3,155 matches
-
de teatru, de operă, instrumentală, vocală, corală), dar din anii 1960 se focalizează cu precădere asupra muzicii de cameră. Cu toate acestea, lucrările pentru ansambluri restrânse se construiesc deopotrivă pe spații muzicale ample, cu sufluri melodice lungi, ca expresie a lirismului caracteristic pieselor lui. Sursele melodicii se înscriu atât în muzica veche - cea a renașterii europene sau monodia bizantină -, cât și în modernismul secolului 20. Important de semnalat este traseul său atipic în compoziție, pornind de la avangardismul limbajului serial-dodecafonic, în tinerețe
Doru Popovici () [Corola-website/Science/314699_a_316028]
-
acestea bucurându-se de aprecierea publicului iubitor de artă fiind remarcate și de unii critici de artă. În prezent această parcurge o perioadă de ordonare calmă a formelor, de o largă echilibrare pe suprafața pânzei în care atinge adesea un lirism figurativ. Este de apreciat și faptul, că ea abordează realul, ca pe unul de tipurile fundamentale ale limbajului plastic și nu se dedă unor zone artistice iraționale, care ar putea fi caracterizate doar ca ecouri difuze, tardive ale unor experiențe
Victoria Rocaciuc () [Corola-website/Science/314197_a_315526]
-
drept o „veritabilă virtuoză, ale cărei sunete izvorâte din instrumentul sau sunt pline de culori, de dramă” (New York Times). Artista „ar putea la fel de bine să fie și o soprana. Ea îmbrățișează violoncelul că pe o extensie a propriului corp, personificând lirismul potrivit unui instrument ce este atât de apropiat vocii umane” (Washington Post). În același an, câștigă și premiul I la concursul internațional Arturo Bonucci de la Romă, fiind definită că „o artistă cu o intuiție muzicală excepțională, dotată cu o tehnică
Laura Buruiană () [Corola-website/Science/313840_a_315169]
-
de succes în epocă, echivalând farmecul unui Alain-Fournier autohton. Proză tipică a tinereții explozive, Serenadă... captează trăirile juvenile din Șcheii Brașovului, cu iubiri adolescentine în descendența „Heidelbergului de altădată", cu tristeți ploioase și o sportivitate incandescentă, amestec de senzualism amețitor, lirism nobil, de freamăt introspectiv și frondă înduioșătoare. Cum s-a remarcat, autoarea nu are suflu epic, talentul ei se desfășoară pe spații reduse, cu o spontaneitate și o „grație lirică" specială, care definește o generație de tineri scriitori de la mijlocul
Sânziana Pop () [Corola-website/Science/323450_a_324779]
-
apropiindu-se treptat de spectatori și apoi retrăgându-se violent în lumea ei. Criticul Ștefan Oprea îl numea „un spectacol teatral insolit”, cu aspect de „monolog în formă, dialog în substanță” și cu o interpretare „concentrată, încărcată de emoție și lirism, fără a eluda nuanțele necesare ale fantasticului”. Editura „Humanitas-Multimedia” a lansat în anul 2006 o variantă audiobook a cărții, în lectura actorului Ion Caramitru. Tabloul pictorului Mirea din nuvelă l-a inspirat pe pictorul ieșean Dimitrie Gavrilean să realizeze în
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
al baghetei și un desăvîrșit tehnician. Ne ajută să simțim din plin muzica (pentru că o trăiește el însuși), ceea ce nu-l împiedică să controleze extrem de riguros toate detaliile orchestrei, fiecare instrument, fiecare executant. Însuflețirea lui e egală cu vigilența sa, lirismul egal cu precizia. A lucra sub o asemenea îndrumare ar fi o onoare și o șansă pentru oricare orchestră din lume, oricît de impozantă, oricît de reputată ar fi ea. Dar cînd astfel de noroc dă peste o orchestră inegală
George Enescu () [Corola-website/Science/297377_a_298706]
-
