5,195 matches
-
Pe ei! Billy îi lovi din lateral, venind în viteză, iar cei doi zburară ca niște popice, exact lângă groapa de la marginea terenului. Jamie alunecă frecându-se cu bărbia de sol, ridicând un nor de praf maroniu, iar Maimuțache se izbi de parapetul din sârmă din spatele terenului de baseball. Din apropiere, amicii lui Billy urlau: — Sânge! Vrem sânge! Văzând că puștiul, Jamie, gemea în praf, Billy se duse direct spre Maimuțache. Îl atacă cu placa, cu roțile spre el, și îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
una zdravănă cu piciorul, drept în bărbie, ridicându-l cu totul de jos, puțin. Dar Billy nu voia ca maimuța aia să sângereze pe adidașii lui de firmă, așa că se retrase, roti din nou placa din nou, vrând să-l izbească pe maimuțoi drept în față, poate să-i spargă nasul și bărbia și să-l facă și mai urât decât era. Dar Maimuțache țâșni într-o parte, placa se agăță în gard, zdrang-zdrang-zdrâng, și Maimuțache își înfipse dinții în încheietura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
i se ridicase, iar Billy își spuse, într-o clipă de panică pură: Băga-mi-aș, idiotul ăsta negru o să mă-nfulece. Dar atunci, tovarășii săi de skate alergară spre ei, repezindu-și cu toții plăcile spre maimuță. Patru plăci îl izbiră în cap, în timp ce Billy urla și maimuța mârâia ... Parcă trecu o veșnicie până când Maimuțache dădu drumul mâinii, sări la Markie Lester și îl lovi drept în piept, iar Pester se prăbuși, și ceilalți se repeziră după ei, pe când se rostogoleau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Iar asta era calea, nepricopsitul de puști care se rostogolea în praf. Lovește, lovește ... lovește ... puștiul urla după ajutor ... Dintr-o dată, amicii lui țipară: Au, rahat! — Rahat! Rahat! — Rahat! Și o luară la fugă. Apoi ceva fierbinte și moale îl izbi pe Billy în ceafă, iar el simți un miros ciudat. Nu-i venea să creadă, întinse mâna în spate și ... Iisuse. Nu-i venea să creadă. — Rahat! Aruncă cu rahat! Maimuțache stătea acolo, sus, cu pantalonii coborâți, și arunca cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
în spate și ... Iisuse. Nu-i venea să creadă. — Rahat! Aruncă cu rahat! Maimuțache stătea acolo, sus, cu pantalonii coborâți, și arunca cu rahat în ei. Și nu rata nici o lovitură. Puștii erau acoperiți de rahat, iar următoarea lovitură îl izbi pe Billy drept în față. Avea gura pe jumătate deschisă. — Îhhh! Începu să scuipe, să se șteargă pe față, să scuipe iar, încercând să scape de gustul ăla din gură. Rahat de maimuță. Futu-i! Dar-ar dracii! Billy își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
foc, apoi încă unul. Dave se apropia în continuare. Pe stradă, oamenii se uitau pe ferestre. Toate ferestrele erau luminate în albastru, de la televizoare. Billy se întoarse ca să o ia din nou la fugă, dar Dave îl prinse și îl izbi cu capul de un stâlp de semafor. Acesta zăngăni, la impact. Billy încercă să se întoarcă, dar era îngrozit. Dave îl ținea cu fermitate și îl izbi cu capul de asfalt. L-ar fi ucis, fără îndoială, dar sunetul sirenelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
ca să o ia din nou la fugă, dar Dave îl prinse și îl izbi cu capul de un stâlp de semafor. Acesta zăngăni, la impact. Billy încercă să se întoarcă, dar era îngrozit. Dave îl ținea cu fermitate și îl izbi cu capul de asfalt. L-ar fi ucis, fără îndoială, dar sunetul sirenelor care se apropiau îl făcură să se oprească și să ridice capul. În clipa aceea, Billy lovi din picioare, reuși să se ridice și o luă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
sperie, asta era tot. Poliția avea să-l găsească. Blocat în mașina aceea. Se uită cu prudență pe geamul de pe partea dreaptă, încercând să-l vadă pe Dave. Dave sări în sus, ca o arătare neagră și urlătoare, și se izbi de geam. Billy țipă și se trase în spate. Arma trase, lovind bordul. Bucățele de plastic îl tăiară pe braț, iar mașina se umplu de fum. Dădu drumul armei pe podea și se lăsă pe spate, pe scaun. Respira greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
