547,468 matches
-
cînd vrei să debutezi cu un roman (Ultimii) cînd nimeni nu-ți spune cum se scrie un roman și cînd timp de 12 ani am lucrat - la munca de reeducare - ca încărcător de materiale pe diverse șantiere? Cum să-ți iei riscul de a fi scriitor, cînd poate a doua zi nu ai ce mînca? Cum să nu fii nebun dacă nu te integrezi "în spiritul epocii", vrei să-l contrazici - să fii cu adevărat liber - și să nu iei în
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
-ți iei riscul de a fi scriitor, cînd poate a doua zi nu ai ce mînca? Cum să nu fii nebun dacă nu te integrezi "în spiritul epocii", vrei să-l contrazici - să fii cu adevărat liber - și să nu iei în considerație cenzura interioară și exterioară? Cum să nu fii nebun cînd trimiți pe căi clandestine - fapt absolut interzis și pedepsit prin lege - în Franța un roman, Al doilea mesager, care a fost refuzat de două edituri din țară și
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
un iconoclast, un nonconformist și neîncadrat în ierarhiile politico-sociale actuale... La București nu am avut în trecut nici o funcție... La Paris lucrez pentru revista "Esprit", iar la București sînt... scriitor. Două eleve de la Liceul "I.L. Caragiale" din Ploiești mi-au luat un interviu intitulat: "Un scriitor incomod". Cred că este exact ceea ce mă definește... A vorbi despre rațiune, logos, cauzalitate, justiție ar însemna să vorbim despre frînghie în casa spînzuratului care nu s-a sinucis, ci... a fost ucis. Trăim într-
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
cotidianului", fără a insista sau polemiza cu teoriile asupra conjuncturii istorice a apariției curentului. În mod similar, când este vorba de "realismul socialist", prezentarea contextului istoric este făcută mai mult decat sumar, în mai puțin de cinci pagini, Luciano Mallozzi luându-și revanșa însă printr-o foarte bună documentare și o prezentare minuțioasa a filmelor românești din anii �60, inclusiv prin expunerea la finalul cărții a unei cronologii și a unor "schede" (fișe) tehnice a șaisprezece pelicule vizionate de autor însuși
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
-mi pe cine ați votat la primul tur!" "Cum pe cine? Pe Vadim! Mi-a transmis fiică-mea din Italia - este iar plecată pentru o lună - că noi trebuie să votăm cu Vadim, pentru că el ne scoate din sărăcie. O să ia de la bogătani și o să ne dea nouă! Acuma, dac-a picat Vadim, o să votez cu Năstase!" Inutil să încerc să-i spun cine e "tribunul" ei, așa că încerc altă strategie: "Vă înțeleg. Dar n-ați văzut ce-a scris Vadim
Președinția ca voință și reprezentare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12125_a_13450]
-
accepta vreo scuză din partea lor, atunci aceasta ar fi: ei chiar nu-și înțeleg infracțiunea care nu e neapărat juridică, dar întotdeauna morală, mai întâi față de autorul al cărui text îl plagiază și apoi față de cititor căruia îi înșală încrederea. Luându-și drept motto dictoanele "Nimic nou sub soare" și "Cărțile se fac din cărți", plagiatorul nu imită și nu dezvoltă, el reproduce, el nu citează, ci copiază făcând o gravă confuzie, cum bine remarcă Nicolae Manolescu, între filiație (ideea) și
Cui îi e frică de plagiat? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12128_a_13453]
-
proiectăm într-o ficțiune neobișnuită, insolită, cu alte reguli și cu altă atmosferă decât cele ale vremii noastre. Iar proza sadoveniană oferă ocazia de a ne instala într-o ficțiune compensatorie, într-o lume cu altfel de relații umane. Să luăm spre cercetare, așa cum am promis, modul cum iubesc personajele sadoveniene. Detaliile, la care nu mă pot opri aici decât puțin, au savoarea lor. Nu pot evita în comentariu alunecarea în frivolitate, de care Sadoveanu e aproape întotdeauna străin. În Hanul
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
specială cu timpul și cu spațiul. Dispărea de undeva știind să rămână prezent acolo și după aceea, iar cînd apărea altundeva, aflai că se află acolo dinainte de a fi ajuns. Pe Ulici îl însoțea un halou special, care i-o lua înainte pe unde se ducea și îi rămînea și în urmă în locurile de unde pleca. Avea o memorie de computer și o relație specială cu cei despre care scria. Le citea cărțile, dar voia să-i și cunoască. Era în
Povestirile lui Laurențiu Ulici by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12146_a_13471]
-
cronică mai largă, despre lumea totalitarismului autohton. Poate că mă înșel, dar Laurențiu percepea debuturile și ca pe un fel de picătură chinezească împotriva regimului. În cronicile sale el încuraja direcția antitotalitară știind să facă din asta o chestiune estetică. Luînd aceste cronici la bucată, ceea ce rezultă la o lectură continuă e că Laurențiu Ulici a reușit să facă și o cronică de direcție, cu idei politice în privința debutanțiilor săi, dar și una strict estetică, avînd judecăți valabile și astăzi. Unii
