3,311 matches
-
luare-aminte, acoperi din nou cuibul și alunecă ușor pe apă. Așteaptă rața! ne lămuri moș Vuia. Deodată rățoiul deveni foarte atent. Sucea capul în toate părțile. Clipea des, asculta... — Ce i s-a întâmplat, moș Vuia? Vine vulpea! Într-adevăr, botul iscoditor al vulpii se ivi pe mal. — Moș Vuia, noi gonim vulpea! — Ba, să faceți bine și s-o lăsați în pace! Păi, o să sfâșie rățoiul, zic eu. — Și-o să mănânce ouăle! adăugă și Ilieș. N-avea frică, știe rățoiul
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
că eu nu pot să mă cațăr? Fii cuminte, vezi că gheața s-a cam înmuiat! Unde te duci? Mureș! Aici! Mureș, te bat! Dar de bătut nu-l bate, nici chiar atunci când cățelul se întoarce cu o vrabie în bot și începe s-o jumulească. ─ Piu, piu! face vrabia. Iliuță îi smulge pasărea din bot și i-o flutură pe dinainte, țipând. ─ Cum! Tu, ditamai dulău, să te pui c-o vrăbiușcă! Să piei din ochii mei! Nu mai vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
înmuiat! Unde te duci? Mureș! Aici! Mureș, te bat! Dar de bătut nu-l bate, nici chiar atunci când cățelul se întoarce cu o vrabie în bot și începe s-o jumulească. ─ Piu, piu! face vrabia. Iliuță îi smulge pasărea din bot și i-o flutură pe dinainte, țipând. ─ Cum! Tu, ditamai dulău, să te pui c-o vrăbiușcă! Să piei din ochii mei! Nu mai vorbesc cu tine niciodată! Niciodată! Nici nu vreau să te văd, răule ce ești! Ființă oribilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
unii se adăpostesc de crivățul subțirel ce despică osul în refugiul de metal și sticlă ridicat în mijlocul zăpezilor. Într-un colț s-a încolăcit un câine, din cei cu blana albă, mițoasă, de berbece. Câinele doarme temeinic în ea, cu botul vârât între labe și coada împăturită dedesubt. E dulău de treabă, cu o fire blândă. Chiar întărâtat prin vreo haită de maidan, acest câine care latră gros și rar nu va mușca totuși niciodată, nu el, pe oaspetele întârziat ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
o fi simțit leul Înainte să se repeadă la ei, nici când lovitura incredibilă a glonțului de 505, care la viteza cu care pornea din țeavă Îl izbea cu o greutate de două tone, nici când glonțul Îl lovise În bot, nu știa nici ce-l făcea să meargă Înainte și după aceea, când a doua lovitură zdrobitoare Îi sfărâmase coapsele și el se tot târa spre lucrul acela bubuitor și zdrobitor care-l terminase. Wilson știa câte ceva despre asta, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și atunci mașina se apropie și mai mult, săltând de parcă ar fi trecut peste-un șanț, și el putu să vadă uriașa masă zvâcnindă a bivolului și noroiul agățat de firele rare de păr, umflătura imensă unde se-mbinau coarnele, botul cu nări imense Întins Înainte, și atunci ridică pușca, dar Wilson Îi strigă „Nu din mașină, idiotule!“, și lui nu-i era frică de Wilson, Îl ura doar. Atunci se auzi scârțâitul frânelor și mașina derapă Într-o parte, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lui mare; mutându-și atenția pe ceilalți doi, care continuau să alerge, trase În cel mai din față și-l nimeri. Mai trase o dată, fără să-l atingă, dar auzi bubuitul carabinei lui Wilson și bivolul alunecă și căzu-n bot. — Trage-n celălalt, Îl auzi pe Wilson. Așa da, asta se numește să tragi, la dracu’! Dar celălalt Își continua galopul lui constant și Macomber nu-l atinse, trase alături, stârnind praful, iar Wilson rată și el, ridicând un nor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În timp ce-și strângeau mâinile rânjindu-și, se auzi urletul sălbatic al băiatului și-l văzură ieșind din tufiș cu pași laterali, rapid ca un crab, și bivolul se repezi la ei, șiroind de sânge, cu fălcile Încleștate, cu botul Întins În față; ataca, privindu-i cu ochii lui mici, ca de porc, injectați. Wilson, care era În față, Îngenunche și trase, iar Macomber trase și el, zgomotul carabinei sale fiind acoperit de bubuitul armei lui Wilson, și văzu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Spania ar fi un matador. Și ție, care mai ești și de la țară, ți-ar fi și mai frică. — Ba nu, zise Paco. Prea făcuse de multe ori În gând chestia asta. Prea de multe ori văzuse el coarnele taurului, botul lui umed, urechile care-i tresăreau, apoi capul care se