4,381 matches
-
era sete. Ea stătea în picioare lângă perete, sub posterul cu maimuța. — Ca pe vremuri, zise. Își deschise halatul. Era fără chiloți, dar am recunoscut imediat tricoul. Am recunoscut floarea de paiete care atârna strâmb, smulsă de dorința mea în după-amiaza aceea de vară atât de departe acum. Era acolo, lucea sub privirile mele. Își înălță brațul: — Ajutor..., bolborosi. Ajutor..., imitându-se pe ea însăși și râse. Ca o fetiță coruptă și disperată. Apoi vocea i se întoarse în prezent: — Omoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
lase casa noilor proprietari. — Și unde te duci? — Deocamdată mă întorc la mine în sat, apoi vom vedea, poate mă duc în Australia. — Vorbești engleza? — Învăț. Mama ta a născut în seara următoare. Contracțiile au început în primele ore ale după-amiezii. Mă aflam în spital și am plecat imediat. Era în capot, în fața televizorului stins din sufragerie. A întins mâna spre divanul gol. — Vino. M-am așezat lângă ea. Și-a dus mâinile la șolduri, s-a strâmbat de durere. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fustă îți iese de sub halat, gri ca și anii noștri. În urmă cu treizeci de ani, aș fi putut să mă căsătoresc cu tine, erai cea mai tânără anestezistă din spital, cea mai talentată. Te lăudam și tu tăceai. Până în după-amiaza aceea... când a fost? Stăteai în stația de autobuz, am încetinit și, în mașină, pe neașteptate, ai vorbit. Nu te văzusem niciodată fără halat, aveai o talie subțire și șolduri care se lărgeau pe scaun. Mi-a rămas amintirea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în arbitrarul acela. Da, pentru că ochii încetau să se mai minuneze și sfârșeau prin a se obișnui atât de mult cu haosul acela încât îi găseau un farmec secret. Priveam, iar eu nu aveam ochelari negri, aveam lumina netedă a după-amiezii care aluneca peste lucruri dezgolindu-le, cercetându-le până în cele mai mici detalii. La urma urmelor, călătoream spre un cimitir, iar acela era un purgatoriu de trecere care nu-mi displăcea. Bărbatul conducea în tăcere. Cu părul său lucind de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
îl privea pe Antonio cu coada ochiului. Și veni moartea, moartea aceea lentă, gravă și blândă, nedureroasă, care intrase în vârful picioarelor și fără zgomot, ca o pasăre exotică, și-o luă cu sine într-un zbor lent, într-o după-amiază de toamnă. Muri cu mâna în mâna fiului ei, cu ochii în ochii lui. Augusto simți cum i se răcea mâna, simți cum ochii îi încremeneau. Își eliberă mâna după ce depuse pe răceala ei un sărut cald și închise ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
filozof... — Așa-mi zicea și fostul meu stăpân. Eu sunt însă de acord cu ce v-a spus Liduvina mea, și anume că trebuie să vă apucați de politică. XXI — Da, ai dreptate - îi spunea don Antonio lui Augusto în după-amiaza aceea, la Club, între patru ochi și într-un colț mai retras -, ai dreptate; e un mister dureros, foarte dureros în viața mea. Ceva, ceva ai ghicit. Rareori mi-ai vizitat bietul cămin... cămin?, dar pesemne ai observat... Da, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
spus înainte că nu ești nici treaz, nici adormit, iar acum îți spun că nu ești nici mort, nici viu. — Explicați-vă odată, pentru numele Domnului! Explicați-vă odată! - mă imploră el consternat -. Căci văd și aud asemenea lucruri în după-amiaza asta, încât mă tem să nu înnebunesc. — Bine-atunci: adevărul e, iubite Augusto - i-am spus cu cea mai blândă intonație cu putință -, că nu te poți omorî pentru că nu ești viu, dar nici mort, pentru că nu exiști... — Cum nu exist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
