3,144 matches
-
polul opus tradiției de douăzeci de secole de literatură), ori, și mai derutant, de stil. Dacă intriga, personajele și cronologia reușeau să se regrupeze în mintea cititorului după vechile tipare de îndată se încheia lectura, stilul a alunecat primejdios în lirism, îngreunând înțelegerea, și putem afirma că romanul a suferit de boala cuvântului. Trăsăturile unui roman cum ar fi Ulysses sau Mrs. Dalloway sunt: arhitectura întortocheată a amintirilor, emoțiilor și asocierilor verbale, temeinic susținută de o intenție ascunsă, un plan disimulat
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
adevăruri interzise. Dacă nu ne supunem atmosferei vrăjite și nu trăim ce trăiesc și personajele, finalul nu poate fi decât lipsit de sens. Peter Ackroyd își împletește stilul narativ cu ocultarea clarității, infiltrând cu subtilitate poezie în incidente magice, injectând lirism în narațiune. Deși presărată cu momente de suspans și incidente palpitante, crime chiar, cartea e predominant o experiență lirică și creează un tip nou de lector: lectorul părtaș. Peter Ackroyd mărturisește pe ultima pagină: "această versiune a istoriei e născocită
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
zdrențe; sunt iar copil, cerșind în pragul nesfârșirii. Un copil veșnic sacrificat, a cărui moarte transformă fiecare paragraf într-un poem. Mai mult decât colegii lui de generație (printre care se înscrie în frunte Graham Swift, dacă e vorba de lirism), Ackroyd este menit să fie citat. La un moment dat ne amintește de Matthew Arnold în Dover Beach: Această mundus tenebrosus, această lume de umbre a omenirii se scufundă în noapte... Suntem cu toții în întuneric... Dyer recunoaște că își înalță
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de a gândi. Suntem incluși într-un uriaș semn de întrebare, în nerostit și mai ales în inexprimabil. Textul clar, pe care-l citim fără să înțelegem tot, e ocultat de un sentiment al simultaneității universale. 2.2. Peter Ackroyd: Lirism înainte de toate În 1987, Peter Ackroyd publică Chatterton, un roman scris în tehnica punct contrapunct. Pe lângă faptul că folosește (ca Huxley) schimbarea de perspectivă, ceea ce implică existența tehnicii punctelor de vedere interferate, la fel ca Julian Barnes în Papagalul lui
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
autentic ca și Chatterton, lucru pe care îl aflăm într-un sfârșit. Nu există niciun mister. Asistăm la un șir de falsuri care nu duc nicăieri. Romanul se încheie prea clar pentru gustul unui lector Desperado. Ackroyd încearcă să aducă lirism în proza lui. Folosește frânturi de fraze ca refren. Multe amănunte sunt inutile și plicticoase, unele personaje n-au nimic magic și nu-și află locul în arhitectura istoriei (secretara lui Harriet, Mary, cuplul de homosexuali în proprietatea cărora se
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e chiar tatăl lui, și se întreține (vis în vis) cu Merlin. Fiecare vis începe (tehnică ce ne amintește de Hawksmoor) cu ultimele vorbe ale capitolului anterior. Toate aceste vise sunt derutante, atașante, captivante, ele devenind supapa prin care năvălește lirismul lui Ackroyd. În al doilea capitol, Timothy își descrie copilăria cum o vedea el, ceea ce înseamnă că nu se elucidează misterul, doar ne e relatat. E fericit că nu merge la școala primară. Tatăl e un "profesor răbdător și conștiincios
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ediției apărute la Polirom): Mă gândesc ades, în vremurile de azi, de comunicare instantanee și universală, cum privesc planeta noastră observatori de departe. Probabil că ea pare să clocotească într-o agitație continuă, cam ca un diamant rotund pe cer. Lirismul e evident încă din acest prim paragraf: Pământul e comparat cu un diamant pe cer. Ciudățenia afirmației apare abia mai târziu, când ne dăm seama că vorbele au fost scrise în epoca întunericului, poate într-o peșteră, într-o lume
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de stânga, cu lozinci, manifeste și discursuri. E vorba de tineri, care merg la marș de bună voie, și se bucură din plin de petrecerea tovărășească de după el. Romanul este scris ca narațiune, fără pretenții de hibridizarea genurilor, fără imixtiunea lirismului ori încercări gen Desperado de a șoca lectura în toate chipurile posibile. E o povestire simplă, tradițională, cu urme clare de flux al conștiinței în modul cum sunt analizate perosnajele din interior, chiar dacă totul e relatat la persoana a treia
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
