4,125 matches
-
în virtutea acelui mecanism atît de dificil și de abscons care poată numele de "schematism". La Kant, imaginea este un liant între cuvintele și percepțiile unui om. O verigă și nimic mai mult. La Humboldt însă, imaginația devine rădăcina comună a intelectului și sensibilității, deci sursa lor. E ca o matrice din care se desprinde, pe de o parte, limba cu ajutorul căreia facem raționamente, și, pe de alta, percepțiile prin care intrăm în contact cu lumea înconjurătoare. Potrivit lui Humboldt, imaginile din mintea
Despre imaginație by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9094_a_10419]
-
este vinovată pentru că îmblînzește suferința prin transferarea ei în imaginație, permițînd astfel dominarea ei și lăsînd-o neschimbată în realitate. 1 Fără nici o legătură, bineînțeles, cu Adorno, Șerban Cioculescu ajunge în 1928, în polemica sa cu Mircea Eliade, la aceeași idee: „Intelectul, sau rațiunea, sau spiritul n-are nici o finalitate utilitară, nici chiar a mîntuirii noastre. Spiritul este un scop în sine”. 2 Este uimitor că Adorno nu apelează deloc, în abordarea raportului omnatură, la datele antropologiei moderne, care a arătat că
Adorno despre puterea fără de putere a artei by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/4637_a_5962]
-
și portanță emoțională, toate acestea fiind îmbinate cu elansarea stilului de grand piano, cu velocitate și virtuozitate. Ascultând-o pe Daria Tudor nu am putut să-mi stăpânesc gândul cu spusa lui Michelangelo care vorbea despre mâna care ascultă de intelect. În această ordine de idei am sesizat la Daria Tudor o nouă înțelegere surprinzătoare ca ținută instrumentală, aceea că absolut evident - spre deosebire de majoritatea pianiștilor, fie aceștia și celebrități - tehnica sa nu comportă actul mâinii drepte și mâinii stângi
Recitalul pianistei Daria Tudor by Mircea ȘTEFĂNESCU () [Corola-journal/Journalistic/84297_a_85622]
-
celebrități - tehnica sa nu comportă actul mâinii drepte și mâinii stângi ca fețe ale aceluiași centru de comandă, ci o separare, o independență a uneia față de cealaltă, ceea ce m-a făcut să-mi imaginez că Daria Tudor dispune de două intelecte, dar, cum am mai spus și altă dată, în muzică sunt multe, multe minuni posibile. Este de înțeles astfel impactul aproape sentențial pe care Daria Tudor l-a avut asupra asistenței. Daria Tudor într-un permanent crescendo muzical și spectacular
Recitalul pianistei Daria Tudor by Mircea ȘTEFĂNESCU () [Corola-journal/Journalistic/84297_a_85622]
-
aceeași înălțime ideatică. Ca orice serie de texte poetice de o asemenea importanță, cea a lui Mircea Ivănescu vădește și o serioasă doză de sfidare, ea forțează cu delicatețe și tenacitate gustul lectorului. De o fascinantă discursivitate, aceste „narațiuni ale intelectului” (cum le numește Dan Laurențiu) fac parte din creațiile geloase care își modelează cititorii, o dată pentru totdeauna, cu un vis firesc de exclusivitate. În Poesie et profondeur, Jean Pierre Richard observă că, deși ieșit din prăpastia baudelairiană, Arthur Rimbaud: „vrea
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
de Facebook: Deși canicula a trecut, efectele ei asupra unora dintre concetățenii noștri persistă, din păcate. Dl Mihai Neamțu a demonstrat, de două ori numai în această săptămână, că savanții mai trebuie să cerceteze efectele de durată ale meteorologiei asupra intelectului uman. Mai întâi, a dat buzna în Parlament, violentând niște funcționari (ceea ce constituie o infracțiune în orice țară din lume). Ajuns în incintă, a protestat... împotriva acordului preventiv cu FMI și UE. Mostră de consecvență politică: în vara anului trecut
Deputat PSD, despre efectul căldurii asupra lui Neamțu by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/35262_a_36587]
-
