3,209 matches
-
XVI și XVII, însă acestea sunt numite, pe drept cuvânt, pseudogregoriene, deoarece resimt prezența tonalismului iar desfășurarea melodică este departe de etosul caracteristic perioadei de aur a compoziției gregoriene. 3.1 Opera lui Grigore I Sub pontificatul acestuia (590-604), cântul liturgic roman a luat o formă tipică, s-a definit și conturat tot mai bine, de atunci numele său devenind o referință ideală pentru întreaga producție ulterioară. În secolul trecut s-a discutat mult despre opera lui Grigore I. Ceea ce putem
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
pentru întreaga producție ulterioară. În secolul trecut s-a discutat mult despre opera lui Grigore I. Ceea ce putem spune este că, în timpul pontificatului său, datorită voinței și sub direcțiunea sa, muzicieni capabili din punct de vedere tehnic au reorganizat cântul liturgic al bisericii din Roma, cântul roman vechi. Această muncă a constat îndeosebi în codificarea și compilarea melodiilor existente, dar și în modificarea lor, dându-le o formă nouă și un stil mai sobru. Se poate demonstra că Grigore I avea
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Această muncă a constat îndeosebi în codificarea și compilarea melodiilor existente, dar și în modificarea lor, dându-le o formă nouă și un stil mai sobru. Se poate demonstra că Grigore I avea competența necesară pentru a interveni în câmpul liturgic muzical din punct de vedere organizatoric. De fapt, în viața lui Grigore I, diferite elemente fac plauzibil interesul său pentru cântul liturgic: provenind dintr-o familie nobilă și bogată, a primit o educație înaltă din care făcea parte și studiul
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
un stil mai sobru. Se poate demonstra că Grigore I avea competența necesară pentru a interveni în câmpul liturgic muzical din punct de vedere organizatoric. De fapt, în viața lui Grigore I, diferite elemente fac plauzibil interesul său pentru cântul liturgic: provenind dintr-o familie nobilă și bogată, a primit o educație înaltă din care făcea parte și studiul muzicii; la vârsta de 35 de ani a îmbrăcat haina călugărilor benedictini devenind abate (regula benedictină acorda spațiu larg cântului coral); devenit
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
diacon și trimis la Constantinopol, a luat contact cu liturgia bizantină în toată splendoarea ei; reîntors la Roma și făcut arhidiacon, i-a fost încredințat cubicularium (locul unde copiii erau educați la canto). Ca papă, a știut să accepte situația liturgică diferențiată a diferitelor biserici (pluralismul liturgic) și s-a dovedit a fi un om de acțiune în toate sectoarele vieții bisericești, dedicându-se, îndeosebi, reformei Sf. Liturghii. Toate aceste elemente însă, după cum vom vedea, nu ne permit să susținem că
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
luat contact cu liturgia bizantină în toată splendoarea ei; reîntors la Roma și făcut arhidiacon, i-a fost încredințat cubicularium (locul unde copiii erau educați la canto). Ca papă, a știut să accepte situația liturgică diferențiată a diferitelor biserici (pluralismul liturgic) și s-a dovedit a fi un om de acțiune în toate sectoarele vieții bisericești, dedicându-se, îndeosebi, reformei Sf. Liturghii. Toate aceste elemente însă, după cum vom vedea, nu ne permit să susținem că Papa Grigore I este compozitorul melodiilor
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
secolul al IV-lea. Aceste cântece, așadar, dacă nu în totalitate, cel puțin în parte, sunt adevărate perle muzicale din primele secole ale creștinismului, cu o vechime mai mare de 1700 de ani. 3.3 Schola cantorum romană Odată cu dezvoltarea liturgică, era imposibil ca la orice cântec să poată participa întreaga adunare. Textele (biblice sau nu), prin natura lor lirică, reclamau compoziții adecvate; anumite rituri, la rândul lor, pretindeau acompaniamentul cântecelor. Or, pentru aceasta, era nevoie de suportul unui grup capabil
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
a decis ca „Schola seu Collegium cantorum, quod inutile reputatur, pro extincto habeatur et penitus pro suppresso”. 3.4 Geneza cântului franco-roman și contribuția lui Carol cel Mare Până în secolul al VIII-lea, în Occident, a conviețuit un sănătos pluralism liturgic, diversificat în funcție de regiune. Fiecare zonă ecleziastică a dat viață unui mod propriu de a celebra liturgia și unui repertoriu specific de cântece, dar, menținând, în același timp, și un raport de dialog și de schimb cu celelalte familii rituale. Diversitatea
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
diversificat în funcție de regiune. Fiecare zonă ecleziastică a dat viață unui mod propriu de a celebra liturgia și unui repertoriu specific de cântece, dar, menținând, în același timp, și un raport de dialog și de schimb cu celelalte familii rituale. Diversitatea liturgică nu era considerată un obstacol pentru unitatea credinței: „Chiar dacă credința este una, obiceiurile bisericilor sunt diferite; într-un fel se celebrează liturghia în sfânta biserică romană și altfel în cele din Galia”. Biserica din Roma și liturgia romană nu aveau
