3,260 matches
-
fenolftaleină. Dincolo de resturile astea împuțite. Dincolo de colții ăștia înghețați. Tot răul pe care oamenii și-l fac unul altuia, cum s-ar putea dacă nu s-ar iubi? Se apleacă înainte pe taburetul de metal și își desface nodul de la cravata bleu marine. Fără să vrea, privirea îi alunecă în catastif. Eșantioanele 1 și 2 aparțin lui M. Mihai (tatăl) și S. Mihai (fiica). 8 februarie E încă noapte, nu s-a luminat de ziuă. Din blocurile de locuințe se desprind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
un bărbat scurt și gras, dar nu avea burtă, era de culoare măslinie și fuma de scotea un fum negru și gros, ca o locomotivă cu cărbuni. Purta pantaloni largi și un sacou cu doi nasturi. Cămașă albă și o cravată pe măsură, în picioare avea pantofi bine lustruiți, încât puteai jura că sunt noi. De meserie era învățător și avea un dar aparte de a lucra cu copiii, poate că și din cauză că nu avea copii. Avea o soție mai înaltă
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
banca de altădată din grădina publică. Stăteam pe ea, acum, rezemîndu-se de stinghiile orizontale, alți tineri, fete, băieți; nici unul din aceștia nu și-ar fi Închipuit, văzîndu-mă cu tîmplele ușor albite, bărbat Între două vîrste, corect Îmbrăcat, scorțos, cu nelipsita cravată burgheză la gît - adică de om al burgului, al orașului zice-se - că În urmă cu cîteva decenii, tot tînăr ca ei, adolescent, m-am aflat pe aceeași bancă și că aici sub frunzișul aceluiași copac mi s-a Întîmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
o urmărească cu privirile pierdute în unele zone ale corpului ei...”; Nicodim Ițcuși, profesorul de istorie, cel care pentru majoritatea elevilor constituia un mare noroc că l aveau dascăl; Mihai Cărăușu, profesor de fizică, întotdeauna îmbrăcat sobru în costum și cravată, toate foarte curate. În timp, catalogul profesorilor ca și al promoției a cunoscut împuținări de la o întâlnire la alta, iar lipsa fotografiilor individualităților este o mare pierdere pentru posteritate. Ce se va întâmpla mâine cu școala sătească în condițiile desființării
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
până și pe Tudor Arghezi care, vă amintiți? scria la 20 noiembrie 1947 în „Adevărul”, la rubrica „Tablete”: „Îmi place sufletul lui, și-mi place înfățișarea care i-l cuprinde, figura lui florentină, gulerul lui alb, sticlos, frânt pe o cravată nouă, meticuloasa lui - acuratețe de floare, îmi place sunetul vocii în care-i bate inima, ochiul lui cinstit, lumina de statuie de paie a fizionomiei.” Poate îi plăcea lui și Academia Bârlădeană! Când spui Bârlad, ajungi la Tutoveanu, la Academie
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
l-o fi depus la vreo bancă. Apropos, domnule, cum îl purtați? Ce să port? Părul. Îl port în cutie, să nu se piardă. Aha. Ca pe card. Cec la purtător. Mitzy, pas alergător! îl iei pe dânsu, îi pui cravată, dungă la blugi, fond de ten, pastă antirid și-l aduci înapoi rapid, că se filmează. Și cu părul ce facem? Piaptănă-l dar neapărat cu o cărare la mijloc. Doamnelor, domnișoarelor și domnilor sunteți în direct cu primăria. Audiențe
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
rău dar singura mea salvare e primarul. De-aia am și venit de-o lună zi de zi, ca să nu-l pierd. Apropos, dânsu e în birou sau e iarăși în străinătate? Sunteți de-a dreptul formidabil.Aveți nu numai cravată dar și intuiție. Dânsul tocmai învață intens dialectul bumbu, pentru întîlnirea la nivel foarte înalt cu vorbitorii acestei limbi Și, mă rog, de ce ziceți că-i la nivel atât de înalt ? Păi, în primul rând fiindcă va avea loc în
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
public, unii au plecat În Italia și vorbesc cursiv direct În latină, conduc Într-un fel și fără să vrea țara spre culmile absolut netede ale limbajului neted, sînt și ei oameni, la urma urmei, sprinteni, foarte tineri, scunzi, cu cravată de mătase galbenă la trening și căciuliță neagră pe ochi cînd e cald, ne reprezintă În lume cu acel univoc brio În priviri, sînt de neînlocuit. Cu toate acestea am auzit nu de puține ori de la o vreme, și Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