de la interior, gradul suprem de interioritate a lumii e numenul, adică lucrul în sine, care la Schopenhauer e totuna cu voința. Tot ce ține de numen e scutit de cele patru coerciții pomenite anterior, iar facultățile cognitive ale omului (sensibilitate, intelect, rațiune) nu pot atinge numenul, domeniul lor de aplicare fiind crusta fenomenală. Viața omului e un slalom printre fenomene fără putința de a le atinge esența. Voința, ca motor al lumii și echivalent al lui Dumnezeu, e partea inaccesibilă la
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
despre scopul ei nu putem ști. În plus, voința nu se învață. Laitmotivul cărții e . Voința ca numen e un tărîm interzis omului, nici o facultate cognitivă neavînd putere asupra ei. De pildă, rațiunea, ca facultate a conceptelor (spre deosebire de Kant, unde intelectul e facultatea conceptelor, nu rațiunea, căreia îi revin doar ideile), e neputincioasă în cunoașterea voinței, doar intuiția (contemplația) avînd sorți de izbîndă în sesizarea ei. Dar ceea ce sesizează intuiția nu e voința, care în calitate de numen nu poate fi obiect pentru
Velle non discitur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3963_a_5288]
-
direcție pe care o reflectă versurile lui Radu Cange este una "naivă", capabilă de perspective infantil-mirifice. De data aceasta, unicitatea (solitudinea funcțională) a tuturor celor ce ființează nu mai e căutată prin confruntarea cu obscuritatea (procedeu ținînd în esență de intelectul contrariat ce ricoșează), ci prin asumarea contactului primar, a "uimirii", a "închipuirii" stimulate de "uimire". Intră în joc vectorul spontan ce dă naștere "poveștilor" care țintesc simbolurile: "Nebunul se repezi/ la marea încremenită/ și începu s-o jupoaie./ Bucăți imense
Sub semnul singuratății by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12602_a_13927]
-
autorul semna Echilibru și dezagregare. Antinomia eminesciană spunând, strâns și expresiv, lucruri memorabile despre Eminescu, cel căruia i s-au dedicat biblioteci întregi de exegeză. Tudor Cătineanu e un „filosof visător” (cum ar spune Gaston Bachelard), însă nu pronunță divorțul intelectului și al imaginației pentru „a visa la limba maternă în limba maternă”, ci le obligă pe amândouă să coopereze așa încât visul să nu renunțe la niciuna dintre „acuitățile” treziei, iar trezia să aibă acces nelimitat la farmec. Cele două capitole
Între geometric și ludic by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/3488_a_4813]
-
între om și zeu și, mai ales, în sensul goetheanului demon: cuceritor, fascinant, creativ, divinator, contradictoriu, inconsecvent, complăcându-se în imposibil, în arbitrar, în ritm vehement de viață, cu mai putine cuvinte, acel ceva "ce nu se poate istovi cu intelectul și cu rațiunea"4). Pentru Goethe, demonicul "se reintegrează în divinitate", pentru că în fond el nu este decât "ieșirea din sine a divinității, o evadare a acesteia din ordinea logică și morală ce și-a impus-o"5), definiție pe
Geniu si demon by Ioana Lipovanu () [Corola-journal/Journalistic/17784_a_19109]
-
impulsului inițial. În fine, erudiția lui Papadima e dincolo de îndoială, atâta doar că la 23 de ani, cât avea în momentul în care și-a începutul oficiul critic la Gândirea, mintea sa era eliptică de o viziune personală, de aceea intelectul îi este încărcat cu toate clișeele epocii, pe care le pune în pagină fără a avea conștiința lor. E cazul clasic al intelectualului care, aflat în lacună de vederi proprii, le împrumută pe ale altora din nevoia de a avea
Critica în foileton by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4839_a_6164]
-
