3,585 matches
-
reabilitat, înțelegeți, pentru că eu, noi, în tot acel timp am făcut artă, am căutat o modalitate de a spune adevărul nostru, nu numai din cauza botniței, ci...“ Se lungise la vorbă și mă grăbeam. „Știți doar că haina pe care o croiești e totdeauna mai mică decât trupul căruia îi fusese destinată.“ Uite, scriindu-ți asta, văd ochii animalelor de experiență din subsolul spitalului Colentina și aud scheunatul ăla solitar, atât de omenesc, de dureros. Arta, cultura românească, o ascultam pe Monica
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
cârpă pe noi, care acoperea parțial zdrențele pe care le aveam pe dedesubt. Problema era cu ce să asezonăm uniforma la școală și cu ce înlocuim la bairamuri. Colegele mele cele mai inventive sau care aveau mame care știau să croiască își scurtau fusta cu câțiva centimetri, lărgeau cordonul, adânceau decolteul. În ceea ce mă privește, nici eu nu eram inventivă și nici maică-mea nu știa să coase. Așa că eram terorizată de ideea că mă scoate la tablă și că or
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
care mai trăsnite. Era un adevărat tur de forță să găsești un material - cine nu-și aduce aminte de febrilitatea cu care discutam despre câte-un magazin în care se găseau materiale! - și o croitoreasă ca lumea, care să-ți croiască ceva după o poză de pe vreo bucată de pagină ruptă din cine știe ce Quelle sau Neckermann și păstrată cu mare grijă. Alt articol delicat erau ciorapii. Ciorapii comuniști erau, ca toate celelalte articole, făcuți după criteriul rezistenței, nu al esteticii. Culorile
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
urletele din aparta mentul alăturat, a dat telefon la 911. Atras și el de larma mulțimii, sergentul William Tracey jr., care își făcea rondul pe strada 86, a coborît din mașină să vadă ce se petrece. În timp ce-și croia drum printre oamenii adunați, se auzea deja sirena ambulanței. Cinci minute după aceea, targa cu John Wayne Bobbitt era introdusă pe ușa din spate a salvării. Fețele celor prezenți erau luminate, intermitent, în albas tru și roșu. Mașina a plecat
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
timp și în aceleași împrejurări. Experiențele vieții sunt diferite și învățămintele la fel. Bine, ar putea să spună neîncrezătorii. Ce fel de școală este aceea fără profesori, fără catalog, fără să se facă prezența și fără note? Viața nu este croită și nu se desfășoară la fel pentru toți oamenii. Nici elevii nu au înzestrare fizică, intelectuală și sufletească asemănătoare. Viața le oferă lecții dintre cele mai diferite, acestea fiind solicitările, încercările și trăirile sufletești la care sunt supuși, astfel că
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
om atins de aripa nefastă a decrepitudinii, le face cu tot dichisul: hainele cele mai bune scoase din șifonier, impregnate cu miros înțepător de naftalină, ghetele cam scâlciate, de o vârstă incertă, pălăria gri asortată la pardesiul decolorat și tocit, croit după moda anilor ’80, mănușile pentru a-i diminua răceala necontenită a mâinilor osoase, umbrela (niciodată nu se știe cum va evolua vremea) și bastonul, nelipsitul său sprijin de care nu se mai poate dispensa și pe care i l-
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
și îl sărută, strângându-l la piept cu puterea aceea permisă, nu mai mult decât ar fi vrut să o facă. Carlina își dăduse drumul lacrimilor care țâșniseră prea repede, fără voia ei, unindu-se jos aproape de bărbie. Nicky își croise sigur drumul spre inima ei, înduioșând-o până la lacrimi. Zarurile fuseseră aruncate și totuși cine câștigase? Ea sau el? Mama soacră îi lăsase timp berechet să se acomodeze în postura de mămică. Îl ținea pe Nicky la ea câte două-trei
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
lăsase Dumnezeu. Alin le întinse pe rând o sticlă de palincă pe care o luase la plecare cu scopul de ași pune sângele în mișcare după cum era și cazul. După așa zisa „revenire”, ajutându-se unii pe alții încercau săși croiască drum încetișor, iar gândul lor era la o modalitate de a scăpa cât mai repede de patrulele de pe granița pe care o trecuseră fraudulos. Pe dealul împădurit, aproape de vârful lui, s-au prăbușit unul lângă altul făcând eforturi supraomenești pentru
