3,622 matches
-
făcut? Târziu și abia în singurătate și printre străini m-am speriat cu adevărat de „ce-am făcut” și o frază a lui Ierunca, spusă prin ’76 parcă, mi-a sunat ca acea celebră izbitură cu un prosop ud pe ceafa unui condamnat la moarte prin ghilotinare, izbitură care, se spune, poate doar ea provoca șocul letal: „Ce-ai făcut dumneata, dle Breban, e atât de neverosimil încât nici azi nu ne vine să credem!...”. E adevărat, și-apoi... la drept
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
legiune, zice Cel Rău, și pe bună dreptate. Un roi neobosit de insecte zburătoare, unele invizibile, dar și tăuni, musculițe, țânțari, pe care nu-i poți îndepărta în acest aer saturat decât cu palme răsunătoare date pe obraji și pe ceafă. Scriptura a trecut sub tăcere acest secret. Ea nu face nicio mențiune despre aceste muscide, dovadă că evangheliștii n-au venit în persoană pe-aici (aviz domnilor scriitori: nu credeți în auzite). Pictorii noștri s-au încrezut în magia senină
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
la soare, și m-am așezat cu spatele într-o fierărie de scânduri, ascultând cântecul ciocanelor. Soare strălucit, adăpost de vânt, cer curat de primăvară. Aveam doi ani jumătate probabil. O scânteie, răzbătând prin crăpăturile șandramalei, m-a mușcat de după ceafă. M-am spăriat tresărind, am strigat; otavă!6 nu puteam pronunța pe r; noțiunea otrăvii nu era încă precizată; locul unde ieșisem era lângă casa pe care părinții mei au locuit-o în primii ani ai vieții mele; de la vârsta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
un ban în două pungi. Capra râioasă își ține în sus coada. Lauda de sine pute. Se laudă oala, că are să spargă căldarea. Prepelița se ține că-i cu coadă. Caută acul în caru cu fân. Lupu-i gras în ceafă, că singur își gătește masa. După ce răstoarnă carul, atunci vede drumul cel bun. Prinde orbul, scoate-i ochii. Cine-ncalecă magarul, să-i sufere și năravul. Sabia de aur taie mai bine decât cea de fier. Bogatul greșește și saracul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pe care i-am cerut-o în cuvinte prea puține (în raport cu nemțeasca mea), a luat o atitudine anumită privind când dintr-o parte, când din alta ansamblul coafurii mele. Făcându-și un plan, a pus puțin o mașină americană la ceafă; apoi a lepădat foarfeca americană și a început să țăcănească din foarfecele nostru europenesc, cu delicateță și cu precizie, luând, după a lui părere, absolut numai cât trebuie. După fiecare clănțănitură de foarfece, se trăgea un pas înapoi privind opera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
solară a devorării, în timp ce mama șarpe transferă prăzii sale temporare energii htoniene: „Mă-sa, când s-a dus să-l sărute, l-a șî înghițât. Atunci, bătrânu șî șarpele, când a șuierat o dată, i-a dat bătrânu o palmă după ceafă la mă-sa șî l-a făcut mai mândru șî mai frumos pă cioban”(Valea Mănăstirii - Argeș). Ipostaza teriomorfă a monstrului înghițitor conține și simbolistica strămoșilor care asistă la inițierea neofitului și de aici rezultă funcția de călăuză psihopompă a
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
la alungarea dușmanului cotropitor. În toamna anului 1941, revenisem cu părinții în Chișinăul ars și distrus, în mare parte. Acestui aspect dezolant i se adaugă corpurile neînsuflețite ale celor descoperiți în gropile comune, din strada Viilor, asasinați prin împușcarea în ceafă. Ne stabilim la vechiul domiciliu, din strada Tighinei nr. 2-4, în clădirile rămase intacte, datorită poziției periferice. La început cu bucuria realipirii Basarabiei, la Patria-Mamă și cu speranța că totul se va vindeca și reface. Peste, relativ, scurt timp se
DE TREI ORI ÎN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Eugen Şt. Holban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1710]
-