care-și aduc aminte de armată cu bucurie umedă pe băncuțele din fața blocului. Ar fi imposibil să mai idealizez ceva. Nu mai am cu ce. Ne-au extirpat organul responsabil cu imaterialul Încă de pe vremea cînd ne legau la gît cravata roșie, cît se poate de strîns, mulți expiind sufocați lîngă stîlpii pe care se-nălța drapelul din curtea școlii. Mă gîndesc la chipurile lor lipite pe gazeta de perete, În coloana cu pionieri morți, fruntași la Învățătură, sau la scările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fruntași la Învățătură, sau la scările late pe care urcam Învăluiți În fum de țigară și-un profund aer de singurătate laterală pentru a ajunge În sala de clasă unde se ținea cenaclul și se desfăceau În două ore solitudinea, cravata, puteam În sfîrșit respira, circular, În jurul mesei. Această deschidere siciliană explică destul de bine maniera de joc prin care erau pulverizate textele citite la cenaclu, În special de către tandemul inoxidabil Horia Gârbea / Radu Sergiu Ruba. Chiseliță le făceau. Cu sarcasm, sardonic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
o auroră boreală, așa cum mă așteptasem, nici vorbă de boemă, de Utrillo, se citea, se comenta, se stingeau țigări În paragrafe fără filtru și observațiile sclipeau În traiectorii intersectîndu-se prin aer Într-o grilă de fluturi multicolori cu ac de cravată, cîteodată mă plictiseam de moarte, plecam acasă mai cult. Nu știu ce făceau ceilalți după ce se termina ședința de umblat pe litere pe la nouă și jumătate, cel mult zece seara, uneori ne-o termina portarul. Poate mergeau la o votcă, poate se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
vulturul, iepurașul, Îți Întind plosca și-ți explică că există două tipuri de rîs, cel pur și simplu, cînd rîzi de lup, și cel contaminat de disperare, ură, oligofrenie, frică. De multe ori rîd pentru că mă simt bine, am o cravată nouă, și nu o pot purta fiindcă am gîtul fin, Îmi paralizează omușorul și alte lucruri, de mare interes. E o metodă de autoprotecție care intră-n funcțiune automat. Iar dacă ești disperat, te plictisești să stai toată ziua („scriitorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și am Întrebat-o Într-o limbă aproximativă dar agitată dacă nu cumva are și Patetica lui Ceaikovski. O avea. N-a mai fost timp s-o ascult, trebuia să plecăm la tîrg, să ne Întîlnim cu editori străini, cu cravată, cu coca-cola, am cerut o sumedenie de copyright-uri, În special cărți de psihiatrie, de unde să Învățăm cum să ne simțim bine, să rîdem, să adormim cînd se face ora de culcare, să avem randament și relații cu lumea, pendule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
televiziune, deși e exclus, doar l-am ascultat de atîtea ori și n-am Înțeles nimic. Ia să controlez, să fiu sigur, hai să văd care-i adevărul, pe viu, și se duce la concert. În costum de activist cu cravată, Încetul cu Încetul, acolo, pe scaun, Începe să-l audă pe Sașa, pentru prima dată, să-l audă vorbind pe Sașa care, pe scenă, cîntă devastator, cu mușchii gîtului Încordați, venele gata să plesnească și ochii strîns Închiși, improvizînd la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de o parte și de alta, pierzîndu-se parcă foarte departe, în penumbră. Chiar în fața ascensorului era o oglindă, prea mare pentru locul unde se afla, și ușor înclinată. Adrian se privi câteva clipe cu o secretă satisfacție, potrivindu-și nodul cravatei. Apoi își apropie obrazul de luciul rece al oglinzii. Arăta, așa cum îi spuneau toți, ca de 30 de ani, cu 15 ani mai puțin decât avea. Și credea că știe de ce: era înalt, zvelt, blond și-și păstrase părul așa cum
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
aici, poate mă luați într-o seară la cinematograf...") îl ajută să se îmbrace, deși n-ar fi avut nevoie de ajutor. Ghicea, din privirile ei dezamăgite, că vestonul nu cădea prea bine "e prea strâmt în umeri", spuse, și cravata, albastră cu mici triunghiuri cenușii, nu se asorta cu cămașa în dungi. Curând intră internul de serviciu. Începu să-l examineze, încruntat, cu atenție. - Se vede de la distanță că nu sunt hainele dumitale. Ai putea deveni suspect. Va trebui să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cunosc, zice domnul Sing. Domnul Sing era cam cea mai spilcuită chestie pe care-am văzut-o-n viața mea. Era clar un chinez, Însă vorbea ca un englez și purta un costum alb cu o cămașă de mătase, o cravată neagră și o panama din aia de o sută douășcinci de dolari. — Beți o cafea, nu? mă-ntreabă. — Dacă beți și dumneavoastră. Sigur, cu plăcere. SÎntem singuri aici, da? — În afară de toți ceilalți din bar. — Asta nu-i problemă. Aveți un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