G. Topârceanu, Demostene Botez, Mihai Codreanu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, Henriette Ivonne Stahl). Observația despre caracterul filosofic al romanțelor lui Eminescu, despre caracterul de nuvelă al basmelor lui Creangă, despre semnificația numelor comice din teatrul și proza lui Caragiale, sublinierea lirismului prozei lui Sadoveanu, a psihologiei inadaptatului din proza obiectivă a lui Brătescu-Voinești, autoironiei lui Topârceanu, sincerității lui Demostene Botez, a pozei rostadiene din sonetele lui M.Codreanu, a creației de tipuri din proza de evocare a copilăriei a lui Ionel
Garabet Ibrăileanu () [Corola-website/Science/297561_a_298890]
-
din citata introducere la antologia Literatura română contemporană, potrivit căreia modernii se traditionalizează, fără să vrea, tematic, iar tradiționaliștii se modernizează, fără să vrea, în expresie". Pe larg, scrie criticul despre Vasile Voiculescu, care a ținut o dreaptă cumpănă a lirismului nostru", lucrând cu vremea în spiritul inovației, etapele parcurse fiind mereu suitoare. Bineînțeles, nu este uitat poetul inspirației religioase românești, situat alături de Tudor Arghezi. Vladimir Streinu a scris despre numeroși poeți, de la Dan Botta la Ștefan Augustin Doinaș, de la Constant
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
din literatura sa. și-a început cariera literară ca gazetar și poet liric, a devenit un militant activ de stânga, romancier angajat după război, în primii ani ai puterii populare. Ulterior a scris proză realistă, naturalistă, marcată însă de un lirism specific. A reînceput să scrie poezie în ultimii ani ai vieții. Romanul său "Desculț" (1948) a fost masiv promovat în perioada comunistă, fiind cel mai tradus roman al unui autor de expresie română și parcurgând globul „în sandale de aur
Zaharia Stancu () [Corola-website/Science/297578_a_298907]
-
în viață ambianța naturală.“" "„Anghel a reușit să-și contureze o personalitate artistică proprie, bine diferențiată, care n-a urmărit și nici n-a realizat un anumit tipar artistic tributar unui curent sau școală literară. Poezia lui a asimilat creator lirismul eminescian, topit într-o formulă proprie în care s-au absorbit, pierzându-și identitatea, aluviuni romantice, parnasiene și simboliste. După Eminescu și Macedonski, înainte de Arghezi și Blaga, D. Anghel s-a afirmat ca un poet original, dând expresie artistică unei
Dimitrie Anghel () [Corola-website/Science/297599_a_298928]
-
la „Fundațiile regale pentru literatură și artă”, întâiul volum, premiat, intitulat: „Întunecatul april”. Timbrul original al acetei poezii încântă critica. Vladimir Streinu („cloșca cu puii de aur: cum l-a numit Șerban Cioculescu) distinge în această apariție „Semnele noi de lirism”, în contextul în care marii lirici interbelici ajungeau la apogeu. Urmează, apoi, volumul „Pe-o gură de rai” (1943), Ciclul Vineri (1971) - în vol. „Versuri” și „Un dor fără spațiu” (1976). În 1938 sunt editate prozele din „Trântorul”. Asemenea lui
Emil Botta () [Corola-website/Science/297693_a_299022]
-
Pachelbel ș.a. Tot aici îl are printre îndrumători pe organistul Georg Böhm, elev al lui J. Reincken și continuator al școlii germane nordice de orgă. De la reprezentanții acestei școli, Bach și-a însușit stilul amplu și fastuos, precum și dramaturgia și lirismul acestei muzici de orgă. De la Böhm preia tradiția prelucrării polifonice a coralelor, pe care o va duce la mare înflorire în formele bazate pe coral. Dornic să asimileze cât mai mult, se îndreaptă spre Hamburg pentru a-l auzi și
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
ce ilustrează poziția sa față de texte. El schimbă des destinația unor cantate, mergând până la includerea în lucrările religioase a unor fragmente din creațiile laice. Religioasă sau laică, vocală sau instrumentală, de cameră sau de concert, muzica sa, de un evident lirism, apare ca o profundă meditație asupra existenței și a marilor idealuri umane. Omul Bach este mereu prezent în creația sa, fie ea destinată unui moment al serviciului divin sau ca piesă concertantă pentru salonul vreunui principe, fie ea exercițiu didactic