unei deșchideri a meșteșugului stăpîn pe șine către asceza, iubire mistica, har. Muncă nu e doar o cale a creației mîinilor omenești, ci și una a transcendentei. Ex-monahul o slăvește în consecință: "Sudura cere, ca toate meșteșugurile, manuale sau de intelect, pe lîngă o pricepere corectă, un anume pipăit, o judecată intuitivă și ceea ce-i călugărește dragostea, dragostea de lucrul mîinilor tale, starea de grație, de har". După ce relatează că discuția cu "distinsul meșteșugar" în cauză i-a lăsat "o amintire
Psihologie argheziană (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18099_a_19424]
-
lumeasca, inspirat din Povestea magului călător în stele (ne-lumea este sălașul geniului, el nefăcând parte din planul Creației) și din ideile lui Giordano Bruno (mersul geniului, dincolo de orice sistem ontologic, în antilume). Acesta preva lează ideea definirii geniului că intelect în permanent zbor spre eliberarea metafizica. Aș spune că, în fapt, e un pseudo-dialog filosofic, conceput în 33 de strofe, un apendice mesianic voit, o poartă spre zariștea gândirii nemărginite, absolute. Pregătit să dezlege parte din dedesubturile dramei axiologiei lumii
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
sale, fie ale prozei, fie ale reflecției critice, în pofida despărțirilor de gen, ce par și se doresc radicale. Ea îi stă retrasă într-un orizont privilegiat, din străfundurile psihismului, de unde dă semne și participă prin determinări la conexiuni din zona intelectului și a reflexiei dintre subiect și obiect, cu instituiri și clarificări analitice și sintetice. Alături de aceste „semne”, deseori diminesiunea poematicului s-a manifestat la suprafață, dar din rigoare critică (și pudoare), Marian Barbu i-a pus și i-a ținut
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
pe toate fețele, cu multă știință adunată din studii „poetice” și „stilistice”, uneori este trecut din materie a poemelor în principiu generator și model al lor. Marian Barbu și-a dorit continuu claritatea și triumful logos-ului. A preferat ordinea intelectului în pofida datelor dezordonate și inconsistente ale percepției. Cuvântul și-l închipuie oglindă a eului („Clatină-mă, cuvântule, / Ca piatra în singurătate / Și copleșește-mă cu toate / Articulațiile tale calde. // Fă-mă oglindă numai pentru tine / Ca să văd grădină cerului”, Clatină
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
un sarcofag de pământ” (Pentru semenii mei, p. 111). Dacă femeia este geneză existenței, pentru bărbat, pentru cine trăiește finitudinea și ajunge în ipostaza de poet, cuvantul trebuie să fie geneză ființei. Dar, oare, se observă că suntem în spațiul intelectului, sub soarele viu al amiezii spiritului și vieții, unde legile sunt trasate și făcute prin litera definiției și a necruțătorului trebuie!? Intermezzo 1. Pentru Marian Barbu, 2004 este un an de coliziuni. Să ne imaginăm un copac ajuns la maturitatea
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
nu poate fi controlat de conștiință, ci doar înlesnit în epifania lui, acesta era crezul lui Celibidache. În efortul de a fi părtaș la epifania melodică, ultimul lucru care i se cere unui dirijor e să aibă apucături de intelectual. Intelectul, ca facultate a distincțiilor și noțiunilor, e marea pacoste care amenință muzica, intimitatea ei neputînd fi lămurită de sensurile limbii. Logos-ul e neputincios în fața melos-ului. Un asemenea fenomen intim nu poate fi decît trăit, iar trăirea unui concert
A nu putea altfel by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3293_a_4618]
-
anume se îngroapă? Tocmai posibilitatea de a trăi sunetul adevărat, ceea ce e de neînlocuit și de nescris.“ (p. 115) Viziunea e curat mistică, cu tente schopenhaueriene, pledoaria pentru lepădarea de sine îmbinînduse cu invocarea esenței iraționale a muzicii, iar respingerea intelectului culminînd într-un catharsis colectiv pe care îl trăiești fără ambiția de a explica altuia ce ai trăit. „Cînd ești saturat de noțiuni intelectuale, nici nu mai poți respira, nu mai poți percepe nimic.“ (p. 98) Celibidache a fost un