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ceea ce avem de făcut. Trebuie să punem la punct niște planuri și niște proiecte. Trebuie să ne ghidăm după propria noastră rațiune. - Dar calea pe care am apucat-o noi nu va fi deloc ușoară. Fiecare dintre noi își va croi un drum cu norocul său de la Dumnezeu. - O să ne dăm toată silința să reușim ca mulți alții, dar de o manieră corectă. Nu avem altă alternativă pe care să ne bizuim. La urma urmei suntem destul de tineri și niciodată nu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să îmbrățișeze cu bună știință nesăbuința, ispitită de flacăra vie a iubirii, acceptând de bună voie să fie femeia lui, fără a fi măritată. Corabia în care se urcaseră Alin și Nicole sălta departe de țărm, pe valuri înalte. Era croită din sufletele lor căutând să ajungă la marginea ceții care plana peste ei. Purtau în suflet o dragoste ascunsă ca o bijuterie scumpă ținută într-o casetă ca într-un seif secret. Un fior din interior și dorul de Andrei-Alinandru
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
lăsat ademenenită ca o proastă. - Asta-i tot? Atât ai de spus după toate trăirile noastre? După toate nopțile frumoase? - Ce ar mai fi de spus? Să-ți spun drum bun, la revedere și să nu uiți de mine. Își croi drum prin mulțimea din vamă, iar după câțiva pași întoarse capul căutându-l din priviri, parcă să se asigure că luase o hotărâre bună. El încă mai era pe scările trenului uitându-se cum se îndepărtează. Își zâmbiră amândoi pentru
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
gîndit să scriu ceva inspirat de personalitatea directorului Sorescu. Evident, n-ar ieși nimic spectaculos. Directorul Sorescu e un tip echilibrat, despre care toți vorbesc ca despre o capacitate tehnică. Dar ceea ce-i mai important e "stofa" din care este croit: are simplitatea și naturalețea pe care doar adevăratele valori o au. Reușesc să prind liftul. Intru, închid ușile, apăs pe butonul pentru etajul doisprezece și mă întorc spre oglinda de pe peretele din spate al liftului, să-mi controlez ținuta. Sus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
un lemn; azi e slujbă mare acolo, pentru că e patronul bisericei. Am fost eri în grabă și am văzut filmul „Henri V“; pe cât se pare, se intenționează să-l scoată de pe program în urma unor anumite intervenții. Tu caută și-ți croește acolo o viață cuminte de muncă și mândrie; aici unii din prietenii noștri pronostichează aceeași despărțire care a separat timp de 27 de ani Europa Occidentală de cea Orientală, alții cred într’un război iminent. În orice caz, iubita mea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
se repetă. Duminică, 12 septembrie [1948] [...] Acum două săptămâni, încă mai eram la Mangalia; te purtam cu mine, tragic, peste tot. Iubirea asta maternă mai mare decât toate iubirile materne la un loc, dragostea asta imensă care încerca să-și croiască drum prin imposibil, zâmbea sumbru, schimonosind încercări de surâs. Te căutam peste tot. Într-o dimineață, eram la Muedin; singură la o masă acoperită cu hârtie imaculată, priveam marea din fericire albastră: eram absentă, plutind spre alte țărmuri. Apoi o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lui Dumnezeu, sunt logodită de o zi! Nu-ncepeți de-acum! Evadez în grădină și mă plimb, bându-mi cafeaua. Zăpada începe să se topească și din loc în loc zărești petice de iarbă și câte un tufe de trandafiri. Îmi croiesc drum pe poteca de pietriș, gândindu-mă ce bine e să fii iar într-o grădină englezească, chiar dacă e un pic cam frig. Manhattanul n-are grădini ca asta. Are Central Park și, ici-colo, câte un rond cu flori. Însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dar nu știu de unde să-l iau - dar nu suficient de bine ca să mă duc la posesorul lui și să-i zic bună seara. Încerc să-i zâmbesc unei femeie care intră, dar ea mă privește cu suspiciune și își croiește drum spre un grup de la fereastră. Cine zice că americanii sunt mai prietenoși decât englezii înseamnă că n-a fost la New York. Ar trebui să fie și Danny pe aici pe undeva, mă gândesc, uitându-mă pe deasupra mulțimii. Le-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
internaționali de la care am luat bani cu împrumut. Adevărul e că, uneori, când mă gândesc la ultimii ani și la toate prin câte au trecut bieții de ei din cauza mea, am oarece remușcări. — Becky! Graham, uite-o! Fuge spre mine, croindu-și drum prin mijlocul unei familii de turbane. Becky, scumpa mea! Ce faci? Și ce face Luke? E totul bine? — Bună, mami, spun și o îmbrățișez strâns. Fac foarte bine. Și Luke vă transmite toată dragostea lui. Și totul e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