Povestirile lui Laurențiu Ulici by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12146_a_13471]
-
Cronicarul e pro pro-punerea din Academia Cațavencu: ProTv-ul să nu-și mai spună post de televiziune, ci prost de televiziune ! l Între multele reclame și oferte de sărbători construite pe tiparul " Unde vă petreceți Revelionul ?" ochii Cronicarului au fost luați prin surprindere de următoarea întrebare : Unde vreți să vă petreceți veșnicia ?". Vai de noi și de noi ! Să spunem în rai, ar fi semn de infatuare, iar Negruzzi, Creangă și Topîrceanu ne-au băgat în cap ideea că raiul, cînd
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12124_a_13449]
-
e cît se poate de bună. Și ne-ar plăcea să fie chiar Leo Șerban cel care pune întrebările, căci și noi băgăm mîna-n foc că n-ar plictisi. l În ZIUA LITERAR| nr. 135, 18-24 dec. 2004, un interviu luat lui Andrei Pleșu de Iolanda Malamen, cu răspunsuri tranșante, cu opinii convingătoare și cu formule memorabile al căror secret de fabricație îl deține intervievatul. Cîteva exemple. Despre presă: "Mă irită schizofrenia multor gazetari care trec prea ușor de la principialitate la
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12124_a_13449]
-
sadice față de ea. Vrea s-o posede, dar are și o teamă patologică. Complexul castrării - reactivat la Frank de trăirea acestei fantezii - apare atunci când individul e conștient de caracterul ilicit al îndrăgostirii sale de mamă și așteaptă o pedeapsă care ia forma castrării. Cele două căi prin care se rezolvă această problemă sunt indicate tot de Freud, iar filmul le reflectă pe amândouă: homosexualitatea (înclinațiile lui Frank în această direcție reies din relația lui cu Ben, dar și din sărutul pe
Fetișul lui David Lynch by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12140_a_13465]
-
om de stat când în "acea memorabilă zi de 11 martie 1871", vorba lui Maiorescu, l-a convins pe principele Carol să renunțe la abdicare; dacă șeful conservatorilor s-ar fi lăsat orbit de orgolii și ambiții personale, ar fi luat act de abdicarea principelui și s-ar fi bucurat să se afle în fruntea statului în calitate de locotenent domnesc. Dar, Lascăr Catargi a gândit în termenii imperativului național și a asigurat prin gestul său stabilitatea internă și continuarea procesului de "integrare
Oameni de stat, oameni politici, politicianiști by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12126_a_13451]
-
252) și, ceea ce este chiar mai important, restituie literaturii române cîteva pagini rămase albe din cauza circumstanțelor istorice complet nefavorabile. În scurtul intermezzo de democrație postbelică dintre arestarea mareșalului Antonescu și abdicarea Regelui Mihai I au fost scrise cîteva romane de luat în considerare, continuatoare ale tradiției literaturii din interbelic: Blocada, de Pavel Chihaia, Frunzele nu mai sînt aceleași, de Mihail Villara, Ferestrele zidite, de Alexandru Vona (roman scris în 1947 și publicat pentru prima dată abia după căderea comunismului, în 1993
Critica de acord fin by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12129_a_13454]
-
temnițele comuniste. Descrie, perfect credibil, Gabriel Dimisianu, atmosfera optimistă a României din primii ani de după război: "Existaseră cu toate acestea în acei ani semne credibile de revenire a țării la normalitate, după răvășirile războiului și măsurile de restrîngere a libertăților luate de regimul de dictatură militară. Constituția din 1923 fusese readoptată, funcționau partidele, parlamentul, instituția monarhică, apăreau ziare de diferite orientări, legăturile culturale cu lumea apuseană se reluau. Toate acestea lăsau să se creadă că în România se reinstituiau formele vieții
Critica de acord fin by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12129_a_13454]
-
să se oprească din cursa lui frenetică, pentru a se regăsi pe sine și liniștea, fără care nimeni nu se poate realiza desăvârșit". Pus în fața unei astfel de imagini caricaturale a omulețului pripit și iritat, orgoliul lui Camil Petrescu a luat foc. Răspunsul său imediat a fost un lung și furios articol, intitulat Eugen Lovinescu sub zodia seninătății imperturbabile, publicat în 1932 în mai multe numere din "România literară", aflată sub conducerea lui Liviu Rebreanu, și cules în 1933 într-un
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
semnul unui estetism distilat pe care mulți îl numesc manierism. În discuția cu Robert Șerban el face însă (probabil, în premieră), o confesiune cu dramatic substrat existențial, legată de moartea soției sale: Scriind ŕ la longue o carte care îți ia multe nopți și zile, făcîndu-te și foarte vulnerabil, ai vrea ca totul în jurul tău să înghețe, pentru că atunci ți-e frică să nu ți se întîmple și să nu li se întîmple celor dragi tot felul de funeste pocinoage. Încercam
