3,596 matches
-
Își transforme abilitățile tradiționale În animație, În format digital“, mi-a spus Kulkarni. Dar pentru a-și păstra abilitățile cerute de pictura tradițională indiană, JadooWorks a creat și o secție aparte, În care artiștii se pot retrage pentru a se cufunda În tainele artei tradiționale - deoarece aceste două abilități se potențează una pe alta. Companii precum JadooWorks vin și trec, În funcție de cererile pieței globale și de cine poate oferi, În orice moment, artiștii cei mai buni și cei mai ieftini. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
de Munte, contemplînd tăcut amurgul, cu piscurile Alpilor Transilvani, Carpații, licărind în depărtare. Fiul credinciosului său locotenent politic, profesorul Dimitrie Munteanu-Rîmnic, o rudă îndepărtată, pe atunci în vîrstă de aproape douăzeci de ani, stătea lîngă el. Totul în jurul lor era cufundat în liniștea solemnă a amurgului, atît de caracteristică mediului rural românesc primăvara. Dintr-o dată s-a întors către tînăr: "Frasine, ce cred oamenii despre mine?" Tinerelul a fost surprins de neașteptata încredere a profesorului Iorga și mai ales de întrebarea
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
primară, gimnaziul și liceul nu i-au oferit "nici dragoste, nici mîndrie"15. Era mult înaintea celor de vîrsta lui și tot timpul singuratic. S-a înscris la școală știind deja să citească și să scrie și stăpînind limba franceză, cufundat într-o lume de vis clădită pe lecturile lui tot mai extinse. Singurătatea și lipsa prietenilor s-au perpetuat în anii de liceu și în cei petrecuți în universitățile românești (și străine)16. După absolvirea universității, o celebritate timpurie l-
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
dar a optat ulterior pentru istorie. Familia Iorga a sosit la Paris, unde Nicolae Iorga s-a înscris la Școala Practică de Studii Superioare, stabilindu-se în Cartierul Latin. Trăiau în Parisul sfîrșitului de veac, dar Iorga era mult prea cufundat în studiile lui ca să aibă vreme pentru plăcerile pline de viață ale epocii. Era total izolat. În plus, faptul că bursa era insuficientă îi impunea restricții. Ducea o viață austeră, fără prieteni, fără să facă vizite acasă vreunuia din colegi
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
Internaționale de Litere și științe de la Napole în 1923 și al Societății de Geografie de la Lisabona în 1926. Cu toate că Iorga era adesea pe drumuri, nu a călătorit niciodată atît de mult ca în anii '20 și '30. Nu s-a cufundat în această perioadă atît de mult în arhive și biblioteci ca înainte; nu a ratat însă nici o ocazie de acest fel. A făcut o vizită îndelungată în Grecia. Le-a vizitat pe celelalte două mari surori latine: Spania și Portugalia
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
Boeru a început să tune și să fulgere cu furie. A afirmat cu tărie că ea nu este legionară. Mai mult (subliniind totuși că nu este filosemită), că blama metodele legionare în privința evreilor. După ce și-a descărcat furia, s-a cufundat în tăcere. Dna Boeru locuia la periferia Münchenului. Cînd am ajuns i-am mulțumit și mi-am luat rămas bun, gîndindu-mă la remarca făcută de Hannah Arendt despre "banalitatea răului..." Peste cîteva clipe pătrundeam în strălucirea nopții Münchenului reconstruit, cu
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
Ambasadorul român dorea din tot sufletul să-l împiedice pe Iorga să dezavueze poziția oficială a României. Nu a găsit o cale mai bună decît să-i obțină accesul la Arhivele Casei de Orania. Planul a reușit: Iorga s-a cufundat pe tot parcursul vizitei în Arhivele Regale, ieșind la suprafață doar ca să se întoarcă la București. "Olteanul acela viclean (ambasadorul român) m-a ascuns în Arhive", spunea Iorga, "dar m-am folosit din plin de ocazie! Am profitat frumos în
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
