3,467 matches
-
să-l lase. Din acest motiv, la un acces de furie, l-a trimis pe Cezar la luptă. Acesta, cu un salt spectaculos, a prins de beregată Fiara și de aici nimeni nu a mai putut opri lupta. Fiara stătea inertă, moartă și MacKena, cu un baston, a încercat să-l lovească din nou pe Cezar. Bietul cîine a suportat și bastoanele lui MacKena în timpul luptei, dar acum terminase treaba și s-a dat la mîna agresorului. Vasile a ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Fătuca asta, adică Rodica, era lucru fin de tot și doar cei cu o exagerată "dare de mînă" aveau acces la niște chestii pe care nu pot să le spun. Parșivu, spaima cuțitarilor, pistolarilor, ninjiștilor și parșivilor, a căzut lat, inert ca un tăbîltoc, în plasa drăcoaicei Rodica. Hai cu mine la Soare Apune, o ruga Ceaun cu o voce seacă, ieșită dintr-o gură uscată. Și mama? Doamne, s-o las pe mama singură, fără nimeni pe lume? Această poziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
plutire într-un paradis al simțurilor ascuțite. Mergi pe la mine? Cum vrei... De fapt ar fi acceptat senin și mersul în iad, sau rai, era tot una. Se simțeau prin toate terminațiunile nervoase, iar realitatea din jurul lor era un decor inert, neparticipant la trăirile lor. A fost frumos, spune fata, lipindu-și trupul și sufletul de băiat. Nu te mai scap din mîini. Îmi ajunge experiența pe care am trăit-o. Cum a fost cu... celălalt? întreabă aproape brutal. Fără importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
da. Lara plînge. Costică Bostan se apropie de fată și nu mai întîmpină nici o rezistență. Se lasă în mîinile vecinului și lacrimile nu mai contenesc. Deși face încercări s-o liniștească, fata plînge pînă îi seacă izvorul lacrimilor. Este total inertă și Bostan dorește să încheie această aventură neașteptată. O să am grijă de tine. A murit și tătuța meu. Nu fi prostuță. Ba sînt. A doua zi Lara atîrna de o funie în tinda casei. Și-a pus capăt zilelor, săraca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mare. Îmi iau cartea cu voluptate amînată, iar senzația aceea excitantă că Îl trădez, că Îmi fur partea de plăcere În absența lui, aproape ca o masturbare. Și deodată se ridică cu ochii Încețoșați de somn, cu mîna dreaptă atîrnîndu-i inertă, cu privirea Încremenită de uimire, cu buzele Încleștate, mute. După zece minute de luptă surdă, iese un cuvînt gîtuit În silabe, ca primii stropi care picură din cișmea după ce apa a fost Închisă. Nu a trecut nici anul și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de dosare și manuscrise. Pereții sînt jupuiți, fisurile tăind pieziș zidurile sînt astupate cu ciment, stropi mari de humă proaspătă, smîntînoasă, dau linoleumului un aer stenic de primenire. Siluete cunoscute se strecoară sfios, aproape imponderabile, prin conglomeratul acela de materie inertă, exact ca atunci, a doua zi după cutremur. Doar umbrele oamenilor s-au scurtat, hainele s-au mai ros, fețele au devenit pergamentoase, transparente, parcă și-au pierdut din substanță, rizomi lipsiți de clorofilă, ieșiți din trupul unui tubercul muribund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu mai sînt În stare să iau pensula În mînă. Toate pînzele alea care-mi căptușesc pereții mă sufocă. Simt tot mai acut senzația inutilității, luxul gratuit al artei Într-un coteț În care trebuie să faci curățenie. Am devenit inert, incapabil de a mai spune ceva, mi-am pierdut Încrederea În mine. Nici un artist nu este atît de vanitos, atît de Îndrăgostit de opera lui ca să nu se Îndoiască dacă vreme de ani de zile primește numai refuzuri. Vezi, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dar viespia nu știe că moare cînd Înțeapă?“ „Ba da, dar se apără.“ Mătur resturile acelea minuscule, se formează o grămăjoară de praf negru În care mai tresare cîte un punct ce se desprinde aproape invizibil din masa de puncte inerte. Recunosc viața după mișcare. Ar trebui să-i respect șansa, dar strivesc iar și iar, pînă netezesc totul. Ce Înspăimîntat este acest picior cînd devine el Însuși destin al altor existențe, lovind haotic, fără alegere, fără criterii. Va fi folosind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-i simt mîna În mîna mea, nu-i aud rîsul, nu-mi lipesc fața de adîncitura moale a cefei ei, nu are miros. Nu trăiește. Nu respiră. Nu mănîncă. Nu plînge. Nu urinează. E fetița care am fost - Ficțiunea. Rece. Inertă. E doar clișeul unei vieți păstrat Într-un seif al creierului. Între aceste două