poezie? Sodoma și Gomora ar fi fost salvate dacă ar mai fi existat un singur om curat. Așa și poezia va fi salvată dacă va mai exista un singur cititor adevărat. Și el există, fii pe pace. Ne suflă în ceafă... Bun, insist, cum ar trebui să arate, totuși, din trei tușe, portretul necititorului de poezie? Hai să risc..! E un orb care se încurcă în plasele propriilor vinișoare când pornește să inspecteze lumea interioară cu gândul... Nu, nu e bine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de pastă de dinți cu un ac de seringă la capăt. Împingi un bold prin acul de seringă, boldul găurește folia protectoare și sireta e pregătită pentru injecție. Morfina se simte Întîi În partea din spate a picioarelor, apoi În ceafă, o undă de relaxare care te cuprinde treptat, destinzîndu-ți mușchii din ligamente, În așa fel Încît ți se pare că plutești fără contur, ca atunci cînd ești Întins Într-o apă sărată și caldă. În timp ce unda asta decontractantă se răspîndea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Pe peron erau mulți amici politici; pe când strângea mâna unuia din ei și dr. Costinescu, la trei pași în urmă, saluta pe altul, un individ care ieșise din restaurant se repede și trage, cu o iuțeală fulgerătoare, patru focuri în ceafa și capul lui Duca. De la cel dintâi glonte căzu; în același moment, o exploziune se produse dintr-o bombă aruncată de alți doi indivizi, care se făcură nevăzuți. Asasinul încercă și el să fugă, dar fu prins. Dr. Costinescu și
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
o bombă aruncată de alți doi indivizi, care se făcură nevăzuți. Asasinul încercă și el să fugă, dar fu prins. Dr. Costinescu și cei dimprejur ridicară pe Duca, prăbușit cu fața pe pământ. Era mort de la primul glonț intrat în ceafă. Pe un cărucior de bagaje fu dus în biroul șefului de gară și se telefonă în toate părțile. Atunci numai, dr. Costi nescu observă că piciorul îi era plin de sânge și îl durea. După un ușor pansament la infirmeria
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
vale, în fața locuinței doctorului Banu, era o altă mașină. Doctorul Banu avusese însă noroc, murise de inimă. Cei care scotoceau prin odăi erau șase cu toții, cel puțin așa mi-a spus tata. Bunicul era însoțit la baie cu pistolul în ceafă. Percheziția a durat cam cinci șase ore. Ore de coșmar. Spre dimineață, unul dintre securiști ne-a cerut să-i dăm ciorapi de lână și flanele călduroase. Apoi au pus sigiliu pe odaia bunicului, pe care l-au dus ținându
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
el mai scump pe lume, că era adevărată: Într-o zi la o goană, povesti el, am împușcat un hrăpariț 133 de lup, talpa pădurei, bătrân, colțos și care, desigur, a călcat multe poieți și stâni, căci era gros în ceafă ca un vlădică. De la cel întâi foc a rămas mort ca toți morții, înțepenit cu dinții rânjiți, de parcă-ți era încă frică de el. Apoi, fiindcă în ziua aceea căzuse mult vânat, de nu mai încăpea în căruța noastră, ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dată, pentru că atunci erau încălziți de ospățul câmpenesc și mai știu eu de ce alte focuri nemărturisite? Apoi dânșii schimbară cântecul de jale într-un cântec de brâu de acelea care îți dau furnici la picioare și îți răstoarnă căciula pe ceafă, și atunci am încins și noi părechi, părechi, un joc năstrușnic, pe iarba verde, un joc cum nu s-a mai văzut în via lui Șendre, de răsuna pământul sub bătaia călcâilor, de ne venea nouă înșine sufletul la gură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
sfida propriile lui infirmități făcând din noapte zi și din zi noapte. Era un fel de stâlp de cafenele încunjurat de tot ce-i pierde-vară în oraș și ținea recordul între fumători, băutori și povestitori de anecdote. Cu pălăria pe ceafă, într-o atmosferă s-o tai cu cuțitul, cu halba de bere dinainte, el era nota veselă în cercul lui de haimanale; vorbea tare, gesticula larg, răpunea din gură toate femeile și regula și politica țării. Om simpatic, dealtfel, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cornetul ăla. Mâncam. Nimic deosebit de semnalat până aici. Era o zi superbă. Trebuie să mă credeți, n-aveți încotro. Pe cuvânt, o zi care făcea toți banii. Doar că, la un moment dat, am simțit niște ochi vigilenți înfipți în ceafă. Îi simți chiar dacă nu-i vezi. Știi că sunt acolo. Că te urmăresc. Ai unei babornițe cu nas de zgripțuroaică. Ai ei erau. De după o perdea. „Șpionul“ din fiecare bloc. Care știe tot ce mișcă. Ține evidența ălora care au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pe plic. N-au fost destul de vigilenți. Clasa a X-a din orașul Cutare. După ce Cornel Chiriac le-a dedicat piesa, a doua zi, la școală, puștii radiau. Ai văzut, mânca-ți-aș? La a doua oră însă, unul cu ceafa groasă i-a chemat la cancelarie. Amprente, declarații. De ce conspirați, mă, împotriva statului român? Ăștia habar n-aveau despre ce e vorba. La 16 ani, ce să complotezi. Abia ai învățat să-ți înnozi cravata. Beatles purtau cravată. Nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
