3,543 matches
-
a Patriciei era că, dacă tot trebuia să-și dea duhul, atunci măcar era musai să apuce să și-l dea dintr-o poziție de bună conveniență. Lângă ei, pe tăcute, Patricia izbutise să-și retragă doi centimetri una dintre glezne. În foșnetul, ca de sare, al dantelelor. În gâlgâitul de nădușală al fiecărui por. După cinci minute de sforțare și chin, era din nou la orizontală, dreaptă, cu spinarea întoarsă în sus, nasul în scama covorului și toate extremitățile înainte
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
principale pentru a demonta robinetele, pentru a expulza garniturile, pentru a înfunda cu prosoape scurgerile chiuvetei și ale căzii. Pe urmă a fost impresionant. Apa tropăia deja pe ciment. Treizeci de secunde și puhoiul trecuse deja de nivelul celor patru glezne liorpăind, cu nădejde, prin în camera de baie. - Să ne salvăm, Sinistrate! Încet, prin ploaia tristă... un piept curbat de tuse... cu sânge în batistă. Pe după colț se duse." Dădură un colț. - Ce-i aici? se miră el. 351 CEI
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-i urce prin antebrațe. Nu era sigură, fiindcă nu văzuse decât o singură fotografie, dar... —Luca? a încercat ea să spună. Aceea este... —Mama! Giorgio a sărit de pe scaun și-a început să se târască pe sub masă, frecându-se de gleznele lui Alison. Apoi a ieșit în partea cealaltă a masei și s-a agățat de piciorul stâng al Sofiei, de parcă aceasta l-ar fi salvat de la un chin înfricoșător. Paolo a avut prezența de spirit să ia câteva bomboane de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și cu două uși, ceea ce însemna că Fiona aproape că-și rupea gâtul de fiecare dată când se lupta s-o așeze sau s-o scoată pe Jessica de pe bancheta din spate și că scaunul pasagerului i se sprijinea pe gleznă la fiecare cinci secunde. Și, pentru că Belinda îi dădea înainte că ea trebuie să fie o prezență constantă în casă, ca să-i asigure confortul psihic lui Jake, care era „traumatizat“ de absența tatălui, asta însemna că fosta soție nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
arăta cu mâna. Asta a fost făcută în luna de miere. De fapt, chiar eu am făcut-o. Ca întotdeauna, Caitlin arăta splendid, cu părul blond și strălucitor răsfirat pe umerii bronzați. În poza aia stătea cu picioarele scufundate până la glezne în apa mării. Nick a început să urce din nou. Susan a apreciat faptul că bărbatul se simțise destul de confortabil ca să facă remarca respectivă, dar îi era și recunoscătoare fiindcă nu lungise povestea. Nunta lui Nick cu Caitlin fusese o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Lui James nu-i venea să creadă. — Ce femeie nu-și dorește să aibă copii? — Destul de multe, a pufnit Julia. Ai fi surprins. Nu pe orice femeile o încântă gândul c-o să facă vergeturi și c-o să i se umfle gleznele, ca să nu mai vorbim de cururile căcăcioase și de nopțile nedormite cu care o să se pricopsească ulterior. James a privit-o dezaprobator. — Și-atunci cum rămâne cu dragostea necondiționată, cu îmbrățișările alea minunate, cu marea onoare și uriașul privilegiu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
bandajat al lui Susan. Expresia de pe chipul ei părea a fi una de neîncredere. —Nu peste mult timp. De gips o să scap săptămâna viitoare, după care n-o să mai trebuiască să port decât o șosetă din aia elastică pentru susținerea gleznei... —Sexy! a întrerupt-o Julia. —...dup-aceea o să-ncep să mă sprijin și pe piciorul ăsta, fără să mă mai folosesc de baston și-apoi sper c-o să putem pleca în vacanță. Eu și Nick ne-am gândit c-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ultime săptămâni. Întoarsă acasă, Susan zăcuse în convalescență, fiindcă abia dacă putea să facă trei pași fără să fie ajutată, așa că Nick trebuise s-o îngrijească și pe ea. Acum, însă, singurele semne vizibile ale accidentului erau șoseta elastică de pe gleznă și schiopătatul ușor, de care Susan spera să scape după încă vreo câteva ședințe de fizioterapie. În plus, Susan își făcea cu religiozitate exercițiile de-acasă. Era nerăbdătoare să-și întărească piciorul astfel încât acesta să poată susține greutatea sarcinii. Susan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
