4,260 matches
-
tocind-o! Și, Într-adevăr ca pe niște copii, ea trebuie să ne „amenințe” cu sfârșitul, cu extincția implacabilă, cu Neantul, pentru a crea În noi acele felurite reacții, dintre care, cum o spuneam, marea majoritate nu trec de spaima difuză și ascuțită ce ne Împinge În depresii, mituri salvatoare sau boli, diagnosticate sau nu. Dar ea, divina Moarte - pentru a o animiza Încă o dată! -, așteaptă totuși și „cealaltă reacție”, paradoxală, tragică: revelația ei, adică Înțelegerea cu adevărat a acestei spaime
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
puțin; „să vrei pân’ la mie, să poți pân’ la șase!”, scrie undeva, acid, Arghezi.Ă Când l-am întâlnit pe Nichita, în primăvara și vara lui ’58, am constatat la el „aceeași boală”, a unei persistente și profunde nemulțumiri difuze, deși el, poetul, ca artist se afla atunci cu câțiva pași „esențiali” înaintea mea, dovadă poemul de geniu En-Ghidu pe care îl avea deja și pe care-l comentez, în fugă, în acest volum. El însă, Nichita, mi-a dat
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și despre acest pământ poți spune că-i la fel de expert în probleme de umanitate. Iar puținătatea lui fizică, autorizând maximum de ură pe minimum de suprafață, are proprietatea de a face evident ceea ce în alte locuri rămâne latent pentru că e difuz sau șlefuit. Și e adevărat că zidul care-i separă pe isrelieni și pe palestinieni (ale cărui panouri de beton o remarcă optimistă sunt așezate pe sol, și nu afundate sau fixate într-o temelie de beton) dă impresia unei
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
lor devine o necesitate; fie și ca (pentru) o ieșire dintr-o posibilă zonă entropică a eminescologiei. Fie și pentru o (necesară) revigorare a întregii acestei opere prin reaprinderea nucleului care-i dă și-i întreține viața; altfel, lumina pare difuză, împărțită egal peste tot și nu se mai observă diferențele de căldură". Întreprinderea exegetică asupra editologiei eminesciene, având în centrul atenției monumentala construcție a lui Perpessicius, impune în Nicolae Georgescu un temeinic cunoscător al fenomenului, un posibil nou editor (cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de ani America, până atunci exterioară ariei de formare a speciei, s’a trezit colonizată. De impact asupra mediului nici nu putea fi vorba: omul lăsa În urma lui doar câteva oase, ca și lupul. Influența omului asupra mediului era deci difuză. Sedentarizarea ce trebuia să urmeze a fost precedată Însă de o etapă intermediară când, conștient de avantaje, omul a Început cultura plantelor și creșterea animalelor, dacă vreți, biotehnologia, pentru că biotehnologie Înseamnă de fapt orice satisfacere a unei nevoi umane − bunuri
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
staționarea câțiva ani pe un oarecare teritoriu era o poluare, ca rezultat al unei acțiuni punctiforme, Însă doar În spațiu. Pe termen lung, adică În timp, pentru că omul nu mai revenea poate niciodată În acel loc, acțiunea asupra mediului devenea difuză. Ca și atunci când, construind ceva, așternem o fundație largă; pământul o va suporta. Micșorând acea suprafață, nu vom vedea clădirea Înfundându-se În pământ decât de la o reducere anume, prag, Încolo (cam ceea ce face turnul din Pisa). Similar, natura poate
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
cioburi, vizibile și astăzi ca În antrepozitul Romei, Ostia. La noi, astfel de mărturii nu se cunosc, producția fiind artizanală; or artizanatul e mult mai puțin ostil mediului, atât prin valorificarea mai completă a materiei prime cât și prin acțiunea difuză, la nivelul a numeroase centre mici. Mai mult, la noi s’a Încercat chiar o refolosire. Nu are importanță a cui a fost casa din Histria, un autohton ori un grec, dar acela a podit-o cu câteva sute de
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
De câte ori, plimbându-ne, domniile voastre ori eu ne-am ținut răsuflarea, când pe lângă noi trecea un camion Într’un nor de fum? Exemplul ales nu e Întâmplător; el arată diferența dintre o poluare punctiformă, mai mult decât vizibilă și o poluare difuză, sub pragul vizibil. Aș putea extinde acest exemplu arătând că, cam asta e situația și la scara planetară; o multitudine de cazuri de poluare punctiformă, dar care Încă nu s’au extins, unindu-se. Dar nu trebuie să stăm cu
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