imagini În care mă recunosc sînt eu. Între un viitor care aparține vieții și un trecut care nu mai aparține nimănui. Dar pot eu vorbi despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Într-un spațiu prielnic, cum moartea e Împlîntată cît mai afund În adîncuri și Întuneric. Oamenii călătoresc cu ochii Închiși pentru că ochii trădează viața, se ascund asemenea condamnatului neatins de glonte după ce plutonul de execuție se Îndepărtează. Măști de ceară inerte pe toate viciile, umilințele, lașitățile, compromisurile lumii. Uite-l pe cel care a semnat acum o oră desfacerea unui contract de muncă sau acolo, În dreapta, fata care și-a lepădat azi noapte pruncul Într-un părculeț printre șobolani sau bătrîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
petrecerea lor nocturnă, printre cutii de conserve aruncate și sticle goale În veghea palidă a unui felinar cu neon care se stinge și se aprinde cînd te aștepți mai puțin, stătea lîngă buncărul de descărcare, unde compresoarele de aer zăceau inerte; nici o presiune de nicăieri, nici o violență care să te trezească, doar dinții mărunți ai pietrișului scrîșnind Încet În carnea lui. Un ronțăit cu care se obișnuise, un ronțăit familiar și aproape confortabil. Poate visa. Dar nu, nu mai putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
curgă foarte repede; urmase apoi o lungă perioadă de lâncezeală; spre sfârșit, din nou, totul reîncepea să meargă foarte repede. Puțin Înainte de zori, răsucindu-se În pat, Michel Își dădu seama că Annabelle lipsea. Se Îmbrăcă și coborî: trupul ei inert zăcea pe canapeaua din salon. Lângă ea, pe masă, lăsase o scrisoare. Prima frază era: „Prefer să mor În mijlocul celor pe care-i iubesc.” Șeful serviciului de urgențe al spitalului din Meaux, un bărbat de vreo treizeci de ani, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Însă, micile detectoare de viață stăteau Îngrămădite ca niște tufe, În spatele unei alunițe parcă anume plasate ca semn de recunoaștere a peșterii În care vreun pirat Își dosise bogățiile inimaginabile. Vizavi de Jimbo, tăcută și grațioasă ca o lebădă și inertă ca un cuvânt de rămas-bun, era Anette. Părea că doar poposise acolo, strecurându-se În pat pentru a trage un pui de somn ori așezându-se câteva clipe În fața unei oglinzi, deși toată viața ei se reflectase numai În apa
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
fost și subiectul unui reality-show. Producția, intitulată cu multă imaginație „The Gustav Show“, a implicat cheltuieli fantastice, fiind filmată cu douăzeci și șapte de camere de luat vederi. E drept, Gustav nu făcea, ca de obicei, absolut nimic, doar privea inert spre nicăieri cu ochii lui ca două butoniere goale, dar audiența a fost incredibilă, milioane de oameni dorind să vadă, din douăzeci și șapte de unghiuri diferite, Marea Stană făcând acest lucru. Apoi, povestea vieții sale a fost ecranizată la
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
În bucăți, am știut că Marele Naufragiu era aproape. Așa cum stăteam legat de catarg prin zeci de fire, cu ultima tresărire am mai stârnit un cutremur În Caraibe, dar, vai!, eram doar căpitanul unei epave, carne inutilă Îmbrăcând un schelet inert, peste care flutura pânza zdrențuită a pijamalei. Se iscase de nu știu unde un vânt jucăuș, iar ochii Începuseră să coboare velele, când ancora perfuziei a sărit de la locul ei și astfel a Început cea mai importantă călătorie a vieții mele, o
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
de mirosul meu, fiecare piatră. Ars de pofte, m-am oprit la un izvor. Cu gust de sînge și avînd legea spaimei, apa făcea hotarul dintre prigonit și prigonitor. De groază, m-am scuturat și-am revenit la mușchii mei inerți și la agila mișcare a creierului din care ieșeau atîtea reflecții insipide. Pe loc spaimele mi-au dispărut. Am recunoscut, în lumea omenească, o ordine. Doar ca sămînță, la fund rămăsese groaza. Mi-am data seama că noi răspîndim lumina
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
mâna, văd părul cânepiu, roșcat, negru, crescut în dezordine pe degete. Am degete mici, cu streașina unghiilor scurtă și sticloasă, degete de copil cuminte și pervers. Citesc cadranul deasupra încheieturii, încă nu e ora șapte. Sprijin ceafa de umărul paltonului inert, trenul toarce mărunt, același balans monoton și metalic. Ușa compartimentului glisează, se deschide, apare o doamnă învelită într-o blană lățoasă. Se așază în colțul de lângă ușă, scutură părul ruginit și aspru. Un chip rectangular, trasat cu fermitate, pomeți puternici
