4,930 matches
-
comunale pentru întreținerea școalei ș-a învățătorului nu treceau a treia parte din leafa primarului”, cere autorităților „o dotațiune suficientă pentru școală și învățător” (Eminescu, 1977b, p. 60). Profesionistul dotat și identificat cu nevoile școlii nu poate asista pasiv la indiferența autorităților față de coloana vertebrală a națiunii - învățământul. În toată activitatea sa de organizator al școlii a fost animat de „sentimentul celei mai simple datorii”, cum cerea el oricărui „om de rând” însuflețit de dorința și stăruința stabilirii „unei stări de
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
au apărut de niciunde, gata să transmită live nenorocirea noastră. Când a intrat numărul opt în spital cu suspiciune de otrăvire, au vuit ziarele câteva zile. Acum, când îi chemasem să ia act de o reușită istorică, tratau subiectul cu indiferență... E cu sex? Curge sânge? E telenovelă? Ne interesează. Nu? Nu! La cărțile de bucate situația e aceeași: tiraje mici, vânzări subțiri... Ia să strecoare ăștia niște fotografii cu gospodine sumar îmbrăcate între rețeta de ciorbă de perișoare și cea
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
Research, Romanian Journal of Economic Forecasting, African Journal of Business Management. E-mail: mihaela.dragota@fin.ase.ro Mulțumiri Autorii mulțumesc colectivului Editurii Economice din București. Într-o lume în care reproducerea ilegală a lucrărilor omoară lent producția științifică, într-o indiferență cvasigeneralizată a majorității stakeholderilor, decizia Editurii Economice de a se opune curentului dominant și de a continua să publice lucrări de specialitate poate reprezenta lumina de la capătul tunelului sau ultima pâlpâire înainte de lăsarea întunericului. Pentru menținerea luminii, mulțumim de asemenea
Management financiar Volumul I Diagnosticul financiar al companiei by Victor DRAGOTĂ, Laura OBREJA BRAȘOVEANU, Ingrid-Mihaela DRAGOTĂ () [Corola-publishinghouse/Science/198_a_286]
-
anonimatul în orgoliu, acum tonul alb ascunde recunoașterea unui eșec. Unul în care el și românii, cu istoria, cu trecutul, cu ființa lor, sunt o singură entitate. Or, poate Ă cine știe? Ă furia se transformase pentru o vreme în indiferență. Doar că indiferența ascunde ea însăși, la Cioran, mâhnire. Iată: „Rare sunt reușitele tribului nostru: două sau trei și care, atunci când sunt etalate, stârnesc surâsul. Seminție fără rost. A trecut de mult vremea când o astfel de constatare mă făcea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
acum tonul alb ascunde recunoașterea unui eșec. Unul în care el și românii, cu istoria, cu trecutul, cu ființa lor, sunt o singură entitate. Or, poate Ă cine știe? Ă furia se transformase pentru o vreme în indiferență. Doar că indiferența ascunde ea însăși, la Cioran, mâhnire. Iată: „Rare sunt reușitele tribului nostru: două sau trei și care, atunci când sunt etalate, stârnesc surâsul. Seminție fără rost. A trecut de mult vremea când o astfel de constatare mă făcea să sufăr. Nu știu ce
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
interval al iluziei, al aparenței. Ca aparență, existența se poate perpetua la infinit. Către așa ceva tinde Cioran. Este înțelepciunea la care el însuși visează. Numai că, referitor la Aurel Cioran și la înțelepciunea lui, îi scria lui Noica în 1980: „Indiferența lui Relu, refuzul lui de-a ne vedea, fie că-i vorba de soția lui, de tine, de mine, de oricine, zicând că nu are nimic să ne spună, este în sine de înțeles și legitim. Dar prețul e mult
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nu trebuie să treacă înaintea unei doamne etc.» Și dă-i, și dă-i. Slăbiciune incredibilă, încerc să mă justific și mă înfurii mai ceva decât cucoana. Ajuns aici, ca-ntotdeauna, senzație de rău fizic. Hotărât lucru, nu voi atinge indiferența decât după moarte” (II, 123). Iată-l, deci, pe Cioran chinuit de ce altceva decât de demonul demenței. Sunt momentele pe care le numește de „epilepsie” (I, 35) Ă pune el însuși cuvântul între ghilimele Ă, când se simte „supărător de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
eului și extazul anonimatului sau viceversatc "P\catele eului [i extazul anonimatului sau viceversa" În efortul continuu de a-și construi identitatea, Cioran găsește o soluție în negarea de sine. Altfel spus, se construiește negându-se, sau, mai exact, cultivând indiferența de sine. Indiferența? E un cuvânt pe care Cioran îl scrie cu majusculă. În fond, ea reprezintă locul în care paradoxurile se întâlnesc. „Nimeni nu a ținut Indiferența la mai mare preț decât mine, notează la un moment dat. Dar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
