6,113 matches
-
primiseră liber dormiseră adânc în arșița nopții de vară. Acum, poate rușinați să intre cu întârziere în luptă, alergau să-i oprească pe războinicii clanului Akechi - fie și doar puțin - fără nimic altceva decât ferocitatea trupurilor și propriile lor eforturi disperate. Dar talazurile furtunoase de armuri nu puteau fi oprite și năvăleau pe sub streșinile templului. Repezindu-se înapoi în camera lui, Nobunaga îmbrăcase o pereche de pantaloni peste o cămașă de mătase albă și-și strângea șireturile, scrâșnind din dinți. — Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tabăra principală, care era deja atacată. „Ah,“ își spuse Katsuie, „mi-a sunat și mie sfârșitul...“ Văzându-și armata deznădăjduită, Katsuie își dădea seama de zădărnicia întregii situații. Totuși, spiritul său aprig îl împingea, neînduplecat, înainte, spre propria-i moarte disperată. Când începu să se crape de ziuă, prin tabăra părăsită nu mai erau decât câțiva cai și oameni risipiți, răzleți. — Stăpâne, pe-aici. Veniți un moment încoace. Doi războinici se agățară de-o parte și de alta a armurii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fi zadarnic. De ce nu vă întoarceți la Kitanosho, ca să vă gândiți la un plan pentru o altă încercare? Katsuie scutură din cap, cotinuând să ragă, dar oamenii din jurul lui se grăbiră să-l urce cu forța în șa. Situația era disperată. Dintr-o dată, căpitanul pajilor, Menju Shosuke, un om care nu se distinsese niciodată în luptă, alergă înainte și se prosternă în fața calului lui Katsuie. — Vă rog, stăpâne! Permiteți-mi să iau eu stindardul dumneavoastră de comandant. A-i cere stăpânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
treizeci de oameni îl invocară pe Hachiman, zeul războiului, și se repeziră în calea inamicilor. Împărțindu-se în trei unități, îi atacară pe dușmanii care se apropiau. Oamenii ce urcau de jos gâfâiau greu și nu puteau ține piept luptătorilor disperați care năvăleau asupra lor. Săbii lungi începură să se năpustească peste coifurile soldaților lui Hideyoshi, lănci le străpungeau piepturile, iar trupurile lor măcelărite cădeau peste tot. — Nimeni să nu fie prea nerăbdător să moară! strigă deodată Shosuke, în timp ce se retrăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
În timpul serii, fortăreața principală - care fusese neagră precum cerneala - fu luminată vesel cu lampioane. Anexa de la miazănoapte și fortăreața din apus erau luminate și ele. Lămpi strălucitoare ardeau la anumite intervale chiar și în fort, unde soldații stăteau de veghe disperați, așteptând să înceapă lupta. Trupele atacatoare se întrebau ce se întâmpla. Dar misterul fu rezolvat curând. Acum, pe lângă sunetul curgător al fluierelor, se auzeau și bătăi de tobe. Cântece populare, încărcate de accentul provinciilor din miazănoapte, pluteau până la urechile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe care o adopta, în timp ce privea încruntat din castel, păzind ferm provinciile de la miazănoapte. Deși Katsuie pierise deja și Castelul Kitanosho căzuse, existau mari șanse ca - prin ferocitatea sa înnăscută și antipatia declarată la adresa lui Hideyoshi - Sassa să facă un efort disperat de a-i lua locul lui Katsuie, făcând tot ce-i stătea în putință pentru a prelungi războiul. Și se gândea, într-adevăr, să facă acest lucru, unindu-și propriile trupe proaspete cu cele rămase din clanul Shibata. Intenționat, Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mici puncte de lumină. Acei ochi le cereau vasalilor să spună da sau nu. N-avea să le lase timp pentru a se gândi la ofertă, nici să plece fără a le fi auzit răspunsul. Se aflau într-o situație disperată. Cei patru oameni lăsară capetele în piept, amărâți. În cele din urmă, însă, acceptară și semnară grăbiți angajamente scrise. — Vasalii mei beau sake în Camera Salciei, spuse Hideyoshi. Mergeți și stați cu ei. Aș dori să vin și eu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
