6,257 matches
-
ascet: „frumos și tânăr foarte, cu minte ascuțită și carte 537 Ibidem, p. 356. 538 Ibidem, vol. I, p. 234. 539 Ibidem, p. 236. 147 tare multă”540 impune unui soț „cam necioplit și sărac cu duhul”541 respectarea unui canon, fapt ce îi permite accesul la nevasta acestuia, „proaspătă, frumușică și rotunjoară ca un măr domnesc”542, dar și isteață („Tu-l pui pe frate Puccio să facă pocăință, iar noi prin pocăința lui intrăm de-a dreptu-n rai”543
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Spirit la fel de dezinvolt, pantahuzar și hâtru, „mare meșter cu gura”558, având o „vorbă mieroasă”559, fratele din suita călătorilor se ocupa cu găsirea unor soți potriviți pentru femeile pe care el le sedusese anterior, spovedea doamnele cu multă pricepere, canonul dat fiind de fiecare dată mic, dacă era plătit bine, căci îi ierta ușor pe cei darnici. Asistăm la o denaturare a tainelor, la o pervertire a elementelor sacre sub imperiul dorințelor de înavuțire. Dar ironia nu se oprește aici
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
personajului feminin negativ, în cazul ambilor scriitori, este toleranța excesivă față de înclinațiile trupești, din ființe reprobabile prin tot ce fac aceste eroine se pozitivează oarecum, primesc un plus de simpatie din partea autorilor prin faptul că nu se supun normelor și canoanelor, ci își afirmă direct, spontan și fără limite independența. Donna demonicata este malefică doar prin nesupunere, prin dorința de a sparge rigidele bariere instaurate între genuri, de a dobândi un loc distinct alături de partenerul ei de viața. De aceea înspăimântă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Tendința împotriva căsătoriei, susținută de Justin, nu face decât să completeze ceea ce afirmase târgoveața din Bath în prologul ei atât de sugestiv și de edificator: „Să tragi nădejde, cugetând că ție/ Chiar soața poate purgator să-ți fie!/ Ea-i canon, și drum spre slăvi cerești;/ și-atunci către rai ai să zvâcnești/ Mai iute ca săgeata! Nu mă-ndoi/ Că 882 Ibidem, p. 379. 883 Ibidem. 884 Ibidem, p. 380. 885 Charles A. Owen, art. cit., p. 301. (trad. n.
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
wommanis frend”987). Cu toate acestea au existat și voci care au susținut că personajele sale feminine de fapt reflectă o viziune contrară, aceea a misoginismului epocii de sfârșit de Ev Mediu, a unui artist mult mai tradițional, mai fidel canoanelor literare contemporane. Sunt și critici literari care susțin ideea că nu putem ști cu certitudine cum a perceput autorul englez eternul feminin, dacă l-a considerat autonom sau doar ca pe ceva complementar laturii masculine, deoarece felul său de a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ci lucizi, realiști. Nu mai sunt distanțați de personajele lor, se află de fapt, prin intermediul naratorilor, în mijlocul acestora (este cazul lui Chaucer, prin naratorul care îi poartă numele). Boccaccio și Chaucer aduc eliberarea dintr-un mediu preponderent teologic, saturat de canoane și precepte constrângătoare (care are ca emblemă angelicul, ce în povestirile lor va cunoaște o demitizare), spre o lume dezordonată, dar firească și pitorească 1048 (aceea a demonicului, ilustrând mai mult dionisiacul sau epicurismul), doi termeni ce constituie, în cadrul abordării
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
cadrul organizatoric și instituțional pentru desfășurarea auditului s-ar putea crede că totul este rezolvat. În realitate, lucrurile se complică tot mai mult, pentru că exercitarea practică a auditului trebuie să se încadreze și să se desfășoare după o serie de canoane, unele mai severe decât altele, în măsură să garanteze calitatea rezultatelor obținute. Aici, dificultatea este generată de doi parametri: se cer respectate numeroase restricții metodologice și este necesar un personal auditor care să știe foarte multe lucruri. Pentru că este necesar
Audit şi contabilitate : baze ale performanţei în administraţia publică by Adelina Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Science/188_a_474]
-
Okin"Okin subliniază că în teoria politică termenul multiculturalism este folosit cu înțelesuri diferite, în două contexte. Primul se referă la contextul educațional, în care multiculturalismul pune în evidență faptul că ceea ce se predă, ce se învață se încadrează în „canonul cultural” care a exclus grupuri, cum este cel al femeilor, al persoanelor de altă rasă decât caucaziană, al celor cu o altă orientare sexuală decât a majorității, minorități etnice, grupuri religioase, populații indigene. Al doilea înțeles al multiculturalismului face parte
Gen și interese politice by Oana Băluță, Alina Dragolea, Alice Iancu () [Corola-publishinghouse/Science/1990_a_3315]
-