fie nevoiți să se mute. Să își vândă casa și să meargă undeva departe, poate în Montana. Deși acolo oamenii poate erau și mai puțin înțelegători. Toate aceste gânduri îi goneau prin minte, în acompaniamentul scrâșnetului de mașini care se izbeau una de cealaltă și în timp ce soția lui și prietena ei râdeau, în bucătărie. Se simțea copleșit. Și, peste toate acestea, în miezul tuturor lucrurilor, era sentimentul său adânc de vinovăție. Un lucru era clar. Trebuia să stea cu ochii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
din stânga se ridicară de la sol, iar vehiculul se înclină încet și se prăbuși pe partea dreaptă. Scrâșnetul metalic era incredibil de puternic. Dave era pe ambulanță, când aceasta se prăbuși, însă își pierdu priza, în momentul impactului. Picioarele lui îl izbiră în față pe bărbos și unul dintre pantofii lui intră direct în gura acestuia. Vehiculul alunecă pe lateral, până se opri. Dave își scoase piciorul din pantof, lăsându-l în gura bărbosului. Din urechea acestuia țâșnea sânge în toate direcțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
el, sări în aer, se legănă pe o creangă de copac, la doi metri înălțime și - exact în clipa în care realiză că era iar copilul acela negru, puștiul ăla păros, cel care-l mușcase de ureche - copilul negru se izbi în el, dur ca o piatră mare care-l lovea drept în piept. Vasco se dădu în spate, se împiedică de niște tufe de trandafir și se prăbuși, cu picioarele în sus. Și asta a fost. Copilul o luă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
cerceta Încă farfuria, a horărât să nu-și facă griji. Farfuria lui Matt era dreptunghiulară, nu rotundă, iar mâncarea de pe ea era Împărțită În două zone separate de o linie perfect dreaptă de sos cu smântână și muștar. Ceea ce Îl izbise nu era neapărat design-ul sau culorile, cât perfecțiunea aranjamentului. A Înghițit cu greutate, de parcă i-ar fi fost teamă să nu strice acea dreptunghiularitate fără cusur. Felurile de mâncare ce le fuseseră aduse erau replici ale unor picturi expresioniste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
avea nevoie disperată: o călătorie. Din pricina copilăriei ei fragmentate, nu reușise Încă să afle un sentiment de continuitate și de identitate. Trebuia să-și viziteze trecutul pentru a putea Începe să-și trăiască propria viață. Pe când greutatea acestei revelații o izbea, a simțit impulsul de a scrie un mesaj aparent adresat tuturor, Însă În special lui Baron Baghdassarian: Paradoxul Ienicerilor e sfâșiat Între două stări contradictorii ale existenței. Pe de o parte, rămășițele trecutului se Îngrămădesc - un pântece de tandrețe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
un fel de boală - a Început să se masturbeze la orice oră din zi și din noapte. Oprește-te. Nu mă pot opri. Oprește-te. Nu mă pot opri. În vise se vedea prins asupra faptului de către părinții lui. Aceștia izbeau În ușă, o deschideau cu forța și Îl prindeau cu mâța-n sac. Printre țipete și plânsete, mama Îl săruta și Îl mângâia pe spate, În timp ce tatăl scuipa pe el și Îi trăgea o bătaie bună. Acolo unde tatăl lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ce se afla, l-a repetat de trei ori: — Levon! Levon! Levon! Între timp Shermin Kazanci a rămas la fel de tăcută ca o piatră mutată din loc. Triplului ecou avea să-i ia mult timp să se Întoarcă și să-i izbească sub forma unei Întrebări dezaprobatoare. — Levon? Ce fel de nume musulman mai e și ăsta? Nici un băiat musulman nu poate avea un nume ca ăsta! s-a Împotrivit moașa ridicând glasul. — Al nostru o să aibă, i-a Întors-o Selim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
recepție. Era clar că fata era ostenită. Își ținea ochii albaștri deshiși într-un efort de a rămâne trează. Umerii îi cădeau însă în continuu. O dată sau de două ori se aplecă înainte pe birou, făcându-l pe funcționar să izbească marele registru de intrări. Abia atunci sărea dreaptă din nou, fără urmă de rea-voință sau complezență. O făcea din necesitate și nimic mai mult. Din când în când, începea să tremure, convulsiile devenind din ce în ce mai puternice. Porfiri o examină dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mă mai întorc la locul ăsta sau la viața asta. O să mă omor pe mine și pe draga mea Vera înainte de a mă întoarce aici. Greutatea ei era neglijabilă când se avântă pe lângă el și cu toate acestea el fu izbit de forța repulsiei sale. Observă, cu acea remarcabilă obiectivitate pe care o admirase deja în la sine, că voia să o rănească încă și mai mult decât înainte. ă Goriancikov! strigă el după ea. Era deja la mijlocul scărilor, dar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