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
mijloace: canon, fugato, ariete lirice, piese de dans, iar la sfârșit, un quodlibet, un joc de improvizație muzicală, construit din suprapunerea polifonică a unor cântece diferite. Simultan cu tema ariei, se cântă două melodii, una de un naiv și rustic lirism, alta umoristică. Numele acestor variațiuni vine de la primul interpret al lucrării, clavecinistul Goldberg, aflat în slujba contelui Kayserling, ambasadorul Rusiei la Dresda. Și „Capriciul la plecarea fratelui iubit” (scris pentru fratele său Johann Jakob, plecat în Suedia, în anul 1704
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
e doar o mică parte, un mic fragment al lumii care se scrie întruna”. (Nicoleta Sălcudeanu) ”Viguros prozator modern, oferindu-și lungi pauze, George Bălăiță nu are rădăcina debilitata prin cultism. Romancierul nu îmbrățișează o formulă canonica: el vrea și lirism freatic și istorism vizionar și sociologism catalizant. Cu intarsii livrești, proza să nu respectă structurile prestabilite; povestirea da sens curgerii timpului, dar repeta haosul viului, încâlceala polimorfului, încercând a stăpâni universul prin cuvânt, repudiind, însă, fixarea. George Bălăiță s-a
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
pseudonimele Alex Cernat și Roneiro Valcia. Începuturile literare ale lui sunt legate de activitatea cenaclului "Sburătorul", condus de Eugen Lovinescu, și de revista acestuia "Sburătorul literar", unde și debutează în 1922 cu versuri simboliste influențate de George Bacovia și de lirismul melodios și maladiv al lui Camil Baltazar. Publică apoi poezii de aceeași factură în revistele "Flacăra", "Năzuința" și "Contimporanul", care vor constitui materia lirică a volumului de debut, din 1923, intitulat "Restriști". Este o poezie de atmosferă, care transcrie tristețile
Ilarie Voronca () [Corola-website/Science/297718_a_299047]
-
citește primele versuri. Îi cunoaște pe Leconte de Lisle și pe José Maria de Heredia.În anul 1865 publică volumul de versuri de factură parnasiana "Stances et poèmes". În volumele următoare "Leș solitudes" și "Leș Vaines Tendresses", se manifestă un lirism personal oarecum surprinzător la un poet etichetat că "parnasian". Evoluează către o poezie filosofico-didactică ("La Justice","Le Bonheur"), caracterizată de Ferdinand Brunetière că o "încercare laborioasa și oarecum sterilă de a rezuma în versuri "Critică rațiunii pure"". În "Le Zénith
Sully Prudhomme () [Corola-website/Science/298057_a_299386]
-
Evoluând de la sentimentalismul epigonic al începuturilor către o poezie impregnată de un umor parodic, autoironie și ușoară melancolie, Topîrceanu este o voce distinctă în poezia românească. Ironizând contrafacerea, poncifele poetice, moda "modernistă", el cultivă cu fantezie tradiții mai vechi ale lirismului românesc, situându-se în prelungirea unor filoane din George Coșbuc, Duiliu Zamfirescu, Dimitrie Anghel stăpân pe o tehnică rafinată a versificației. Casa Memorială „George Topîrceanu” din Iași a aparținut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu. A fost construită la
George Topîrceanu () [Corola-website/Science/297552_a_298881]
-
și se întregește cu o incisivă prezentare a mediului social. Criticul "Sburătorului", Eugen Lovinescu, vedea în opera Hortensiei Papadat-Bengescu o ilustrare a evoluției necesare de la subiectiv la obiectiv în cadrul prozei românești, dublată de cea de la rural la urban, notând totodată „lirismul vehement al acestei harpe zguduite de vânturile pasiunilor neostoite”. Opera scriitoarei ilustrează și un alt principiu lovinescian, acela al inspirației citadine. Marele oraș este mediul în care evoluează cu naturalețe personajele Hortensiei Papadat-Bengescu. "Cetatea vie", cum numește Bucureștii Mini, personajul