circuitul natural al substanței. Pisica Își alege cu grijă un teren de vânătoare pe care-l marchează și protejează Împotriva altora. Cu alte cuvinte, presiunea exercitată asupra mediului este limitată, exclusă fiind suprapopularea; ca populație, ea exercită astfel un impact difuz, ușor de tolerat de mediu. Pe aceeași cale, a excluderii altora, ea Își protejează vânatul, mulțuminduse doar cu tributul celor câțiva indivizi, de regulă aflați În afara normalului, care plătesc cu zilele lor protecția restului semenilor, șoareci ori vrăbii. Iată cam
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
-și culeg hrana și peste agroecosistemele noastre, adică dijmuiesc recolta. N’avem decât să le urmăm exemplul, extinzându-ne și noi baza trofică, lucru bun, căci astfel transformăm presiunea noastră asupra mediului dintr’una punctiformă, rezumată la ogor, În una difuză, deci tolerabilă. Mai există un soi de cules. Asta s’ar putea chema suprarecoltare ori valorificarea totală a producției agricole, făcută de altcineva decât proprietarul. Căci cel ce are e risipitor prin natura lucrurilor, iar aici e vorba de asigurarea
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
recente reflectă apariția conceptului de ,,state-umbrelă", cu suveranitate subminată sau diminuată, cu un caracter din ce în ce mai centrifug și mobil, conținând o diversitate de rase, culturi, gusturi și moduri de viață, și bucurându-se de moduri de afiliere și de identificare mai difuze decât până atunci (Harris 2003). Astfel, statul-națiune începe să dea din ce în ce mai mult impresia că este prea mic pentru a se ocupa de marile provocări ale politicii internaționale, și prea mare pentru a se ocupa de micile aspecte comunitare care afectează
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
afectează motoarele la asemenea altitudine, a făcut ca mașina să se oprească; ne apropiam de cel mai Înalt punct al drumului, la o altitudine de aproape 5 000 de metri. În unele colțuri ale cerului, soarele răsărea și o lumină difuză a Înlocuit Întunericul intens care ne Însoțise pînă În acel moment. Efectul psihologic al soarelui este ciudat: Încă nu se ridicase peste linia orizontului, dar noi deja ne simțeam mai liniștiți, doar imaginîndu-ne căldura pe care avea să o emane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
zi mai calmă și crabii au ieșit din găurile lor submarine să se bucure de soare, la liziera unde apa mării linge pietrele. De dimineață a fost nor, destrămat acum într-o negură care estompează orizontul. În timpul primului înot, soarele, difuz încă prin perdeaua de nori, viza fața ternă a mării cu nuanțe fugitive de albastru, verde și vieux-rose. Acum, totul a virat spre verde profund - dar culorile acestea de o supremă tan drețe persistă pe colinele valurilor, până departe, în
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
căci au ajuns mai „civili“ nu prin efortul lor de a înțelege lucrurile, ci pentru că vremurile sunt mai civile, măcar că ei au încercat să împiedice venirea lor. Iar acum primesc însărcinări mai civile. Însă băgătorii-de-frică au fost și au rămas difuzi pentru ei înșiși, nu-și adună mințile decât în scopul pentru careau trebuit să depună jurământul de credință.Când scopul ajunge să fie mai uman, ei nu devin mai scrupuloși, ci doar mai puțin primejdioși: securiști, polițiști, militari, personalul penitenciarelor
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
sacoșă în mână. Nu-mi dădeam eu seama atunci de faptul că tehnica avansează în ritm exponențial. Această perioadă a culminat cu o criză de factură digestivă când ajuns în starea de a nu mai putea mânca absolut nimic, durere difuză în abdomen și nu mă mai puteam ține pe picioare, a trebuit să chem ambulanța și să mă internez în regim de urgență. Medicii nu prea înțelegeau ce afecțiune aveam, au citit și au fost derutați de ce scria în foaia
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
Scârțâitul unui leagăn le atrase atenția și se opriră în fața unui cămin de copii. Deodată, Valentin deveni tăcut. Îl luase ca pe un avertisment. La colțul unui bloc, la capătul unei străzi, un felinar în formă cilindrică aruncă o lumină difuză prin globul de sticlă ce adunase mii de gângănii ale văzduhului în jurul său. Valentin îi prinse o mână pe care i-o strânse ca-ntr-o menghină și o trase mai aproape de el. Umerii lor se atinseră simținduși răsuflarea și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
