau mai tare și clipeau ca și loviți de razele soarelui. Sub alba haină de noapte, de la gât în jos, se tradau boureii sânilor, iar mânuțele și

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
la iubita mea din lună, căreia[-i] povestii toate ce făcusem ". lubitei mele îi făcui haina de-un gaz albastru, deși străveziu ca aerul, prin care se rădica ea în albeța cea strălucită a rotundelor sale membre; în părul ei blond așezasem o citadelă de diamante, sânul ieșea vergin, rotund și mic din haina decoletată? astfel ne primblam, eu cu mâna în jurul gâtului ei, prin umbroasele și balsamatele dumbrăvi ale lunei, pe lângă adormitele lacuri, pe lângă plîngîndele izvoare, și numai privighetori cu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
dar o guriță, un tu, un pe nume... dulce - asta? niciodată! Așa ar fi și rămas, dar, ah, luna! luna! Luna lumina, roșind fața lui brună, și strălucind părul negru, aurind cu dulceață fața albă ca laptele și părul ei blond - cenușiu ce încadra cu lux și finețe totodată fața ei plină și rîzîndă. Pe când el perora cu stricteță o temă de astronomie, indiferentă, atât lui cât și ei, adică pe când se chinuiau reciproc, ea se uita la el fără să

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici. Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puțin mai plină, părea că cere sărutări, nasul fin și bărbia rotundă și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât de frumoasă, capul ei se ridica

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
grădină. Apoi se întoarse și, îmbrățoșînd un trunchi, zise încet și c-un fel de ciudă: Ieronim! Ea bătu cu pumnii în trunchiul de copac, apoi se duse-n odaia ei și, rupîndu-și cu furie pieptarul, încîlcindu-și părul atât de blond, ea se uita în oglindă cu ochii înecați de lacrimi și cu buzele tremurătoare. Apoi se aruncă în pat si șoptea încet, foarte încet și înecată de suspinuri, cuvinte nepomenit de dulci și desmierdătoare printre cari străbătea numai un nume

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici. Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puțin mai plină, părea că cere sărutări, nasul fin și bărbia rătundă [rotundă] și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât de frumoasă, capul ei se

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și, îmbrățoșînd un trunchi, zise încet și c-un fel de ciudă: Ieronim! te mușc! Ea bătu cu pumnii în trunchiul de copac; apoi se duse-n odaia ei și, rupîndu-și cu furie pieptarul de catifea, încîlcindu-și părul atât de blond, ea se uita în oglindă cu ochii înecați de lacrimi și cu buzele tremurătoare. Apoi se aruncă în pat și șoptea încet, foarte încet și înecată de suspinuri, cuvinte dulci, nepomenit de dulci și desmierdătoare pintre cari străbătea numai un

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și, cu totul în prada impresiunei ei, țineam încă ochii strâns închiși. Când mă deșteptai din reveria mea, fereastra susă a palatului era închisă, în salon întuneric, și sticlele ferestrei străluceau ca argintul în alba lumină a lunei. Aerul era blond * și văratec, iar razele lunei, pătrunzând în camera lui Toma, izbeau fața sa, cu care era el culcat în sus. Ea era mai palidă decât altă dată și mi se părea că două raze ale lunei aureau două mici lăcrimioare

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de lemn, patul nelustruit, într-un colț un piano. Pe-un scaun ședea un bătrân, pe pat zăcea o fată cu ochii jumătate închiși, lângă piano ședea altă fată. Cea care zăcea pe pat era d-o frumusețe rară. Părul blond bătea în cenușiu - fața sa albă ca bruma, ochii săi mai negri decât mura sub niște gene lungi, blonde, și sp [r ]încene subțiri, trase și îmbinate. Buzele ei tremurau o rugăciune, ochii săi se întredeschideau din când în când

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
fată cu ochii jumătate închiși, lângă piano ședea altă fată. Cea care zăcea pe pat era d-o frumusețe rară. Părul blond bătea în cenușiu - fața sa albă ca bruma, ochii săi mai negri decât mura sub niște gene lungi, blonde, și sp [r ]încene subțiri, trase și îmbinate. Buzele ei tremurau o rugăciune, ochii săi se întredeschideau din când în când, tâmplele sale băteau încet. Un braț de-o albețe vergină ca cea mai curată marmură spânzura în josul patului, pe când

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
în urmă, el, deși cu inima sfâșiată, deși cu sufletul turbure, însă cu fruntea sa de artist etern senină, nu te lăsa să întrevezi nimica. Eu, din contra, care văzusem figura frumoasă a acelei fiice a pământului, a acelui înger blond, eu îl visam zi și noapte, și mi se părea că atuncea când îngenuncheam la o icoană neagră de lemn din biserica noastră, când dascălul murmura în strana lui rugăciuni într-o limbă veche și mai mult slavă, pe când preotul