Așteptîndu-l pe Pivot by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12152_a_13477]
-
60 de ani câți au trecut de la actul de la 23 August 1944. Regele nu-i este numai unul dintre tot mai puținii contemporani în viață ci și principalul înfăptuitor. Dar cine mai pune la noi preț pe astfel de lucruri? Luată cu atâtea altele, presa abia dacă a menționat discursul istoric al Regelui. Singură Memoria, "revista gândirii arestate", l-a reprodus în întregime și la loc de cinste (în nr. 47-48), nedezmințindu-și astfel, nici de această dată, numele și menirea. Discursul
Un discurs istoric by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12173_a_13498]
-
și Stalin, au început să sfâșie în bucăți continentul și când democrațiile lumii au decis că, în nobila bătălie pentru a învinge pe unul din monștri, trebuie să rămână în termeni prietenoși cu celălalt monstru". Explicațiile, analiza evenimentelor, argumentarea hotărârii luate în momentul de cea mai mare cumpănă pentru țară își au rostul lor în discurs, conducând, toate, la acele enunțuri memorabile de la urmă, despre care nu este fără temei să spunem că rezumă un testament politic și moral: " Niciodată de
Un discurs istoric by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12173_a_13498]
-
pădure doar o simplă formalitate în consecința actului definitiv al identificării și al uciderii magice, omul contemporan nu se deosebește aproape deloc sau, în cel mai bun caz, se deosebește doar prin iconografie și prin recuzită. Locul peșterii l-au luat acum spațiul public, panoul publicitar, semnul grafic, mediile și, de ce nu, însăși capacitatea noastră fabulatorie. Venirea comuniștilor la putere a însemnat, înainte de naționalizare, înainte de exproprieri, înainte chiar de inaugurerea marilor șantiere și lagăre de muncă în care au fost exterminați
Monumentul public și perver(tirea)siunea magică by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12142_a_13467]
-
oraș. "- Mergem la țară?" l-am întrebat politicos pe călătorul cel mai apropiat. "- Avem o agendă încărcată", îmi răspunse acesta. Ne oprim în trei sate și patru orașe." De abia acum înțelegeam din care motive vehiculul nu oprise nicăieri, că luasem ceva greșit, care mă rătăcea și mai tare. Era limpede că trebuia să mă înarmez cu răbdare. "- Și mai e mult până acolo?" am întrebat cu discreție. "- Slatina, Bacău, Tulcea, Budapesta", fu răspunsul plin de solicitudine al necunoscutului, ce mânca
Printre coșmaruri by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12149_a_13474]
-
cu mustăți ŕ la Franz Josef îmi prinse de rever o insignă și-mi aduse, pe un cartonaș, două chiftele. Tremuram ușor, binevoitorul însoțitor mai îmi puse în spinare o scurtă de plastic de culoarea vântului turbat. Părea că autobuzul ia în piept o pantă abruptă, botul i se ridicase vertical, o privire fugară pe geam înregistră formații de nori, printre care zburam. La mari adâncimi, miriști acoperite de zăpadă se luminau când se risipeau norii, în depărtare șiruri de munți
Printre coșmaruri by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12149_a_13474]
-
cu pene roșii. Aceasta va fi în tot timpul acelei unice zile în care se petrec toate acțiunile, semnul de identificare al stăpânului. Când și când, el are tentația să-l imite. E chiar nostim când tenorul (Don Ottavio) își ia un scaun, îl plasează la rampă și cântă liniștit către noi. Primordialitatea muzicii domină întregul final. Către sfârșitul scenei de teroare, în timpul ultimei înfruntări între îndrăzneala temerară a seducătorului și pedeapsa fatală, când deznodământul pare a fi iminent se înalță
Wagner și Mozart la Opera din Budapesta by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/12164_a_13489]
-
atitudine ironică sau ludică. Procedeul e probabil universal, dar selectarea cifrelor diferă de la o limbă la alta, de la cultură la cultură. în Puțină... aritmetică (1971), Al. Graur amintea că "așa-numitele numere mari nedeterminate, adică numere mari care nu trebuie luate în înțelesul lor precis, ci exprimă numai ideea că e vorba de o cantitate foarte mare" erau diferite la greci (care preferau termenul indicînd "zece mii") față de latini (la care apăreau des "trei sute", "șase sute", "o mie" etc.). De fapt, chiar în interiorul
Hiperbole numerice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12137_a_13462]
-
parcursă, aveau o ediție frumoasă Caragiale, cred, cu care mă ademeneau, de ce să pierd atîta timp cu trenul cînd avionul ne duce ca vîntul și ca gîndul. Mi-a fost rușine să continuu cu frica, cu primul zbor. Mi-am luat inima în dinți și...de atunci, zbor mereu, amintindu-mi de fiecare dată seara primei decolări, de la Cluj. Și zîmbetul feciorelnic și șugubăț al poetului Cristian Popescu. Stau și citesc, din nou, pînă la capăt - a cîta oară? - Arta Popescu
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]