drept asupra trupelor lui Hidetsugu. — Foc! Trageți săgețile! — Loviți-i! Observând deruta inamicului, călăreții și corpul de lăncieri atacară dintr-o dată. — Nu-i lăsați să se apropie de Domnia Sa! Strigătele care-l înconjurau pe Hidetsugu nu mai erau decât glasuri disperate care cereau să i se ocrotească viața. Ici, colo, dintre copaci și tufe, de peste tot în lungul drumului, năvăleau roiuri de soldați dușmani. Singura unitate care nu reușea să se salveze era puțin numeroasă, alcătuită din Hidetsugu și vasalii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hideyoshi din Gakuden, înainte de apusul soarelui. Mesagerii care veniseră să ceară ajutorul lui Kyutaro erau revoltați. — Ce fel de lașitate mai e și asta, să fugă în tabăra principală fără a arunca măcar o privire în urmă, la situația disperată a aliaților lui? — E clar că i-a pierit curajul. — Azi, Hori Kyutaro și-a dat arama pe față. Dacă se mai întoarce viu, va fi demn de disprețul nostru. Se întoarseră spre propria lor unitate izolată, condusă de Shonyu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spre Tanojiri, în timp ce oamenii rămași, ridicând glasurile, atacară Gifugadake. Trupele lui Nagayoshi năvăliră în calea lor și, odată cu ciocnirea celor două armate, toată depresiunea Karasuhazama se transformă într-o vâltoare de sânge. Împușcăturile nu conteneau o clipă. Era o luptă disperată, într-un loc îngrădit de coline, iar nechezatul cailor și dangătele lăncilor și ale săbiilor lungi răsunau în toate direcțiile. Vocile războinicilor strigându-și numele către adversari zguduiau cerul și pământul. Curând, nu mai rămase nici o poziție neangajată, pe toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
gospodăria noastră exista vin, grâu, porumb și vițel ori porc de vânzare, dar nimeni nu cumpăra din lipsă de bani. Eram în plină criză economică. Mai discut cu ai mei, dar nu se întrevede o ieșire din această nenorocită și disperată situație. Deci, adio școală!!! Îmi era rușine de situația în care mă aflam. Euforia, extazul de astă-vară dispăruse. Am rămas cu disperarea cea mare... Caut să-mi fac de lucru. Mă duc la via nobilă a noastră și încep să
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
de regimul alimentar al copiilor, bătrânilor și bolnavilor, confesorul Ameliei, preotul care-i inspirase încrederea totală, n-a fost la înălțimea situației de față - ori n-a vrut să fie - nedezlegând-o pe Amelia de canonul postului sever. Zadarnică stăruința disperată a mamei Ameliei, rămânând neînduplecat de rugămințile și de lacrimile amare - ca un judecător extrem de exigent! Uitase că și el e părinte și dacă unul din copiii săi ar fi fost în situația Ameliei, e sigur că alta i-ar
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
barca salvatoare... Are o anume duritate în privire și intuiesc ce predă: matematica... Da. E profesor de matematică. Simt o oarecare apropiere față de persoana lui, cred că instinctul de conservare funcționa la capacitate maximă și îmi agăț de el privirile disperate ... ...Comunicăm subliminal. Înțelege că vreau să ies din încăpere...Mă ia de mână și-mi spune: -Știam de ieri că ai să vii...ți-am găsit gazdă... Hai să mergi să vezi. Cei doi privesc uimiți cum scap din strânsoare
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
sine cu un trandafir În mână. M-am Întrebat cum de floarea arăta intactă, din moment ce cu siguranță o Îngrămădise În ghiozdan. Am luat-o, neavând alternativă. Apoi m-am așezat cu el la unica masă liberă, În timp ce creierul meu procesa disperat În căutarea unei ieșiri din acea situație. ― Sper că te-am luat cât de cât prin surprindere, zâmbi Victor. În felul ăsta sper să mă și revanșez pentru faptul că n-am prea vorbit zilele trecute. Am fost...ocupat cu
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Nu ți-am dovedit ce simt pentru tine? De data aceasta am rămas fără replică. ― Ba da. Iartă-mă. Sperasem, oare, să spună nu? Să nu mă mai simt vinovată? Degeaba, fizic, Îi eram alături. Mintea mea Însă se agăța disperată de băiatul cu ochii verzi. Nu era ca și când laș fi Înșelat? M-am cutremurat, scârbită de acest gând. Nu eram eu fata care Înșeală. Nu puteam fi! ― Alisia, nu ești În apele tale, fu singurul lui comentariu. Era o afirmație
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
am tastat un nume simplu care cu siguranță nu avea să dea greș: Adi. Am Început să râd singură, ca o isterică, când mi au apărut pe ecran vreo treizeci de mesaje primite, toate de la un singur număr. Am deschis disperată cel mai recent mesaj și am citit fără să respir: Mi-e dor de tine. Acest enunț banal Îmi așternu pe față un zâmbet imens. Maria se vedea deci, În sfârșit, cu cineva. Stai deoparte, mi-a ordonat o voce
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