unei posibile Îmbrățișări. Vulgaritatea gândului ce mă inundă e copleșitoare. Mă lăfăiesc În magma lui cu o dureroasă plăcere. Porii se deschid, nervii cad pradă unei moleșeli rapace, oasele mi se lichefiază. Desenez În aburul memoriei un pantof lăcuit, o gleznă albă, de fildeș. Un nas mic, ușor arcuit spre În sus. Pulpe lucioase, plinuțe, intuite vag În obscuritatea unei rochițe atârnând, În limita decenței, deasupra genunchilor. Rotunzi, mici, ca două pleoape Închise. Mă inundă o tristețe solemnă și un val
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cleios care-mi atinge pielea. Piciorul Îmi rămâne agățat. Trebuie să fac ceva. Nimic prin preajmă cu care să mă eliberez din plasa ciudată. Descopăr cu stupoare că piciorul Îmi este afundat, de fapt, În oglindă. Până mai sus de gleznă mi-a fost Înghițit de apele ei argintii. Devin tot mai neliniștit. Am sentimentul că o gură de dincolo vrea să mă soarbă. Trag. Mă doare. Trag din nou. Într-o agitație disperată, mă dezechilibrez complet și aterizez răsucit, cu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
O ceață densă coboară cu repeziciune, Îndepărtându-mă de orice imagine. Cotloanele memoriei Îmi sunt Înfundate. Beznă. Memoria mă refuză Îngrozită. Mi-am regăsit trupul gol Întins În fața oglinzii, asemeni unui vierme fantastic. Piciorul drept stă Întins cuminte lângă celălalt. Glezna Îmi este julită. M-am ridicat aiurit. Soneria se aude iar. Pe noptieră am găsit o revistă veche. Răsfoiesc la Întâmplare. Un braț acoperit cu o mănușă neagră, de nailon. Chenare cu brățări și inele de tot felul. Buze pline
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
un alb strălucitor. Poate că părea așa și din cauza luminii de o limpezime nefirească, datorată soarelui ivit de după ploaia generoasă de mai Înainte. Mânecile și poalele hainei Îi erau Într-adevăr cam lungi, iar pantalonii i se Încrețeau bine pe la glezne. Cu toate astea, ne uitam cu toții ca prostiți. Iulian nu mințise. Îl priveam acum ca pe o fantomă ce și făcuse apariția nu de după zidul clădirii, ci din spatele propriilor sale cuvinte, adevărate. Uluiala a fost ruptă, Însă, de Înjurătura printre
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
foarte răi. Începu să dea din coate și să Împingă si el, dar primi câteva lovituri În coaste, fu Înjurat și Împroșcat cu salivă. Căzu dezechilibrat si, pentru un timp, se amestecă printre picioarele lor, călcat pe degete și pe glezne, gâfâind și Încercând să se ridice deasupra. Se juli dureros la gât, dar reuși să-și recapete verticalitatea, epuizat. Huiduielile continuau cu nerușinare, iar el le asculta amețit și speriat, ferindu-se de Împunsături și lovituri. Se șterse de praful
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
fapt, era imaginea unui craniu găunos, cu orbitele adâncite. Aș fi vrut să ies imediat, dar ușa se blocase Într-o Înțepenire curioasă, nerăspunzând efortului meu de a o deschide. Aveam fălcile Încleștate și simțeam fierbințeli tăioase pe brațe și glezne. Cu o sforțare care mi-a antrenat Întreg trupul, am reușit să mă smulg din locul acela și, smucind ușa Îngrozit, să ies. Eram gol, murdar de excremente de tot felul, zgâriat pe mâini și pe picioare. Tremuram nestăpânit. Mi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
un câine care veghează somnul stăpânului său. E o creatură perfectă, trimisă de Dumnezeu să-mi lumineze mie singurătatea, desprinsă parcă dintr-o pânză renascentistă, lucrată Într-un moment de maximă inspirație. De sub pătură Îi iese un picioruș dezvelit până la gleznă, pe care are o brățară aurită. Unghia degetului mic este vopsită cu ojă roșie, puțin neregulat. Zâmbesc și-mi apropii emoționat buzele de luciul sidefiu. Închid ochii și sărut ușor apăsat. Ea Își trage piciorul sub așternut, ca și cum ar fi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Cantemir, piciorul Îmi amorțise și mă săgeta dureros, iar nările purtau În ele miros intens de lumânări și de mort. În semiobscuritatea holului de la parter, În dreptul ușii mele, am zărit o umbră, cineva care stătea ghemuit, cu mâinile Împreunate În jurul gleznelor și cu capul pe genunchi. Era Melanie. Când am ajuns În dreptul ei, am atins-o pe umăr. A tresărit speriată, ca și cum nu m-ar fi auzit coborând. Am intrat repede Înăuntru și ea a alergat spre baie. M-am prefăcut
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
aprins cu bretele, ciorapi din plasă mov și are paiete aurii În păr. —Așa, lasă-mă să ghicesc, spune ea. Te-a făcut de căcat și tu i-ai mulțumit la sfârșit. Dă-mi voie, te rog. O apuc de glezne și-i dau picioarele jos de pe scaun. —De fapt, totul a decurs foarte bine. După părerea lui Rod, calitățile mele În abordarea clienților sunt foarte valoroase, drept pentru care, ca un vot de Încredere, mi-au dat pe mână o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