James Joyce și Virginia Woolf. Huxley e un narator iscusit, ale cărui povestiri sunt însă împiedicate de viziunea lui ironică asupra personajelor și poveștilor lor. Huxley n-ar fi fost în stare pentru nimic în lume să se scufunde în lirism pentru a da la o parte incidentul, acțiunea. Pentru el romanul e întâmplare, lectorul trebuie să fie captat de istorisire. Lirismul verbului e nesemnificativ. Pe primul loc e patima în sensul de întâmplare. În universul imaginat de Huxley în distopie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
personajelor și poveștilor lor. Huxley n-ar fi fost în stare pentru nimic în lume să se scufunde în lirism pentru a da la o parte incidentul, acțiunea. Pentru el romanul e întâmplare, lectorul trebuie să fie captat de istorisire. Lirismul verbului e nesemnificativ. Pe primul loc e patima în sensul de întâmplare. În universul imaginat de Huxley în distopie, care e în același timp infernul și paradisul literaturii SF, inteligența e descurajată să iscodească. Textul e derutant pentru că tărâmul închipuit
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și femeile, erau oripilați. A fost o seară extraordinară. Un exemplu de luptă între piesă și public. În acel moment piesa a învins, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna. Opera lui Pinter e împărțită de unii critici în etape, evoulând de la lirism spre politic, de la calitate dramatică la calitate polemică. În 1966 Pinter însuși declară că nu-l interesează să facă politică și nu scrie teatru politic. În ultimele câteva decenii tot el își descoperă ajutat și de critici o coerență politică
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și s-au spart valuri de enervare și prozelitism, Eliot e același și e foarte prezent. El este cel care aduce Fluxul conștiinței în poezie. El este cel care aduce hibridizarea genurilor literare, deopotrivă cu Joyce. The Waste Land amestecă lirismul, narațiunea, drama, eseul, chiar și critica literară, într-un gen fără nume, cum aveau să facă aproape toate cărțile scrise după al Doilea Război Mondial. The Waste Land nu este numai un început pentru Stream of Consciousness în poezie, nici
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
eșuarea oricăror nădejdi de mai bine, pe țărmul mării, când eroul nu poate decât să privească înapoi. Poemul este modernist în măsura în care urmează Fluxul conștiinței eroului, și în același timp se construiește ca o poveste, fiindcă, așa cum romanul era invadat de lirism la Joyce și Virginia Woolf, poezia migrează spre narațiune. Coerența poemului, viu disputată în critică, e asigurată de tonul peremptoriu, care pornește cu urlete și sfârșește în șoapta ultimelor cuvinte ("pace ce trece dicolo de orice înțelegere"), cât și de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
verticală Ruth Fainlight e printre poeții Desperado de primă mărime. Poemele ei sunt deschis autobiografice, dar sensul lor ține de intensitatea narațiunii și nu neapărat de faptul că dezvăluie viața poetei. Puternice, voluntare și în același timp pline de un lirism delicat, versurile lui Fainlight afirmă fără echivoc; poeta nu se sfiește lucru rar pentru poezie, azi să vorbească în nume propriu. Poemele ei amestecă proză, poezie și dramă. Fainlight sfidează compasiunea. Ea este o fire complicată, tandră și aspră, de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de a mântui lumea prin puterea propriei ei închipuiri. Ce o ține pe Mimi Khalvati departe de "poveste" e feminitatea ei, arăbească și europeană în același timp. Sensibilitatea ei profundă și intimitatea ei caldă s-au potrivit mai bine cu lirismul. Versurile ei sunt o bucurie a sentimentului. Povestea și poemul se amestecă și descoperim calitatea poeziei, care stă totuși în intensitatea narativă: emoția capătă o ancoră în timpul și viața reală, devenind în cele din urmă istoria poetei înseși. Cu toate că nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e ziua când nu mai există "următoarea, vă rog", ziua cea din urmă. Rima nu implică ironie, recâștigându-și ceva din forța lirică pe care o pierduse. Nu mai găsim refrenele distrugătoare din Eliot. Familiar și blând, Larkin se supune lirismului: Mereu prea însetați de viitor, Luăm răul obicei de a aștepta. Ceva se tot apropie; zi cu zi Ne spunem până atunci, Cu ochii la ținta măruntă, precisă, Scânteietoare a făgăduinței care vine. Descoperă acum și tema singurătății. În tot
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
