9,442 matches
-
fondarea culturii literare în Principate e posibilă o percepție sociologică a profesiei scriitoricești, lucrurile stau diferit. Constatările asupra pauperității scriitorilor se datorează unui tipar ficțional: Heliade Rădulescu aclimatizează un model de reprezentare a auctorialității din cultura occidentală. E vorba de ficțiunile boemei, care se impun în literatura franceză către 1820, doar cu câțiva ani înainte de figura sarsailismului. Un vodevil al lui Scribe și Perlet, L'Artiste, datează din 1821, un altul, La Mansarde des artistes, de Scribe, Dupin și Varner e
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
acestei profesii, vine din inflație și o ilustrează neîncetat: sunt săraci pentru că sunt mulți. Boema semnifică mulțimea artiștilor și mai ales posibilitatea indefinită de creștere a numărului lor, ca o potențialitate care rezidă în miezul societății democratice. Localizând la noi ficțiunea occidentală a boemei, Heliade Rădulescu nu urmărește să evoce o realitate, ci tocmai această "potențialitate". Evident că nu sunt motive de calificare a unei boeme în Moldova sau Țara Românească la 1839, pentru că nu se justifică o noțiune a șomajului
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
trebuie să cuprindă și descrierea evenimentului originar, și detenta lui, repercutarea lui asupra unui alt eveniment, ulterior. Ca și cum abia duplicarea ar desăvârși semnificația. Și în această privință și faptele, și operele se supun aceleiași reguli. Ca să devină poezie, omul din ficțiune sau omul din realitate trebuie să suporte să fie ceva mai mult decât protagonistul propriei existențe - să fie și modelul alteia. Evenimentele biografice nu există în sine, ci sunt cu necesitate completate de faptele pe care le inspiră. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
ideilor, doctrinelor, geniului, talentului acestora, sufletul lor, viața lor ce străbătură secolii [...] noi toți la câți ne serveau de exemplu faptele și geniurile părinților noștri 101. În aceeași logică, Heliade Rădulescu presupune existența unor lanțuri de oglindiri. Faptele dintr-o ficțiune se răsfrâng în faptele unui erou care la rândul lor se reflectă în faptele dintr-o altă ficțiune. "Poezia încarnată" operează în buclă: fiecare nou corp îl articulează poetic pe cel precedent. Astfel Homer își creă Nestorii, Agamemnonii, Ulisii, Ajaxii
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
de exemplu faptele și geniurile părinților noștri 101. În aceeași logică, Heliade Rădulescu presupune existența unor lanțuri de oglindiri. Faptele dintr-o ficțiune se răsfrâng în faptele unui erou care la rândul lor se reflectă în faptele dintr-o altă ficțiune. "Poezia încarnată" operează în buclă: fiecare nou corp îl articulează poetic pe cel precedent. Astfel Homer își creă Nestorii, Agamemnonii, Ulisii, Ajaxii săi, ce formară apoi Leonizi și Temistocli [...]. Acești tipi ideali serviră de modele regilor și eroilor reali ce
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
poeții contemporani urmele capodoperei. Pentru el, sursa de poezie mare e nesecată și la îndemână. Undeva, se întreabă de ce episoadele și eroii Revoluției de la 1848 nu au fost transformate în "drame", ca să dea ocazia unei duble răsfrângeri - a realității în ficțiune ideală și a ficțiunii, prin exemplaritate, în realitate. "De ce, domnii mei, nu s-a putut conserva, după evenimentele de la 1848, drama întreagă?"105. Din această perspectivă nu există fapte nedemne de poezie. Tot ce se întâmplă devine poezie în măsura în care poate
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Pentru el, sursa de poezie mare e nesecată și la îndemână. Undeva, se întreabă de ce episoadele și eroii Revoluției de la 1848 nu au fost transformate în "drame", ca să dea ocazia unei duble răsfrângeri - a realității în ficțiune ideală și a ficțiunii, prin exemplaritate, în realitate. "De ce, domnii mei, nu s-a putut conserva, după evenimentele de la 1848, drama întreagă?"105. Din această perspectivă nu există fapte nedemne de poezie. Tot ce se întâmplă devine poezie în măsura în care poate fi re-figurat. Orice om
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
profeții, cel care prin gesturile lui, prin proiecția unei nave salvatoare, prin imaginarea unei supraviețuiri după apocalipsă - scrie un scenariu al mântuirii. El e în același timp personaj și scriitor. Ca protagonist al unei alegorii, se găsește simultan în interiorul unei ficțiuni, și în exteriorul alteia: obiect al unei povești și subiect creator al celeilalte. E un fapt important că Heliade Rădulescu concepe admirația într-un cadru transgresiv față de granița ficțiunii. Nu atât pentru că se estompează distincția dintre viață și operă, cât
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