gata, te așteaptă oamenii jos, o bătea ușor pe spate Desert Rose, ca să o trezească. Kitty deschise ochii. — Bună dimineața... Doamne, ce coșmar am avut! Visul a Început bine, dar apoi mi-a revenit toată neliniștea din New York, m-a izbit În plin. Totul părea atât de real, de adevărat. Știi, sunt semi-insomniacă, trăiesc prea mult În capul meu. Nu-mi vine să cred că tot rahatul ăsta mă urmărește Încă În somn, și aici, și după ce mi-am dat demisia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Înviase, nu că fusese salvată. Când te Îndrăgostești revii la viață, stabilești niște legături cu cineva, Într-un fel pe care nu-l credeai posibil, și descoperi o nouă viață pe care n-ai fi bănuit-o În tine. O izbi ironia situației. Îl Întâlnise și se Îndrăgostise de el după ce-și dăduse demisia și plecase În călătoria asta stupidă pe Coasta de Vest. La fel, el Își Întâlnise prietena după ce-și vânduse companiile și plecase Într-o călătorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
în magazie, glasul îi tremura de disperare și era plin de atâta amărăciune încât celălalt încercă să fie conciliator, Vom mai vedea. Olarul urcă în furgonetă, demară cu bruschețe, câteva lăzi, precar așezate după descărcatul pe jumătate, alunecară și se izbiră violent de ușa din spate, Să se spargă totul odată, strigă iritat. Fu nevoit să se oprească la baza rampei de ieșire, regulamentul cerea ca și paznicul de aici să verifice permisul, de ce nu se știe, sunt chestiuni birocratice, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
vadă lumina rațiunii, Cipriano Algor e un bărbat în toată firea, trăit și răstrăit, nu un adolescent naiv care, la vârsta entuziasmului negândit, își petrece timpul alergând după fantezii, nori și miraje, și nu renunță la ele nici măcar când se izbește de zidul imposibilului. Cipriano Algor se ridică de pe banca de piatră, părea că-i e greu să-și ridice trupul de pe ea, nu e de mirare, căci nu e totuna greutatea sentimentelor unui bărbat și ce înregistrează mecanica balanței, uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
nume pentru asta. Între timp, Cipriano Algor ajunsese la capătul străzii, se întorsese spre șoseaua care împărțea așezarea în două și, nici mergând nici târându-se, nici alergând nici zburând, parcă visând că vrea să se elibereze de sine însuși, izbindu-se însă tot timpul de propriul lui trup, ajunse pe înălțimea unde furgoneta îl aștepta cu ginerele și fiica. Cerul, înainte, păruse liniștit, dar acum începuse să cadă o ploaie nehotărâtă, indolentă, care poate n-a venit ca să dureze, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de faptul că era îmbrăcată în doliu, nici n-a crâcnit. Apoi și-a înfundat din nou pe cap pălăria de pai și și-a reluat locul pe bucata de marmură, la fel de placidă, de parcă nu se întâmplase nimic. M-a izbit ridicolul situației. Dar, firește, nu eram eu omul care să mă înduioșez pentru că o fată tomnatecă se dovedea supusă cu mine. Îmi târam libertatea, de la plecarea Liviei, de unul singur, ferindu-mă să mi-o pun în pericol. Îmi vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
renunțat. Când am trecut, în sfârșit, pragul (parcă aud și acum scârțâitul enervant al ușii) n-am mai văzut aproape nimic din pricina întunericului răcoros care m-a orbit; am priceput doar că mă aflam într-o tindă și m-a izbit un miros pătrunzător de mucegai și de busuioc. Ca să-mi dau curaj, am întrebat cu o veselie care mi s-a părut pe loc prostească: „Nu se poate face puțină lumină în casa asta?” Nu m-am priceput niciodată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nevinovăție. Dar i-am zâmbit judecătorului aprobator. Îl țin minte perfect. Își ștergea chelia transpirată cu o batistă mare, cadrilată, și ar fi avut chef să mai adauge ceva la pedeapsă. Dar sentința era dată, nu mai putea reveni. A izbit cu ciocănelul în masă și a evacuat sala, în vreme ce tata mă privea consternat. Nu pricepea victoria mea, era limpede. Abia când am fost scos din sală și dus în celulă, m-am frânt, m-am trântit pe patul mizerabil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]