regăsi la Huși), dr.(în teologie) Elefterescu, econom V. Pocitan. În revistă s-a reprodus din Cartea de aur a directorilor Casei școalelor, partida lui Stroe Belloescu și ceva din Ecoul Moldovei. De asemenea, o circulară a episcopului de Huși Canon și alta a dr.C.I. Istrati către clerul rural, învățători, primari și gospodari, îndemnându-i să realizeze ceea ce era necesar satelor. Poeziile în revista „Crucea" erau semnate de C.G.Damaschin, A. Hoch, N. Iorga, Niger și preotul Al. Popescu. Costa anual
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
telespectatorii să voteze pentru diferite personaje. În final, a câștigat detașat tot Ștefan cel Mare14. "Avocatul" domnitorului în acest concurs de popularitate nu a fost un istoric, ci un nonconformist realizator de televiziune, Vlad Craioveanu. Discursul său a urmat însă canonul memoriei istorice 15, așa cum este el expus, de atâta timp, în școală: ascensiunea la tron, reglarea relațiilor cu Ungaria și Polonia, luptele cu turcii, patronajul cultural fără rival în Moldova. Toate au fost amintite în ordinea știută, de manual. Elogiul
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
a statuii este cea mai bună dovadă în sprijinul unei istorii vechi și imprecise. Cu toate că școala există tocmai pentru a combate astfel de poncife 183, ea nu face decât să le conserve. Și astfel, cei docili intră de timpuriu în canoanele gândirii prescrise, putând să confirme că "statuia lui se poate vedea și astăzi, dovadă de respect". Legenda cea mai cunoscută, pe care au amintit-o aproape toți elevii, indiferent de vârstă, ne dă asigurări că "după fiecare bătălie [Ștefan] a
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
cele povestite, istoricii, dar mai ales pedagogii, se simt încă datori să-și scuze eroii pentru opțiunile lor. Ignorând legitimitățile vremii și rememorările preferențiale pe care chiar participanții la evenimentul istoric și le-au îngăduit 123, autorii se refugiază în "canon". Ei propun doar memorizarea informației preselectate de multă vreme, nu și discutarea criteriilor de selecție. "Canonul" însuși s-a schimbat în timp, urmând o anume circularitate; pe rând, războiul, unirea sau revoluția au fost fie estompate, fie privilegiate. Pentru manualele
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
opțiunile lor. Ignorând legitimitățile vremii și rememorările preferențiale pe care chiar participanții la evenimentul istoric și le-au îngăduit 123, autorii se refugiază în "canon". Ei propun doar memorizarea informației preselectate de multă vreme, nu și discutarea criteriilor de selecție. "Canonul" însuși s-a schimbat în timp, urmând o anume circularitate; pe rând, războiul, unirea sau revoluția au fost fie estompate, fie privilegiate. Pentru manualele anului 2000, unirea a fost conceptul dominant, subordonându-și clar relatarea tuturor evenimentelor de atunci. Este
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
de atunci, Partidul Comunist a fost în fruntea tuturor bătăliilor date pentru răsturnarea orânduirii nedrepte, în care o mână de trândavi jefuiau munca a milioane de oameni ai muncii (s.n. C.M.)"317. Literatura istorică școlară a fost drastic mutilată de canoanele regimului comunist și a proliferat în tiraje 318 necunoscute perioadei interbelice, cu "îmbunătățiri" vizibile de la an la an. Partidul și-a impus monopolul asupra adevărului printr-o cantitate sufocantă de tipărituri pentru copii, prin care trebuiau, de fapt, reeducați părinții
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
sugerate chiar de către cei intervievați. Ei au ținut să puncteze clar aspecte conforme cu descrierea-standard a epocii 133, în ciuda eforturilor cercetătorului de a evita stereotipurile 134 istoriografice ("politizare", "înregimentare", "ateism", "delațiune", "represiune", "uniformizare" ș.a.). Cu toate aceste ancorări periodice în canonul curent, discuțiile au oferit un material deosebit de consistent despre istoria care nu se învață, de obicei, la școală. Politică și dirigenție Primele generații de elevi ai școlii "democrat-populare" au asistat la scene memorabile, care semnalau, și pentru ei, un nou
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
și mai puține șanse de validare, întâietate având opiniile (nu mărturiile) unor persoane cu posteritate asigurată 170. De altfel, o dată ajunse în paginile unei cărți de uz didactic, astfel de rememorări ar deveni, la rândul lor, o nouă componentă a canonului școlar. Monolitismul manualului este greu de combătut, chiar și atunci când are variante "alternative". Investigația noastră a imaginat o confruntare între potențialii cititori și cele mai probabile oferte de istorie recentă, urmărind un traseu specific memoriei de la un prezent inconfortabil, spre
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
școlii socialiste sau postcomuniste -, puse față în față cu textul de lecție, au sugerat existența unor disonanțe cognitive majore, nu neapărat majoritare. Mai ales amintirile celor formați în școlile regimului comunist ne trimit la registre ale existenței total ignorate de canonul istoriografic actual. În căutarea unei alternative narative, am schițat o sumară comparație cu felul în care a fost prezentat comunismul în alte țări, identificând tonul dominant, dar și rememorările divergente ale acestei perioade. Rezultatele au confirmat diversitatea raportărilor colective la