scriitor. Ca protagonist al unei alegorii, se găsește simultan în interiorul unei ficțiuni, și în exteriorul alteia: obiect al unei povești și subiect creator al celeilalte. E un fapt important că Heliade Rădulescu concepe admirația într-un cadru transgresiv față de granița ficțiunii. Nu atât pentru că se estompează distincția dintre viață și operă, cât pentru că îi dă posibilitatea să substituie instituția scriitorului. Astfel orice personaj dintr-o ficțiune exemplară e - virtual - un autor. Eroi din istoria patriei sau din Revoluția de la 48, "verginele
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
E un fapt important că Heliade Rădulescu concepe admirația într-un cadru transgresiv față de granița ficțiunii. Nu atât pentru că se estompează distincția dintre viață și operă, cât pentru că îi dă posibilitatea să substituie instituția scriitorului. Astfel orice personaj dintr-o ficțiune exemplară e - virtual - un autor. Eroi din istoria patriei sau din Revoluția de la 48, "verginele" sau primul venit: personajul care izbutește să inspire acțiunile și conduita altora, să "scrie" cu trupul și cu gesturile lui o altă narațiune, din viitor
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
în racla ei de cristal. Or, evident, Cărtăreștii ne comunică altceva. Pe lângă torturarea onomasticii, sintagma implică supoziția unei multiplicări a individului creator, vorbește despre posibilitatea mai multor scriitori care reproduc aceeași singularitate. Adică despre mai mulți Cărtărescu. Tulburătoare în celebra ficțiune borgesiană despre rescrierea lui Don Quijote nu e ideea că un text a fost refăcut până la virgulă patru secole mai târziu, ci faptul că ar exista mai mulți inși capabili să execute aceleași gesturi creatoare, că în corpul lui Pierre Menard
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
fel sau altul, acești scriitori se definesc nu prin capacitatea de imaginație, ci prin acțiunile legate de aproprierea unor lucruri ale lumii sau ale inimii; sentimentul fundamental e acela al deținerii, chiar și atunci când se camuflează sub o operă de ficțiune. De ce "a colecționa" era chiar mai important decât "a crea"? De ce o întreagă generație a preferat umilința posturii de arhivar sau bibliotecar în locul orgoliului de demiurg? Răspunsul e simplu și ține de definirea modurilor de productivitate a noii culturi literare
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
starea morală, de obiceiurile vieței intime și de organizarea soțială a Principatelor; prin urmare poezia poporală trebuie să fie obiectul studiilor noastre serioase, dacă vrem să aflăm cine am fost și cine suntem 34. Chiar și atunci când Russo proiectează o ficțiune a "străinului", scenariul pe care îl prevede e limitat la un interes etnografic: "Îmi închipuiesc că sunt un străin sosit în Moldavia sau Valahia, cu dorința de a studia istoria, datinile, natura și geniul neamului românesc"35. Încercând să valorizeze
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
instituie un ritm al creației, o serie de intrări/ ieșiri în dispoziția favorabilă operei. Retragerea nu e continuă, ca un lung interval de liniște, ci mai degrabă un răspuns momentan, episodic, la evenimentele exterioare. Nu avem de-a face cu ficțiunea rousseauistă a meditației în recluziune, stimulată de pierderea în natură sau de refugiul în spațiul protector al moșiei. Fiecare retragere presupune existența unei forțe ostile și a unei interdicții. Poetul care și-a urmat peste tot binefăcătorul, ajunge la moșie
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
care de fapt realitatea este aceea care imită poezia"140. Nouă în cazul lui Eminescu a fost nevoia societății de a intra în jocul reprezentărilor lirice și de a le transfera în propriul orizont de viață, de a face din ficțiunea poetică un suport al existenței reale, de a angaja diversele componente ale discursului poetic în constituirea lumii. Această acțiune specială a unei poezii care se înființează în realitate e o constantă care însoțește consacrarea mitului eminescian sub diverse forme și
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
analoagă bovarismului, făcând perceptibilă, la o scară niciodată atinsă de societatea românească până în acel moment, capacitatea lecturii de a mobiliza un univers fictiv în existența unei comunități. Acest transfer dinspre operă spre realitate se sprijină pe o reprezentare a forței ficțiunii. Sintagma pe care o folosește Iulian Costache, "mimesis inversat", amintind de teoriile imitației de realitate, de la Aristotel la Käte Hamburger, despre asta vorbește: genialitatea e legată de reprezentarea unui univers închis în sine, o lume ideală constituită prin imaginație de
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Hamburger, despre asta vorbește: genialitatea e legată de reprezentarea unui univers închis în sine, o lume ideală constituită prin imaginație de un autor-demiurg. Ea implică puterea poetului de a subjuga societatea prin forța fanteziei sale, de a proiecta pentru ceilalți ficțiuni seducătoare, capabile să devină cadre ireale de existență. Or, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem ca să înțelegem aici "noutatea" e legată de locul pe care îl ocupa creația de lumi poetice în vechea economie a literaturii, de dinainte de
