4,454 matches
-
violent, cealaltă foame. Și asta zi de zi. Tot mereu eram jenat și stăpânit de teamă că chestia aia țeapănă ar putea fi observată, simțită ca necuviincios-stânjenitoare, mai mult chiar, certată în gura mare ca supărătoare. Dar nici un călător în fustă și bluză de care am stat prea aproape nu s-a indignat. Nici unui controlor nu i s-au șoptit în ureche reclamații cu privire la mine. Numai posesorul mitocanului răsculat era conștient de revolta din pantaloni și totodată de propria sa neputință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sporit de tutun: prima mea iubire - dacă fac abstracție de închipuirile amoroase ale elevului - se sfârșise iremediabil. Ea, Annerose, urma ca și mine sculptura. Cu ochii ei cenușii sau albaștri, pentru mine era frumoasă și atunci știam și de ce. În fuste care fluturau pe ea, pleca și venea de la Stuttgart, unde fusese eleva sculptorului Baum. S-a întâmplat în martie sau la începutul lui aprilie, în orice caz într-un anotimp care mai mult simula decât anunța primăvara, dar care invita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în care un tânăr cu o căciulă ca un balon fuge, când încolo, când încoace, tremură de frică, e urmărit, la distanță de un salt, de doi polițiști și până la urmă își caută refugiul și e lăsat să intre sub fustele unei balerine în costum de țărancă, iar aceea ai fi putut să fii tu, până când pericolul a trecut, după care se ajunge la acel pas de deux care încheie totul: comic-vulgar, departe de orice rigoare clasică. Această schiță, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de mărci. Totodată, mi-a fost plătit primul meu zbor: până la Stuttgart și înapoi pentru decernarea premiului. Astfel favorizat, mi-am cumpărat de la Peek & Cloppenburg, direct de pe umeraș, un palton de iarnă. Restul banilor din premiu au ajuns pentru o fustă de mohair gri-asfalt, pe care Ana și cu mine am cumpărat-o de la Horn, cel mai elegant magazin de pe Kurfürstendamm, cu atâta firesc de parcă am fi știut că de acum înainte nu o să ne mai meargă prost. Această fustă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o fustă de mohair gri-asfalt, pe care Ana și cu mine am cumpărat-o de la Horn, cel mai elegant magazin de pe Kurfürstendamm, cu atâta firesc de parcă am fi știut că de acum înainte nu o să ne mai meargă prost. Această fustă era dintr-un material pe care încă îl mai pot pipăi și avea o croială și o lungime pe care încă mi le mai pot închipui: atât de frumos se mișca Anna în beneficiul adus de poeziile mele. Și astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ce se află jos, ce se află sus, ce este aproape nou, ce anume e purtat și vorbește în șoaptă, așa, pentru sine. Șifonierul nostru era un dulap îngust, cumpărat de la un negustor de vechituri, în care acum era atârnată fusta de mohair a Annei. Deschis, el povestea despre „bile albe, care dorm în buzunare“ și visează molii și despre „gura-leului și alte flori care prezintă pericol de incendiu“, despre „toamna care se transformă în rochie...“ Și astfel a devenit realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fost odată un sculptor căruia, pe lângă altele și ocazional, îi veneau în minte poezii, printre care se număra și Șifonier deschis. Atunci când, pentru o altă poezie, a primit un premiu mai mic, el a cumpărat îndată pentru iubita lui o fustă și pentru el un palton. De acum încolo credea că este poet. Și iată cum a continuat basmul: Poetul, care pe lângă asta era și sculptor și plămădea găini, păsări, pești, precum și alte dihănii, a dat curs, cu poeziile în geantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nu cumva ar fi să mint... Și atunci când, în luna octombrie a aceluiași an, am călătorit de la Paris prin München până în cine știe ce cătun bavarez ori suab pe nume Großholzleute, pentru ca acolo să-i citesc Grupului 47 adunat în păr capitolele Fusta largă și Fortuna Nord, autorului unui roman aproape terminat i-a fost acordat premiul grupului: patru mii cinci sute de mărci s-au adunat, donați spontan de către editori, primii mei bani adevărați, care m-au ajutat să dactilografiez încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și Castellammare, alungând nu de puține ori dense populații. Această pletoră alimentară și-a primit răsplata; proaspătul milionar și-a torturat pieptul cu crucea și șorțul din piele, Însemnele de Commendatore. — Turui ca sonambulu, a spus obiectivă Mariana, săltându-și fustele În continuare. Da nainte să-l facă Commendatore să luase d-acu cu verișoara lui primară, că pusese să umble special după ea pân Italia, și ai uitat și dă chestia cu plozii. — Confirm: m-am lăsat târât de acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
