KorAP: Find »[drukola/base=bucată & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...122 123 124 ...1275 >

31,862 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321

i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscariotul (’Eke‹nÒj ™stin ú ™gë b£yw tÕ ywm...on kaˆ dèsw aÙtù. b£yaj oân tÕ ywm...on șlamb£nei kaˆț d...dwsin ’IoÚdv S...mwnoj ’Iskariètou..)”. După înghițirea bucății de pâine, „atunci a intrat în el și Satana” (kaˆ met¦ tÕ ywm...on tÒte e„sÁlqen e„j ™ke‹non Ð Satan©j). Isus adaugă porunca, uitându-se doar la Iuda: „Ceea ce ai de făcut (exact: ce faci) fă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
că arhiereii au cumpărat terenul, numindu-l „țarina sângelui”; Luca, dimpotrivă, afirmă că Iuda însuși l-a dobândit înainte de „a crăpa” și că din cauza morții sale „toxice” locul a fost botezat ca atare. Elementul comun este numele: „țarina sângelui”. Probabil bucata de pământ purta deja numele respectiv, iar evangheliștii nu fac decât să speculeze relația dintre toponim și fapta lui Iuda, fiecare propunând o versiune conformă cu propria teologie 43. * În finalul „dosarului Iuda” oferit de Noul Testament aș dori să invoc

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău”. Origen pleacă de la versetul paulinic pentru a dezghioca misterul trădării lui Iuda. Diavolul țintește în inima ucenicului când acesta bâjbâie între credință și necredință. Scena hotărâtoare se petrece la Cină: Isus îi oferă „bucata de pâine”, dar Iuda o refuză, spune Origen. Prin acest refuz al darului special făcut de Isus într-o împrejurare specială, lui Iuda i se retrag toate darurile spirituale primite până atunci, inclusiv pacea sufletească. Origen citează aici Luca 10

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
mulțime de vite negre și albe (patriarhii de dinainte de potop). La un moment dat, un astru (Lucifer) pică din cer, urmat de alții. Din împreunarea lor cu vitele de pe pământ apar elefanți, cămile și măgari. Elefanții încep să sfârtece în bucăți taurii, apoi se mănâncă între ei. Imediat după aceea, șapte „ființe luminoase”, cu chip de om (arhanghelii) ies din cer. Trei îl iau pe Enoh de mână și-l urcă în vârful unui turn imens, de unde acesta vede ce se

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
asupra ei. Autorul fructifică o informație aparent neutră din Geneza (15,10), referitoare la animalele pe care Abraham urma să le sacrifice. Spune textul biblic: „și a luat Abraham toate aceste animale, le-a tăiat în două și a pus bucățile una în fața alteia; iar păsările nu le-a tăiat”. Păsările (turturica și porumbelul) sunt așadar cruțate. De acest amănunt se agață autorul nostru pentru a-și justifica voiajul ceresc descris în paginile următoare. După isprăvirea sacrificiului, îngerul însoțitor, Iaoel, îl

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
și imediat. Faptul că decenii de-a rândul Părinții au ezitat să o preia în canonul oficial și definitiv al Bisericii dovedește că situația ei a fost ambiguă de la bun început și că a continuat să fie ambiguă o bună bucată de vreme. Dacă Marcion sau gnosticii păgânizanți ar fi biruit, probabil astăzi nici n-am avea știre de existența unei asemenea cărți creștine. Faptul că Biserica a acceptat-o în cele din urmă printre canonice merge mână în mână cu

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
transforme zi de zi. Căci în domeniul sufletesc, ca și în cel fizic, nu poți face nimic cu formule generale. Precum nu poți săpa o grădină făcând un gest general, chiar dacă l-ai repeta mereu, ci trebuie să te apuci bucată cu bucată, folosindu-te de mișcări precise și pricepute, și precum nu cresc florile în ea repezind asupra ei un val de bunăvoință, ci purcezând de fiecare dată la lucrări amănunțite și delicate, așa și în domeniul sufletesc; n-ajunge

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
de zi. Căci în domeniul sufletesc, ca și în cel fizic, nu poți face nimic cu formule generale. Precum nu poți săpa o grădină făcând un gest general, chiar dacă l-ai repeta mereu, ci trebuie să te apuci bucată cu bucată, folosindu-te de mișcări precise și pricepute, și precum nu cresc florile în ea repezind asupra ei un val de bunăvoință, ci purcezând de fiecare dată la lucrări amănunțite și delicate, așa și în domeniul sufletesc; n-ajunge să-i

