3,741 matches
-
s-a petrecut cu adevărat... Chantal Îi aruncă o privire neliniștită. Vocea Îi răsună Înăbușit. - Nu trebuie să afle niciodată. Niciodată. Privirea lui Nicolas deveni șovăielnică. Ea se apropie de el și, apucîndu-l de bărbie, Îi Înălță capul și Își cufundă privirea Într-a lui. - Făgăduiește-mi că nu vei spune nimic. El Încuviință moale. Ea Îi dezmierdă ușor obrazul. - Ar trebui să nu ne mai vedem cîtva timp. Să nu se mai apropie de ea, să n-o mai atingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai văd. Eram În port. Mi s-a părut că ai fost foarte curajoasă. Și foarte frumoasă... adăugă el după o clipă. Totul fiind spus cu multă simplitate, nu se simți jignită. El văzu cum cerul devine tot mai Întunecat, cufundînd landa Într-o penumbră căzută prea devreme, și spuse că tocmai făcuse niște ceai. Marie luă cuvintele lui drept o invitație și, curioasă să știe mai multe despre el, Îl urmă. Parcurseră tăcuți cam o sută de metri și erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
consiliu a primăriei. În jurul mesei, toți Încuviințaseră. Printre alți aleși, Loïc și Milic Kermeur, cu chipul marcat de durere, apoi frumoasa și solida Gwenaëlle Le Bihan, În aparență și ea emoționată. În fața ei, Pierre-Marie de Kersaint, cu capul plecat, părea cufundat Într-o dureroasă reculegere. În realitate, zgîria discret cu unghia o mică pată de pe pantalon, ce nu se lăsa Îndepărtată. Yves reîncepu să vorbească. Anunță pe ordinea de zi votul privind acceptul de a face constructibile unele terenuri de pe insulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o valijoară pe care o deschise fără să șovăie. Conținea dosare pe care Marie le ridică cu grijă ca să le citească titlurile. Se opri brusc la unul dintre ele: „GILDAS KERMEUR - RAPORT DE AUTOPSIE“. Îl scoase cu nerăbdare și se cufundă În lectură, vizibil uluită de ce descoperea citind. Ușa se deschise taman atunci, fără zgomot. - Flagrant delict! proclamă Fersen din prag. Marie tresări violent și lăsă imediat dosarul din mînă, apoi se ridică și Îl Înfruntă cu tupeu. - OK, m-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe care o iubesc? Cea pe care o am În fața mea a devenit dură, inaccesibilă... egoistă chiar! Egoistă? Îi veni să urle că el era egoistul. El, care nu se gîndea decît la cursa lui cînd Întreaga ei familie era cufundată În durere. Dar vorbele i se opriră În gît. Plecă În goană, drept Înainte, spre plaja lungă de nisip și spre marea care Începea să facă valuri. Furtuna semnalată spre Brest venea și peste ei. Christian o ajunse din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
amîndoi și deci nu vor mai putea depune mărturie. Iar ea Îi va Închide definitiv pliscul unui șantajist Îndeajuns de inconștient ca să cuteze s-o amenințe. Totul va reveni la normal. Înseninată de gîndul ăsta, Împinse ușa fabricii de faianță, cufundată În penumbră. Apăsă În zadar Întrerupătorul care acționa iluminatul atelierelor și se Încruntă. Precaută, străbătu În tăcere atelierul rezervat pictării obiectelor, fofilîndu-se fără probleme, datorită obișnuinței, printre rafturile suprîncărcate cu vase din faianță care așteptau să fie pictate. Figurinele albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Întîmplare. - Tu ești, nemernicule... Restul se pierdu În zgomotul obiectelor din faianță care se sfărîmau la contactul cu solul, cînd rafturile căzură peste Yvonne. În timp ce zăcea cu fața În jos, ultimul gînd pe care Îl mai avu, Înainte de a se cufunda În neant, a fost că bătrînul Pérec lăsase poate o mărturie scrisă În legătură cu copiii. 11 Inima Mariei se umpluse de speranță văzînd că toți locuitorii insulei cercetau metru cu metru pentru a da de urma nepotului ei. Adulți, copii, bătrîni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
gînd coerent. Luptă În zadar Împotriva amorțelii. Picioarele n-o mai susținură și, dînd drumul pietrei din mînă, se prăbuși pe dolmen. Strigătul care Îți Îngheța sîngele În vine se repercută deasupra landei și-l făcu să tresară pe Ryan, cufundat În scris În micul lui apartament din far. Se năpusti pe drumul de pază, Înarmat cu un binoclu cu vedere nocturnă pe care-l duse la ochi privind atent jur-Împrejur. Văzu situl scăldat brusc Într-o blîndă lumină verde. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu fratele meu? articulă ea cu greu. Lucas Îi aduse la cunoștință că Loïc Înhățase o sticlă și apoi se cărăbănise. - E un tip mai degrabă depresiv, nu-i așa? Fersen Își amintea de descrierea făcută de Morineau. Loïc se cufundase grav În depresie după moartea soției lui. Marie Își vîrÎ nasul În pahar și Îngăimă: - Dacă i s-a Întîmplat ceva lui Nicolas, o să cadă iarăși, n-o să reziste. Întinse mîna spre sticlă, dar Lucas, mai iute, o Împiedică s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Preocupați să se lupte cu valurile, nu mai schimbară nici un cuvînt. CÎnd tocmai erau gata să ajungă spre golf, un val mai puternic decît celelalte o acoperi pe Marie, care pierdu contactul cu solul. Lucas urlă văzînd-o că dispare. Se cufundă și deschise ochii sub apă, dar nisipul și spuma agitau prea mult marea ca să mai poată desluși ceva. Ieșind la suprafață cu respirația tăiată, scrutînd talazurile fără să vadă vreo urmă a Mariei, avu În mod frapant senzația unei absențe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lăsat acolo... Arătă spre măsuța de la căpătîiul patului, goală. - Era acolo cînd a plecat, sînt sigură, afirmă ea, Încremenită. Marie și Lucas, reflectînd intens, rămaseră tăcuți o clipă. Infirmiera, perplexă, ridică din umeri și ieși. Marie părea atît de profund cufundată În gînduri Încît Fersen se Îngrijoră. - Cum te simți? Ridică ochii spre el, bulversată. - Am crezut că visasem, murmură ea rar, am crezut că visez că Loïc... În realitate, el era aici! Încerca să-mi spună ceva important... Un secret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dau cuvîntul meu. Jeanne Îl sondă cu o privire pe care el o susținu liniștit. Mama Mariei oftă, se așeză greoi În fața lor și, lăsîndu-și măcar de data asta mîinile să se odihnească pe masa grea din lemn ceruit, se cufundă din nou În amintirile ei. - În ziua În care Yvonne Le Bihan a venit să-i anunțe lui Artus că era Însărcinată de pe urma lui, Erwan și-a auzit tatăl tratînd-o ca pe un cîine, Înainte s-o arunce afară. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mea avea deopotrivă dezinvoltura, atitudinea, căutătura o vai! dar mai ales mirosul (și mirosul nu m-a înșelat niciodată!) unei adevărate curtezane. Mi-am lăsat în voie cornul în poala ei, fericit de darurile sorții, și aproape instantaneu m-am cufundat în somnul cel mai adânc. Am visat vânătorii cu ceata lor de câini cum se apropiau tot mai mult de corpul meu inert, cu simțurile paralizate, și-am știut pe dată că, pentru prima oară, intuiția mea a dat greș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
drum ca să ne urmeze. Era evident că gândurile lui vădeau o puternică dorință ascunsă. Nefericirea și neîmplinirea erau înscrise pe fața lui. Desigur, poate să fie și o eroare, dar a stat o vreme îndelungată în fața castelului luminăției tale, adânc cufundat în gândurile lui. Părea că a ajuns într-un punct din care nu ar fi dorit să meargă mai departe. Atunci, am hotărât să-l iau cu mine. Împărătița Furnică a făcut o pauză, apoi și-a dres vocea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
prispă să contemple zilnic asfințitul în așteptarea ei. Pe aceeași prispă, pe care, cu șaptezeci și cinci de ani în urmă, stătea cu străbunicul lui, în același moment statuar al zilei, în care orice activitate la câmp sau casnică înceta. Satul se cufunda într-o liniște ireală; animalele se pregăteau surd de culcare, cu excepția găinilor, care ciorovăiau vag și straniu. Și mâinile lui și picioarele se relaxau inerte, gârbovite de atâta muncă și soare. Dar gândurile alergau libere și stinghere prin tăcerea densă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
va deveni în timp o referință către alte relații. În căutare de absolut, adică de iubire, oamenii schimbă relațiile pentru altele și altele. Ființe ale apelor, aerului și ale cerului, albatroșii ating absolutul prin dans, prin zbor și atunci când se cufundă în adâncul mărilor să vâneze. Totuși, există unii oameni ce rămân foarte atașați unii de alții. Îi recunoști ușor numai după ce, ajunși la bătrânețe, la capătul unei vieți liniștite, fără căutări, se mai țin încă de mână cu voluptatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pentru totdeauna a lor. "Vine regele! Pleacă regele!" Soarele va desena în umbre aceleași jocuri pe nisipul fierbinte, marea va clipoci la fel din ochiurile de apă construite cu migală de vânturi, timp și lavă. Santiago Santiago era mereu absent, cufundat în gândurile lui. Și ea ar fi dorit să poată intra în gândurile lui, să fie mai aproape de delfinii ce dansau pe valuri sau de leii de mare ce se răsfățau la soare, să fie acolo de unde se puteau vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