tremuram de nerăbdare. Ea, În schimb, era perfect liniștită. ― Totul a Început acum două săptămâni. O să ți se pară o poveste clasică, mă preveni ea. ― Îmi plac chestiile clasice! am asigurato. ― S-a Întâmplat Într-o seară târziu, când alergam disperată să ajung acasă Înainte ca mama să se panicheze și să cheme poliția. Deși felinarele de pe stradă erau aprinse, abia dacă vedeam pe unde merg. Când am trecut de ultimul colț de stradă, m am ciocnit de un băiat absolut
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
agrava și s-ar putea ajunge la luni Întregi. ― Dar de ce? ― Ești rănită. ― Sunt bine, am mințit. ― Dacă nu te odihnești acasă, vei rămâne internată, spuse el grav, pe un ton care nu admitea contrazicere. M-am uitat la mama disperată, dar ea nu se uita la mine. ― Ce zi e azi? am Întrebat. Ce dată? ― E duminică. Patru martie. Duminică, patru martie. M-am gândit o clipă la acea dată. Atunci, În studioul de dans, eram Într-o vineri. Și
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
vor găsi pe cineva să te Înlocuiască, mă Întrerupse doctorul. L-am privit furioasă. El nu Înțelegea cât era de important? Visasem să particip la spectacolul acela de luni În șir. ― Dar nu mai vreau să stau aici! am spus disperată, mutându-mi privirea din nou la mama, căutând pe cineva de partea mea. Ea aprobă din cap Încetișor și amândoi se Îndepărtară de mine suficient cât să nu-i mai pot auzi. Mi se păru că dură o eternitate până
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
străluceam la fel de tare ca Maria. Adi era iubitul ei, deci ea trebuia să facă impresie.Mi-am desprins părul. Deși atârna banal pe umeri, am fost fericită că măcar apucasem să-l spăl. În tot acest timp, Maria se Învârtise disperată prin cameră, sărind pe tocuri. ― Haide, haide, haide! repetă ea scoțându-mă din minți. Astăzi, Alisia! Nu-ți mai bate joc de nervii mei. ― O secundă! m-am răstit În timp ce mă dădeam cu balsam pe buze. Mi-ai văzut cerceii
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
fac cursuri de dans. Era munca mea de o viață. N-ar fi trebuit să mă urc niciodată În mașina lui Victor. Totul era din vina lui. Dacă ar fi fost atent la drum și ar fi abandonat eforturile lui disperate de a-mi da explicații false, nimic din toate acestea nu sar fi Întâmplat. Și oare cum ar fi fost dacă lucrurile ar fi stat mult mai rău? Dacă mă răneam atât de tare Încât să nu mă mai pot
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
să fim măcar prieteni. I-am evitat privirea. Nu-mi venea să cred că Îmi cerea așa ceva. ― Aproape m-ai omorât, am spus eu. Îți amintești? Nu a mai rămas nimic pentru noi, Victor. Nici măcar prietenie. ― Alisia, te rog. Părea disperat. A fost un accident! Aș face orice ca să-ți demonstrez că te Înșeli. Pentru o secundă, mi-a părut rău pentru el. ― Poți Încerca, am spus Într-un sfârșit. Dar mă tem că va fi În zadar. Apoi i-am
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
urarea de bun venit. Un soare primenit de roua dimineții îmi trimitea binețe dinspre soare-răsare și îmi mângâia fața cu o căldură binefăcătoare. Pluteam parcă... În această stare de beatitudine, am ajuns în parc. De undeva din stânga îmi făcea semne disperate Arcul Academiei Mihăilene, adus acolo de primarul Osvald Racoviță cu ocazia „Zilelor Iașului” din anul 1936. Îl salut cu condescendență și n-am încotro... îmi văd de drum. În scurtă vreme dau buzna pe poarta Grădinii Botanice. Străbat aleile ei
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
întreb pe ceilalți! Ce să spun! Când o să ies, o să scriu o scrisoare la ziar și-o să-i dau numele! Nenorocit leneș ce e! Și câștiga probabil o avere! Din banii mei! Am aruncat o privire prin cămăruță. Ce dărăpănătură! Disperată, m-am trântit pe pat, uitând de sticla de Valium din chiloți care era cât pe ce să-mi spintece măruntaiele! Când durerea s-a mai potolit, am pescuit sticla și am decis s-o ascund în comoda de lângă pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
înotat într-o piscină dezinfectată cu clor. O voce dinlăuntrul meu îmi striga că îl iubeam încă pe Luke, însă am redus-o imediat la tăcere. Eram hotărâtă să mă îndrăgostesc de Christy fie că-mi plăcea sau nu. Eram disperată să șterg urmele dureroase pe care mi le lăsase Luke și ce soluție mai bună aveam decât să mă opresc asupra unui alt bărbat? Nu era decât un noroc chior că tipul ăla era așa de atrăgător că nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]