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
ce spunea profesorul și nici nu avea curaj să întrebe (vezi Alex. Ștefănescu, Jurnal secret. Dezvăluiri complete, 2003-2009, ediția a II-a, Editura Corint, București, 2009, pp. 173-174). Este foarte probabil ca tăcerile de acest gen să contribuie la perpetuarea canonului didactic la fel de mult ca și memorizarea propriu-zisă a unor date istorice. 227 Echivalând poporul cu anonimii rămași în umbra marilor eroi, povestitorul putea "redescoperi" personaje omise de manuale copii, țărani, femei, ostași de rând ș.a. care să facă mai credibilă
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
1918, timp în care s-a proclamat unirea Transilvaniei cu România, iar curtea regală s-a reinstalat în capitala eliberată. 110 Ibidem, p. 133, 136. 111 Mulți dintre martorii și actorii acelor evenimente au lăsat însemnări personale încă neuniformizate de canonul istoric "tradițional". Astfel de notații au fost strânse în volumul citat, al lui Ștefan Ciobanu, apărut inițial în 1928 (314 p.) și apoi într-un alt volum, coordonat de Ion I. Nistor, apărut în 1938, sub titlul Amintiri bucovinene din
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
se mai vorbea de "alipirea țărilor surori" vezi, de exemplu, Programele analitice ale învățământului secundar (licee, gimnaziu și clasele I-III a școalelor normale) întocmite în conformitate cu legea învățământului secundar din 1928, Imprimeriile statului, București, 1929, p. 97 în anii '30, canonul s-a stabilizat, impunând formula "Războiul pentru întregirea neamului". Tot atunci, s-a vorbit insistent și despre "România Mare" (Programa analitică a cursului primar, București, Imprimeriile statului, 1936, p. 57). 254 Ioan Lupaș, Istoria românilor, 1921, p. 214. 255 Ibidem
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
observa Albérès, referindu-se la roman. Romanul ca gen proteic, autarhic, dominator, parodia ca gen al secundului, imitație a imitației, două subiecte intersectabile, cum s-a văzut, în operele literare de primă scenă ce aveau să schimbe pentru totdeauna configurația canonului literar universal. În secțiunea introductivă, "Parodie romanescă vs. roman parodic? Pentru o reconsiderare a parodiei, azi", sunt atent precizate și delimitate anumite moduri de înțelegere a parodiei în diferite perioade istorice. Trimiterea la noțiunile de teorie literară, la anumiți pași
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sinteză, de filtrare, de decelare a informațiilor multiple. Se fac, în paralel cu problematizările specifice domeniului vizat cel al parodiei și precizări privind înțelegerea "celuilalt" gen greu de definit, de încadrat, de normat, tocmai pentru că romanul nu se supune unor canoane, ci urmează meandrele unui larg imaginar al civilizației umane. Acestea din urmă au rolul de a fixa accepția și modul de a-l interpreta specific volumului de față, deoarece parodia, ca literatură a secundarului, este privită tocmai prin raportare strictă
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
posibilă înțelegerea binomului creație/ critică în interiorul unor opere parodice cum sunt cele scrise de Petronius, Cervantes sau Tournier, fiecare contribuind, în egală măsură, cu noi înțelesuri la consolidarea termenului de roman. Autori cum sunt cei menționați, aleși, desigur, dintr-un canon etern supus reconfigurării, și-au depășit în notorietate predecesorii parodiați și s-au impus în conștiința publicului de pretutindeni la capitolul "literatură pur și simplu". Pentru ca noțiunile de teorie literară să capete și o greutate practică, am apelat la cazuistica
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
inferioare numeric studiilor care discută și "disecă" până în cele mai intime resorturi romanul, am răspuns provocării de a identifica punctele în care parodia și romanul se unesc pentru a da naștere unor opere care vor intra, la rândul lor, în canonul literar universal, modificându-l. Ne-am slujit de puncte de vedere care pun pe primul plan parodia, considerând-o rezultatul unei transformări de mentalitate de proporții întrucît a reușit atât să nege, cât și să recupereze trecutul literar pe care
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a pierdut podoaba capilară: "Ia seama, moartea vine cu pași grăbiți spre tine/ Din capul tău o parte a și pierit acum" (Satyricon, CIX). Lăsând la o parte sfera subiectului, să recunoaștem că și realizarea structural-stilistică a Satyriconului urmează îndeaproape canonul parodiei. Mărcile satirei menippee supraviețuiesc aici, orice lectură fiind nevoită să dea întâietate amalgamului de "stiluri, parodii, observație realistă a fenomenelor sociale, ironie și comic gros, limbă care să mimeze vorbirea curentă, proverbe" menționat de Eugen Cizek. Neta separație a
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]