3,502 matches
-
ascundă dorința de a găsi sensul propriei existențe în ochii celorlalți, încercând salvarea în și prin ei. Este o variantă slabă a modului contemporan de a căuta nemurirea, respectiv pe calea memoriei Istoriei. * Marea provocare a acestor rânduri: încercarea de desprindere de sine ca descoperire de sine, izvorâtă din speranța că abia renunțarea la egoism mă va livra mie însumi întreg (l-aș numi paradoxul sinelui). Începând cu modernitatea ordinea superioară omului o constituie umanitatea (ce păcat că trebuie să încadrăm
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
durerea, este compensată prin mântuire, prin promisiunea ofertei fericirilor În Lumea de dincolo. În plan metafizic, suferința este compensată prin speranță, privită ca deschidere către transcendent. În sensul acesta, Socrate vedea moartea ca supremul catharsis, ca o trecere și o „desprindere a sufletului din Închisoarea trupului”, ca o „eliberare a sufletului de suferințele care-i sunt date să le suporte din cauza trupului” În timpul vieții. Perspectiva transcendenței echilibrează suferința și anulează frica de moarte. În plan ontologic Însă, suferința Întrece ca semnificație
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și a purificării sale sufletești, morală și spirituală, pentru a-și putea redobândi starea sa originară. Omul nu poate fi distrus, fiind creația lui Dumnezeu. El poate cădea prin păcat, dar se poate mântui prin suferință, prin căința recunoașterii și desprinderii de păcatele sale. În felul acesta, mântuirea devine un exercițiu sufletesc și spiritual/moral de purificare. Acceptarea privațiunilor fizice, retragerea din lume, adoptarea unei vieți sobre și izolate pentru a favoriza deschiderea interioară semnifică ieșirea și depășirea limitelor lumii, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
singurătatea exterioară (a fi singur prin absența celorlalțiă sau la Însingurarea interioară (a fi lipsit de sine sau a fi apăsat de propria ta absențăă. Absența ca pierdere de sine, ca Însingurare, duce la angoasă și disperare. Ea este o desprindere de sine Însuși, după cum, În egală măsură, prezența este o cuprindere de sine Însuși, un act de Împlinire de sine, cu sine, cu și prin ceilalți. Prezența presupune a fi În timp. Ea face ca persoana ta, cât și persoana
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
exil, ele sunt mult mai dure, mai frustrante și resimțite sufletește și moral ca fiind nedrepte și nemeritate. Urmările Înstrăinării prin exil sau alte forme ale acesteia sunt multiple, iar ele intră sub incidența tematicii psihologiei morale. Orice fel de desprindere de cetatea proprie este resimțită ca o ruptură. O ruptură organică, o separare de un anumit model arhetipal, care Îți este propriu, În care te-ai născut, cu care te-ai format și la care te raportezi permanent, recunoscându-te
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
este o formă de manifestare colectivă care ar putea fi eventual asimilată cu „claustrofobia socială”, pe care o impune În cetate. Este gustul, chemarea pentru spațiile deschise care oferă perspectiva largă, nelimitată a unei perpetue libertăți. Ea reprezintă o incompletă desprindere de natură, de condiția physis-ului primordial, originar. Este repulsia sau teama de „situațiile Închise” ale vieții, specifică unor comunități umane cu o marcată notă psihomorală de factură emoțional-pasională. Semnificația nomadismului este legată de identificarea cu sentimentul timpului care curge, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
tulburări al supraeului, ale unui supraeu slab, care nu-și mai poate exercita rolul. În plus, aceste manifestări sunt expresia unei „negații”. Minciuna și trădarea, În plan sufletesc, moral și cultural, reprezintă o „negare” a modelelor arhetipale ale cetății, o desprindere a omului de propria sa cetate, o negare a „părinților”. Minciuna și trădarea sunt expresia unui „rău interior” care macină cetatea, a unei crize care arată o slăbire a supraeului moral. Minciuna și trădarea sunt mai dăunătoare decât atacurile externe
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
pierdut. Este reintegrarea În starea de inocență morală și spirituală originară. Este un act de restaurare a ființei umane prin purificarea sa sufletească și morală. Este reintrarea În Paradisul originar, pe care omul l-a pierdut. Dar aceasta reprezintă o desprindere de uman, o Învingere și o depășire a contradicției sau a conflictului dintre lume și spirit. 23 FORȚA SUFLETEASCĂ (VOINȚA ȘI PUTEREAĂ Cadru tematic Orice act uman afirmă o potențialitate. El are o origine, o sursă din care provine și
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
calea, mijlocul prin care eul personal „poate fi conform aspirațiilor și tendințelor sale”, separându-se prin aceasta de orice fel de norme, obstacole, conveniențe etc. În sens psihomoral, libertatea este puterea de „a fi tu Însuți” conform voinței tale. Este desprindere și afirmare totodată. Ea este „a putea”, „a trebui” și „a te Împlini”. A fi tu Însuți, conform voinței sale. Dar aceasta se realizează numai printr-o putere constantă și solidă a individului. Cei slabi nu pot fi liberi. Libertatea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