jos pălăria! A planificat Întreaga existență a lui Ricardo: primii douăzeci de ani i-a destinat fericirii, ultimii douăzeci, ruinei. Deși nu poate părea adevărat, nimic n-a fost Întâmplător În viața lui. Să Începem cu ceea ce pricepi: istoriile de fuste. Printre ele figurează baroneasa de Servus, Sister, Dolores și Vicuña; bătrânul i-a oferit amoruri pe tavă, fără să-l bage la bănuieli. Îți spun asta, don Montenegro, cu atât mai mult cu cât probabil că te-ai Îngrășat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
stăm rânjind disprețuitoare la clienții noștri prost îmbrăcați, să clătinăm din cap cu o milă neîncrezătoare privind atitudinea, frezele etc. bieților de ei, să-i ignorăm în primele cincisprezece minute de când apăreau în vizită, să trecem pe lângă ei foșnindu-ne fustele, zăngănind din cercei și brățări, evident, făcând ceva mult mai important decât să ne ocupăm de nevoile lor jalnice, pentru ca într-un final, după ce îi aduceam aproape în stadiul de plâns din cauza frustrării și a foamei, să defilăm ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
bine ar fi murit decât s-o recunoască, mama era încântată. Apoi Anna a venit acasă. A intrat în bucătărie. Era foarte frumoasă, într-un stil cumva etno, cumva eteric. Era plină de eșarfe care atârnau peste tot, avea o fustă croșetată prin care se vedea foarte bine și niște bijuterii foarte colorate. Era limpede că-l cunoștea pe Adam. A, bună, Adam, a zis ea precipitat, evident încântată, roșind de plăcere. Oare Adam le face să roșească pe toate femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mi-a șters rujul și mi-a spus că în cazul de față ar fi fost mai bine să nu arăt ca o fată care știe să se distreze. Din același motiv m-a pus să mă îmbrac cu o fustă lungă și cu o bluză pe gât. A stat cu mine în sala de judecată și m-a ținut de mână în timp ce așteptam să-mi vină rândul. Când eu stăteam încremenită, albă la față și gata să vomit din cauza șocului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
chestii mai pământești. Tușul gri și rimelul negru mi-au făcut ochii să pară de un albastru profund. Și împreună cu părul proaspăt spălat și strălucitor eram foarte mulțumită de efectul de ansamblu. Desigur, mama nu era. —Îți iei și-o fustă la bluza aia? m-a întrebat ea. — Știi foarte bine că asta e o rochie, nu o bluză, i-am răspuns calmă. Nimic din ce putea să-mi spună sau să facă mama n-avea să mă oprească să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
haina și geanta. Ne vedem mai încolo. Era mult mai ușor să treci o cămilă prin urechea acului decât să împrumuți mașina de la tata. Cum am închis ușa de la sufragerie în urma mea, l-am auzit strigând: — Unde te duci fără fustă? Dar mi-am văzut de drum. A fost groaznic s-o părăsesc pe Kate. Era pentru prima dată când plecam fără ea și-a fost un adevărat chin. De fapt, am fost pe punctul s-o iau cu mine, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
singură dată, mi se pare că-mi ești prietenă. Da, m-am gândit, și-a spălat păcatele fără putință de tăgadă. Laura mi-a spus mai târziu că exact în momentul ăla și-a scos chiloții și și-a ridicat fusta, numai că nici unul din noi nu a sesizat asta. N-am crezut-o nici o secundă. Însă cred c-am înțeles ce-a vrut să zică. Atmosfera serii respective s-a îmbunătățit după sosirea lui Adam. Eu eram, cu siguranță, mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ce mă refer. Cele care scormonesc ogoarele cu mâinile goale și spun „vai, scuzați-mă o secundă“, de parcă s-ar afla la o recepție simandicoasă și s-ar duce până la baie, când ele de fapt se duc să-și ridice fustele ca să nască un copil pe o brazdă, un sac de semințe sau ceva similar. — A, acum e mai bine, spun ele. După care se întorc la cultivatul pământului sau la arat. Cu o mână scot din rădăcini stejari seculari, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