anonimatului sau viceversatc "P\catele eului [i extazul anonimatului sau viceversa" În efortul continuu de a-și construi identitatea, Cioran găsește o soluție în negarea de sine. Altfel spus, se construiește negându-se, sau, mai exact, cultivând indiferența de sine. Indiferența? E un cuvânt pe care Cioran îl scrie cu majusculă. În fond, ea reprezintă locul în care paradoxurile se întâlnesc. „Nimeni nu a ținut Indiferența la mai mare preț decât mine, notează la un moment dat. Dar am tânjit după
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de sine. Altfel spus, se construiește negându-se, sau, mai exact, cultivând indiferența de sine. Indiferența? E un cuvânt pe care Cioran îl scrie cu majusculă. În fond, ea reprezintă locul în care paradoxurile se întâlnesc. „Nimeni nu a ținut Indiferența la mai mare preț decât mine, notează la un moment dat. Dar am tânjit după ea cu patimă, frenetic: astfel, cu cât voiam s-o ating, cu atât mă îndepărtam de ea. Iată unde ajungi când îți faci un ideal
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu atât mă îndepărtam de ea. Iată unde ajungi când îți faci un ideal din contrariul a ceea ce ești” (I, 73). Căci, evident, Cioran are convingerea că rădăcinile sale îi fuseseră înfipte în vitalitate, forță, energie, activism. Chiar când caută Indiferența, însă, o face de parcă totul l-ar angaja. „Am patima Indiferenței” (II, 100), spune într-un loc. Numai că țelul rămâne neatins, iar Indiferența, o utopie. Vede în Indiferență înțelepciunea ultimă, dar, cum știm, nu poate depăși limitele anxietății, cu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
faci un ideal din contrariul a ceea ce ești” (I, 73). Căci, evident, Cioran are convingerea că rădăcinile sale îi fuseseră înfipte în vitalitate, forță, energie, activism. Chiar când caută Indiferența, însă, o face de parcă totul l-ar angaja. „Am patima Indiferenței” (II, 100), spune într-un loc. Numai că țelul rămâne neatins, iar Indiferența, o utopie. Vede în Indiferență înțelepciunea ultimă, dar, cum știm, nu poate depăși limitele anxietății, cu tot ceea ce presupune ea: „Indiferența, semnul prin excelență al unui «suflet
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
are convingerea că rădăcinile sale îi fuseseră înfipte în vitalitate, forță, energie, activism. Chiar când caută Indiferența, însă, o face de parcă totul l-ar angaja. „Am patima Indiferenței” (II, 100), spune într-un loc. Numai că țelul rămâne neatins, iar Indiferența, o utopie. Vede în Indiferență înțelepciunea ultimă, dar, cum știm, nu poate depăși limitele anxietății, cu tot ceea ce presupune ea: „Indiferența, semnul prin excelență al unui «suflet nobil». În anxietate intră timorare și chiar poltronerie” (I, 168). Timorare și poltronerie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
îi fuseseră înfipte în vitalitate, forță, energie, activism. Chiar când caută Indiferența, însă, o face de parcă totul l-ar angaja. „Am patima Indiferenței” (II, 100), spune într-un loc. Numai că țelul rămâne neatins, iar Indiferența, o utopie. Vede în Indiferență înțelepciunea ultimă, dar, cum știm, nu poate depăși limitele anxietății, cu tot ceea ce presupune ea: „Indiferența, semnul prin excelență al unui «suflet nobil». În anxietate intră timorare și chiar poltronerie” (I, 168). Timorare și poltronerie sunt atribute definitorii pentru Cioran
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
totul l-ar angaja. „Am patima Indiferenței” (II, 100), spune într-un loc. Numai că țelul rămâne neatins, iar Indiferența, o utopie. Vede în Indiferență înțelepciunea ultimă, dar, cum știm, nu poate depăși limitele anxietății, cu tot ceea ce presupune ea: „Indiferența, semnul prin excelență al unui «suflet nobil». În anxietate intră timorare și chiar poltronerie” (I, 168). Timorare și poltronerie sunt atribute definitorii pentru Cioran. Oricum, așa cum vom vedea, cucerirea Indiferenței ar însemna nu numai renunțarea la nume, ci și la
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nu poate depăși limitele anxietății, cu tot ceea ce presupune ea: „Indiferența, semnul prin excelență al unui «suflet nobil». În anxietate intră timorare și chiar poltronerie” (I, 168). Timorare și poltronerie sunt atribute definitorii pentru Cioran. Oricum, așa cum vom vedea, cucerirea Indiferenței ar însemna nu numai renunțarea la nume, ci și la scris. Prins în malaxorul propriei identități care excelează în precaritate, Cioran notează: „Nu pot să scriu decât sub imperiul pasiunii; dar eu fug de pasiuni. Îndârjirea cu care aspir la
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ar însemna nu numai renunțarea la nume, ci și la scris. Prins în malaxorul propriei identități care excelează în precaritate, Cioran notează: „Nu pot să scriu decât sub imperiul pasiunii; dar eu fug de pasiuni. Îndârjirea cu care aspir la Indiferență mă condamnă la sterilitate” (I, 75). Într-adevăr, a nu fi preocupat de sine are această consecință care-l absoarbe ca un cerc vicios. „Ca să produci, trebuie să fii sensibil la părerea oamenilor. Or, mie îmi e din ce în ce mai indiferentă. Și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