inocente, atât de diferite de supliciile trecutului meu. După prânz, am tăiat o bucată de funie și am legat-o de balustrada de fier de la treptele turnului; acum atârnă în apă, la îndemână, înnegrită și clătinată de valuri. La capătul cufundat în apă am făcut un nod zdravăn, ca s-o pot apuca mai ușor. În ce privește „muntele“, am avut mai puțin succes, din simplul motiv că nu am putut găsi nimic, nici un colț de piatră de care să pot lega frânghia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nu a fost determinată numai de spargerea vazei urâte. Noaptea trecută s-a întâmplat ceva îngrozitor. Am fost trezit pe la ora cinci și jumătate de o zguduitură puternică, venită de jos. Se luminase de zi, dar holul și scările erau cufundate încă în beznă, așa încât am aprins o luminare. Am coborât - trebuie să mărturisesc că tremuram ca varga - și am descoperit că oglinda mare, ovală, din hol se prăbușise la pământ. Sticla era toată țăndări. Curios apărea însă faptul că și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Casa noastră era întotdeauna „tulburată“ de asemenea vizite, și după aceea era nevoie de o bucată de timp până să-și revină la normal. Când Rolls-Royce-ul lui Abel Arrowby cotea, în cele din urmă, dispărând de pe strada noastră, mama se cufunda în tăcere, răspundea doar monosilabic, în timp ce eu și tata pășeam în vârful picioarelor, evitând să ne privim în ochi. La școală mă simțeam fericit, deși nu legasem prietenii strânse, nu trăiam momente dramatice, nu aveam profesori venerați, chiar dacă unii dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-i scriu lui James, dar nu i-am scris. Mai țin minte că abia atunci mi-am pus pentru prima dată întrebarea ce-o fi simțit el când a pierdut-o pe minunata lui mamă. La vremea aceea eram prea cufundat în timpuriile mele suferințe, așa încât soarta mătușii Estelle nu m-a afectat prea tare. Și, nu știu de ce, niciodată nu mi-am pus întrebarea ce o fi însemnat pierderea ei pentru James. Am vorbit adineauri, și ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și fusta largă. Se mișca nervoasă prin cameră, fără să se uite la mine. — Vai, dragă, trebuie să deschid o fereastră. Ce zăpușeală e în camera asta! Nu vrei să iei loc? M-am așezat, sau mai curând m-am cufundat, într-un fotoliu de catifea, adânc, jos, lung. — Să ne aducem mâncarea aici? îl întrebă Hartley pe Fitch. — De ce nu? Hartley s-a întors în bucătărie unde, evident, luaseră masa, și a revenit cu două farfurii, în timp ce Fitch a tras
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
trebuie să fie, deși nu erau, și să facem față acestei prefăcătorii, acestei afurisite de prefăcătorii pe care o numești căsătorie. Trebuia să încetăm de a ne înjunghia pe noi înșine și unul pe celălalt cu înfiorătorul adevăr. Suntem amândoi cufundați până în gât în minciuni, minciunile tale, care se lățesc pretutindeni ca o mlaștină puturoasă, ne înecăm în ele. Și, pe Dumnezeul meu, mi-am zis că o să fie mai bine dacă o să plecăm, dac-o să ne mutăm la mare, mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ieșit din grădină și am pornit să alerg pe potecă, în fața lunii care plonja în mare. Drumul spre casă l-am străbătut alergând. Am luat o gură de whisky și un somnifer, m-am vârât în pat și m-am cufundat în somn. Am visat că am descoperit o încăpere nouă la Capul Shruff, și că în ea se afla o femeie moartă. A doua zi am fost ca nebun. Am colindat, aproape că am alergat, în jurul casei, în jurul pajiștii, peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
acestei case, acestui menaj. Mă simțeam dezgustat de mine însumi, de el, chiar și de ea. Am pornit spre casă, mergând nici repede, nici încet. Mi-am adus aminte să-mi iau jerseul, umezit acum de rouă. Am găsit casa cufundată în beznă. Lumânările căzuseră din nou și se consumaseră până la capăt pe tăblia mesei, lăsând lungi dâre de arsură, care aveau să rămână acolo pentru totdeauna, pentru a-mi aduce aminte de această noapte înfiorătoare. Istorie Capitolul patru Cele ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
altceva decât să aștept. Fără îndoială, ea avea să vină. Și... dacă nu va veni... existau alte planuri pe care începusem să le și schițez în liniște. Nu duceam lipsă de resurse. Voi aștepta. Și cu această hotărâre, m-am cufundat într-un soi de pace sinistră și stânjenitoare. Puțin mai târziu, adică o zi sau două mai târziu în condiția mea de sursis, își făcu apariția Gilbert Opian, ca o vedenie pe jumătate așteptată. De ce oare n-am fost surprins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
efect, își scutura întruna capul, cu un gest fermecător și își îndepărta de pe ochi și de pe frunte buclele grele, îmbibate. Reușea acel craul lipsit de efort, pe care eu nu l-am stăpânit niciodată și, în exaltarea lui marină, se cufunda vertical, dispărând sub apă și reapărând în cu totul alt loc, cu un chiot de triumf. Și eu mă simțeam cuprins de o încântare la fel de nebună, iar marea era veselă și gustul apei sărate era însuși gustul speranței și al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