al unui dar sau obiect simbolic, sacrificiul de sine („nu dai nimic când nu te dai pe tine Însuți”Ă, asceza. Aceste forme de dăruire au, În principal, o semnificație morală de renunțare la ceva personal În favoarea altuia, la o desprindere de sine pentru celălalt. Formele medicale ale dăruirii constau din actele pe care medicul sau personalul de Îngrijire medicală le acordă celor bolnavi, ca ființe apropiate aflate În suferință. Ele constau din următoarele proceduri: tratamentul medical sub toate aspectele sale
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
tortură. Izolată, persoana se Închide În sine, trăindu-și propria culpabilitate. Care poate fi soluția În acest caz? Regretul nu este Însă numai tortură sufletească și morală. El actualizează vinovăția, pentru a o putea repara. Vinovăția morală este Însăși condiția desprinderii, prin regret. Faptul de a regreta actele comise este, dincolo de Întoarcerea către un trecut penibil, traumatizant sufletește și moral, și condiția desprinderii de acest trecut. Regretul cuprinde un Întreg șir de acte, sufletești și morale, prin care conștiința obligă Eul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
numai tortură sufletească și morală. El actualizează vinovăția, pentru a o putea repara. Vinovăția morală este Însăși condiția desprinderii, prin regret. Faptul de a regreta actele comise este, dincolo de Întoarcerea către un trecut penibil, traumatizant sufletește și moral, și condiția desprinderii de acest trecut. Regretul cuprinde un Întreg șir de acte, sufletești și morale, prin care conștiința obligă Eul să reevalueze critic actele sale și să facă efortul unei reparații. Restaurarea vine din regret. În felul acesta, durerea și suferința morală
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Căința refuză, respinge actele negative pe care eu le-am săvârșit și, prin aceasta, fac un prim pas, care mă eliberează de ele. În felul acesta, prin actul de căință, are loc, În sfera Eului meu personal, un act de desprindere interioară, de separație, Între Eul actual, care se căiește, și Eul din trecut, care a greșit. Acestea sunt două Euri ale aceleiași persoane, pe care, prin vinovăție, conștiința morală le pune față-n față. Pentru Spinoza, Kant și Nietzsche, căința
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
morale are, În linii mari, aceleași aspecte de ordin practic ca și cele ale psihoterapiei În general. Ea se axează pe ideea de catharsis, ca formă de purificare și restaurare morală a persoanei aflate În suferință. Orice catharsis urmărește o desprindere a persoanei de situațiile care o Încarcă. Acestea, dincolo de aspectele psihologice conflictuale pe care le presupun, contribuie Într-o măsură apreciabilă la devalorizarea morală a individului. Catharsisul, În cazul terapiei morale, trebuie să se adreseze conștiinței celui aflat În suferință
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
să-l susțină moral. El trebuie sa-i explice sensul suferinței și să-i ofere soluția de compensare a acesteia. Acțiunea terapeutului constă În separarea motivelor care au determinat suferința de conștiința Încărcată a celui care suferă. Conștientizarea suferinței reprezintă desprinderea morală de aceasta. bă Tehnicile utilizate de terapeut au În vedere: actualizarea trecutului prin aducerea În discuție a motivelor suferinței și explicarea lor persoanei care suferă; oferirea unei soluții compensatorii, de ordin moral, care să anuleze sau cel puțin să
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
în organizarea conținutului și desfășurarea instrucției 61 5. ȘCOALA ȘI PEDAGOGIA ROMÂNEASCĂ LA ÎNCEPUT DE SECOL XX 67 5.1. Școala în perioada de aplicare a legislației haretiene și a luptei pentru marea Unire 67 5.2. Pedagogia tendințe spre desprinderea de herbartianism 70 5.2.1. Pedagogia filosofică 71 5.2.2. Pentru o educație ancorată în realitățile românești 74 5.2.3. Primele manifestări ale pedagogiei experimentale și ale "educației noi" 75 6. REORGANIZAREA ÎNVĂȚĂMÎNTULUI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ 81
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
întîmplător s-a constituit, după cum s-a arătat, în acei ani, pedologia. Psihologia experimentală și pedologia se susțineau reciproc, ambele ocupîndu-se cu studierea copilului prima accentuînd caracterul experimental al investigațiilor sale. Concentrarea asupra copilului a dus pe plan teoretic la desprinderea cercetării acestuia de societatea în care s-a născut și în care creștea. Tocmai pentru a face "știință", unii reprezentanți ai pedagogiei experimentale au evitat să se ocupe de scopul educației. Scopul pretindeau ei se află în copil, și el
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