A nu putea altfel by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3293_a_4618]
-
lumeasca, inspirat din Povestea magului călător în stele (ne-lumea este sălașul geniului, el nefăcând parte din planul Creației) și din ideile lui Giordano Bruno (mersul geniului, dincolo de orice sistem ontologic, în antilume). Acesta preva lează ideea definirii geniului că intelect în permanent zbor spre eliberarea metafizica. Aș spune că, în fapt, e un pseudo-dialog filosofic, conceput în 33 de strofe, un apendice mesianic voit, o poartă spre zariștea gândirii nemărginite, absolute. Pregătit să dezlege parte din dedesubturile dramei axiologiei lumii
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
sale, fie ale prozei, fie ale reflecției critice, în pofida despărțirilor de gen, ce par și se doresc radicale. Ea îi stă retrasă într-un orizont privilegiat, din străfundurile psihismului, de unde dă semne și participă prin determinări la conexiuni din zona intelectului și a reflexiei dintre subiect și obiect, cu instituiri și clarificări analitice și sintetice. Alături de aceste „semne”, deseori diminesiunea poematicului s-a manifestat la suprafață, dar din rigoare critică (și pudoare), Marian Barbu i-a pus și i-a ținut
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
pe toate fețele, cu multă știință adunată din studii „poetice” și „stilistice”, uneori este trecut din materie a poemelor în principiu generator și model al lor. Marian Barbu și-a dorit continuu claritatea și triumful logos-ului. A preferat ordinea intelectului în pofida datelor dezordonate și inconsistente ale percepției. Cuvântul și-l închipuie oglindă a eului („Clatină-mă, cuvântule, / Ca piatra în singurătate / Și copleșește-mă cu toate / Articulațiile tale calde. // Fă-mă oglindă numai pentru tine / Ca să văd grădină cerului”, Clatină
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
un sarcofag de pământ” (Pentru semenii mei, p. 111). Dacă femeia este geneză existenței, pentru bărbat, pentru cine trăiește finitudinea și ajunge în ipostaza de poet, cuvantul trebuie să fie geneză ființei. Dar, oare, se observă că suntem în spațiul intelectului, sub soarele viu al amiezii spiritului și vieții, unde legile sunt trasate și făcute prin litera definiției și a necruțătorului trebuie!? Intermezzo 1. Pentru Marian Barbu, 2004 este un an de coliziuni. Să ne imaginăm un copac ajuns la maturitatea
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
valul de confort-bunăstare-plăcere-splendoare-fast, se scufundase în luxură abandonându-se, cum tot abandonându-se se scufundase, în acel sfârșit de iunie, în apa de o limpezime înmărmuritoare a Mediteranei, când Adam o dusese prima oară la vila lui de la Antibes. Iar intelectul ei, cu el ce s-a întâmplat în tot acest timp, mintea sa care reprezenta o promisiune atunci, în anii de studenție, ea, mintea, n-a dat semne de viață, de rezistență, de împotrivire, nu și-a cerut plata, hrana
Relatare despre moartea mea by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/10968_a_12293]
-
lumeasca, inspirat din Povestea magului călător în stele (ne-lumea este sălașul geniului, el nefăcând parte din planul Creației) și din ideile lui Giordano Bruno (mersul geniului, dincolo de orice sistem ontologic, în antilume). Acesta preva lează ideea definirii geniului că intelect în permanent zbor spre eliberarea metafizica. Aș spune că, în fapt, e un pseudo-dialog filosofic, conceput în 33 de strofe, un apendice mesianic voit, o poartă spre zariștea gândirii nemărginite, absolute. Pregătit să dezlege parte din dedesubturile dramei axiologiei lumii
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]