3,317 matches
-
bibliotecară. Noul președinte n-a fost ales totuși Nică Grigoraș, ci un gospodar care iscălise cererea în ajun, scos pe brînci de sub patul unde ședea ascuns. Cu zgîrciurile sfîrîind, pasărea arse; în flacăra orbitoare oasele ei se înnegriră apoi albiră, crăpînd răsunător. Doar cenușa și ciolanele vitrificate au rămas, în neființa lor, pure. La început de vacanță m-am întors acasă. În vagonul restaurant un individ cu părul scurt mînca. M-a izbit expresia lui absorbită de actul pe care îl
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
iepurelui. Bătrînul zicea că pe omul fără apărare violența îl învață să mintă. Cînd se apropie de culcuș, iepurele face „minciuni”, adică lasă urme false. Neputința naște supuși sau mincinoși. Caut să pricep sensul vieții mele și simt că-mi crapă capul. Ce vreau eu în definitiv? Dar nu asta e problema. Care va fi sfârșitul? În odaie e frig și, după o vreme petrecută la masa de scris, trebuie să mă vîr în pat. E o lene în care, ca
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
artist amator că iar nu te‑ai spălat, așa cum ți‑am ordonat. Părul trebuie să arate mătăsos, nu ca o tufă zburlită de ciulini. Mereu te pui în calea realizării mele personale, care este fotografia nud. Îmi vine să‑ți crăp capul ori de câte ori te împotrivești astfel incursiunilor mele în lumea fotografiei. Otti, dar nu mă împotrivesc deloc incursiunilor tale în lumea fotografiei. # Anna îi disprețuiește în primul rând pe oamenii care au casă, mașină, familie și în al doilea rând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
trenuri blindate. Iar de cealaltă parte: mitraliere fără nici o șansă, cuiburi cu spini ale unor păsări slăbănoage în spatele ferestrelor marilor clădiri ale municipalității, în căminele muncitorești. Cuiburi de mitraliere. Cortina istoriei, croită din unul și același material, e sfâșiată și crapă ca un pepene copt: aici cei deposedați de drepturi, dincolo cei lipsiți de ele. Iar purtătorii de cuvânt ai justiției se țin departe de împușcături și manevrează șomajul și drumul pe care‑l ia avuția națională, drum ce sfârșește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să nu‑i mai placă ce are și să caute imposibilul - ceea ce și‑ar dori și Anna să fie, imposibilul în persoană, numai că Sophie și‑a adjudecat deja acest statut. Rahat. Rahat. Din partea ei, Sophie n‑are decât să crape. Sophie simte ceva și se încruntă. Rainer o întreabă pe Sophie dacă nu‑i de părere că, dintre ei toți, Hans ar trebui să aibă cea mai mare aspirație către neobișnuit, din moment ce el e cel mai obișnuit în gândire dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
fii și om de știință. E ca un tablou de Klimt pe care o locomotivă rapidă îl trage din întuneric la lumină. Silueta ei de un albastru deschis nu se vrea nicidecum a fi un memorial dedicat celor care au crăpat în perioada nazistă în uzinele metalurgice ale acestei femei, ci e menită mai degrabă să fie o priveliște frumoasă pentru privitorul imparțial; chiar dacă ai unele rezerve, trebuie să recunoști frumusețea acolo unde o întâlnești, indiferent de persoana căreia îi aparține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
i pe bătrâni în pace și hai să ne vedem mai bine de‑ale noastre. Dar o s‑o omoare. N‑are decât, abia scăpăm de unul, urmează apoi al doilea, care intră imediat la pușcărie, unde cu siguranță o să crape singur cuc. Iar noi am fi în sfârșit liberi. Dar are pistol. Ei și? Oricum e prea laș. Așa că mama, fără să fie protejată de copii, se grăbește la bucătărie - așa plină de vânătăi și părăduită, cum este - ca să prepare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Creangă, deși ai crede că astfel de curiozități n-au decât băieții de la oraș. Bolovanul s-a rostogolit Într-adevăr foarte frumos, doar că În vale era berbecul familiei, iar bolovanul l-a pocnit fix În creștet. Țeasta animalului a crăpat spectaculos, iar crima asta a plătit-o Leac cu doi ani de abstinență literară. Nici o carte În tot acest timp. Bătut cu biciul pentru fapta asta, Leac nu Îndrăznea să mai aducă vreo carte În casă. Dar Leac avea deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pufnise râsul În momentul culminant, când ăla repetase deja a zecea oară Mai lasă-m-o lună. Adelin l-a mai lăsat pe puștan o lună. Spunea că altfel nu mi-ar fi salvat pielea, blondul era capabil să-mi crape capul. E adevărat. Dar Adelin i-a cedat cu zâmbetul pe buze. Asta e! Toate au ieșit bine până la urmă, numai eu o Încasasem. Mă cam făcusem de râs, e clar. Chiar se făcuse haz de isprava mea la conacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