imaginea acelui trio trăind fericit în sudul Franței! Dacă el o să mă sprijine, și ea o să vină, atunci se va produce, pentru noi toți, o extraordinară relaxare spirituală, asemănătoare acelui neașteptat extaz de care se lăsase cuprins Titus când se cufundase în mare. O voi face fericită, o voi face. Și îl voi face și pe el fericit, și liber și plin de succes. Se mai ivise o chestiune între noi după ce Titus consimțise să fie, așa cum se exprimase din nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
care încearcă să ghicească cele mai mici gesturi ale stăpânului. Nu m-am putut împiedica să nu observ cât de diferită este ființa asta sănătoasă și vioaie față de creatura greoaie, năucă, pe care o lăsasem să fie cărată, voalată și cufundată în tăcere, din casa mea. {i totuși, iubirea își urmărește propriile ei scopuri și discerne, ba chiar inventează, propriile ei farmece. Dacă va fi necesar, îi voi explica toate acestea lui Lizzie. Acum, așezată pe un scaun, Lizzie își zvârlise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mării sălbăticite. Pe urmă, m-am gândit cât de straniu se reverbera vocea ei. Părea aproape amplificată. Cânta, probabil, în interiorul turnului. Mă aflam încă în apropierea casei și am pornit-o spre turn, prin ceea ce părea acum ca un decor cufundat în întuneric. Norii luminoși se stinseseră, luna se împuținase dar era ceva mai strălucitoare, nu încă scânteietoare, într-un cer siniliu de miez de vară, pe care se iveau răzlețe scăpărări de lumină. Auzeam glasul lui Lizzie cântând, chemându-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe undeva, pe alte tărâmuri? — Acestea sunt imagini, răspunse James. Unii susțin că Nirvana este și nu poate fi decât aici și acum. Imagini pentru a explica imaginile, viziuni pentru a explica viziunile. — Și adevărul se găsește dincolo. Ne-am cufundat din nou în tăcere. Pleoapele lui James se lăsară în jos, dar îi puteam încă întrezări licărul ochilor. Am întrebat șugubăț: — Acum meditezi? — Nu. Dacă aș medita într-adevăr, aș fi invizibil. Noi ne vedem unii pe alții pentru că suntem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
un ocupant privilegiat. Iar eu eram gata să-i închid laolaltă, în interiorul acesta sacru, pe James și pe Lizzie, și să-i expediez pe vecie, întocmai cum i-aș fi ferecat împreună într-o ladă pecetluită și i-aș fi cufundat în mare. În timp ce mă întorceam spre casă, m-am uitat automat în cotețul de câini, unde Gilbert instalase cu atâta grijă coșul menit să ferească scrisorile de ploaie. Am văzut o scrisoare în coș. Am luat-o. Era de la Hartley
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Am simțit că mi se aprinde în trup, dacă nu încă în minte, un licăr de viață, vechiul, familiarul fior semisexual de teamă, pe care-l simțeam pe vremuri când plonjam de pe trambulinele înalte din California, sau înainte de a mă cufunda în apele de o răceală mortală din Irlanda. Tremurând de emoție, m-am dezbrăcat în grabă și am pășit în apă. Șocul rece, apoi căldura, apoi mișcarea de săltare viguroasă și mângâietoare a valurilor liniștite, mi-au amintit, crunt, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
faptului că mor, la verdele apei de peste creștetul meu, vizibil chiar în lumina tulbure. Și atunci mi-am amintit că numai cu o frântură de secundă înainte de a mi se fi izbit capul de stâncă și de a mă fi cufundat în beznă, văzusem altceva. Văzusem lângă capul meu un alt cap mic și straniu, cu dinți înfiorători, și un gât lung, negru și arcuit. Monstruosul șarpe marin fusese în cazan, cu mine. Mi-am deschis larg ochii și m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ating în caz că s-ar fi mișcat sau s-ar fi oțelit pentru a izgoni o eventuală vecinătate momentană. Dar lucrul ascuns refuza să mi se arate; aveam o senzație împanicată că dacă nu-l prindeam acum, o să dispară pe vecie, cufundându-se în tenebrele totale ale inconștientului. În clipa asta, poate pentru ultima dată, tocmai încerca să străpungă suprafața. După un tip am renunțat să mă mai încordez, deși încă speram că acea amintire finală, esențială, o să-mi revină brusc. M-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]