au devenit mai apropiate aparent peste noapte. Cum de mi-a scăpat mie asta? Mie, căreia mi s-a permis mereu să merg la braț În drum spre casă cu superba Geraldine, favorita tuturor - blondă ca Farrah Fawcett, brățară În jurul gleznei, sâni -, m-am trezit Înghiontită și scoasă În afara terenului, acolo unde se presupunea că voi merge la braț cu Helga - ochelari, Înaltă ca oamenii din Alpi, austriacă. Făceam Încă parte din grup, dar fusesem exclusă din nucleul lui și de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
a lor aparte și nu erau Îngrijorate de posibila prezență a polițiștilor de la moravuri; erau foarte departe de imaginea femeilor de stradă din alte colțuri ale lumii, analfabete și necizelate, cu urme de vărsat de vînt pe față și cu gleznele sucite de mersul nesigur pe tocuri. Tentat de cele două tinere, despre care puteam presupune că știau cîte ceva despre incendiul de la casa Hollinger, le-am așteptat să se apropie. Dar cînd au pășit În lumină le-am recunoscut fețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
amuze Omar. Era o aiureală deplină, cu nord și sud, deși, dacă se gândea bine, el era într-adevăr secul torid și înverșunat al deșertului, uneori vântos, însă totdeauna fierbinte, pe când ea era ploaia care aducea iarba să-ți bată glezna, care îmblânzea praful, care făcea norii să crape sub fulgere. Ca și cum i-ar fi auzit gândul, Veterinara se sprijini într-un cot și îl întrebă indignată: — De ce nu mă crezi? Eu chiar sunt tornada care vine cu spume și cu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
căutând răcoarea salivei, și- atunci Zet o înghiți brusc, ca pe o măciulie din iarbă. Omar se înspăimântă încă o dată, gândind că veninul și acul au să-i țâșnească în cerul gurii, însă armăsarul rămase placid ca un rege cu glezne fine și grumazul de sticlă mată, în care o insectă se pecetluise de vie. Cu alte cuvinte, Veterinara și calul veneau spre el dintr-o stare nelămurită a lucrurilor. Dar dacă el nu era decât un smintit care se încăpățâna
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
dusese pe gemeni. Sharoudi continuă: — Doamnă Jahed, amintește-ți, dacă mai poți, stăpâna casei avea pantofi când ai descoperit-o înjunghiată sau era desculță? — Știu precis, era cu picioarele goale, fiindcă m-am îngrozit că era tăiată până jos, înspre glezne... — Înțelegi? zise avocatul către Ghazal. Dacă o femeie îmbracă o altă femeie, chiar când e moartă, o încalță și cu pantofi, dacă tot i-a pus rochie nouă, crede-mă, am mai întâlnit asta, dar pe victimă au îmbrăcat-o
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mă întorc, nu văd decât inși care, cum le vorbești despre moarte, devin palizi și își reneagă convingerile în chipul cel mai dezgustător." În clipa aceea, slujitorii au târât în încăpere un om în lanțuri, cu încheieturile mâinilor și cu gleznele umflate și pline de sânge . Împăratul s-a întors plictisit și aștepta. Apoi, a început să dea semne de iritare. "Umilește-te mai repede, sunt grăbit", porunci el. Dar celălalt tăcea. "Ești condamnat la moarte", strigă Nero. Omul din lanțuri
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
făcuseră scurtă la gât privind spre Filantropia. Baba Marghioala 173 ostenise. Se lăsase pe vine, ciucită toată, cu mâinile în poale. Nu mai spunea nimic. Își strânsese broboada în jurul gâtului să nu răcească și-și trăsese poalele fustelor largi în jurul gleznelor, să n-o ia vântul pe dedesubt. Aglaia povestea de ale ei. Era după lăsata-secului și nu mai isprăvea. Fusese cu o seară înainte la cumetri, de bătuseră alvița, mai băuse un pahar de vin, îi mergea gura ca o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
intra sub piele. Urlă ca un bou înjunghiat. Ochii i se roșiseră și se săltă din toți mușchii. Cei ce-l țineau se clătinară. Nu-l mai stăpâneau. Lovi ca un turbat în dreapta și-n stânga. Comisarul îl plesni peste glezne cu cizmele și-l doborâră. - Las', că spui tu! scrâșnea lunganul furios. - Nu spun! Nu spun! răcnea Paraschiv. - O să vedem... Îi răsuciră mâinile la spate și-l legară cu frânghia. Cu mâna lui, șeful u așeză cărbunii la subsoară. Pielea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]