nu poate fi confruntată cu realitatea. Nu mai există clădirea, nici măcar strada. Peste un zid vechi și ruinat, trebuie întinsă o pânză de mătase albă... prin care, tot privind, dimineața și seara, să se diferențieze, în cele din urmă, accidentele, crăpă turile, proeminențele, zigzagurile care devin munți și ape și văi, păstrate îndelung în memorie... așa recomandă artiștii Chinei vechi. Până vor apărea oameni și plante, arbori, păsări zburând într-o vibrație irepetabilă, celestă, acel palpit irepetabil care răscumpără chinul. Palpitul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
până la capătul care ardea degetele. Striviră mucul, se aplecară fiecare pe mușuroiul lui. Durase destul. Usturimea cuprinse toate degetele și călcâiul lui A.P. Nu mai suporta, se trezi deodată în picioare : colega se afla în picioare, în fața sa. Buzele umezite, crăpate peste dunga dinților albi, ascuțiți. Ochii veseli, la pândă. O apucase mai sus de cot, pielea ardea. — Te faci liberă câteva ore ? — Nu, nu cred. Vine peste o oră să mă ia. Dar de ce ? Ce vrei ? Tăcuseră, se priveau. Ea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
câștig timp, dar ea a Înțeles totul greșit, fir-ar să fie de cuvinte și de semne blestemate! Mă trase lângă ea, grohăind a dezmierdare și i-am simțit pielea multă și lipicioasă. Pfuuh, și unde mai pui că se crăpase bine de ziuă, iar lumea Începuse să facă ochi, după lucrul acela pe care tu aveai să-l numești un chef cumplit. Tată! Măcar de nu m-ar vedea ăștia, mi-am spus. Aștia să nu mă vadă și Moru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
scoată pe Krog din peșteră. - Și dacă pândarii te dădeau Umbrei? am Întrebat-o, În timp ce continuam să ne Îndepărtăm de satul uriașilor cu coarne de cerb. - Hm, făcu ea, crezi că ești singurul ucigaș de pe tărâmurile astea? Încă nu se crăpase de ziuă. Eram rupt de oboseală și de foame, dar Enkim și Runa nu mă slăbeau - Runa știa de o trecătoare Îndepărtată la care, zicea ea, trebuia să ajungem neapărat dacă doream să fim siguri că ne pierdem urma de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de el și-i puse buzele pe frunte. Enkim zâmbi și Întinse mâna spre ea. - Cuminte! Am vrut să văd doar că-ți trece fierbințeala, zise ea, pufnind În râs. Dormi! Și chiar că Enkim a adormit. Când s-a crăpat de ziuă, Enkim era mai bine. Din nou am Înjghebat un culcuș pentru el, ne-am uns toți trei cu măruntaiele ciutanului și am pornit prin pădure, căutând să nu ne Îndepărtăm prea mult de apa care curge. Când și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
copacii prăvăliți se Întindea o limbă de mușchi răcoros ce ieșea dintr-o vizuină scundă. Ne-am adăpostit cum am putut mai bine și am adormit de cum am pus capul jos. 15. Ploaia se oprise cu mult Înainte de a se crăpa de ziuă. M-am răsucit de pe o parte pe alta și am tras cu urechea la o pasăre care cârâia rar. Mirosea a mușchi umed dar, În scurt timp, simții din nou mirosul acela puternic și sărat care te lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe vremea bunicilor bunicilor lui aici fuseseră păduri dese și pășuni nesfârșite. Poate că de frică să nu mai piardă și puținele pășuni rămase, se hotărâseră ei să vorbească. Poate că nu avuseseră de ales. Cu puțin Înainte să se crape de ziuă, era deja ger de crăpau pietrele. Zgribulit, Aban mă Întrebă dacă Gerul cel Greu avea să fie mai aspru decât frigul cumplit pe care-l Înduram noi atunci. Habar n-aveam, și cu el nu mergea să Înfloresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