felurile și, mai ales, groaza de a nu înțelege cu ce ai greșit. Pe scurt, Nae și ai lui au fost acuzați că întrețin corespondență cu străinii, că subminează siguranța națională. După ce au cercetat și casa lui Nae, ăia cu ceafa groasă și frunte îngustă au mai depistat ceva suspect. Într-un garaj, puștii organizau un campionat de tenis de masă. Și, într-un carnet, treceau scorul. Și nu semnau Nae, Gigi, Toni, Adi și-așa mai departe. Ci: Stan Smith
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cu Mirel, fostul meu coleg, unul despre care se spunea că nu știe nici câte roți are vaporul. Stătea în ultima bancă, lângă profu’ de mate, care din când în când îi mai altoia câte una, câte o scatoalcă pe ceafă. Stătea în ultima bancă și era nasol, pentru că, dacă, de exemplu, cel care ieșea la tablă nu știa ceva, profu’ se înfuria și din comoditate nu mai parcurgea cei 10-11 metri până în locul în care se afla vinovatul, ignorantul. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pe care el le studia, le bibilea până deveneau piese ale unui posibil joc din acela în care îmbini cuburi. Nu mai țin minte cum se numește. La prânz, omul se oprea. Când soarele îl ardea de sus perpendicular pe ceafă, știa că e prânzul. Ridica țeasta din pământ, se ștergea de transpirație cu vreo batistă, apoi mânca la repezeală ceva. Fuma o țigară, pe urmă, din nou, țoca-țoca până seara. Pur și simplu, omul mă deprima. Am povestit despre el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
căteva duzini de pacienți chinuiți de cine știe ce stomatolog neîndemânatic. Nu știu dacă îmi plăceau neapărat grohăiturile alea de godaci pândiți de pericolul castrării. Cert e că le ascultam. Trebuia să dai din cap de nebun până te apucau durerile de ceafă și să te schimonosești ca de o cruntă suferință. Așa trebuia. Erai obligat. Gemea clasa de sepulturiști și de alți indivizi periculoși, așa că îți scădea cota îngrozitor dacă ziceai că e nașpa muzica aia. De fapt, nu ziceam „nașpa“. Ăsta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
carne și niscai cârnați usturoiați. Foarte mișto cârnați. O nebunie. Superbi. Niște cârnați superbi, auzi ce-am spus! Cu cimbru. A doua problemă a fost cu trenul. Pentru că ningea și trenul a avut întârziere. Și uite cum întârziau cârnații și ceafa mea împănată undeva pe traseu. Ceafa porcului, nu a mea. Numai prostii spun. Vorba aia, îmi ziceam, dacă până la doișpe nu vine, mai stau până la unu, și la două chiar că plec. Vreo două ore a întârziat trenul. Vreme-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mișto cârnați. O nebunie. Superbi. Niște cârnați superbi, auzi ce-am spus! Cu cimbru. A doua problemă a fost cu trenul. Pentru că ningea și trenul a avut întârziere. Și uite cum întârziau cârnații și ceafa mea împănată undeva pe traseu. Ceafa porcului, nu a mea. Numai prostii spun. Vorba aia, îmi ziceam, dacă până la doișpe nu vine, mai stau până la unu, și la două chiar că plec. Vreo două ore a întârziat trenul. Vreme-n care am: - citit de două ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ea ar fi trebuit să v-o spun mai întâi. 25. Albastru de Bucșoiu În București, în diminețile calde, aerul capătă consistență. Îl simți cum te mânjește, cum se întinde pe tine ca o eczemă. Aceeași senzație de vâscozitate, de ceafă fleșcăită. Să adăugăm la asta căldura de la caloriferul care înăbușă, sufocă pereții, plus un întreg arsenal de obiecte prăfuite, vechi, pe care Rodica le-a depozitat în camera mea deja nădușită. Înghesuiala din camera mea, aerul infectat, obiecte care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cândva a creat rumoare, a făcut carieră. Dar el îl spune cumva convins de inutilitatea de acum a gestului, de lipsa lui de ecou. Probabil drama lui a fost să fie nepotul Marelui Prozator. Întotdeauna e dificil să simți în ceafă respirația unui strămoș celebru. Care excelează într-un domeniu. Asta te obligă. Orice ai face, ești raportat la el. Și, desigur, la o anumită vârstă mai fragedă, comparațiile nu au cum să te avantajeze. Poate de asta fiul lui Kant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]