3,254 matches
-
învecinate: Niculești-Jianu, Zăvoaia, Tătaru, Cioara, Simu ne considerau niște leproși, hoți, bandiți, criminali, dușmani periculoși ai regimului. Au fost dopați permanent și insistent lămuriți să ne evite, întrucât de la nepot până la bunic suntem niște monștri, vampiri care ucid cât ai clipi, cu sânge rece. Dar adevărul învinge întotdeauna "Veritas semper vincit". Localnicii s-au convins cu prisosință și în scurt timp că aceste calificative josnice și mincinoase nu sunt decât niște invenții grosolane și absurde la adresa unor oameni cinstiți, muncitori, deosebit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
simțim Forța, că Îi recunoaștem adevărata dimensiune. În schimb, Îi chinuim trupul cu... plângăcioasele noastre rugăminți! În al doilea rând, mi-a fost aplicată o lecție usturătoare de către un sahaja yoghin, la final de puja. Flash-urile aparatelor de fotografiat clipeau din toate părțile și mi-am zis atunci că este momentul potrivit s-O fotografiez pe zeiță. Mă găseam în poziția unui... paparazzi oarecare, disperat după senzațional, poate chiar după o... poză-miracol. Făcându-mi loc, ca în orice aglomerație ce
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
nu de mult, prin primul său secretar, artiștilor "de a făuri opere la nivelul înaltelor exigențe artistice și ideologice ale partidului și poporului", în deplin acord cu estetica cea mai sănătoasă și mai adevărată". Iată uriașul pas, făcut fără a clipi, de la autonomia esteticului la "estetica cea mai sănătoasă și mai adevărată" inventată de partid. Dacă e cu adevărat ceva grav în atitudinea unor mari creatori față de regimul instalat de sovietici, cum observa și Gheorghe Grigurcu, este intensa și derutanta antipedagogie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
pisici negre împăiate pe care decoratorii le risipiseră prin toată casa, așa că am strigat-o pe Jayne să închidă câinele în garaj. Victor și cu mine ne-am fixat unul pe celălalt preț de vreo două minute să vedem care clipește primul, până când Jayne a ieșit din bucătărie și l-a chemat, fără să se uite la mine. Câinele a țâșnit imediat spre ea, rânjind și dând din coadă, iar în timp ce era dus spre garaj s-a întors și m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de culcare. - După aia pot să vin înapoi? întrebă el. - Nu, nu poți, am zis, observând că jumătate din margarita lui dispăruse. Unde-i prietenul tău? - Ashton a luat o pilulă de Zyprexa și-a adormit, spuse Robby fără să clipească. - Ei bine, ar trebui să iei și tu una, amice, fiindcă mâine e zi de școală. - E doar Halloween. Nu se-ntâmplă nimic. - Hei, am zis că-i ora de culcare, golane. Drace, copiii-ți cer atât de multă atenție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
era prea târziu. Era de dorit să-mi văd propria reflexie în ea, însă pur și simplu nu eram în stare. Înghițisem un Ambien și restul de Ketel One și după ce m-am întins în pat, am adormit cât ai clipi, eliberat de povara satisfacerii dorințelor soției, de amintirea zgârieturilor de pe peretele exterior al casei, de mobila care continua să se rearanjeze în camerele de la parter pe mocheta tot mai întunecată, și în timp ce toți patru dormeam, nebunul pe care îl creasem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care nu se săturau niciodată. Burlacii plăteau menajere să le spele rufele. Un alt pahar de Glenfiddich comandat într-un club de noapte pentru care erai mult prea în vârstă, sporovăind cu niște fetișcane bine dotate care te fac să clipești și să te încrunți când îți dai seama câte lucruri nu știu încă. Însă stând pe scaunul acela din verandă m-am gândit: șterge-o din Midland, lasă-ți cioc, apucă-te iar de fumat, sedu femei pe jumătate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
la Stoneboat noaptea trecută.“ Oftă, nesigur dacă vroia să continue. Și cred că asta a schimbat direcția în care merge ancheta noastră, ipotezele despre care v-am vorbit sâmbătă. - Ce s-a întâmplat? am întrebat: Kimball mă privi fără să clipească. - A avut loc un alt asasinat. Am reținut asta, dând din cap, forțându-mă să întreb: - Cine...a fost? - Nu știm cine. - Nu...înțeleg. - Nu erau decât fragmente umane. Își descleștă mâinile, arătându-mi palmele. Ochii mei au fost atrași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