apleacă și atacul, tropăitul copitelor și taurul Înfierbântat trecând pe lângă el, În timp ce-și rotea capa, atacând din nou În timp ce el Își rotea iarăși capa, apoi iar și iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pe loc În curentul de apă, ajutându-se de aripioarele vălurite. În timp ce-i privea Își schimbaseră poziția făcând niște unghiuri rapide, numai ca să rămână imobili În curentul rapid. Nick Îi privi mult timp. Îi privi cum stăteau pe loc cu botul Înfipt În curent, mulți dintre ei stând unde apa era mai adâncă și curgea mai repede, ușor distorsionați, așa cum Îi vedea el În adânc, sub suprafața sticloasă și convexă a apei. La suprafață, apa se-mpingea ușor, umflându-se peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
dincolo de coarne și să-l ucidă. Nu se gândea la spadă, nu la cum o să-l ucidă. Își gândea În primul rând pașii. Dar imaginile veneau peste el. Înaintând, atent la picioarele taurului, Îi atraseră atenția, Într-o succesiune, ochii, botul umed și deschiderea largă a coarnelor care ținteau În față. În jurul ochilor, taurul avea niște cearcăne ușoare. Își ținea ochii pe Manuel. Simțea că o să-l facă praf pe micuțul ăsta cu fața palidă. Acum, oprindu-se-n loc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
o lovitură și se trezi luat pe sus. Apăsă pe sabie când se Înălță și trecu peste taur, dar sabia Îi zbură din mână. Căzu la pământ și taurul era peste el. Întins pe jos, Începu să-l lovească În bot cu papucii din picioare. Îl lovea și-l lovea și taurul era pornit asupra lui, coarnele ratându-l Întruna din cauza agitației, lovindu-l mereu cu capul, Înfigându-și coarnele-n nisip. Lovind Întruna, ca un tip care ține mingea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
să alerge... Cuprins de groază, se ridică în două picioare nechezând și sforăind cumplit!... Se zbate ca în fața unei fiare. Lanțul nu cedează! Dedodată se încordează ca un arc și cu toată puterea zvâcnește înainte... Căpăstrul îi zdrobește carnea de pe bot. O pocnitură scurtă și... se rostogolește în afara cercului de foc... se ridică fulgerător și țâșnește ca nebun galopând în neștire... Cu sângele șiroind din rana largă făcută de căpăstru pe bot aleargă... aleargă... Calcă pe bucata de lanț ce o
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
toată puterea zvâcnește înainte... Căpăstrul îi zdrobește carnea de pe bot. O pocnitură scurtă și... se rostogolește în afara cercului de foc... se ridică fulgerător și țâșnește ca nebun galopând în neștire... Cu sângele șiroind din rana largă făcută de căpăstru pe bot aleargă... aleargă... Calcă pe bucata de lanț ce o târâie după el, se împiedecă gata să se dea peste 108 cap, dar nu se oprește... Galopează ca scăpat din ghearele unui monstru”... Toaibă s-a cutremurat și-a trecut dosul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
un nechezat așa cum îl știa el a răsunat în fundul grajdului. Acum nu mai avea nici o îndoială. Era al calului lor... Dintr-un salt a trecut pragul. În fața ochilor... Doamne! - cu părul din coamă și coadă pârlit, cu sânge închegat pe bot, dar cu ochii blânzi și gungurind - l-a primit calul lor întinzând botul spre mâna lui. „Ți-ai întors fața către noi păcătoșii, Doamne?” Dominat de acest gând, a îngenuncheat și a sărutat botul însângerat al calului îngânând vorbe de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
avea nici o îndoială. Era al calului lor... Dintr-un salt a trecut pragul. În fața ochilor... Doamne! - cu părul din coamă și coadă pârlit, cu sânge închegat pe bot, dar cu ochii blânzi și gungurind - l-a primit calul lor întinzând botul spre mâna lui. „Ți-ai întors fața către noi păcătoșii, Doamne?” Dominat de acest gând, a îngenuncheat și a sărutat botul însângerat al calului îngânând vorbe de alint și întrebând mereu: „Te doare tare, dragul tatii? Te doare?”... Ca și cum i-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