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844

așteaptă. Când subiectul a apărut, au fost atât de mirați încât unii mai-mai ar fi vrut să dea foile de brumă albe ca la început. Dar nu se face. Și au început să se gândească timp aveau, oricum. La o bucată de vreme, a apărut scris pe foaie un indiciu ajutător: orice scrieți, e bine. Și așa, unii au scris: "iertare", alții "iubire", alții "jertfă", alții "ascultare", alții "cuvânt", iar cel mai înțelept, care avea în jurul capului o aureolă ca soarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
pe nisipul înghețat, sub cerul care se lumina încet cu strălucirea zorilor. Când s-au ridicat să privească după ciudatul lor tovarăș, pe țărm nu mai era nimeni doar resturile corăbiei lor, zdrobită de stânci. Lângă ei se afla acea bucată de catarg în formă de cruce, pe care luminau aprinse nu una, ci șapte lumânări câte haruri dăruiește omului Duhul Sfânt. Era zi, ajunseseră la țărm, trăiau. Era Ziua Nașterii Domnului. Veniseră să-și respecte promisiunea. În ziua în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
pe pământ. Stătea acolo, într-o grămadă de pietre știți cum sunt pietrele de munte: rotunde, șlefuite de apă, albe-cenușii, unele roșcate... așa erau și astea. O grămăjoară de pietre și ceva strălucea acolo. Am spus c-o fi o bucată de mică (doar pietrele de la noi aveau foi întregi de mică în ele)... dar hai să ne uităm de-aproape. Și ce să vezi ! Era o cruce. Așa cum se poartă la gât : alb-argintie, atârna încă de o bucată de lănțișor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
fi o bucată de mică (doar pietrele de la noi aveau foi întregi de mică în ele)... dar hai să ne uităm de-aproape. Și ce să vezi ! Era o cruce. Așa cum se poartă la gât : alb-argintie, atârna încă de o bucată de lănțișor . Stătea acolo, prinsă între pietre și strălucea. Am scos-o ușor, am lăsat lănțișorul acolo că tot n-avea închizătoare, ba avea și niște pete ca de rugină pe el și frate-miu și-a pus-o la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
lăsa dâre sângerii... Porniră încotro vedeau cu ochii. Câte un ciot de copac sau o grămadă de moloz amintea ba o stradă, ba o casă... Așa ajunseră unde fusese biserica. Atârnat într-un colț de zid, se mai ținea o bucată de sticlă colorată... atât rămăsese din acel vitraliu mândria întregului sat. Fusese așezat acolo de sute de ani și oamenii veneau de tare departe să-l vadă. Se spunea și chiar așa era că în ziua cea mai lungă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
lungă a anului o rază de soare trecea prin inima Fiului și desena o floare de lumină jos, pe altar. O floare sângerie. Și atunci, ostia și vinul aveau gust de carne, gust de sânge. Copilul se uita nemișcat la bucata de sticlă. Pe ea, desenată, era mâna Lui Iisus. Străpunsă de cuiul crucii. Lumina asfințitului se prelingea, însângerată, în jos, pe zid. Abia atunci l-au văzut pe bătrân. Întâi l-au crezut mort. Stătea acolo, îmbrățișând zidul și, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
pământ și acolo să lucreze, să muncească zi și noapte, să scoată bani și bani și munți de bani, nu să se înalțe, ca zborul, spre cer odată cu gândul. Am încercat măcar vitraliul să-l salvez, dar au răcnit că bucățile alea de sticlă neagră nu folosesc la nimic, sunt urâte, dacă ar fi fost fumurii ar fi fost altceva, le-ar fi pus la mașinile lor, dar așa ce-i drept, ei nu-l priviseră niciodată, decât de afară. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
târziu, în brațele mele. Dar a apucat să-mi șoptească : va veni, cândva, un copil cu tatăl lui. Dă-i asta copilului: o să știe ce să facă. Și mi-a pus în mână asta." Bătrânul a scos din sân o bucată de pânză zdrențuită, care fusese violet. Învelea cât se putea o cutie neagră. O cutie mică puteai s-o ascunzi în podul palmei. Tata mi-a făcut semn s-o deschid. Înăuntru, strălucea o ostie albă. Una singură. Știam ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
am început să ridicăm zidurile, iar când am ajuns la vitraliu... ei, da, atunci s-a întâmplat. Fetița cântase toată ziua. Fără să mănânce, fără să bea apă, fără să se așeze jos. Cântase privind țintă, cu ochii ei orbi, bucata aceea de vitraliu mâna Lui Iisus, țintuită de cuiul crucii. Eu eram cel mai sprinten, așa că m-am cățărat, s-o dau jos. Am luat-o cu grijă și când am coborât, fetița s-a oprit din cântat. "Dă-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
rar... Apoi s-a lăsat jos, lin, ca o petală ușoară de trandafir, ea însăși trandafirie în lumina asfințitului... Trei zile mai târziu, tata i-a citit slujba și au înmormântat-o în piciorul altarului. Tot acolo au pus și bucata aceea de vitraliu. Mâna Lui Iisus, țintuită de cuiul Crucii. Acum avem o biserică nouă. Și un vitraliu nou. Iisus, cel înviat din morți. Și prin mâna Lui , în cea mai lungă zi a anului, trece o rază de lumină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
copilul. Se îndreptă spre masă, luă scândura și trase ușor de ea, s-o potrivească. Am văzut cum scândura aceea s-a lungit, s-a lipit de celelalte două și masa era gata, lustruită și parcă făcută dintr-o singură bucată. Nu știu dacă era de-adevărat poate am visat, nu știu cum a făcut, dar masa era acolo, gata. Vecinul sosise. Bărbatul i-a dat masa. Când a vrut să-i plătească, bărbatul a spus că nu ia nimic pe lucrul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
nu se mai auzeau, se făcea liniște, tot mai liniște, o liniște dulce, cum nu mai simțisem vreodată, cu atâta bucurie și blândețe și cald în inimă... și tot dulce era în cerul gurii, "ca și cum gura mea se sătura cu bucate alese" (cam așa sunau cuvintele psalmistului pe care mă căznisem să le învăț la școală) nu-mi bătusem capul să înțeleg despre ce era vorba, dar acuma vedeam și eu cum adică e dulcele mai presus de orice gust ales