am primit telegrama cu anunțul morții bietului Augusto și-am aflat apoi și toate împrejurările în care avusese loc, am stat să mă gândesc dacă am făcut bine sau nu că i-am spus tot ce i-am spus în după-amiaza aceea când a venit să mă viziteze și să-mi ceară părerea despre intenția lui de a se sinucide. Ba chiar mi-a părut rău că-l ucisesem. Am ajuns să cred că avea el dreptate și că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să nu te surprindă că-ți propun astfel lecturile mele întâmplătoare și că te introduc în ele. Îmi plac lecturile întâmplătoare, îmi place hazardul lecturilor, îmi plac cele ce cad în drum, așa cum îmi place să-mi sorb, în fiecare după-amiază, după dejun, cafeaua, aici, la Grand Café din Hendaya, cu alți trei amici, și să joc o partidă de tute. Mare magistru în ale vieții gândirii acest tute! Căci problema vieții constă în a ști să profiți de hazard, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Gabor ținu deschisă ușa dintre sala de așteptare și biroul său. Îmi făcu semn din capul său mic, acoperit cu păr negru lucios și neted, să o iau înainte. Am intrat. Jaluzelele erau coborâte pentru a împiedica soarele arzător al după-amiezii să pătrundă înăuntru. Colțurile încăperii erau cufundate în umbră. Sub fereastră, un aparat de aer condiționat bolborosea amenințări greu de înțeles. Lângă un perete era înghesuit un fotoliu negru de piele. L-am ocolit și m-am așezat pe scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
De îndată ce ne-am făcut loc printre scândurile ce zăceau în noroi și ne-am aflat sub un acoperiș neterminat, deschis spre un cer metalic, singuri în intimitatea celor doi pereți din patru, chiar și ea și-a îndreptat privirea dinspre după-amiaza înnorată spre un viitor mai luminos. Canapeaua vine aici, a spus, mișcându-se prin viitoarea sufragerie. Și două scaune aici, unul pentru tine și unul pentru mine. S-a oprit. Nu e loc pentru o noptieră. Îți trebuie o noptieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
puse mâinile în jurul gâtului meu și îmi sărută creștetul capului. Nu îi păsa de prăjitorul de pâine, ci era veselă pentru că îmi revenise vocea. Episodul o speriase mai mult decât lăsase să se vadă. Stăteam pe canapeaua din sufragerie în după-amiaza în care ea a plecat la cumpărături, cu un ochi în ziar și cu celălalt la fiicele mele. Abigail îmi pregătea o prăjitură imaginară într-un cuptor mic și roz pe care i-l cumpărase de ziua ei soacra mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
această ființă era făcută din aceeași materie ca și mine. Era un miracol. Și astăzi simt la fel. Venirea lui Betsy pe lume doar a intensificat sentimentul. Eram înlănțuit. În timp ce stăteam cu un ochi experimentat la fiicele mele, în acea după-amiază, o mișcare pe raftul de sus îmi atrase atenția. Cartea părea că vibrează. Mă uitam la ea, parcă lipit de scaun și neputând să mă mișc. Se răsucea. Se balansa pe margine. Cădea. Distanța dintre raftul de sus și podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
stradă, femeile o purtau strâns la piept ca un însemn de onoare. Când ne-am dus să plătim nota, fata din spatele tejghelei, de la bufetul unde mâncam uneori cu Harry, ne-a privit supărată că îi întrerupsesem lectura. Venind într-o după-amiază la birou, am zărit în treacăt chipul Annei înainte ca secretara să o ascundă la loc în birou. Mă simțeam ca un om hăituit, care vede peste tot afișe cu recompensa pentru arestarea lui. „Nu îți poți imagina ce înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
nu făcea cumpărături pentru că, deși prețurile erau mai mici, calitatea era inferioară; în parcarea gării până într-o seară când m-a întrebat dacă mașina mea era cea pe care a văzut-o când a trecut pe lângă gară în acea după-amiază. Gările o tulburau. Sora ei îi spusese povestea unuia dintre supraviețuitorii celor mult prea multe vagoane pentru vite, care s-a așezat pe șine și a așteptat să treacă trenul peste el. Accidentul, dacă putem să îi spunem așa, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
fiicei mele Abigail. Abigail avea șase ani acum, era destul de mare ca să știe ce e rușinea. Asta era expresia pe care am văzut-o pe chipul ei când mi-am ridicat privirea de la masa de lucru din subsol, într-o după-amiază. Puneam la punct ultimele detalii la casa de păpuși pe care o meșterisem pentru ea. Fiica lui Susannah, Debbie, era cu noi. Debbie era cu cinci luni mai mare ca Abigail și, în ochii mari și gri-albăstrui ai fiicei mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
întrunirile ei pentru cauze nobile, făcea cumpărăturile cu mama și cu sora ei și uneori se îmbrăca frumos și lua trenul spre New York ca să meargă la vreun muzeu sau matineu. Zicea că se simțea mereu vinovată că își petrece o după-amiază distrându-se în timp ce eu munceam din greu, dar nu i-am purtat niciodată pică pentru momentele ei de relaxare. Eram bucuros că le puteam face posibile. Dar este una din zilele doamnei Goralski, am spus. De aceea am făcut programarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