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
poeziile sale se învață și se cântă în palaturi și colibe"146. Sau, altundeva, despre Andrei Mureșanu: "Poeziile sale cele mai escelinte se lățiră pe aripele zefirilor peste toate locurile locuite de români"147. Aici, pe linia de clivaj dintre ficțiunea demiurgică a unui autor și universul de reprezentări împărtășite ale unei națiuni, se realizează diferența dintre cele două politici ale genialității. Conceptul naționalist se baza pe existența unui singur univers, perceput de genii multiple. Conceptul care s-a aplicat ulterior
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Pantazi Ghica număra trei genii și un "poet în toată puterea cuvântului", până la consacrarea geniului eminescian, în cultura română s-a produs o deplasare lentă a reprezentărilor genialității dinspre universul realist al ideilor comune despre națiune, spre universul autonom al ficțiunilor individuale. Iar rezultatul a fost o condensare de funcții în figura "poetului în toată puterea cuvântului", care, pe lângă rolul de "creator de lumi", l-a asumat și pe acela de geniu. O lume ideală a națiunii, de dincolo de orice putere
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
fabrique de la langue. De François Rabelais à Réjean Ducharme, Seuil, Paris, 2004. Gefen, Alexandre, Inventer une vie. La fabrique littéraire de l'individu, Les Impressions Nouvelles, Paris, 2015. Genette, Gérard, Mimologiques. Voyages en Cratylie (1976), Seuil, Paris, 1999. Genette, Gérard, Ficțiune și dicțiune (1991), traducere de Ion Pop, Univers, București, 1994. Ginzburg, Carlo, Mythes emblèmes traces. Morphologie et histoire (1986), traducere revăzută de Martin Rueff, Verdier, Paris, 2010. Girard, René, La violence et le sacré, Grasset, Paris, 1972. Girard, René, Minciună
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Literatură și bun simț (1998), traducere de G. Marian și A.P. Corescu, Echinox, Cluj-Napoca, 2007, p. 46. Înainte de Compagnon, și Gérard Genette a revenit asupra textelor lui Jakobson cu o perspectivă critică asupra "funcției poetice" și asupra literarității constitutive în Ficțiune și dicțiune (1991, traducere de Ion Pop, Univers, București, 1994, pp. 100-113). 40 Cf. Edward W. Said, "Traveling theory" (1982), în The World, the Text and the Critic, Harvard University Press, Cambridge, 1983, pp. 226-228; Oana Fotache, Moșteniri intermitente. O
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
altă relatare verbală ca pe o reprezentare (mai mult sau mai puțin exactă) a realității exterioare sau interioare. În cadrul acestui domeniu contestat, poziția noastră este una de mijloc. Nu suntem de partea relativismului absolut, care tratează toate narațiunile ca fiind ficțiune. În schimb, nu considerăm narațiunea ca având o valoare nominală de reprezentare exactă și completă a realității. Credem că poveștile sunt de obicei construite în jurul unui nucleu de factori sau evenimente din viață, lăsând totuși un spațiu considerabil de manifestare
[Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
a vieții concepute în mod nihilist ca pură voință de putere, la el devine în schimb expresie și deschidere a adevărului. În timp ce pentru Nietzsche "adevărul", dacă mai este deja legitim să vorbim despre adevăr, este acel "tip de eroare", acea ficțiune necesară ca strategie de supraviețuire în mijlocul devenirii și a eternei sale reîntoarceri, pentru Broch acesta se situează mai curând în atemporalitatea proprie "imaginii originare" (Urbild) pe care creația artistică are rolul de-a o pune în lumină. Cel care în
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
acestea inseparabilă de fenomenul nihilismului politic care dăunează autoreprezentării sale teoretice. Modernitatea se caracterizează prin reducerea progresivă a fundamentului teoretic tradițional al legitimității și prin exigența corespunzătoare de a-l produce în mod autonom, etiamsi Deus non daretur, așadar prin intermediul "ficțiunii" nonexistenței lui Dumnezeu și a utilizării în loc de aceasta a unei argumentări raționale independente de preceptele teologiei. Fundamentul teologic tradițional este atunci secularizat și neutralizat în mod treptat, conform principiului proferat deja de Alberico Gentile: Silete, theologi, in munere alieno! Sanctuarele
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
o creație individuală. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că nominalismul extrem, care respinge noțiunea de "sistem al limbii" și deci și noțiunea de operă literară în sensul folosit 205 de noi, sau oare nu o admite decât ca ficțiune utilă sau ca "descriere științifică", nu sesiaeaza de loc problema în litigiu. Principiile înguste ale behaviorismului consideră drept "mistic" sau "metafizic" tot ceea ce nu este conform cu o concepție foarte limitată a realității empirice. Totuși, a numi fonemul o "ficțiune" sau
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]