lui de la Ralph Lauren. Eu am pus ochii primul pe ea. Fac niște cafea proaspătă (fără cofeină - asta are voie Michael să bea de la o vreme) și amestec în ierburi, care nu-mi prea place cum arată, după care ne croim drum care cum poate prin harababura din sufragerie către canapea. — Deci, spune el, dând la o parte un teanc de reviste pentru a se putea așeza. L-a ajuns și pe el stresul, până la urmă. Îmi urmărește mișcările, în timp ce îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
care intru în magazinul de la parter mă uit disperată în jur, căutând cu privirea o licărire roz. Dar întregul etaj e ticsit până la refuz cu o revărsare de turiști entuziasmați, care vociferează veseli. Hainele lor colorate modifică vizibil peisajul. Îmi croiesc loc printre ei, cu respirația întretăiată, încercând să mă conving în gând că Alicia nu-i va spune nimic lui Robyn; că nu va fi chiar atât de răzbunătoare. Și, în același timp, știind precis că e. N-o zăresc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
se așază în fața ei. Ea se uită la mine și încuviințează vag, iar eu îmi întorc privirea, cu inima bătându-mi nebunește. Doamne, n-o lăsa să-și bată joc de șansa asta. Te rog. Ies din bar și îmi croiesc drum spre o cameră de protocol goală și rămân lângă fereastra cât tot peretele, uitându-mă la orașul de dedesubt. După un timp, mă uit la ceas. Au trecut cinci minute și el n-a ieșit ca o furtună. Și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
unui om complex, cu trăiri intense, variate, tip reactiv, neliniștit, oscilînd între romantism și realism, opusul inșilor placizi, monotoni, reci. Avea o fire de luptător, loială, expansivă. Se atașa statornic de persoane și cauze și pretindea un devotament egal. Hiperactiv, croia mereu planuri și tactici. în timpul relecturii acestor scrisori, mi-au venit adesea în minte trei vorbe: una a cronicarului nostru („odihna altora îi păriia că-i ieste cu pagubă”), alta a lui Victor Hugo („Nu există dușmănii adevărate decît dușmăniile
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
euforică a domeniilor private cărora pînă atunci nici nu le bănuise bogăția se produce de la o secvență la alta, ca și cînd în mintea lui s-ar fi deschis brusc o ușă. Dar, în realitate, Bauby trebuie să-și fi croit drum cu greu spre ușa aceea. Fără motorul dramatic conferit de acel greu de lupta dată de Bauby cu sine pentru a ajunge acolo , omagiul adus resurselor lui interioare, în special imaginației lui, riscă să fie ușor flasc. Cealaltă problemă
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
și citea, ca de obicei, din Sfânta Scriptură, așa cum se obișnuise de la o vreme, neputând să mai lucreze în gospodărie ca pe vremea când era în putere. Emilia și Maricica lucrau împreună să facă o rochie pentru Ruxanda Toloacă, Emilia croind și trăgând la mașină iar Maricica broda niște floricele albastre pe piepții rochiei, frumos și cu atenție cusute. Maria, mama lor strânsese vasele și le spalase iar acum se gândea să pregătească masa de seară când deodată, se auzi o
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
îi reamintește directorului despre fapta mea. Imediat sunt scos în fața clasei, sunt înhățat de patru zdrahoni din clasa a VII-a și mă așează cu fața la bancă, ținându-mă fix de mâini și de picioare, în timp ce un altul începe a mă croi la posteriorul meu moale, aplicându-mi peste douăzeci de lovituri, cu niște nuiele mlădioase. Când am scăpat din această tortură, am căzut în fața clasei văitându-mă ca din gură de șarpe! Fusesem pedepsit barbar de la o simplă joacă de copil
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
de ceea ce primisem, dar în același timp mă gândeam că nu voi avea timp să mă folosesc de aceste obiecte călduroase. Un sentiment asemănător am mai avut în noiembrie 1941, când am primit un costum bărbătesc foarte frumos și bine croit din partea directoarei din Ploiești la care lucrase soția mea. Singurul ei copil, aviator, căzuse pe front în august 1941 și acum mi se oferea un costum să-l port în amintirea celui care dispăruse eroic! Am primit costumul, dar gândeam
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]