Hortensia Papadat-Bengescu () [Corola-website/Science/297555_a_298884]
-
cu contururi exacte, exprimând puternice stări sufletești. Viziune artistică din "Balade și idile" este unitară, poemele impunându-se prin prospețime și prin optimism, în legătură intimă cu mentalitatea țărănească, ale cărei ipostaze fundamentale le stilizează. Idilele sunt caracterizate printr-un lirism discret, în viziune obiectivată epic sau dramatic. Poetul surprinde în scene de o grație firească semnele tulburării erotice, jocurile și capriciile iubirii, farmecul vârstei incerte, între o candoare sufletească și o instinctivă tactică erotică. Imaginea, esențializată, a psihologiei și a
George Coșbuc () [Corola-website/Science/297547_a_298876]
-
popoare mai devreme, de altele mai tarziu, era firesc să i se caute posibilități de expresie plastică care să facă din luciul uniform al registrului de reflexe un element capabil să înglobeze semnificații și sensuri poetice, să dea unei funcțiuni lirismul necesar, să facă din construcție arhitectură. Pentru a poetiza reflexul, arhitectura românească a liniat registrul de ferestre cu multiple și complicate forme geometrice. O rețea în care reflexul norilor, al vegetației, al caselor înconjurătoare se supune unui control numeric capabil
Constantin Joja () [Corola-website/Science/317605_a_318934]
-
și modelează expresia globală a ansamblului, ca un continuu muzical peste variația intensității luminoase pe sticlă fenestrației totale. Se naște astfel o orchestrație de expresii a diferitelor sentimente și atitudini mentale care au prezidat la conceperea acestei arhitecturi impregnate de lirismul poporului." Hanul cu Tei a fost restaurat la începutul anilor '70, arhitectul Constantin Joja reușind să redea aerul autentic al secolului 19 prin reconstituirea aproape exactă a fațadelor, refacerea curții cu pavajul din dale de piatră sau folosirea obloanelor grele
Constantin Joja () [Corola-website/Science/317605_a_318934]
-
analiză și critică muzicală în "Neuer Weg". A participat ca dirijor sau membru al juriului în festivaluri din Uniunea Sovietică, Bulgaria (Orfeul de Aur) și Cehoslovacia (Lira de Aur). Compozitorul Edmond Deda îi situează creația între două tendințe - cerebralitate și lirism. George Sbârcea notează: „" (...) este icoana clasică a dascălului care corectează și îndrumă, pune totul în balanța opiniei critice, e oricând gata să radiografieze o compoziție, sensibil la simetria ei formală, la structura ei armonică, la duhul ce-o animă. Concluziile
Richard Bartzer () [Corola-website/Science/319677_a_321006]
-
debutul său în volum, în 1996: " este, indiscutabil, o poetă împlinită, sigură pe scriitura ei de un mare rafinament stilistic. “Somnul grifonului”, volumul ei de poeme în manuscris, dezvăluie o știință a scrierii unei poezii eliptice, dificile, un gen de “lirism abstract” și ermetic, avându-și modelul în poezia lui Eugenio Montale. Aparenta secitate stilistică ascunde un psihism marcat de o conștiință tragică și o emotivitate profundă, voalată de tonul ironic, cinic uneori. Izbânzile ei cele mai mari din acest întâi
Simona Nicoleta Lazăr () [Corola-website/Science/316520_a_317849]
-
supraistorice, într-un moment când lumea intra într-o dezordine de idei rău prevestitoare. Ultimul din seria acestor poeme, ""Moartea lui Pan"" (1940), tratează amenințarea poeziei cu pieirea. După dezastrul celui de al Doilea Război Mondial, Horia Stamatu trece de la lirismul strict la o alternanță a liricului cu epicul, mai întâi în poemul ""Juvavum"" (1945). În 1950 începe o dublă activitate literară și publicistică la Madrid, în limbile română și spaniolă. În poemul de largă întindere ""Por la calzadas de Punta
Horia Stamatu () [Corola-website/Science/318717_a_320046]