magazin, puțin amețită, unduindu-mă în încercarea de a evita cumpărătorii care treceau pe lângă mine și întrebându-mă dacă eram genul de femeie care se îmbracă în blugi și tricou sau dacă făceam parte din categoria celor care adoptă o fustă până la glezne și un pulover scurtuț. Vreau să spun: ce fel de femeie devenisem? Trecuse așa de multă vreme de când nu-mi mai cumpărasem nici o haină ca lumea. Adică altceva în afară de salopete. Sau altceva în afară de hainele a căror talie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Zbor care sfidase moartea. Ăsta era unul dintre avantajele de a fi alături de o persoană atât de egoistă ca Helen. Rareori observa ceva care nu i se întâmpla ei personal. Tocmai atunci a sosit Anna, cu părul în vânt, cu fusta largă și cu un aspect general vag. Eram încântată s-o văd. Nu ne mai întâlniserăm din săptămâna precedentă. Anna a tropăit prin dormitorul roz și pufos al lui Helen cu cizmele care-i frângeau inima mamei și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Nu mi-am luat o uniformă de luptă, cu caschetă din aia tare și cu plasă cu frunze prinse prin ea și nici nu mi-am atârnat pe piept vreo câteva magazii de cartușe. Vai, nu! Mi-am luat o fustă scurtă, neagră și sexy, o jachetă neagră, ciorapi de mătase și tocuri foarte, foarte înalte. Dacă aș fi avut așa ceva prin casă, atunci mi-aș fi pus și o tocă neagră cu văl pe față. Dar, din fericire, toca îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fost un film, nu o carte, acum vi s-ar prezenta o serie de imagini cu autobuze roșii și taxiuri negre trecând pe lângă Parlament și Big Ben, polițiști cu caschete caraghioase dirijând traficul din fața palatului Buckingham și fete zâmbitoare cu fuste foarte scurte stând sub un indicator cu „Bine ați venit pe Carnaby Street“. Dar asta e o carte, așa că va trebui să vă folosiți imaginația. Heathrow era, ei bine... Heathrow era aglomerat. Ceea ce e un fel de a spune. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mărunți de vals ca-n Mahler În urma dricului plîngînd În hohote și promițîndu-mi că nu mă vor mai pune niciodată să-nvăț chimie, algebră, botanică. Fizică. La fel de tare vor plînge și fetele de la uman, Îndeosebi bruneta subțire, cu ochelari și fustă posomorîtă, dar ce sîni. Cape Canaveral. Care i se zguduiau de lacrimi numai ce-mi imaginam Înmormîntarea. Profesorii mă vor lăuda În cor, suspinînd cu batistele fleașcă În mîna dreaptă, cea care ținuse creta, cu stînga ținînd sicriul. Sau coliva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Saint Jacques În plimbarea lui spre diferite stații de metrou pariziene, cînd a văzut o țigancă c-un inconfundabil parfum românesc cerșind În stilul vremii, adică Înjurîndu-l pe trotuar pe Ceaușescu care-o oprima ca minoritate și disident politic În fuste largi suprapuse Înflorate predominant roșii, așa era moda, tehnica stîrnirii compasiunii avînd drept rezultat răspîndirea de franci În poala milogului direct din buzunarul adînc al francezilor de-atunci. Profesorul s-a apropiat și i-a șoptit conspirativ taci, femeie, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu flori palide, galbene, n-a intrat niciodată și n-are curajul să intre, ba chiar trece foarte repede prin fața ușii. Va atârna, probabil, după plecarea ei, vreun tablou cu o țigancă răsturnată pe o sofa, pe jumătate acoperită de fuste străveziu înflorate, cu țâțe imense, ca niște pepeni verzi, uitându-se la tine cu ochi tâmpi. Ochii ei. Nu, nu sunt ochii ei, greșeam și greșesc, nu mi-a trecut furia după atâția ani, ochii ei erau aprigi și mergeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lui i s-a părut că liniștea ei nu-i decât încordare, se uitau unul la celălalt, nu-i mai vorbea, ea nemișcată și ascultătoare și el obosit, furios și îndârjit. Apoi ea s-a ridicat, fluturându-și câteva clipe fusta nouă, largă și argintie, și s-a așezat mai aproape de el, tot pe marginea sofalei, puțin pe o parte, cu fața spre el, dar fără să-l privească. „Mai e un lucru care se poate face“, i-a spus, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]