însă, precizase: „Doar un necunoscut poate să comunice într-adevăr cu Dumnezeu. Oamenii nu se interpun între el și obiectul rugăciunilor sale. Avantajele metafizice ale anonimatului sunt imense...” (idem). În fine, ce este și până unde se poate merge cu Indiferența? Răspunsul îl dă Cioran însuși atunci când notează: „M-am culcat după ora 3 noaptea. La trezire, m-am gândit iarăși că în unele țări din America Latină se spune despre cel răposat de curând: «A devenit indiferent». Am citit asta în
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
curând: «A devenit indiferent». Am citit asta în Keyserling, cu ani în urmă, iar de atunci mă gândesc din când în când la vorba asta și mă «minunez». Moartea este o înaintare” (III, 45). Nu e singurul loc în care indiferența înseamnă acest salt. Iată: „Cu neputință să nu gândim că morții scapă de toate frământările noastre și că există un oarecare avantaj în faptul de a deveni pururi indiferent” (I, 313). Crede, oricum, că “împăcarea cu moartea” ar trebui să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că “împăcarea cu moartea” ar trebui să fie „țelul suprem al omului” (I, 327) din moment ce este marele atribut al înțelepților. Cât despre opțiunea pentru anonimat, ea se naște din prezența morții, care relativizează totul. Dincolo de această confruntare frenetică în vederea atingerii indiferenței (întemeiată, cum am văzut, pe un paradox: drumul către ea instituie vitalitatea), o altă indiferență face obiectul explorărilor cioraniene. E vorba despre indiferența față de tot ceea ce consacră în istorie, în imediat. Citează la un moment dat dintr-o scrisoare a
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
este marele atribut al înțelepților. Cât despre opțiunea pentru anonimat, ea se naște din prezența morții, care relativizează totul. Dincolo de această confruntare frenetică în vederea atingerii indiferenței (întemeiată, cum am văzut, pe un paradox: drumul către ea instituie vitalitatea), o altă indiferență face obiectul explorărilor cioraniene. E vorba despre indiferența față de tot ceea ce consacră în istorie, în imediat. Citează la un moment dat dintr-o scrisoare a lui Tocqueville: „Aș vrea să am virtutea de a fi indiferent față de succes, dar n-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pentru anonimat, ea se naște din prezența morții, care relativizează totul. Dincolo de această confruntare frenetică în vederea atingerii indiferenței (întemeiată, cum am văzut, pe un paradox: drumul către ea instituie vitalitatea), o altă indiferență face obiectul explorărilor cioraniene. E vorba despre indiferența față de tot ceea ce consacră în istorie, în imediat. Citează la un moment dat dintr-o scrisoare a lui Tocqueville: „Aș vrea să am virtutea de a fi indiferent față de succes, dar n-o posed” (III, 311). Problema aceasta, a succesului
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
este victima acestei neputințe fatale de a alege și de a fi. Își propusese la un moment dat să scrie despre glorie, un subiect despre care recunoaște că nu i se potrivește. I s-ar potrivi mai degrabă reversul ei, indiferența, dar iată-l pe Cioran răzvrătit împotriva propriului sine: „Nu sunt nici indiferent, nici detașat Ă sunt abulic Ă iar abulia nu e detașare” (I, 100). Abulic pentru că ezită între tentația gloriei și extazul anonimatului. Or, gloria se dovedește deșartă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sigură de suferință. Dar nu poți avea chiar totul” (idem). Mai degrabă ironie decât scepticism în constatarea din urmă. Cum ai putea să ai deopotrivă și suferința, pe care o cauți, ba chiar o vânezi, și eliberarea de glorie, adică indiferența?! Nu-i rămâne decât posibilitatea Ă de fapt, șansa rară Ă a orgoliului născut din suferință. „Anvergura unui spirit, notează Cioran, se măsoară prin suferințele pe care le-a asumat”. Iar mai târziu: „Trebuie să plătești pentru cel mai mic
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
renunțarea, fiindcă trebuie să suferi, să îmbătrânești și să mori Ă nu înseamnă să refuzi însăși condiția omului? Condiția în sine?” (III, 282). În fond, e aceasta o mărturisire din momentele în care Cioran propăvăduiește anonimatul, retragerea din lume, cucerirea Indiferenței. Poate că afirmația cea mai elocventă pentru această ieșire din sine și identificare orgolioasă cu ființa e următoarea: „Doamne, aș vrea să fiu mai necunoscut decât tine, să mă ascund în esența esenței prin care ești mereu cel-întru-totul-altfel, ești irevocabil
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]