repede, ca la o luptă între două animale. Valentin avea o privire pătrunzătoare sau chiar tăietoare și era mult mai inteligent decât își închipuia oricare dintre noi. Intrând în camera lui ca o oarbă, un abatjur violet împresura o lumină difuză și caldă. El părea un manechin agreabil și plăcut, sigur de faptul că avea să câștige competiția. Fratele lui, Tică, cu care locuia nu era în momentul acela acasă. Totul părea să fie aranjat. Femeia credea că o înșeală vederea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să vorbească. Încercă să tragă adânc aer în piept, dar aerul părea la fel de dens ca nisipul. Instinctiv se chirci pe marginea patului. Bărbatul căută cu multă fidelitate să înlăture hainele de pe trupușorul ei, pentru ca ea să rămână goală în lumina difuză și violetă a lămpii. Dintr-un imbold sufletesc ea se împotrivi. Nu-i plăcea sub nici o formă să fie goală, dezbrăcată sau indecentă ca o alună când o scoți din coajă pentru ca apoi s-o strivești între dinți. O luă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de iubire, de emoții, iar dragostea alerga năvalnic prin tot corpul. La rândul ei, îi spuse: „Te iubesc mult! Așa de mult..! Mult mai mult decât mă iubești tu.” Umerii lați ai bărbatului iubit păreau că umplu toată încăperea. Lumina difuză a lămpii de noapte prindea o nouă strălucire precum un colier îngrijit bine, care reflectă o lumină strălucitoare și plăcută. Corpul bărbatului era încă aproape dezbrăcat. Ea se sprijini cu blândețe de umărul lui, iar el o luă din nou
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
sentimentale din ultima perioadă. Când deschise ochii și-și ridică de pe genunchi capul, i se păru casa dulce și albă ca un cub de zahăr, iar ea se simțea în ciuda tuturor lucrurilor ca o piatră prețioasă în mijlocul unei expoziții. Lumina difuză răspândită de abatjurul violet a lămpii uitată peste noapte pe o noptieră, nu mai era învăluită de aceeași aureolă de mister. Începea o nouă etapă în viața ei fără să fi fost binecuvântată de familia sa. Viața are un singur
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
spiritele lucide au tras un semnal de alarmă, arătând că omul ar fi capabil în viitor să pustiască toată suprafața planetei, să nimicească toate formele de viață. Acest pericol nu a dispărut, iar astăzi i se adaugă un altul, măi difuz, multiform, lent, disimulat, dar la fel de neîndurător: acela de a exploata irațional planetă, de a o cultiva defrișând pădurile, de a construi cât mai mult, de a-i extrage până la secătuire bogățiile, de a-i împrăștia deșeurile; altfel spus, de a
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
sunt rupte lent, iar la sfârșit omul însuși se strecoară:,,(...)prin gură dreptunghiulara a sobei. Ultimele flăcări fără putere.” Antipa trăiește în lumea cărților, le devorează. Că narator secund, reproduce povești imaginare, identificându-se lui Poprișcin, cronicarul. Personalitatea să este difuza și disonanta:,, Farmecul ascuns al bărbatului Antipa pe care unii îl numesc minciună, alții nepăsare și ușurință, bătaie de joc. Ceea ce unul numește putere, altuia i se pare slăbiciune.” El pare a se reflectă în permanență, dublu, în planul conștiinței
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
autoreflectarea, proiecția ficționala în sine:,, Se așază în fotoliu. închide ochii. Cobora încet, fără grabă. Multă vreme se mai văzu încă, micșorându-se treptat: să trăiești asta în vis: un puț fără fund, oblic întunecat, în care ceva luminos și difuz dispare în adânc. Încet, hotărât, fără întoarcere.” Personajul pare a duce foarte departe experiență ontologica, până la programarea propriei extincții.Thanatofil , comunica ușor cu morții. Dualitatea să este fundamentală : mort și viu în același timp:,,Antipa s-ar putea arăta oricând
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
mult deși e în zadar... Sâmbătă seara, 27 septembrie [1947] Astăseară mi s’a întâmplat o aventură stranie. Eram la Delureanu; 4 mese ocupate, încolo, restaurantul cu fețe de masă albe, mai mult sau mai puțin maculate, și lumina acablantă, difuză și scânteietoare sus. În salon, orchestră teribilă: în așteptarea balului tineretului muncitoresc. Când am intrat, la o masă, cocoțată pe masă, beată, stând turcește, o vilegiaturistă, în bleumarin, cu pantaloni și jerseu bleumarin, cu impecabilă bluză albă, cu păr blond
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cum stau lucrurile cu acest Prévert. [...] M. 95/1949 I 22 ianuarie [1949], sâmbătă Măicuța ta, scumpo, profită de această oră ideală pentru emoționanta dragoste maternă, de acest ceas de seară când lucrurile își pierd conturul și când, în lumina difuză, vag albastră, vag cenușie și bătând în violet, îți poți face iluzii, îți poți închipui prezențe imaginare, dorite fierbinte, oră în care te pot evoca. [...] 96/1949 I 23 ianuarie [1949], duminică seara Stana îți citește cu regularitate scrisorile. 25
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]