să înțelegem ce se petrece. Antologiile sunt greu de făcut în poezia Desperado, tocmai fiindcă acești poeți construiesc volumul ca pe o istorie. Fiecare poem e un episod. Larkin descoperă și el acest procedeu, prin care narațiunea se strecoară în lirism. Se produce opusul năvălirii lirismului în roman din anii 1920. La patruzeci și doi de ani, Larkin scoate un volum care îi povestește viața. Alege incidente semnificative și creează o atmosferă greu de uitat. Un poem inteligent este Sunny Prestatyn
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Antologiile sunt greu de făcut în poezia Desperado, tocmai fiindcă acești poeți construiesc volumul ca pe o istorie. Fiecare poem e un episod. Larkin descoperă și el acest procedeu, prin care narațiunea se strecoară în lirism. Se produce opusul năvălirii lirismului în roman din anii 1920. La patruzeci și doi de ani, Larkin scoate un volum care îi povestește viața. Alege incidente semnificative și creează o atmosferă greu de uitat. Un poem inteligent este Sunny Prestatyn. Deși e plin de cuvinte
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ale lui Larkin când citim: Din om în om nefericirea trece. Se adâncește ca un mal mâncat. Fugi cât poți mai iute, Și mai ales nu face copii. Poet care a scris puțin, Philip Larkin asistă la lenta retragere a lirismului din narațiune și reversul ei, amestecul poeziei cu proza, sau, mai bine zis, la apariția poetului Desperado. Intenția ascunsă a poeziei lui este să găsească modul de a comunica tema esențială pentru el, aceea a singurătății celui ce îmbătrânește. Târziu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mult timp. Un singur volum, ultimul, dezvăluie disperarea ei neputincioasă. Cuvintele nu pot îmblânzi poemele dureroase ale acestui poet care nu se poate împăca nici cu el însuși, nici cu poezia lui, poet al neastâmpărului reticent. 3.9. John Mole: Lirismul atașant John Mole (n. 1941) e un poet al tandreții. Scrie o poezie precisă și bine lucrată, dar tehnica lui ascunde de fapt un miez de căldură umană: Bine ați venit la cireș Așa de ne-echivoc, Așa de plin
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Peter Ackroyd, cititor și autor precoce (respectiv la vârsta de cinci și nouă ani), este, după multe voci critice, cel mai însemnat și cu certitudine cel mai prolific autor britanic contemporan. Romanele lui Ackroyd sunt un inegalabil amestec de proză, lirism, dramă, erudiție și nostalgie. Formula lui romanescă este deocamdată unică în peisajul romanului, iar metoda lui de lucru dimineața studii, biografii critice, iar dupăamiaza roman va produce în curând o operă neîncăpătoare pentru o bibliotecă. LIDIA VIANU: Autorul Desperado ține
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
înapoi, de la inteligența care le creează la alte inteligențe, silindu-l pe cititor să trăiască de fapt un prezent continuu, un prezent al tuturor timpurilor, al gândirii și sensibilității. Modul narativ este adesea întrerupt de o nevoie de abandon în fața lirismului. Deși plin de suspans și istorii palpitante, romanul tău este o experiență eminamente lirică. Ești și poet. E poezia mai importantă decât proza când scrii? PETER ACKROYD: Am pornit la drum ca poet și n-am făcut altceva un număr
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Mă învăluie prezența timpului trecut. LV. Ești eminamente citabil, fiecare frază cere să fie ținută minte. Rațiunea îi e insuficientă celui care vrea să te înțeleagă. Lectorul trebuie să meargă dincolo de înțelegere. Îl înveți să lase logica și să redescopere lirismul. Cum te situezi față de Joyce și Woolf (care au înecat proza în poezie) pe de o parte, și T.S. Eliot (care și-a rezemat lirismul pe narațiune), pe de alta? PA. M-aș plasa mai degrabă între vizionarii Cockney, care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
înțeleagă. Lectorul trebuie să meargă dincolo de înțelegere. Îl înveți să lase logica și să redescopere lirismul. Cum te situezi față de Joyce și Woolf (care au înecat proza în poezie) pe de o parte, și T.S. Eliot (care și-a rezemat lirismul pe narațiune), pe de alta? PA. M-aș plasa mai degrabă între vizionarii Cockney, care găseau sacrul și simbolicul în chiar locul lor de existență. Mă gândesc la Blake și Dickens și Turner. Dar cred că îi putem adăuga pe
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
o narațiune à contre coeur, care avansează în ciuda ei înseși, împinsă la drum de o inteligență bântuită. Când începi un roman nou, ce e mai important, mintea (inundată de ecouri din arte și vremi) ori sufletul (asaltat de un irezistibil lirism)? PA. Mintea este suflet. 5 octombrie 2001 4.2. Peter Ackroyd: "Fiecare carte e o rațiune de a fi" Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, Universitatea București, l-a avut invitat la 9 mai 2006 pe Peter Ackroyd într-o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]