de foame eram în noaptea aceea. Sprâncenele ei se încruntaseră, buzele i se strânseseră într-o expresie dezgustată și se uitase la mine de parcă aș fi fost un străin. Se uitase la mine așa cum o făcuse mai devreme în acea după-amiază, în salonul de spital, când i-am zis că fiul meu nu o să fie circumcis, pentru că nu voiam să fie confundat cu un evreu. M-am ridicat și mi-am strâns farfuria. Nu mă gândisem că îmi era foame, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
șantier. Am intrat în parcare, dar apoi m-am răzgândit și am luat-o iar pe autostradă. Conform programului din ziar, aveam timp suficient. Cinematograful era plin cu copii și oameni în vârstă. Eram singurul adult dornic să își petreacă după-amiaza într-un mod atât de inutil. Am ocupat un loc lângă culoar. Nu voiam să îi deranjez pe ceilalți când aveam să plec. Nu voiam să stau până la sfârșit. Eram curios să văd doar câteva minute din film. A trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
lupte și când să stea deoparte. Voiam să fie deștepți. În fotografie, erau așezați după înălțime, David se rezema de Betsy și Abigail avea un braț după umerii lui Betsy. Și rama ieșise bine. Madeleine își petrecuse o jumătate de după-amiază în magazin să o aleagă. Tot ce mai rămăsese acum de făcut era să agăț tabloul deasupra canapelei. Mi-am pus brațul în jurul taliei lui Madeleine în timp ce mă uitam la cei trei copii americani ai mei, ferchezuiți, bine hrăniți, zâmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
casă, când mi-am dat seama de unde îmi venise ideea. Lou Jacobi, actorul din film, cel care fură pâine, avea mustață. Era neagră și țepoasă și semăna puțin cu a lui Hitler, dacă stau să mă gândesc. Incidentul din acea după-amiază, de pe șantier, nu avea nici o importanță, deși pe moment mă sperie. Credeam că îmi pierd vederea, așa cum îmi pierdusem vocea cu câțiva ani în urmă. Mă plimbam printr-una din acele case neterminate. Era aproape ora cinci, muncitorii plecaseră, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
printr-una din acele case neterminate. Era aproape ora cinci, muncitorii plecaseră, dar Harry trebuia să se întâlnească cu mine acolo. În depărtare, un pâlc de copaci ce se înălța negru pe cerul palid ca o coală de hârtie al după-amiezii târzii îmi atrase atenția. Copacii făceau ca pământul din jurul meu să pară și mai arid. Primul lucru cu care începeam când ne mutam pe o nouă bucată de teren era să defrișăm totul. Nu îmi plăcea să fac asta, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
parcarea plină de mașini noi E.J. Korvette, și audiența ar râde, și totul s-ar rezolva în final, așa cum s-a și întâmplat. Dar eu nu sunt un prost ca Dussel și nu mi-aș fi pierdut mințile în acea după-amiază, dacă nu ar fi fost fetele. Madeleine se înșelase când mă acuzase de iresponsabilitate. De fapt, a folosit un cuvânt mai dur, dar era supărată și nu știa ce spune. Dacă nu aș fi fost înnebunit de grija fetelor, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
e poveste. Se întâmplă în fiecare zi. Oamenii ies pe altă ușă decât cea pe care au intrat, nu își găsesc mașinile și se plimbă de colo-colo blestemându-și propria prostie până când găsesc mașina. Am înjurat foarte mult în acea după-amiază. Am și alergat foarte mult, de pe un rând pe altul. M-am oprit la fiecare mașină maro, chiar și la cele care nu erau Cadillacuri. M-am uitat în fiecare Cadillac închis la culoare. Nici unul nu avea două fetițe înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
sărmane suflete pentru problemele lor. Aș vrea să li se ofere ajutor și compensații, deși nu îmi pot imagina ce ar putea compensa astfel de acte. Dar eu nu sunt unul dintre ei. Eram singur acasă cu David în acea după-amiază. Încă un lucru: nu lași un copil singur cu cineva despre care crezi că suferă de Verfolgungsbedingt. Madeleine nu ar fi plecat niciodată cu fetele și nu m-ar fi lăsat singur cu David, dacă aș fi avut un comportament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]