coadă pârlit, cu sânge închegat pe bot, dar cu ochii blânzi și gungurind - l-a primit calul lor întinzând botul spre mâna lui. „Ți-ai întors fața către noi păcătoșii, Doamne?” Dominat de acest gând, a îngenuncheat și a sărutat botul însângerat al calului îngânând vorbe de alint și întrebând mereu: „Te doare tare, dragul tatii? Te doare?”... Ca și cum i-ar fi înțeles vorbele, calul gungurea mereu dând din cap. Ia să-ți aducă tata ovăz și apă. Parcă nici nu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și una cu ovăz. În timp ce calul a băut apă și apoi a început să ronțăie la ovăz, Toaibă a pus mâna pe țesală și l-a curățat de scaieți și de funingine. I-a scos căpăstrul și i-a spălat botul însângerat. Ei. Acum altcum stăm de vorbă. Arăți și tu a cal de soi. Stai să aduc niște rachiu să ștergem rana, că ferească Dumnezeu... Îi mai obrinti și necazu-i gata... A turnat rachiu în palmă și a aplicat-o
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
altcum stăm de vorbă. Arăți și tu a cal de soi. Stai să aduc niște rachiu să ștergem rana, că ferească Dumnezeu... Îi mai obrinti și necazu-i gata... A turnat rachiu în palmă și a aplicat-o pe rana de pe bot. Calul a tresărit sforăind. Gata, băiatule! Gata! A trecut usturimea. Ca mâinepoimâine mergi la fete... ha ha ha! S-a așezat pe marginea ieslei. Cu o mână în coama calului, asculta cum acesta ronțăie ovazul. După o vreme, a vorbit
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
urmărește destinul Imperiului pe care acum vrei să-l conduci. — Eu? Vitellius luă un os de pe masă și îl aruncă unui câine care semăna cu un lup, întins lângă foc. Câinele adulmecă osul, dar nu-l atinse; se așeză cu botul pe labe. Îl fixa pe Vitellius cu ochii lui sălbatici. — Sunt guvernator, și asta îmi e de-ajuns. — Nu-i adevărat. Nu-ți e de-ajuns faptul că ești guvernator, așa cum lui Galba nu-i ajungea faptul că guverna Hispania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius îi dădu una gladiatorului, care era așezat pe o grămadă de paie, cu spatele sprijinit de perete. Flăcăruia unei lămpi atârnate de o bârnă lumina chipurile celor trei bărbați. — Bea, spuse Valerius mângâindu-l pe Lurr, care își pusese botul pe genunchiul lui. Când am auzit glasul ăla... Aș vrea să-l omor. Gladiatorul duse cupa la gură și bău cu înghițituri mari. — Deci l-a cumpărat pe Skorpius. L-am văzut luptând. E o fiară, un monstru. Din fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prea multe întrebări, centurionule, zâmbi Antonius. În ce mă privește, ca soldat am respectat întotdeauna înțelegerea dintre Romulus și Marte. Dacă ai fi tu la comanda legiunii, i-ai fi alungat de mult pe barbarii ăia - Errius puse mâna pe botul calului. Nu-i așa? În loc de răspuns, Antonius arătă spre signum manipularis pe care un signifer îl ducea sus, deasupra capetelor soldaților care mărșăluiau. Soarele strălucea pe mâna de fier argintat aplicată la capătul bățului și înconjurată de o cunună de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care mergea printre soldați și se afla atât de aproape, încât ar fi fost de-ajuns să-l strige... — Taci... Nu te mișca, îi zise Titus. — E frig. — Te încălzește câinele. Într-adevăr, Lurr stătea lipit de stăpânul lui, cu botul vârât în pătura de blană. — Naiba s-o ia de ferrea! - glasul mânios al unui soldat se auzi limpede dinspre câmpie. Bucățile astea infernale de piele... Or fi bune să lege între ele plăcuțele de fier ale armurii, dar ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fuseseră depuse colierele de chihlimbar pe care îi plăcea să le poarte, panglicile albe cu care își lega părul și sandalele, pentru a putea să treacă pragul și să străbată drumul spre lumea de dincolo. Lurr stătea lângă catafalc, cu botul pe labe. Nu se ridicase când Valerius intrase în sat împreună cu Julius Civilis și oamenii acestuia. Nu se mișcase nici măcar când Valerius trecuse prin fața lui. Julius Civilis îl pusese pe Valerius să se așeze alături de el, în coliba aflată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prietenul său: — Vii cu mine? Luă săculețul cu bani. Mergem la fratele tău. Valerius clătină din cap. — Eu am altă călătorie de făcut. Mă duc în Gallia. Lurr, care stătea în ușa colibei, întoarse capul spre Valerius, apoi își puse botul pe labe și continuă să fixeze lămpița din fața urnei din lemn de paltin în care se afla cenușa Velundei. PARTEA A DOUA 20 Vânzătorul de melci își lăsase coșurile la umbra castanilor, pentru a le feri de soarele acelei zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]