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
se făceau la patiserie... doar "ștrudel cu nucă"... dar acela nu mirosea decât... a cofetărie, nu a sărbătoare... Se uita pe geam... oamenii care mergeau la biserică duceau coșuri, pachete, pachețele cu câte ceva din ce făcuseră acasă, să fie sfințite bucatele... unii cântau... aceleași cântece vechi de când lumea... Tot pierduse filmul ! Și dacă s-ar duce la biserică ?! Să se îmbrace frumos și să fie admirată ! Uite-așa, ca să le facă în ciudă celorlalți... Și se duse. Când intră înăuntru, Sfânta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
umeri și l-am pus lângă bărbat știa el ce să facă, iar oaia venise și ea acolo. Unchiu-mio dăduse jos cojoaca de pe el și o așternuse lângă femeie, văru-meu lăsase ușurel vasul cu apă tot acolo, ceilalți : unul o bucată de pâine , altul o ciozvârtă de oaie care ce avea ; la copil nu se cade să mergi cu mâna goală. Pe urmă, ne-am așezat și noi, așa, acolo, că, dacă suntem mai mulți, se face mai cald. Și era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
de drum de oraș. Drumeții se mai opreau aici, se așezau la umbra lui (atât cât putea să dea și el umbră în pustiul acela), își mai trăgeau sufletul și, dacă aveau ce mânca, mâncau. Am scos și eu o bucată de pâine da' apă nu luasem. Așa că am băgat pâinea la loc și m-am întins. Deodată, drumul mi se păru greu: cenușiu și lung, numai piatră, piatră și praf; și foame... și sete... oare drumul spre Împărăția Lui să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
pe frate-miu, te pomenești ca i-o fi tare greu să nu lase moartea să se apropie de El! Cine s-o creadă?! Și totuși, chiar când spusese asta, cerul se făcuse deodată ca o mare de sânge și bucatele prinseseră gust de sânge... Parfumul de nard umpluse încăperea, dar, odată cu el, groaza se strecura cu degete de gheață... ca răsuflarea unui mormânt rece care se deschide... De asta au plecat și oaspeții, care încotro. El S-a ridicat fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
ca o foiță era piatra aceea sau ce-o fi fost... Dar secretul meu era altul : vroiam piatra aceea vrăjită de Poseidon (ce-ați făcut ochii mari?! Poseidon, zeul mării !...) el o făcuse așa ca să poată schimba în aur orice bucată de fier, chiar ruginită de-ar fi fost se spune că i-o furase Hermes și că, așa zeu cum era, Hermes o pierduse și el (sau i-o furase altul, mai hoțoman ca el) și de atunci toată lumea o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]