păduri dese și pășuni nesfârșite. Poate că de frică să nu mai piardă și puținele pășuni rămase, se hotărâseră ei să vorbească. Poate că nu avuseseră de ales. Cu puțin Înainte să se crape de ziuă, era deja ger de crăpau pietrele. Zgribulit, Aban mă Întrebă dacă Gerul cel Greu avea să fie mai aspru decât frigul cumplit pe care-l Înduram noi atunci. Habar n-aveam, și cu el nu mergea să Înfloresc lucrurile, doar așa, ca să văd cum Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mai privească Îndărăt. 22. Am mers nopți În șir peste dune. Enkim și cu mine făceam potecă pe rând pentru Runa - când afundându-ne picioarele În nisipul mai fin decât zăpada, când tăindu-ne tălpile În stâncăria ascuțită. De cum se crăpa de ziuă, căutam un bolovan mai mare ca să ne dea umbră, ne ridicam la adăpostul său casa din piei, beam din licoarea lui Aban și adormeam. După o vreme Însă, stâncile s-au rărit de tot și n-au mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
văzut dimineață. Am mers mai repede ca oricând, mai ales că era o noapte Într-atât de rece Încât, la fiecare pas, scoteam aburi groși pe nări. Am urcat și am coborât nenumărate coline de nisip și, când să se crape de ziuă, am chiuit toți trei, trezindu-l și pe micuțul Unu care se apucă să plângă. În fața noastră se mai Întindea doar o mică bucată de povârniș molcom Înainte să ajungem pe culmea unei dune. Nu ne-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
că la tine place mai mult Selat decât Dilc. Ca să știe Krog că eu fiul lui Minos și nu alt om. Acum, știi, nu? - Știu, of, of. Și ce s-a mai Întâmplat? - A Început lupta de sânge, Înainte să crape de ziuă. Unii s-au dus după Scept. Alții, după Minos. Ăia ai lui Scept ziceau: uite că ne lasă și ăștia să vorbim, așa că măcar să vorbim ca noi, ăștia de aici, nu ca pelticii și bâlbâiții lui Moru. Logon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
voi la răsăritul soarelui, ne amenințară ei, iar Nunatuk mă drăgosti cum știa ea mai bine În noaptea aceea. Zicea că e de bine s-o Împuiez În asemenea noapte și că aveam să Înțeleg totul după ce-o să se crape de ziuă. N-a trebuit să aștept mult, pentru că noaptea se scurgea de acum pe nesimțite. Când s-a făcut lumină, am văzut cu toții că Gemenii se uniseră cu alt ghețar uriaș, cu dealuri și mai Înalte decât ale noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Kikil i-am trimis să vadă dacă Marea se Întărise Într-atât Încât să putem pleca de pe ghețar. Când s-au Întors și ne-au zis că gheața era bocnă și că avea să ne țină pe toți fără să crape, m-am Întors spre ceilalți doi și i-am Întrebat: - Și acum, noi Încotro o luăm, că nu mai știu unde apune soarele? Barra a spus să ținem tot timpul către locul În care soarele coborâse cel mai jos - zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nici o pierdere că nu ne dusesem să Împărțim vorbe pe acolo căci, pe vremea aceea (voi o spuneți!) nu prea erau oameni și femei pe acele tărâmuri. Noaptea dura deja cam cât un sfert din zi. Gheața Începea să se crape ici-colo și, cu groază ne-am dat seama că dacă lucrurile aveau s-o țină tot așa, trebuia s-o luăm cu toții, din nou, spre Miazăzi. Mi-era din ce În ce mai ciudă - credeam că fusesem prinși pe acea punte de zăpadă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
una sau alta. Tot mai des Îmi ajungea la urechi zvonul că unii erau gata s-o ia Înapoi spre pământurile acelea lăsate În urmă care duceau la Miazănoapte. Numai că Într-o noapte, pe când gheața prinsese iarăși a se crăpa de parcă dorea să ne dea pierzaniei odată pentru totdeauna, am auzit primele voci care veneau dinspre Marea cea mare. Erau glasuri nenumărate care se ridicau peste apă, amestecate cu râsete și cu chiote date de o mulțime de oameni, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
iute cât mai multe focuri. În larg se făcu atunci liniște, drept pentru care ne-am apucat să strigăm. Tek, care era ditamai omul, puse mâinile la gură și se apucă să urle de-am crezut că gheața o să se crape și mai multe nu, dar de pe mare nu se mai auzi nimic. Am Început să ne Întrebăm dacă Într-adevăr auziserăm glasurile alea și dacă nu fuseseră doar o părere. Părere...? Nici pomeneală, că le auziseră toți! Ba mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]