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Imperiu Roman, care a avut loc la Roma, în noaptea de Crăciun a anului 800, prin impunerea mâinilor Papei Leon al III-lea. În cursul acestor contacte, cele două părți și-au dat seama de diferența care exista între cântul liturgic al francilor și cel roman: era vorba, în alte cuvinte, de diferența dintre ritul galican și cel vetero-roman (roman vechi). Monarhia carolingiană nu a rămas indiferentă în fața acestei constatări - ceea ce pentru noi ar părea că ține exclusiv de sfera ecleziastică
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
de canto, obținut prin amestecul celor două repertorii, care poate fi considerat ca fiind cântul franco-roman. Pentru a obține scopul politic propus - cimentarea unității imperiului și prin intermediul muzicii -, suveranii carolingieni au impus tuturor teritoriilor supuse lor adoptarea acestui nou cântec liturgic oficial. Sfera sacrului este însă conservatoare, prin antonomazie, și nu lasă spațiu foarte larg inovațiilor; pentru a depăși obstacolul, a fost inventată atunci o legendă care a funcționat perfect, asemenea unei excelente strategii publicitare, conferind noului produs franco-roman o denumire
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
De atunci, a devenit tot mai importantă respectarea și fidelitatea față de un text muzical preexistent. Pentru a favoriza asimilarea melodiilor, teoreticienii carolingieni au împărțit repertoriul în funcție de mod, adică în baza tipului de scară muzicală folosită. În faza primară a cântului liturgic, erau folosite sisteme modale foarte simple: melodiile se desfășurau în jurul unei note mai importante, numită corda madre care putea fi do, re sau mi. De la acest modalism arhaic s-a trecut în mod gradual la evidențierea unui al doilea pol
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
în cadrul căreia au fost clasificate toate cântecele gregoriene: sau, mai exact, opt tipuri de scări muzicale, formate din diferite succesiuni de tonuri și semitonuri, și caracterizată fiecare de o proprie finalis și de o proprie repercussio. Însă, adaptarea întregului repertoriu liturgic la această clasificare nu a fost ușoară: de fapt, numeroase cântece au rămas în modalismul arhaic având o singură corda madre. Câteva dintre acestea, așadar, au fost modificate și inserate forțat în sistemul celor opt moduri; altora, imposibil de a
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
pentru a învăța și transmite melodiile posterității: notația muzicală. La început, în secolul al IX-lea, au fost mai întâi preoții și diaconii, și nu cântăreții profesioniști, cei care s-au folosit de primele semne convenționale (neume) în cărțile lor liturgice. Textele care erau de competența lor erau deseori intonate în stil psalmodic pe o anumită treaptă melodică sau corda di recita, și doar în anumite puncte existau flexiuni sau cadențe spre finalis. Pentru a evita nesiguranțele, cei care celebrau ceremoniile
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
mai târzii și vor constitui Ordinarium Missae. Spre deosebire de melodiile precedente, acestea au un stil silabic, sunt mai ușor de executat și par să sugereze o destinație de ansamblu. Propriumul își schimbă atât textul cât și melodia în funcție de timpul sau festivitatea liturgică, în timp ce Ordinarium are drept caracteristică imutabilitatea textului dar cu variante melodice diferite. Textele din Ordinarium, ulterior, au dus la formarea genului muzical de misă, ele fiind cel mai mult utilizate în compozițiile simfonice-corale din epoca clasico-romantică, însă misa ca atare
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
căruia și-au exercitat propria genialitate. În perioada carolingiană, și polifonia a fost integrată cu drepturi depline în cadrul liturgiei și a avut privilegiul, pentru prima dată în istorie, să fie transmisă de izvoare scrise. Posibilitatea de a îmbogăți polifonic cântul liturgic este atestată cu multe secole înainte, și polifonia făcând parte pe deplin din tradiția orală. Muzicienii secolului al IX-lea, așadar, nu au inventat nimic; au orientat doar vechea practică de a cânta pe mai multe voci spre direcția generală
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
nu au inventat nimic; au orientat doar vechea practică de a cânta pe mai multe voci spre direcția generală a codificării scrise. Polifonia, de fapt, era răspunsul ideal la exigența de a crește solemnitatea ritului, fără a altera, însă, cântul liturgic, de acum devenit „gregorian” și intangibil: nu era altceva decât o amplificare verticală a monodiei gregoriene. Dar reforma carolingiană nu a însemnat numai selectarea, unificarea și codificarea repertoriului. Între secolele IX și XII, va prinde viață și o reînnoită fervoare