studiate, mai feminină decât predecesoarea sa, care mi se păruse destul de băiețoasă în alură. Printre vorbitorii grupați în jurul doamnei ministru se numără Thomas Wohlfahrt, diverși oficiali locali, între care și Jean-Jacques Aillagon, șeful comitetului organizatoric francez al proiectului. Încep să clipească blițurile fotografilor - singurii meseriași care au privilegiul să se miște nestingherit în spațiul liber dintre asistență și grupul de fețe simandicoase. Alocuțiunea doamnei Tasca nu conține nimic surprinzător, cuvinte de bun venit, referiri la integrarea europeană: ... le mur qui coupait
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
al Lituaniei: un cavaler cruciat pe fundal roșu. Odată cu venirea la putere a „șefului de colhoz”, limba localnicilor a început să piardă din nou teren, laolaltă cu libertățile cetățenești. „Și oamenii acceptă acest lucru, nu țin la naționalitatea lor?”... Femeia clipește cu un fel de oboseală: „Suntem prea aproape de ruși, și geografic, și etnic“. Acest gen de resemnare îmi toarnă un frig metalic în oase. VASILE GÂRNEȚ: Am renunțat să merg la Vyazynka. Vreau să mă odihnesc, să mai citesc. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ei nu mă înveselește. Mi-e sufletul greu... Dimineața, coborâm cu boccelele la parter și, cum mai avem o jumătate de oră până să urcăm în autocar, mai fac un tur al împrejurimilor. Ochiul video, de cealaltă parte a străzii, clipește ironic. Mă gândesc la Berlin, ultima haltă a traseului, și resimt din nou frisoanele liniei de sosire. 14 iulie 2000, vineri Berlin VASILE GÂRNEȚ: În tren, spre Berlin, către ultima gară a Literatur Express-ului, Friedrichstrasse, unde vom ajunge la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
calabalâcurile noastre. "Ce-i cu băiatul ăsta? întreb mirat. Ia un drac, zice moșneagul. S-a ținut de la Probota cât colea în urma noastră, și numai ne-a ieșit înnainte ca un drac. Acu merge și el la Hârlău..." Și băiatul, clipind, mă privește cu coada ochiului și zâmbește fericit. Și așa mergem noi foarte multă vreme prin locuri neumblate, izbindu-ne de cioate, coborând văi prăpăstioase și urcând dealuri grele, pe la marginea unei păduri care parcă nu mai are sfârșit. Desnădăjduiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ghirlănzi. Apoi nuferi albi, un fel de nuferi mici, galbeni, buchete de nu mă uita. La Sfântul Gheorghe. Lumini. Noaptea. Într-un târziu pe bord. Se vede în depărtări marea argintată de lumina lunii și farul ca un ochiu care clipește se închide și se deschide în răstimpuri. Aici sunt cherhanale bine întemeiate. Aici domnește un fost stăpânitor al Buhazului, Iani Milano, ucigașul lui Spirea, după cum spune Basarabeanu. Orășelul amenințat să fie înmormântat în nisip. Marea mugește departe, se vede în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Am întors urechea, ca s-aud cântarea. Ce să vă spun? Parcă m-am suit deasupra muntelui, sub stele. Cânta, mă rog, precum paserea. Cercul de oameni care împresura pe povestitor asculta cu plăcere. Badea Chirilă se întoarse cătră soți clipind dintr-o geană. Povestitorul era încă în aburul ahotei lui, nedesfăcut deplin de farmecul nopții. Iar i-am mulțămit, a adaos ungureanul, ș-am poftit-o la scaunul meu. Vin nu? întreb. Nu! îmi răspunde. Atunci primește încă o hârtiuță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
purta deschisă (indiferent de vreme, indiferent de anotimp) o umbrelă albă, minciuna o umbrelă roșie. Adevărul avea un ochi albastru și altul negru, minciuna un ochi negru și altul albastru. Mergeau așa pe stradă, trecând unul pe lângă celălalt, fără să clipească, fără bună ziua. Și totuși, de fiecare dată când se aflau unul în dreptul celuilalt, din ochiul albastru al adevărului, dar și din ochiul cel negru al minciunii picurau câte trei lacrimi ca niște șuvițe apoase de foc; picurau câte trei perechi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
fost un mesaj subliminal? A fost o lecție? A fost o iluzie? Toată lumea încearcă reflecția pe seama acestui moment...! 3. Criticul destructurează, prin apucăturile sale, textul, pipăind încheieturile cuvintelor, încercând în dinți caratele versurilor, îți face așchii un poem cât ai clipi. Dar apoi, cu obiectul "crimei" în față, precum cu un fluture dezmembrat în părțile sale componente total neatractive când nu sunt în zbor, nu are cum să nu încerce o reașezare a lucrurilor. Criticul se dovedește, aparent, un cititor impenitent
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