CE NU SA MAI VĂZUT VREODATĂ Intrăm în era barbariei. Desigur, nu este prima dată când omenirea se cufundă în noapte. Ne gândim chiar că a trăit această amară aventură de multe ori, iar istoricul sau arheologul ne dezvăluie cu inima strânsă urmele unei civilizații dispărute. Însă îi urma întotdeauna o alta. Pe ruinele vechilor sanctuare se înalță noi
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
să se ofere unei priviri, să poată fi într-o bună zi atinsă de această privire, întâlnită, cercetată, cunoscută? Se va spune că, dacă activitatea estetică în calitate de praxis, în calitate de mod al sensibilității și astfel al vieții, rămâne într-adevăr necunoscută, cufundată în adâncurile misterului care învăluie orice creație, mai ales pe cea a artei, această disciplină teoretică pe care o numim estetică este totuși capabilă să-și dea un obiect drept materie a cunoașterii sale, și anume opera însăși, opera de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se preface a le lua în seamă sunt într-adevăr, chiar în opinia majorității fenomenologilor, calități transcendente aparținând lumii și obiectelor sale, legate de acestea ca proprietate a lor. Suprafața este cea colorată, zidul este cel amenințător, încrucișarea pustie și cufundată în întuneric este cea care devine suspectă. Iluzia constă astfel în a lua aceste proprietăți drept determinări lumești, de a le încredința exteriorității ca și cum ele ar putea să-și găsească în ea locul lor veritabil și esența lor, ca și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu ar putea fi astfel nici frumoasă, nici urâtă. Dacă așa stau lucrurile, devastarea pământului de către tehnica de care va fi vorba ar fi lipsită de gravitate, sau mai curând nu ar fi. Căci cum ar putea fi desfigurat și cufundat în respingător ceea ce eludează prin natura sa orice categorie estetică? O altă consecință a tezei statutului imaginar al operei de artă nu este mai puțin contestabilă. Căci dacă opera este un imaginar pur și s-ar epuiza în sine la
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
legăturilor interne ale compoziției, legături care o fac să fie exact ceea ce este. Încă și mai semnificativă este maniera în care ea ni se oferă, nu în carența sa ontologică, asemenea termenului fragil al unei activități fără de care s-ar cufunda fără întârziere în neant, ci ca masiva impunere a ceea ce deține, prin consistența sa proprie, puterea de a ne așeza vizavi de el în postura spectatorului adică a unei ființe funciarmente pasive cu privire la ceea ce îi este dat să contemple. Lucrurile
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
general este condiția științei înseși. La urma urmei, între filozof și savant are loc o împărțire a sarcinilor. Celui dintâi îi revine să reflecteze asupra condițiilor celor mai generale ale unei munci concrete și mereu în devenire în care se cufundă și căreia i se consacră cel de-al doilea. Numai că atunci când, în gândirea clasică precum și în revirimentele sale contemporane, subiectivitatea este redusă la condiția de posibilitate a obiectului și, astfel, la obiectivitatea însăși luată ca atare, la acel În
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
umane mișcarea prin care aceasta s-a întors împotriva trecutului său, repudiind tot ceea ce îi adusese acesta mai însemnat, autonegarea vieții se înfățișează într-adevăr drept evenimentul crucial încă necunoscut sub forma unui demers teoretic deliberat și sistematic care a cufundat modernitatea în situația nenorocită care îi este proprie, și ea este cea pe care trebuie să o analizăm minuțios mai departe. Să observăm în primul rând că autonegarea vieții nu se rezumă la o afirmație abstractă, la un oarecare principiu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mai vechi a cărui substanțialitate fenomenologică este afectivitatea adevărul aflat în subiectivitate și identic cu ea. În vreme ce primul dintre aceste adevăruri, adevărul ființei-acolo ca ființă-acolo, este sustras singularității privirii care se așează asupra lui, patosului său, care se cufundă în Noapte în vreme ce adevărul obiectiv și științific prin urmare este independent de subiectivitatea individuală a individului și se definește prin intermediul acestei independențe, adevărul mai originar despre care vorbim și care se identifică cu subiectivitatea absolută, acest adevăr variază odată cu viața
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]