că tinde să verifice valoarea unor metode pedagogice sau valoarea didactică a unor materiale folosite în timpul predării, prin experimentarea lor în condiții perfect controlabile (5, p. 63). Astfel de experimente pun în evidență relațiile cauzale dintre fenomene și conduc spre desprinderea legilor educației. Devenind o știință experimentală, pedagogia s-ar putea dezvolta într-un ritm mai rapid, pentru că, după aprecierea lui Meumann, ar deveni posibilă organizarea unor colective de muncă, ale căror investigații se vor putea sprijini pe rezultatele obținute de
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de români, ca pretutindeni unde se afla populație românească care putea să învețe în limba maternă, școala menținea trează conștiința națională și punea în centrul preocupărilor sale educative pregătirea spiritelor pentru unirea ce trebuia înfăptuită. 5.2. Pedagogia tendințe spre desprinderea de herbartianism În pedagogia românească din această perioadă se constată, în general, aceeași preocupare ca și în celelalte țări europene, de a se depăși rigiditatea școlii tradiționale de tip herbartian, de a se organiza un învățămînt mai apropiat de trebuințele
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Viața psihică se constituie și se dezvoltă prin contactul omului cu mediul înconjurător; cunoscînd mediul, pătrundem în structura psihologică a celui care trăiește în acest mediu. Legătura dintre ființa umană și mediul în care crește este așa de puternică încît desprinderea sa de lumea care-l înconjoară va crea un oarecare dezechilibru cu consecințe defavorabile asupra dezvoltării sale ulterioare. Ca și alți reprezentanți ai pedagogiei sociologice, Stanciu Stoian aprecia că școala rurală din acea vreme dezrădăcina copiii (42, p. 102), îi
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
în acea parte a ei care aborda problemele sociale și pe cele ale omului a cuprins și idei, mai concentrat sau mai amplu expuse, asupra educației. În trecutul mai îndepărtat, ideile pedagogice se aflau mai ales în scrieri filosofice. După desprinderea pedagogiei de filosofie, aceasta din urmă n-a încetat să se intereseze de problema devenirii umane, după cum, mult timp, pedagogia însăși a acordat prioritate problemelor de filosofia educației. În secolul XX, paralel cu procesul de științifizare a pedagogiei, se constată
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a primatului existenței asupra esenței a fost transformată de existențialism, de J.-P. Sartre în special, în temei al libertății, al unei libertății absolute, din moment ce omul își alege în mod necondiționat propria-i esență. O astfel de concepție presupune însă desprinderea totală a omului de realitățile social-istorice în care trăiește, omul este liber, dar libertatea sa este condiționată istoric, ea este relativă, nu absolută. Cu meritele și slăbiciunile ei, teza lui Sartre stă, implicit sau explicit, la baza construcției teoriei existențialiste
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
fiind completă, acțiunea mintală se formează repede și corect; posibilitățile de transfer sînt însă limitate la condițiile concrete în care s-a format. În sfîrșit, în cazul celui de-al treilea tip de orientare, subiectul este informat asupra modalităților de desprindere a notelor esențiale și generale pentru întreaga clasă de obiecte și fenomene, precum și a relațiilor dintre ele. Se creează astfel condițiile pentru elaborarea unor acțiuni mintale cu largi posibilități de transfer (9, p. 12). Spre deosebire de Piaget, care consideră că pentru
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
cu predilecție asupra unor probleme ca: analiza statutului disciplinei, delimitări terminologice, precizări metodologice, raportul cu alte discipline etc. Totodată, apar numeroase prezentări, dar de factură predominant descriptivă, a unor aspecte ale educației și învățămîntului din alte țări, urmărindu-se însă desprinderea aspectelor evolutive. Încă de la începutul deceniului al șaptelea abordarea comparativă începe să vizeze cu precădere studiile pe probleme (VASILE ILIESCU, VIOREL NICOLESCU, NICOLAE SACALIȘ ș.a.). Apar astfel lucrări ce tratează comparativ structura învățămîntului obligatoriu și liceal, structura planurilor de învățămînt
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
obligatoriu și liceal, structura planurilor de învățămînt, șansele de instruire a elevilor, factorii relevanți ai funcționalizării sistemelor de învățămînt, indicatorii comparativi ai funcționalității sistemelor de învățămînt, sistemele de învățămînt general-obligatoriu etc. (40 a și b). Se încearcă, în aceste lucrări, desprinderea curentelor educative, a tendințelor de evoluție a învățămîntului, dominantele pedagogice ce pot contribui la progresul școlii. Rolul apreciativ și de optimizare al pedagogiei comparate este evidențiat și prin lucrări comparative tip monografie, dedicate analizei învățămîntului din anumite țări, reformelor școlare
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]