prea forțos, Însă era ea destul de forțoasă pentru amîndoi. Avea un chip din Ăla puternic, cu trăsĂturi aproape clasice și o constituție de dresor de lei - iar băiatul care era cu ea arăta de parcă i s-ar fi potrivit o cravată de elev la colegiu. Nu era un dur. Purta o haină de piele, ca noi toți, de altfel. Doar că a lui nu era udă, pentru că erau Înăuntru dinainte să-nceapă ploaia. Și ea purta o haină de piele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Și tu? Ud, spusei și el rîse lăsÎndu-și capul Într-o parte. — N-ai cumva o țigară? mă-ntrebă. Îi Întinsei penultimul pachet de țigări și se servi cu două. Fata forțoasă luă și ea două, iar băiatul cu cravata de colegiu luă una. Mai ia una, Îi strigai. Nu, mulțumesc, răspunse și atunci o luă neamțul. — Te superi? mă-ntrebă zîmbind. Nu, te rog. De fapt mă deranja și el știa asta. Da’ voia atît de tare țigările alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Chicote se arăta a fi foarte plictisitoare, așa că m-am hotărÎt să plec imediat după ce voi fi dat și eu un rînd. Chiar În clipa aia a Început totul. Un civil Într-un costum maroniu, cu o cămașă albă și cravată neagră, cu părul pieptănat lins peste cap și cu o frunte destul de Înaltă, care făcuse pînĂ atunci circ pe la mese, Îl stropi pe unul dintre chelneri cu un pistol cu apă. RÎseră cu toții, În afară de chelnerul care tocmai ducea o tavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
aruncat după el prin ușă. Cei trei bărbați se-ntoarseră Înăuntru cu niște fețe foarte serioase, duri și justițiari. Apoi se-nvîrti ușa și pistolarul Își făcu apariția. PĂrul Îi căzuse peste ochi, fața Îi era plină de sînge și avea cravata trasă Într-o parte și cămașa sfîșiată. Își luase pistolul cu apă și după ce intră Înapoi, palid la față și cu o privire sălbatică, trase o rafală generală, fărĂ țintă, către toți cei din bar. L-am văzut pe unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Îl băga În alt bzunar și după aia trebuia să-l caute din nou. Transpira din greu În timpul acestor căutări, așa că acum era roșu la față și părul i se Încrețise. Acum părea că ar trebui să poarte nu numai cravata de școlar, ci și o șepcuță din aia mică, de care poartă elevii din clasele primare. Ați auzit de vorba aia, că anumite Întîmplări Îi fac pe oameni să Îmbătrînească brusc? Ei bine, Întîmplarea asta cu Împușcătura Îl Întinerise pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de la Iași. Tulburat, febril și surescitat, își scosese din șifonier costumul cel bun de croială nemțească, primul și singurul costum de haine pe care-l avusese până atunci, pantofii negri cu talpa groasă, cămașa bleumarin cu gulerul bine scrobit și cravata elegantă, cu dungi albastre. În geamantanul ieftin, cumpărat cu o zi înainte de la unul dintre negustorii de pe Lăpușneanu își adunase tot avutul: o cămașă, două batiste, briciul, câteva caiete din timpul școlii, multe cărți, un stilou, pălăria primită-n dar
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
cămașa tip rubașcă a staliniștilor și vestonul tip Krupskaia-Pauker al stalinistelor, cămășile rabattu ale activiștilor lui Gigi Bej (așa-i ziceau Iordan și tata lui Gheorghiu-Dej, să nu-l descifrăm noi, copiii), cămășile negre ale propagandiștilor din anii șaptezeci (cu cravată neapărat albă), costumele gri-sceptic********* din ultimii ani ceaușii. Și-acuma, pălării western, pălării Dallas, pălării NATO. S-au descoperit bravos națiune! zece familii Buș, trăitoare în Rumeiniă. Un Vasile Buș a fost dat pe ecran. Deunăzi, preotul din Petrești-Alba Iulia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
se ridică halucinant de pe jos și-și înalță sînii. Aplauze. Lucian era un fel de Rudolf Valentino al redacției. Mai oropsit decît preaiubitul actor, dar surîzător și crud, elegant și parșiv. Colecționa "fîțulici" ca pe cămăși, colecționa picanterii ca pe cravate. Pe mine și pe Fluturel, mai tineri, ne captiva cu povești despre experiențe "nepermise". "Copii, ultima. Strip-teas-ul nebuniei. A fost act de curaj nebun din partea ei și din partea mea. În parcul Copou, în chioșc, pe lună plină. Avea o fustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]