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
în această perioadă iau naștere anumite sărbători și solemnități precum Corpus Domini sau Sf. Treime, care aveau nevoie, deci, de creații noi. Succesul cântului gregorian, considerat de biserica romană drept cântecul ei oficial și modelul autentic al oricărei alte melodii liturgice, se explică, dincolo de inegalabila valoare artistică a compozițiilor, prin faptul că acest repertoriu a luat naștere în cadrul unui rit, cu funcția de a ajuta diferite gesturi rituale și de a acoperi exigențele întregului an liturgic, în diferitele sărbători și solemnități
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
autentic al oricărei alte melodii liturgice, se explică, dincolo de inegalabila valoare artistică a compozițiilor, prin faptul că acest repertoriu a luat naștere în cadrul unui rit, cu funcția de a ajuta diferite gesturi rituale și de a acoperi exigențele întregului an liturgic, în diferitele sărbători și solemnități. În sfârșit, reușita lui își găsește rațiunea și în faptul că aceste cântece „se nasc din cuvânt”, formând cu acesta o mirabilă simbioză. Cântul gregorian „va fi cântat timp de secole, va fi integrat în
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
o mirabilă simbioză. Cântul gregorian „va fi cântat timp de secole, va fi integrat în compozițiile polifonice, citat și parafrazat, fragmente din el vor fi folosite drept cantus firmus. Aproape 2000 de ani, coralul gregorian rămâne temelia stilistică a cântărilor liturgice (de rit catolic), dar și sursa pentru toată muzica europeană „cultă”, laicizată de-a lungul secolelor următoare [...] Există, desigur, și o altă tradiție muzicală sacră, a Orientului European, cea aparținând bisericii ortodoxe [...] Nu va da naștere, însă, unei direcții atât
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
sala de concert. Va rămâne timp de secole în biserică, influențând desigur uneori și creația „cultă”, schimbându-și doar în mică măsură fizionomia”. 4. DECĂDEREA CÂNTULUI GREGORIAN ȘI DEZVOLTAREA FORMELOR POLIFONICE În perioada Evului Mediu târziu și începuturile Renașterii, viața liturgică a cunoscut o puternică decădere. Creștinismul, care până atunci a fost însuflețit de entuziasmul extinderii sale, acum, când era răspândit aproape în întreaga Europă, s-a aflat în fața exigenței de a da coeziune propriei organizări interne. Urgența de a salva
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
structural. În sfârșit, cuantificarea sunetului și valoarea de notă a dus la înăbușirea cântului gregorian. Un alt element istorico-liturgic important, dar cu urmări asupra creativității muzicale, este faptul că, în timp ce avea loc decăderea spirituală a înaltului cler și a vieții liturgice în general, lua naștere o fertilă creativitate religioasă populară, alimentată de fervoarea unor persoane carismatice dornice de reînnoirea exigenței de a adera la radicalitatea și puritatea mesajului evanghelic. Astfel, credincioșii, reuniți în confraternități și agregațiuni, au dat frâu liber propriului
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Pe lângă cântecele care animau aceste pioase devoțiuni, s-a născut și un bogat repertoriu de cântece în limba populară, de o profundă bogăție spirituală, repertoriu care a rămas, însă, exclus din repertoriile rituale oficiale. Așa s-au născut laudele, dramele liturgice, istoriile și reprezentațiile sacre care aveau scopul de a edifica. Argumentul biblic sau cel bazat pe viețile sfinților avea nevoie de suportul muzical. Se presupune că erau folosite și instrumente pentru a dubla vocile sau pentru a executa simple preludii
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
pentru a dubla vocile sau pentru a executa simple preludii sau interludii. Rădăcinile oratoriului se găsesc deja în această perioadă. În fața acestei situații, la nivelul autorității ecleziastice, s-au ridicat mai multe voci care au condamnat decăderea obiceiurilor religioase și liturgice și au luat poziție în fața inovațiilor muzicale, considerate „pericole” ce amenințau melodia gregoriană, cântecul oficial al ritului roman, cea care făcea legătura cu tradiția și era sub semnul sacralității. Cele două aspecte, decăderea tradiției și nașterea polifoniei, istoric vorbind, s-
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Avignon, a promulgat constituția Docta sanctorum patrum. Acesta este primul document pontifical oficial care dezbate tema muzicii. Din punct de vedere muzicologic, documentul, mai puțin cunoscut, este de o importanță fundamentală pentru perioada la care ne referim, deoarece descrie situația liturgică din Europa în secolul al XIII-lea și începutul celui de-al XIV-lea, oferind informații muzicale interesante, sancționând într-un fel începutul unei epoci și al unui nou stil muzical: Ars Nova (1320 - primele decenii ale secolului al XV
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]