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
mohorâta roșie icoană a Maicei Domnului din iconostas lua conture din ce în ce mai albe, fața sa cea ștearsă și nențeleasă devenea ca suflată de-argint trandafiriu, părul său acoperit de maramă brodată cu aur părea că undoia în lungi și dezordinate bucle blonde ca aurul, ochii săi stinși de vreme păreau că lucesc ca două flori vinete, iar buzele sale sânte, galbene și închise păreau, rozate, a murmura vorbe, pe când haina cea plină de falduri și roșie devenea în ochii mei painjeniți albă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
văzui, ea se așeză molatecă pe genunchii mei și-mi sărută ochii mei, ce se închideau de-o visărie profundă, căci nu-mi venea a crede că e ea, fantastica zână a visurilor mele îndelungate. Îi luai capul ei cel blond între mâinile mele și privii la el. Ce trist era acel cap, ce palidă fața aceea, ce înfundați acei ochi albaștri! - Poesis, zisei, ești nenorocită? Ce palidă ești, copilul meu! Tu suferi? Tu plîngi! - O, dac-ar fi să plâng

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
frumos ești tu în astă sară. Părul tău pare a fi de eben și ochii tăi diamanți negri! Ce frumos e iubitul meu... iubitul meu? Nu al meu... - Nu al tău, Poesis?... Tu nu ești a mea, îngerul meu cel blond? Aide, poate c-ai plâns unde - am lipsit atâta vreme, de-aceea oare să nu mai fiu al tău? Poesis, această patrie va fi a mea, ca și a inimicilor noștri; atunci tu vei fi femeia mea, frumoasa mea femeie

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
rochie lungă de matase neagră, o față palidă încadrată de păr de aur, față cunoscută mie, puteam să n-o recunosc?... Era ea... Poesis!... Cu toate astea nu putea să fie ea. Paloarea mortală ca aceea a păretelui, părul cel blond, fața era a ei... dar ea în acea pompă?... Ea, așa de săracă?... Dar în trăsura a doua? Cine era! Doi dandy din cei mai corupți ai orașului, cari râdeau în convoiul mortuar, îmbrăcați cu pantaloni de călărie strâmți, cu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
viu în adevăr. Era Sofia. Părul ei cel cenușiu, adunat într-o coroană ca o citadelă pe frunte, ochii ei profunzi, negri, străluciți, fața ei musculoasă și palidă, buzele subțiri și vinete... era Sofia... în toată frumusețea ei cea originală... blondă, pe care numai Sudul o cunoaște... Ioan își împreună mînile și se uită în estaz la acel portret mare ca-n viață... Ochii săi ardeau, buzele lui tremurau, eu stam speriat, uimit și mă uitam nencrezut de realitate la această

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
aminte parc-ar fi acu. Cu țundra îndoită pe la grumaz și dinainte, asta [fel] încît pieptul alb se vedea sub cămașa de in, fața palidă, dar dulce și plină de bunătate, ochii mari, albăstrui priveau cu melancolie, iar părul cel blond și lung i cădea pe umeri, acoperit de-o largă pălărie neagră... Era într-adevăr frumos ca o femeie, blond, palid, interesant. - Parcă ești o fată! îi zisei, strîngîndu-l la piept. - Și tu parcă ești un băiat, zise el râzând

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cămașa de in, fața palidă, dar dulce și plină de bunătate, ochii mari, albăstrui priveau cu melancolie, iar părul cel blond și lung i cădea pe umeri, acoperit de-o largă pălărie neagră... Era într-adevăr frumos ca o femeie, blond, palid, interesant. - Parcă ești o fată! îi zisei, strîngîndu-l la piept. - Și tu parcă ești un băiat, zise el râzând nebunește. Dar strânsoarea cea rece și tare a mînei lui atât de micuțe îți dovedea că [ai] a face cu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
fața apei lucii, care tremura ca o unduioasă oglindă de argint, dar în fundul apei clare zăcea capul cel frumos al junelui. Apa, curgând, curățise și dusese cu sine scursurile {EminescuOpVII 218} de sânge, astfel încît nu rămase decât capul cel blond, palid, c-o față alba ca argintul, cu buze vinete ca porumba, cu ochii cei mari închiși și cu parul moale plutind și răsfirat în undele apei. Fața cea palidă și slaba părea că surâde. Luai apă în pumni și-

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]