La întoarcere eram destul de obosiți, drumul fiind destul de lung. Bucătăreasa ne aștepta cu masa pregătită știind că mersul pe jos până la lac și înapoi ne va face o mare poftă de mâncare, fapt care s-a și adeverit, cât ai clipi din ochi tot ce ne fusese pus pe masă dispăruse. Costel Iftinchi, doamna Popovici, Bogdan Brăila, Doina Marița Hlinka, Vasile Popovici, Anita Hauser, Gustav Hlinka, Dumitru Răducă Fiind sâmbătă seara, bucătăreasa ne-a invitat la o partidă de remy. Fără
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
cusur, dar între ele nu se legau nicicum. Întâi n-am înțeles: nu era normal să fie fiecare altfel, și apoi, de ce să se lege între ele, doar eu le-am vrut nelegate, așa le-am conceput. M-a privit clipind des: — Vreau să spun că fiecare pare scrisă de altcineva, înțelegi? Înțelesesem: erau bine ciocănite poeziile, căci aveam dex teritate, „știință“, dobândită prin exercițiu și lecturi, dar nu se vedea viziunea personală, lipsea, ce mai încoace și ncolo, talentul. Am
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Profesorul Ciuntu intrase în mitologia școlară brăileană și întruchipa reunirea spiritului cazon cu viclenia, a morozității cu un fel de-a fi hâtru, care mai degrabă înspăimânta decât înveselea. Cultiva - poate fără să știe - umorul negru. Debita enormități fără să clipească și cu un aer definitiv, care-i descumpănea întotdeauna pe interlocutori, aruncați în cea mai adâncă nedumerire în legătură cu ceea ce susținea profesorul Ciuntu: vorbea serios sau glumea? Generațiile de elevi brăileni și au transmis unele altora spusele în doi peri ale
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
a înscrie în fiecare meci. Este de remarcat faptul că vârful băcăuan a fost utilizat atât pe postul său de bază, dar și ca mijlocaș de bandă. Întrebat unde se simte mai bine în teren, Vraciu a răspuns fără să clipească: „Lângă Gabriel Boghian, acolo mă simt cel mai bine, fiindcă avem o colaborare de succes.” Referitor la golurile sale preferate, Cătălin a spus: „Șutul sub bară din meciul cu Cetatea Târgu Neamț a fost cel mai spectaculos, iar cel din
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
dat fiind, spunea Bianu, caracte ris ticile prea româ nești de limbă și gândire ale scrisului lui Ion Trivale. Ion Trivale a apărut În redacția Noii Reviste Române prin 1911, tânăr, Înalt, uscățiv, ochelari „pince-nez“ de miop, cu ochii lui clipind obosiți de lecturi; aparent timid, dar sigur de sine; vorba mult cântărită și, de aceea, nedând cu nimic Înapoi; zâmbind parcă În sinea lui și pentru sine atunci când nu-ți Împărtășea părerile; excelent soi de intelectual evreu În Înfăți șare
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
formulă e să combine cele două extreme, îmi dă în gură și-n acest timp îmi deapănă povești. Cu prețul ăsta, numai cu prețul ăsta mai înghit și eu cu noduri ceva de-ale gurii. Oricum, aș exclude fără să clipesc mâncarea din existența mea și aș introduce în loc jocul și poveștile. 5 TC "5" \l 1 În seara zilei de 1 ianuarie 1956, evenimentele se precipită pentru mine și familia mea, dar nu în sensul în care oricine așteaptă, adică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
îi străluceau...) despre activitatea lui de la facultate, despre ce citește și ce scrie, despre concepția lui literară și despre vârfurile literaturii noastre de astăzi. Când unul dintre elevi s-a interesat dacă a publicat ceva, Vlad a zis fără să clipească, da, sigur că da, și a înșirat un palmares impresionant: îi apăruseră poezii, cronici și traduceri în cutare și cutare revistă. De fapt, nu publicase încă nicăieri. Îi fusese reținută o recenzie într-o redacție, dar încă nu apăruse. Fratele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a întins mâna precipitat spre foaia pe care o ținea milițianul. Chiar și tovarășul Cameniță a fost surprins de repeziciunea gestului de acceptare al fratelui meu: Ce pizda mă-sii, ăsta n-are nici o îndoială, vinde pe oricine fără să clipească, ce e-n capul lui, n-are Dumnezeu, e așa cârpă și așa nărod? a gândit el, dar n-a zis asta, ci altceva: -Bravo, bravo, băiețaș, așa-mi placi, ești de-al nostru..., a exclamat el cu vocea lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
din geanta de funcționar o coală de hârtie și un stilou precizând Știți, tovarășul Cameniță vă roagă să dați câteva referințe despre unele persoane, cum v-ați înțeles... Vlad, tânărul universitar, a luat foaia de hârtie și stiloul fără să clipească și a umplut o pagină cu scrisul său impecabil, pregnant, caligrafic, de intelectual adevărat. Era convins că trebuie să scrie ce i se cere, nu mai voia să ajungă în beciurile Securității, nu mai era capabil să suporte a doua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]