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pînă ce s-a stins de tot? Iar atunci Garfield, Arthur, Harrison și Hayes n-au așteptat oare, n-au așteptat În tăcerea nopții, pășind În sus și-n jos pe strada pietruită și pustie, cu buzele tremurînde, cu trupul inert, cu inima bătînd? Oare n-au strîns din dinți făcînd gesturi nehotărîte și crispate, n-au simțit frica, bucuria și o fericire mută și puternică, și au așteptat, au așteptat... ce? Oare n-au așteptat, ascultînd În noapte zgomotele motoarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se face litera "A", ca să-i poată învăța și el pe cei mici. Dar noi am făcut exerciții de imaginație doar cu niște clase sociale, care-și fac treaba corect, fără să aștepte semne de la alții, în contrast cu niște păpuși parlamentar-mecanice, inerte în gândire și voință, dar plătite cu un purcoi de parale, (din buzunarele mele, ale voastre, exclus ale lor) și de privilegii (în dauna mea și a voastră, bineînțeles), care nici măcar nu catadicsesc să citească niște de propuneri de legi
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
regretatul Ioanid Romanescu scria în prefața sa că reprezintă un act artistic și un document istoric. Alexandru Tacu își încheia volumul precedent cu un poem intitulat ,, Dreptul de a fi eu" și se mărturisea: ,,Nu-s cronicar teluric la dinastii inerte./ Și nici servil puterii, bisericos credul;/ Nu cer ipocriziei păcatele să-mi ierte./ O cruce pentru oase mi-i destul". Prin ,,Flaut Tenebra" - volum apărut recent la Casa Editorială Moldova, Alexandru Tăcu face o îndelungă incursiune în timp și spațiu
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93055]
-
alunecă spre marginile orașului și semafoarele clipesc singure în ceață. În sfârșit lumea a adormit. Televizorul merge în gol. Costache Popa sforăie pe fotoliul său, lumini albastre se plimbă pe pereții camerei jerpelite, sonorul, în lipsa unui ascultător, redevine o materie inertă, indefinit divizibilă, ca piatra sau nisipul. Acum ar fi momentul, dacă dl. Popa ar avea o fiică, o soră, o soție, o mamă, ca aceasta să-l privească cu luare aminte și să se întrebe cine e omul, cine e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
P.H.L. își contemplă personajul care își duce fetița de mână și meditează la toate acestea, pe cărarea dintre șoseaua națională și liziera pădurii. Profesorul îi simte degețelele în podul palmei, calde și fremătând, ca niște muguri gata să străpungă scoarța inertă și scorojită a pământului. Da, cam acesta-i adevărul: el însuși ca un pământ vechi, spălat de ploi, macerat de înghețuri și dezghețuri succesive. Iar ființa Clarei, fragilă, dar energică, urcă din acest pământ spre lumina solară a cunoștinței. Se
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
curentului. Dădu drumul mulinetei cu mâna stângă și o lăsă să se-nvârtă liberă. Vedea cosașul, purtat de valurile mici. La un moment dat dispăru. Văzu firul smucindu-se. Nick trase. Era prima pradă. Potrivind lanseta, care acum nu mai era inertă, de-a curmezișul râului, Începu să mulineze Înapoi cu stânga. Lanseta se tot Îndoia, smucind din cauza păstrăvului care trăgea Împotriva curentului. Nick știa deja că e unul mic. Ridică lanseta-n sus, vertical. Lanseta se Îndoi. Văzu păstrăvul În apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lucind În soare. Ținând undița sub braț, Nick se opri și-și Înmuie mâna În apă. Apucă peștele care se zbătea cu mâna dreaptă, umezită, În timp ce-i scoase cârligul din gură, și apoi Îi dădu drumul Înapoi În apă. Peștele inert fu dus de curent, până se opri pe fund, lângă un bolovan. Nick Își băgă mâna până la cot În apă ca să-l atingă. Păstrăvul stătea nemișcat Împotriva curentului, odihnindu-se pe fundul apei, lângă bolovan. Când Nick Îl atinse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
împărat. Statuile care-l înfățișau pe Galba fuseseră distruse, iar patru centurioni care încercaseră să le apere fuseseră bătuți de soldați și aruncați în închisoare. Nici un legat, nici un comandant - și cu atât mai puțin legatul consular Ordeonius Flaccus, fricos și inert - nu încercase să-i potolească pe soldații răzvrătiți. Se lăsase seara, când o mare mulțime se strânse în fața reședinței lui Vitellius, care tocmai își terminase cina. Mulți intrară, cerând cu glas ridicat un alt împărat. Îl luară pe Vitellius așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]